aura vasile

Vanghelie: PSD nu a reuşit să trateze cu responsabilitate plecarea Aurei Vasile

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, miercuri, că formaţiunea sa nu a reuşit să trateze cu responsabilitate plecarea Aurei Vasile, el precizând că trecerea sa la un alt partid reprezintă o pierdere pentru PSD.

Aura Vasile a fost numită vicepreşedinte UNPR Bucureşti

Deputatul Aura Vasile a fost numită, miercuri, vicepreşedinte al UNPR Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de Uniune.

Aura Vasile va fi reprimită în grupul PSD, deşi ar putea activa ca deputat independent

Aura Vasile va fi reprimită în grupul PSD din Camera Deputaţilor, deşi în urma demisiei de luni ea nu mai este membră a partidului, urmând să activeze ca deputat independent.

Ponta despre Aura Vasile: Nu-mi plac telenovelele. Dacă a vrut să râdă de coaliţie, poate fi iertată

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că aşteaptă să discute cu Aura Vasile pentru a lua o decizie în privinţa acesteia, arătând că nu agreează genul acesta de "telenovele", în care dimineaţa vrei să pleci, iar noaptea nu mai pleci, dar că, dacă a vrut să râdă de coaliţie, poate fi "iertată".

Aura Vasile a înştiinţat conducerea Camerei că revine asupra demisiei din PSD

Deputatul Aura Vasile a declarat, pentru MEDIAFAX, că a trimis, marţi, conducerii Camerei Deputaţilor, o înştiinţare prin care anunţă că revine asupra deciziei luate luni de a demisiona din grupul PSD.

Oltean a citit în plenul Camerei declaraţia prin care Aura Vasile anunţa că trece la UNPR

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a citit, marţi, în plenul Camerei, o declaraţie prin care Aura Vasile (PSD) anunţa că, începând din 19 decembrie, se declară membru UNPR şi va activa ca deputat al grupului progresist.

Vanghelie: Aura Vasile s-a răzgândit, nu mai pleacă din PSD

Liderul PSD Marian Vanghelie a declarat, luni seară, că a avut o discuţie cu deputatul Aura Vasile, iar aceasta a renunţat la a pleca din PSD la UNPR.

Aura Vasile, internată la Spitalul Universitar

Deputatul Aura Vasile a fost internată, luni seară, la Spitalul Universitar în urma unui puseu de tensiune, incidentul petrecându-se în timpul unei discuţii cu liderul PSD Marian Vanghelie. Acesta a spus că deputatul a suferit un puseu de tensiune şi a fost transportată la Spitalul Universitar.

Anastase: Aura Vasile are o fată de vârsta mea, am vorbit foarte mult ca între prietene

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că se bucură că deputatul Aura Vasile a decis să treacă de la PSD la UNPR, că îi urează succes, precizând că ea a avut o comunicare "interpersonală" foarte bună cu Aura Vasile având în vedere că aceasta are o fată de vârsta ei.

Aura Vasile – la „partidul cucilor”, care face „prostituţie”, fiindcă-i împărtăşeşte valorile

Aura Vasile, care şi-a anunţat trecerea la UNPR, este unul dintre cei mai vocali parlamentari şi nu este depăşită de nicio altă femeie deputat sau senator ca număr al luărilor de cuvânt. În plus, nu mulţi colegi bărbaţi pot egala vehemenţa Aurei Vasile, care a avut drept ţintă inclusiv UNPR.

Vanghelie: Nu plec din PSD. Sunt stresat, încerc să o conving pe Aura Vasile să revină

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat, luni, pentru "Gândul", că el nu intenţionează să plece din partid, că nu ştia de plecarea Aurei Vasile din partid şi că încearcă să discute cu aceasta pentru a o convinge să revină asupra demisiei.

Aura Vasile trece la UNPR

Deputatul Aura Vasile declară, potrivit unui comunicat UNPR, că a hotărât să se alăture foştilor săi colegi, "cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide", ea menţionând că rămâne pe mai departe "războinică şi dedicată cauzei" în care crede.

Aura Vasile îi cere demisia lui Funeriu: Cioclul semianalfbet a cântat prohodul educaţiei

Deputatul PSD Aura Vasile îi cere demisia "urgentă" ministrului Daniel Funeriu în urma rezultatelor înregistrate la bacalaureat, afirmând că actualul deţinător al portofoliului Educaţiei este "cioclul semianalfbet" care "a cântat prohodul" acestuia domeniu.

