autostrad

România fără toalete. 40 de km este distanţa până la primul grup sanitar deschis pe Autostrada Nădlac-Arad, cea care leagă România de vestul Europei – VIDEO

Toaletele de pe Autostrada Nădlac-Arad, care leagă România de vestul Europei, sunt nefuncţionale, călătorii fiind nevoiţi să parcurgă circa 40 de kilometri până la primul grup sanitar deschis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un tir încărcat cu făină a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Traficul pe A1 a fost reluat

Un tir încărcat cu făină a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, vineri dimineaţa, la kilometrul 40, pe sensul de mers către Capitală, nefiind nicio persoană rănită, precizează Centrul Infotrafic; traficul pe A1, sensul către Bucureşti, a fost blocat pentru o oră. UPDATE 10.00: Traficul a fost reluat

Autostrada Piteşti-Sibiu va fi finalizată în 2021, a anunţat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor

Autostrada Piteşti - Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Master Plan, iar în 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, declară ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Tronsonul de autostradă Cunţa-Sălişte, închis din 2015, va fi redat circulaţiei la sfârşitul acestei luni, a anunţat directorul CNADNR

Directorul CNADNR, Cătălin Humor, a declarat, vineri, pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, că tronsonul Cunţa-Sălişte, care a fost demolat şi este reconstruit, va fi redat circulaţiei rutiere, până la sfârşitul lunii septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trafic restricţionat pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în urma unor lucrări

Traficul pe banda a doua a Autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa, pe sensul de mers către litoral, este restricţionat luni, între orele 9.00 - 15.00, interval în care se fac lucrări de întreţinere a parapeţilor medieni.

UPDATE Trafic reluat pe Autostrada Soarelui, după aproape şapte ore/ Circulaţia a fost deviată la ieşirea din Capitală către Constanţa după ce un camion s-a răsturnat la Fundulea – GALERIE FOTO

Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui a fost blocată, timp de aproape şapte ore, în localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, după ce camion încărcat cu cereale s-a răsturnat peste parapetul care separă sensurile de mers şi s-a izbit de o maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TRAFIC BLOCAT pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti din cauza unui incendiu la vegetaţia uscată – VIDEO

Traficul rutier pe Autostrada A1 a fost blocat, duminică, timp de zeci de minute, la kilometrul 76, pe sensul de mers către Piteşti, în judeţul Dâmboviţa, din cauza unui incendiu de vegetaţie uscată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, le-a cerut premierilor României şi Poloniei autostradă de la Varşovia la Bucureşti. Ce răspuns a primit

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, sâmbătă, premierilor României şi Poloniei, prezenţi în judeţ, o scrisoare semnată de reprezentanţii regiunii Cernăuţi din Ucraina şi ai Sucevei prin care s-a cerut finanţarea legăturii nord-sud, atât rutiere, cât şi pe calea ferată.

Şofer prins pe Autostrada Turda – Borş în timp ce conducea cu 225 kilometri pe oră

Un şofer a fost prins, sâmbătă, pe Autostrada Turda - Borş în timp ce conducea cu 225 kilometri pe oră, acesta fiind amendat cu 1.125 de lei şi permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şoferi prinşi de poliţie pe Autostrada Soarelui cu un radar pus pe o autospecială neinscripţionată – VIDEO

Aproape 50 de şoferi care circulau cu viteză peste limita legală pe Autostrada A2 au fost depistaţi de poliţie cu ajutorul unui radar pus pe o autospecială neinscripţionată, în trei zile de verificări, a anunţat Poliţia Română

INCONŞTIENŢĂ: Un şofer a fost prins pe Autostrada Gilău – Câmpia Turzii cu 212 de kilometri pe oră

Un şofer care conducea pe Autostrada 3 Gilău – Câmpia Turzii cu o viteză de 212 kilometri pe oră a fost amendat de poliţişti cu 1.125 de lei, iar permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, anunţă Poliţia Română.

INCREDIBIL: Şoferul unui TIR înmatriculat în România a întors autotrenul pe o autostradă intens circulată din Italia. Imaginile fac înconjurul lumii – VIDEO

Şoferul unui camion de marfă înmatriculat în România a efectuat o manevră periculoasă pe o autostradă din Italia, strecurându-se printr-un pasaj situat între cele patru benzi de circulaţie după ce şi-a dat seama că a greşit drumul, relatează site-ul 20minutes.ch.

Şofer de autocar, în stare de ebrietate pe Autostrada Soarelui

Un şofer de autocar a fost depistat, duminică noaptea, pe A2, conducând în stare de ebrietate, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal, anunţă Poliţia Română.

