avalansa

Zeci de muncitori salvaţi după ce au stat 60 de ore sub zăpadă în Himalaya

Aceştia au supravieţuit datorită containerelor metalice în care locuiau, care au avut suficient oxigen pentru a-i menţine în viaţă până când echipele de salvare au reuşit să-i scoată, potrivit relatărilor din presa indiană, citate de BBC. Vineri, 54 de muncitori au fost îngropaţi de avalanşa care a lovit o tabără de construcţii lângă satul Mana. […]

O avalanşă de concedieri ameninţă să lovească Europa de Est. Regiunea, inclusiv România, are în continuare o dependentă de economia Germaniei, care are mari probleme

Şi România are o relaţie strânsă economică cu Germania şi ar putea resimţi efectele. Exporturile Germaniei către România s-au ridicat pe parcursul unui an la 11,8 mld. euro, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 9,93 mld. euro, în creştere cu 1,4%. Cele mai mari companii germane prezente pe piaţa românească au peste 61.000 […]

Cinci schiori au murit în Alpii francezi în urma unor avalanşe

O avalanşă în Alpii francezi a ucis miercuri patru schiori norvegieni în afara pârtiilor în regiunea Savoie din sud-est, iar o altă avalanşă produsă în apropiere de Chamonix în regiunea Haute-Savoie a ucis o schioare din Elveţia, scrie The Guardian.

Risc însemnat de avalanşă în mai multe zone montane din ţară

Riscul de avalanşă în Bucegi şi Parâng este însemnat, gradul 3, la altitudini de peste 1800 m şi amplificat la trecerea schiorilor sau turiştilor, prin ruperea plăcilor de vânt sau dislocarea stratului puţin rezistent din partea superioară a zăpezii, potrivit ANM. La altitudini de sub 1800 m stratul de zăpadă are dimensiuni mai reduse, riscul […]

Risc însemnat de avalanşă în munţii Bucegi şi Făgăraş

Meteorologii avertizează că de luni până miercuri seara este un risc însemnat de avalanşă în munţii Bucegi şi Făgăraş.

Avalanşă în zona Bâlea Lac. Două persoane au surprinse şi îngropate în zăpadă

O avalanşă s-a produs sâmbătă în zona Bâlea Lac, care a surprins două persoane ce intenţionau să urce spre Lacul Capra pentru a campa. Acestea au fost salvate de salvamontişti.

Transfăgărăşan: Evaluări pentru deszăpezire. Pericol de avalanşă foarte mare

„Facem primele evaluări în vederea deszăpezirii Transfăgărăşanului!”, anunţă DRDP Braşov. Vestea bună este că în acest an există o cantitate de zăpadă mai mică faţă de alţi ani şi drumarii vor putea începe deszăpezirea mai devreme. Astfel, se va putea deschide drumul posibil chiar în cursul lunii mai. Vestea proastă este că, din cauza temperaturilor […]

Avertizare ANM: Risc mare de avalanşă în weekend în Munţii Făgăraş

Este risc mare de avalanşă, de vineri până duminică seara, în Munţii Făgăraş, avertizează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Avalanşă în zona Bâlea Lac. O persoană a decedat

O avalanşă a avut loc vineri, după-masă, în zona Bâlea Lac. Potrivit informaţiilor, o persoană a fost surprinsă în incident. Bărbatul, angajat la Salvamont Sibiu, a fost declarat decedat.

Pericol de avalanşe în mai mulţi munţi din România

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Masivul Făgăraş, la peste 1800 de matri „pe arii extinse s-au semnalat ninsori însemnate cantitativ, care au depus peste 30-40 cm de zăpadă proaspătă, iar pe versanţii nordici local peste 50-60 cm”. „Vremea va continua să se răcească, va mai ninge, iar stratul va mai înregistra creşteri locale de […]

Risc mare de avalanşă în munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu

Este risc mare de avalanşă în munţii Parâng-Şureanu şi Ţarcu-Godeanu până miercuri seara, se arată în Buletinul nivometeorologic publicat marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Caraş Severin: Trei cetăţeni olandezi, surprinşi de o avalanşă. Unul dintre ei a murit

Trei cetăţeni olandezi au fost surprinşi luni de o avalanşă, în timp ce se aflau într-o expediţie montană pe Vârful Căleanu din Munţii Ţarcu. Unul dintre ei, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit decedat sub zăpadă şi transportat la spital cu elicopterul.

Risc însemnat de avalanşă în Muniţii Făgăraş şi Bucegi

În Munţii Făgăraş şi Bucegi este risc însemnat de avalanşă, potrivit buletinului emis de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabil de marţi de la ora 20.00 până joi la ora 20.00.

Pericol de avalansă în munţii Făgăraş. Turiştii sunt sfătuiţi să amâne orice excursie

Salvamontiştii atenţionează că pericolul de avalansă în munţii Făgăraş este iminent şi îi sfătuiesc pe turişti să amâne orice excursie până la momentul în care noul strat de zăpadă va fi stabilizat.

