automobile

Producţia naţională de automobile a căzut cu 41% în noiembrie

Producţia naţională de automobile a căzut cu 41% în noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 14.160 de unităţi, însă menţine un plus de 5,5% după primele 11 luni, comparativ cu perioada similară din 2007, la 227.304 unităţi.

Program de guvernare: Impozitele pe clădiri şi automobile, majorate

Impozitele pe clădiri, automobile şi ambarcaţiuni cu motor peste limitele stabilite de lege vor fi majorate, potrivit programului de guvernare al PDL-PSD pentru perioada 2009-2012.

Fiat, deschis unei fuziuni în contextul crizei internaţionale

Constructorul de automobile italian Fiat este deschis unei eventuale fuziuni, dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, pentru a avea un rol în consolidarea industriei auto aflată în plină criză, a declarat marţi vice-preşedintele grupului, John Elkann.

Dacia va începe producţia de automobile cu transmisie automată în următoarele luni

Dacia va începe producţia de automobile cu transmisie automată în următoarele luni, cel mai probabil la debutul anului viitor, noul tip de cutie de viteze urmând să fie disponibil, ca opţiune, pentru vehiculele de pasageri, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul RTR, Philippe Prevel.

Vânzările Dacia au crescut

Vânzările de automobile şi vehicule comerciale uşoare ale constructorului român Dacia, parte a grupului Renault, au crescut la nivel global cu 17,1% în primele nouă luni, la 194.165 maşini, faţă de 165.834 unităţi în perioada similară a anului trecut, informează compania franceză.

Maşinile Brilliance vor intra pe piaţa românească până la sfârşitul anului (Galerie Foto)

Constructorul auto chinez Brilliance va intra pe piaţa românească până la sfârşitul acestui an, printr-un parteneriat cu o companie din România, specializată în comerţul cu automobile, care se va ocupa de importul, marketingul şi distribuţia maşinilor.

Rata anuală a inflaţiei din zona euro a scăzut în august

Rata anuală a inflaţiei din zona euro se va plasa în luna august la 3,8%, în creştere faţă de nivelul de 1,7% din perioada similară a anului trecut şi în scădere comparativ cu luna iulie, potrivit estimărilor Biroului de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat.

„Jaf în stil italian”, pe primul loc în topul celor mai bune scene cu urmăriri de maşini (Video)

Filmul "Jaf în stil italian", din 1969, s-a situat pe primul loc într-un top al celor mai bune scene cu urmăriri de maşini, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie de o celebră companie de promovare a producţiilor cinematografice.

Preţ record pentru un Ferrari de epocă

Un automobil de epocă marca Ferrari 250 GT California Spyder, care a aparţinut actorului american James Coburn, a fost vândut pentru 7 milioane de euro (10,98 milioane de dolari), devenind astfel cel mai scump vehicul vechi vândut la licitaţie.

Romcar rămâne, deocamdată, importatorul vehiculelor Ford în România

Romcar rămâne, deocamdată, importatorul vehiculelor Ford în România, a anunţat, vineri, producătorul auto american, după finalizarea tranzacţiei de preluare a Automobile Craiova.

BMW Group a lansat în România două modele din Seria 1

BMW Group a lansat oficial pe piaţa românească două noi modele din Seria 1, Cabriolet (decapotabil, cu două uşi) şi Coupe (sedan, cu două uşi), la preţuri începând de la 28.180 euro, respectiv 28.300 euro, inclusiv TVA.

Ford’s Auto Parts, Equip Suppliers Eye Spaces, Lands Of Romanian Tractor Mkr

Several auto parts and equipment suppliers of U.S. giant Ford Motor Co expressed interest in renting some of the spaces or plots of land on the platform of Romanian tractor maker Tractorul Brasov to start new business operations here, the officials of Bucharest-based Flavus Investitii SRL said Sunday.

EC Asks Romania To Recover EUR27M State Aid From Automobile Craiova

European Commission asked the Romanian government to recover EUR27 million from Automobile Craiova, which represent, following EC investigations, illegal state aid in the context of the company’s privatization and its sale to Ford Motor Company in September 2007.

Verheugen vrea repartizarea echitabilă a obligaţiilor producătorilor auto privind emisiile de carbon

Comisarul european pentru Industrie, Guenter Verheugen, doreşte o repartizare echitabilă a obligaţiilor constructorilor auto referitoare la emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor, în reglementările care vor fi prezentate, miercuri, de Comisia Europeană (CE).

Londra: Cel mai vechi Rolls-Royce din lume, vândut la un preţ record

Cel mai vechi automobil marca Rolls-Royce din lume, construit în 1904, a fost vândut la un preţ record la Londra, 3,5 milioane de lire sterline (5 milioane de euro), în timpul unei licitaţii organizate de casa Bonhams la Londra.

Ferrari cumpără ţevi din România, pentru un nou sediu

ArcelorMittal Iaşi a încheiat un contract cu Ferrari prin care producătorul de automobile de lux va cumpăra ţevi de la compania din România pentru construcţia unui nou sediu.

Reprezentanţi ai echipei Renault convocaţi la FIA

Reprezentanţii echipei Renault, bănuţi că au avut acces la informaţii confidenţiale privind echipa McLaren, au fost convocaţi de Consiliul Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), la 6 decembrie, la Monte Carlo, a anunţat FIA într-un comunicat, informează AFP.

Ford Could Bail On Automobile Craiova – Senate Chairman

Romania granted no illegal state aid in the privatization of auto-assembly plant Automobile Craiova, and the delays in the European Commission’s investigation could get Ford to back out of the transaction, Senate chairman Nicolae Vacaroiu said Friday.

ACEA: Numărul înmatriculărilor de maşini noi a crescut cu 28,6%

Numărul înmatriculărilor de maşini noi din România a fost, în primele nouă luni ale anului, de 231.788, în creştere cu 28,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numai în luna septembrie fiind înregistrat un avans de 19,5%, la 22.650 de automobile.

Dacia vrea să producă anul viitor 350.000 de automobile

Automobile Dacia intenţionează să producă anul viitor circa 350.000 de autovehicule, valoare aproape dublă faţă de cea realizată anul trecut de 188.461 de unităţi, a anunţat, marţi, constructorul auto deţinut de grupul francez Renault.

Sfârşit de săptămână consacrat Zilei fără maşini

Peste 1.300 de oraşe europene organizează la acest sfârşit de săptămână o zi fără maşini, în cadrul "săptămânii europene a mobilităţii", iniţiativă preluată şi de alte state, cum ar fi China, unde şoferii au sfidat însă recomandările autorităţilor, relatează AFP.

Automobilele din România, cu 1,8% mai ieftine decât cele din UE

Preţurile medii ale automobilelor comercializate în România sunt mai mici cu 1,8% faţă de preţurile medii ale maşinilor la nivelul Uniunii Europene, iar în Bulgaria nivelul este inferior cu 2,9%, potrivit unui raport realizat de Comisia Europeană (CE) pentru prima jumătate a anului.