Autostrada Piteşti-Sibiu. Premierul Dacian Cioloş, la uzina Dacia: Studiul de fezabilitate ar trebui terminat în 2016 – VIDEO

Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui terminat până la finele acestui an, a declarat premierul Dacian Cioloş, aflat, joi, în vizită la Uzina Automobile Dacia de la Mioveni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lanţ uman pe traseul Craiova-Piteşti: Oamenii cer construirea unei autostrăzi – VIDEO

Circa o sută de persoane au format, sâmbătă, un lanţ uman pe traseul Craiova-Piteşti, cerând construirea unei autostrăzi în zonă, promisă de guvernanţi încă din 2007, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maci crescuţi pe lotul I al Autostrăzii Sebeş-Turda, în zona Lancrăm – FOTO

Pe locul I al Autostrăzii Sebeş-Turda, care se întinde de la Sebeş până la Pârâul Iovului, în zona localităţii Lancrăm, au răsărit şi înflorit macii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lanţ uman pentru construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti

Câteva sute de oameni au format, sâmbătă, un lanţ uman pe traseul autostrăzii Craiova-Piteşti, pentru a atrage atenţia autorităţilor de la Bucureşti cu privire la importanţa construirii acestui drum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor: Lucrările la segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu–Orăştie vor fi terminate în septembrie

Lucrările la segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu–Orăştie vor fi terminate în 1 septembrie, declară ministrul Transporturilor, Dan Costescu, potrivit căruia acest lucru nu înseamnă, însă, reluarea traficului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cioloş: Propunem un proiect dedicat Centenarului Unirii care va viza şi autostrada Tg.Mureş-Iaşi

Guvernul va propune Parlamentului un proiect de lege dedicat împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire, iar actul normativ va avea o componentă de infrastructură care va include autostrada Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni, deşi nu există fonduri pentru realizarea acesteia.

Trafic restricţionat pe Autostrada Timişoara-Lugoj

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat, marţi, că a luat decizia restricţionării traficului pe autostrada Timişoara-Lugoj, timp de patru zile, pentru executarea unor lucrări de relocare a unei linii de înaltă tensiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul director general CNADNR, Mircea Pop, denunţat de A.N.I. la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca privind posibila săvârşire de către Mircea Pop, fost director general în cadrul CNADNR, a infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că ar fi atribuit firmei sale un contract de consultanţă.

Sindicatul Autoturisme Dacia anunţă astăzi miting la Mioveni cu participarea a peste 8.000 de oameni

Sindicatul Autoturisme Dacia a anunţat că va organiza luni, între orele 13.00 - 15.00, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni, un miting pentru susţinerea unor obiective, printre acestea numărându-se şi urgentarea construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Autostrada Piteşti-Sibiu ar putea fi finalizată abia în 2021

Autostrada A1 Piteşti-Sibiu, cel mai aşteptat proiect de infrastructură la nivel naţional, va fi gata cel mai probabil la finalul anului 2021, în contextul în care, luna trecută, ultimul termen dat de compania de drumuri era anul 2020, relatează Ziarul Financiar.

Costescu: Autostrada Sibiu-Piteşti ar putea fi finalizată în 2020. A fost stabilit traseul

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, afirmă într-un interviu pentru MEDIAFAX că autostrada Sibiu-Piteşti, unul din cele mai aşteptate proiecte de infrastructură, ar putea fi finalizată în 2020, studiul de fezabilitate urmând să fie realizat anul viitor, iar construcţia să dureze 3 sau 4 ani.

Ministrul Transporturilor: Lotul al doilea al Autostrăzii Timişoara-Lugoj ar putea fi deschis cu 7 luni mai devreme

Lotul al doilea al Autostrăzii Timişoara-Lugoj ar putea fi deschis circulaţiei cu şapte luni mai devreme decât termenul prevăzut în contract, a anunţat, joi, la Timişoara, ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, care a adăugat, după vizitarea lucrărilor, că ”din maşină arată bine”.

Lucrările la autostrada Piteşti-Sibiu nu încep deoarece nu sunt gata toate studiile de fezabilitate

Licitaţia pentru autostrada Piteşti-Sibiu nu poate avea loc pentru că trei din cinci tronsoane nu au gata studiile de fezabilitate şi avizul de mediu se dă doar în integralitate, dar Guvernul încearcă să obţină derogare de la normele Comisiei Europene, au declarat, miercuri, surse guvernamentale.

Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie va rămâne închis până în iunie 2016, cu şase luni mai mult decât fusese anunţat

Lotul al treilea al autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis în septembrie, între localităţile Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, va rămâne închis până în luna iunie a anului viitor, deşi termenul iniţial anunţat de CNADNR pentru remedierea problemelor era decembrie 2015.