A murit alpinista americană Anna Gutu, lovită de o avalanşă pe al 14-lea cel mai înalt multe de pe Pământ

O altă tragedie a lovit lumea alpinismului: americanca Anna Gutu, în vârstă de 32 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovită de o avalanşă în timp ce încerca să ajungă pe vârful Shisha Pangma, al 14-lea cel mai înalt munte de pe Pământ, la 8.027 de metri deasupra nivelului mării.

O avalanşă a ucis 11 membri ai unui trib nomadic din nordul Pakistanului

Cel puţin 11 persoane au murit după ce o avalanşă i-a lovit pe membrii unui trib nomadic în timp ce traversau o zonă muntoasă din nordul Pakistanului, a anunţat sâmbătă agenţia de gestionare a dezastrelor din această ţară, potrivit Reuters.

Avalanşă de lavă. A erupt vulcanul Merapi din Indonezia

Alertă în Indonezia. A erupt marţi vulcanul Merapi, unul dintre cei mai activi vulcani din lume. Imagini dramatice cu lava care se revarsă din craterul fumegând al vulcanului au fost publicate de Observatorul Vulcanului. Ultima erupţie majoră a vulcanului, în 2010, a ucis 300 de oameni.

Patru persoane au murit într-o avalanşă în Alpii francezi

Patru persoane au murit şi mai multe au fost rănite într-o avalanşă în Alpii francezi, a anunţat duminică ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin.

Risc mare de avalanşă la munte, în unele zone este 4 – aproape nivelul maxim

Zăpadă de aproape 3 metri la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş. Meteorologii anunţă risc mare de avalanşă, la altitudini de peste 1800 de metri, în Munţii Făgăraş şi Parâng-Şureanu.

Trei persoane prinse în avalanşă în Vârful Prislop; o persoană decedată

Potrivit ISU Maramureş, avalanşa s-a produs în zona Vârfului Prislop, pe raza localităţii Borşa. „Din primele informaţii, trei persoane au fost surprinse de avalanşă”, potrivit ISU Maramureş. În zonă, pentru salvare intervin Secţia de Pompieri Vişeu de Sus, cu două echipaje EPA SMURD şi Salvamont Borşa, şi Jandarmeria Maramureş. Potrivit Salvamont, se pare că este […]

Specialiştii trag un semnal de alarmă. Risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş

În Munţii Făgăraş, la altitudini de peste 1.800 de metri se menţin condiţiile de declanşare spontană a avalanşelor de dimensiuni medii şi izolat mari, prin ruperea şi alunecarea stratului instabil superioar sau a plăcilor de vânt, transmit meteorologii.

Prefectura Argeş: a început coborârea persoanelor blocate la Cabana Capra

Reprezentanţii Prefecturii Argeş anunţă că duminică a început coborârea persoanelor blocate de o avalanşă la Cabana Capra.

Risc mare avalanşă până marţi seara în Munţii Bucegi

Este risc mare de avalanşă în Munţii Bucegi până marţi seara, au anunţat meteorologii.

Atenţionare ANM pentru turişti: Există risc mare de avalanşe în Munţii Bucegi

Meteorologii au anunţat că, de sâmbătă seara până luni seara, în Munţii Bucegi există risc mare de avalanşe.

Avertisment Salvamont, după zile cu soare: Risc iminent de avalanşă la munte

Salvamontişii din Hunedoara avertizează că, din cauza temperaturilor în creştere şi a stratului mare de zăpadă, în Masivul Retezat este risc iminent de avalanşă.

Risc mare de avalanşă în Munţii Bucegi, Baiului şi Ciucaş. Trasee turistice închise

Reprezentanţii Salvamont Prahova spun că este risc de avalanşă de gradul 4 în Munţii Bucegi, Baiului şi Ciucaş. Pe văile din apropierea crestelor riscul de avalanşă este de gradul 5 din cauza viscolului care poate muta zăpada. De aceea, traseele turistice aflate la mare înălţime sunt închise, iar salvamontiştii îi roagă pe turişti să nu […]

Julie Pomagalski a murit. Fostă campioană mondială la snowboard a fost surprinsă de avalanşă în Alpii Elveţieni

Julie Pomagalski, fosta campioană mondială de snowboard a Franţei, a fost surprinsă de o avalanşă în Alpii Elveţieni. Sportiva de 40 de ani nu a avut nici o şansă în faţa forţei dezlănţuite a naturii. Alături de ea a decedat schiorul Bruno Putelli şi un salvator montan din Albertville. Toţi trei au fost îngropaţi de […]

Pericol de avalanşă la munte. Trasee închise şi atenţionări pentru turişti

Potrivit Salvamont Dâmboviţa, din cauza pericolului ridicat de avalanşă au fost închise traseele Peştera – Vf. Omu pe Valea Obârşiei (Banda albastră), Peştera – Refugiul Bătrâna pe Valea Doamnelor (Triunghi roşu), Peştera – Piatra Arsă (Banda Albastră), Padina – Cota 2000 (Banda Roşie), Muntele Tătaru – Cabana Bolboci sau Cheile Tătarului (Triunghi roşu şi triunghi […]