Anastase susţine că era în sală la momentul la care PSD spune că lipsea, dar a votat

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a respins, marţi, acuzaţiile aduse de deputatul PSD Aura Vasile potrivit cărora ar fi votat un proiect, deşi nu ar fi fost prezentă la şedinţă, arătând că o probă clară că era în sală a fost că s-a ridicat în picioare atunci când a fost acuzată.

Roberta Anastase vrea să o dea în judecată pe Aura Vasile

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, intenţionează să o dea în judecată pe Aura Vasile, deputat PSD, pentru calomnie.

Aura Vasile, cu panglici în păr pe care scrie „ticăloşi”, în semn de protest faţă de acuzaţia lui Băsescu

Deputatul PSD Aura Vasile a venit, miercuri, la şedinţa de plen a Camerei, cu două panglici albe prinse în păr pe care era inscripţionat cuvântul "ticăloşi", pentru a protesta faţă de afirmaţia preşedintele Traian Băsescu referitoare la "ticăloşii care au cumpărat voturi".

Mihaela Rădulescu, invitată să facă un teledon pentru a răscumpăra Peleşul

Deputatul PSD de Bucureşti Aura Vasile spune că o va invita pe Mihaela Rădulescu să organizeze împreună un teledon pentru răscumpărarea Castelului Peleş, de genul celui organizat în anii '90 şi intitulat "Un leu pentru Ateneu".

Boc despre Aura Vasile: Nu am avut o dispută cu doamna nu ştiu cum o cheamă, aşa se vorbeşte în baie

Liderul PDL Emil Boc a evitat să comenteze criticile formulate la adresa sa de către viceliderul grupului PSD+PC Aura Vasile, arătând doar că nu a avut niciodată vreo dispută cu "doamna nu ştiu cum o cheamă" şi că afirmaţii de genul celor lansate de aceasta pot fi formulate "în baie", nu în public.

Aura Vasile: Puşca şi cureaua lată, Boc nu a fost bărbat niciodată

Viceliderul grupului PSD+PC Aura Vasile a criticat, miercuri, afirmaţiile premierului în funcţie despre biciul care trebuie pus pe Parlament, ea afirmând că nu poate spune decât "imbecil" despre preşedintele PDL şi menţionând: "Puşca şi cureaua lată, Boc nu a fost bărbat niciodată".

Aura Vasile: Fac plângere împotriva Camerei şi a celui ce împiedică venirea angajaţilor MT la comisie

Deputatul PSD Aura Vasile a declarat, joi, că va face plângere penală împotriva Camerei Deputaţilor în legătură cu interceptarea ilegală a unei discuţii din Comisia parlamentară de anchetă Udrea şi o alta împotriva "celui care a impiedicat prezenţa salariaţilor MT la audierile din comisie.

Hrebenciuc: Pot bănui ce serviciu a difuzat înregistrările din Comisia Udrea şi vom dovedi

Liderul deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, că a verificat cum au ajuns în presă înregistrările discuţiilor dintre membri ai Comisiei Udrea şi a conchis că nu au fost difuzate de serviciul tehnic al Camerei Deputaţilor, precizând că poate bănui ce serviciu s-a ocupat de acest lucru.

Anastase îi cere lui Hrebenciuc să nu o mai desemneze înlocuitor pe Aura Vasile la şedinţele BP

Preşedintele Camerei Roberta Anastase a făcut apel, luni, la liderului grupului PSD să participe la şedinţa de miercuri a Biroului Permanent şi să nu o mai trimită în loc pe Aura Vasile, care ar avea o contribuţie importantă la strategia Comisiei Udrea de "construire a unui dosar penal" ministrului.

Rezultate finale ale BEM pentru Camera Deputaţilor – Prigoană câştigător cu 58,96%

Rezultatele finale privind alegerile pentru Camera Deputaţilor, anunţate, luni, la ora 17.00, de către Biroul Electoral Municipal (BEM), relevă faptul că Silviu Prigoană de la PDL a obţinut 58,96%, iar colegii săi de partid Elena Udrea a luat 43,43% şi Teodor Paleologu 40,82%.