Ministrul Transporturilor: Lotul 3 din Sibiu-Orăştie va rămâne închis cât timp cer procedurile de siguranţă. La sfârşitul lui 2015 vom avea mai puţini kilometri de autostradă decât în ianuarie

Lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie, inaugurat în noiembrie 2014 şi închis în septembrie 2015 între localităţile Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, va rămâne închis atâta timp cât o vor cere procedurile de siguranţă, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu.

Ministerul Transporturilor: Suspiciuni de natură penală la proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu

Corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR privind inclusiv proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu şi a sesizat organele statului, suspectând fapte penale.

CNADNR a făcut plângere penală împotriva firmei Salini Impregilo, pentru autostrada Sibiu-Orăştie

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a făcut plângere penală, la parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu, împotriva Salini Impregilo, constructorul italian al lotului trei al autostrăzii Orăştie - Sibiu, unde o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită.

Creţu: Proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu – împărţit în etape sau finanţat cu bani de la buget

Autorităţile române trebuie să decidă, în privinţa autostrăzii Orăştie - Sibiu, finanţată cu bani din Fondul de Coeziune, dacă proiectul poate fi împărţit în două faze sau va fi completat cu finanţare naţională, a declarat comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu.

Ministerul Transporturilor cere constructorului să remedieze urgent deficienţele la Sibiu-Orăştie

Ministerul Transporturilor a cerut companiei italiene Salini Impregilo urgentarea şi definitivarea aspectelor tehnice pentru remedierea deficienţelor şi pentru finalizarea lucrărilor la lotul trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie, în cadrul căruia o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi refăcută.

Au început lucrările de refacere a lotului trei al autostrăzii Sibiu-Orăştie – GALERIE FOTO

Lucrările de refacere a lotului trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, care a fost închis la începutul lunii septembrie, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, au fost demarate, termenul limită pentru finalizare fiind luna decembrie.

Ministrul Transporturilor convoacă la Bucureşti constructorii autostrăzii Sibiu-Orăştie şi cere termene pentru lucrări

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a vizitat vineri şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie şi a anunţat că l-a convocat la Bucureşti pe constructorul autostrăzii Sibiu-Orăştie, de la care aşteaptă soluţii şi un calendar al lucrărilor pentru remedierea problemelor.

PNL îi cere lui Ponta să dea explicaţii în Parlament legat de demolarea autostrăzii Orăştie-Sibiu

PNL cere premierului Victor Ponta să explice, săptămâna viitoare, în Parlament, cum s-a ajuns în situaţia ca o porţiune din autostrada Orăştie-Sibiu să fie demolată la nouă luni de când a inaugurat-o, a declarat, vineri, vicepreşedintele PNL Alexandru Nazare.

Asocierea Aktor – Euro Construct va finaliza autostrada Bucureşti-Ploieşti, pentru 130 milioane lei

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a atribuit asocierii Aktor - Euro Construct Trading '98 un contract de 129,18 milioane lei, fără TVA, pentru finalizarea primilor 3,3 km din tronsonul de autostradă Bucureşti - Ploieşti şi a nodurilor peste Centura Bucureşti şi cel de la Moara Vlăsiei.

O porţiune din Autostrada Sibiu-Orăştie, inaugurată în noiembrie 2014, va fi DEMOLATĂ şi refăcută. PNL cere comisie de anchetă

O porţiune de 200 de metri din Autostrada Sibiu-Orăştie, aflată în zona kilometrului 60 şi deschisă în noiembrie 2014, va fi demolată şi refăcută complet pe cheltuiala antreprenorului, din cauza unor probleme la fundaţie cauzate de infiltraţii, estimâdu-se că lucrările vor fi gata în decembrie. PNL, prin vocea vicepreşedintelui Mircea Dolha, consideră că este "o urgenţă" înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze neregulile constatate.

Consorţiul Aktor-Vinci-Strabag va da România în judecată pentru anularea licitaţiei Comarnic-Braşov

Compania elenă Aktor, împreună cu Vinci şi Strabag, intenţionează să dea în judecată statul român pentru anularea licitaţiei pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, câştigată de consorţiul format de cele trei companii.

Autostrada Orăştie-Sibiu, închisă de luni între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt

Lotul trei al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, inaugurat în noiembrie 2014, va fi închis traficului de luni, între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor crăpături în asfalt, reprezentanţii CNADNR spunând că problemele au apăraut din cauza ”execuţiei necorespunzatoare a lucrărilor”.

Coloană de maşini pe A2, la staţia de taxare de la Feteşti. S-au produs şi tamponări

Circulaţia este îngreunată pe autostrada A2, la staţia de taxare de la Feteşti, unde s-a format o coloană de maşini pe sensul spre Constanţa, având loc şi tamponări uşoare, din cauza nepăstrării unei distanţe între maşini, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.