Alertă în Munţii Făgăraş, Bucegi şi Parâng Şureanu. Risc maxim de avalanşe

În Munţii Făgăraş, alerta a fost ridicată la nivelul 5 din 5. La peste 1.800 de metri, după ninsorile din ultimele 24 de ore, stratul puţin rezistent şi instabil de la suprafaţă atinge 80-90 cm, fiind alcătuit din zăpada uşoară, de tip pulver, căzută în ultimele două zile. Peste acesta se va mai depune un […]

Cel puţin 11 persoane au murit după ce un gheţar din Himalaya s-a desprins şi a distrus un baraj

Poliţia din statul Uttarakhand a declarat că o avalanşă s-a produs duminică dimineaţă, iar un gheţar s-a desprins şi a distrus un baraj cunoscut sub numele de Proiectul hidroelectric Rishiganga. Autorităţile au spus că impactul a dus la producerea unor inundaţii de-a lungul râului Dhauli Ganga, ducând la distrugerea unei hidrocentrale în aval de barajul […]

Avalanşă în masivul Bucegi. Doi turişti au fost surprinşi de avalanşă. Salvamontiştii au lasat o misune de salvare

UPDATE Potrivit Salvamont România, salvatorii montani au ajuns în ambele locaţii unde se aflau persoanele surprinse de avalanşă. Este vorba de două tinere. Una dintre ele nu are probleme medicale, iar pentru cea de-a doua există suspiciunea unui traumatism de bazin sau coloană. O a doua echipă de salvamontişti a plecat din Râşnov pentru a […]

Risc mare de avalanşe în munţii Făgăraş şi Bucegi

Meteorologii anunţă că de luni seara până marţi, la ora 20.00, în munţii Făgăraş şi Bucegi riscul de avalanşe este mare.

Strat de zăpadă de 150 de centimetri şi risc mare de avalanşă în judeţul Argeş

În acest moment, stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgăraşan, este de 149 centimetri, iar riscul de avalanşă este de gradul 4 (mare) la altitudini de peste 1800 metri şi 3 (însemnat) sub această altitudine, pe o scală de la 1 la 5. Traseele montane din […]

Alertă la munte, în următoarele două zile. Avertismentul meteorologilor: Risc însemnat de avalanşe

Potrivit ANM, în Făgăraş şi Bucegi, la peste 1800 m, se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici sau medii, prin ruperea plăcilor de vânt sau în zonele adăpostite cu acumulări mai importante de zăpadă, îndeosebi pe pantele mai înclinate. Sub 1800 m, pe fondul temperaturilor ridicate şi al precipitaţiilor lichide din zilele următoare, există un […]

Bilanţ negru în Iran: Cel puţin 10 turişti au murit în munţii din nordul Teheranului

14 persoane au fost salvate, însă 7 sunt încă dispărute, conform BBC. Dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa în avalanşă se numără un activist politic, un medic şi un ghid montan.    Crucea Roşie a trimis 20 de echipe în căutarea turiştilor.    Deşi ghidurile meteo conţineau informaţii despre vreme rea şi posibilitatea unor avalanşe, […]

Starea pârtiilor din România. Unde se poate schia în această săptămână

Dacă vă pregătiţi de schi weekendul viitor, aflaţi unde se pot practica sporturi de iarnă.

Incident dramatic. O femeie a apucat să-şi ia adio de la mama ei după ce a fost îngropată de vie de o avalanşă

O femeie din Canada, care a suferit un accident cumplit la ski, după ce a fost îngropată de vie în urma unei avalanşe, a mai rămas în viaţă îndeajuns cât să audă glasul mamei sale, relatează Miami Herald.

Tragedie în Alpii italieni: O femeie şi doi copii au murit, după ce o avalanşă s-a produs pe o pârtie de schi. VIDEO

Trei persoane au murit în urma unei avalanşe produse vineri într-o staţiune din Alpii italieni, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul La Repubblica şi de site-ul TGcom24.Mediaset.it.

„Minune de Crăciun” în Alpii Austrieci: Un bărbat a fost găsit în viaţă, după ce a stat 5 ore îngropat sub zăpadă

Un schior a supravieţuit după ce o avalanşă l-a îngropat în zăpadă timp de cinci ore, în Austria. Salvamontiştii au descris întâmplarea drept o „minune de Crăciun”, potrivit BBC.

Iohannis a promulgat Legea câinilor salvamont, ce reglementează intervenţiile în caz de avalanşă

Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că unitatea canină de intervenţie la avalanşă este echipajul compus dintr-un câine şi salvamontistul/jandarmul său. Totodată, conducătorul unităţii canine de intervenţie beneficiază de un spor de la salariu de 20% şi plata orelor de antrenament.