aurel cornea

Bugetarii intră în grevă în 5 octombrie

Liderul FSLI, Aurel Cornea, a anunţat, joi, că bugetarii vor picheta sediului Parlamentului în 15 septembrie şi vor face o grevă generală de o zi, în 5 octombrie, refuzând apoi să se implice în organizarea alegerilor prezidenţiale, nemulţumiţi de forma proiectului legii unice de salarizare.

Guvernul vrea reducerea personalului din învăţământ sau îngheţarea salariilor

Guvernul a stabilit reducerea numărului de personal din învăţământ cu 20.000 de persoane sau îngheţarea salariilor, măsură care nu a fost acceptată de reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, a afirmat, luni, Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicale Liberale din Învăţământ (FSLI).

Sindicatele vor să discute cu premierul despre interzicerea tichetelor de vacanţă

Sindicatele vor să abordeze "foarte serios", la întâlnirea de sâmbătă cu Emil Boc, problema interzicerii tichetelor cadou şi a tichetelor de vacanţă, precizând că nu sunt de acord cu intenţia Guvernului, luată fără consultarea sindicatelor, şi spun că nu renunţă la un drept câştigat de bugetari.

Liderii federaţiilor din învăţământ îi urează lui Cătălin Croitoru „succes în cariera politică”

Liderii federaţiilor sindicale din învăţământ îi urează "succes în cariera politică" preşedintelui Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Cătălin Croitoru, proaspăt reprezentant al Partidului Democrat Liberal (PDL).