Ponta: Am semnat autodenunţul către DNA. Toţi membrii BPN au semnat autodenunţuri pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot
11:58, 10 Sept. 2012
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, că în cursul zilei va semna autodenunţul către DNA în care recunoaşte că a îndemnat oamenii să vină la vot la referendum. După şedinţă, Ponta a declarat că, odată cu el, toţi membrii BPN ai PSD au semnat autodenunţuri, el precizând că vor proceda similar şi membrii CExN ai partidului.