avere

Miliardarul George Soros a acumulat 13,3 miliarde de dolari prin amânarea plăţii impozitelor

George Soros, care susţine de mult timp impozitarea suplimentară a bogaţilor, a acumulat 13,3 miliarde de dolari doar prin amânarea plăţii impozitelor, profitând de faptul că legislaţia americană a permis acest lucru în cazul reinvestirii comisioanelor plătite de clienţi fondurilor de investiţii.

DECLARAŢIA DE AVERE a primarului Gheorghe Nichita: Trei terenuri, o casă de 347 metri pătraţi, bijuterii şi tablouri de 15.500 euro

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, suspectat de fapte de corupţie, are trei terenuri, o casă de 347 de metri pătraţi, bijuterii şi tablouri în valoare de 15.500 de euro, peste 61.000 lei în fonduri de investiţii şi obligaţiuni de peste 105.000 de lei, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.

Care este averea primarului din Miercurea Ciuc, vizat într-un dosar privind infracţiuni de corupţie

Primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, vizat de percheziţiile făcute de DNA într-un dosar privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, are trei apartamente şi o casă, două terenuri, precum şi obiecte de artă contemporană de 16.000 de euro şi cărţi de 33.000 de euro.

TOPUL celor mai bogaţi oameni din Marea Britanie. Ce loc ocupă regina Elizabeth a II-a – FOTO

Len Blavatnik, patronul grupului Warner Music, a fost desemnat cel mai bogat om din Marea Britanie, cu o avere de 13,7 miliarde de lire sterline (19,1 miliarde de euro), potrivit unui top anual întocmit de publicaţia Sunday Times, informează bbc.com.

Ce avere are senatorul Alexandru Cordoş

Senatorul PSD Alexandru Cordoş, a cărui soţie este vizată într-un caz de trafic de influenţă, are în depozite bancare aproape 47.000 de lei, dar şi credite de peste 1,7 milioane lei şi 18.000 de euro, cumulând venituri atât de la Senat, cât şi de la o universitate privată, unde este cadru didactic.

Topul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică. Paul McCartney, pe primul loc

Cântăreţul Paul McCartney ocupă din nou primul loc în topul celor mai bogaţi milionari din industria muzicală britanică, întocmit de publicaţia Sunday Times, potrivit căreia fostul solist al trupei The Beatles a avea împreună cu soţia sa, Nancy Shevell, o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari.

Gabriel Oprea, reclamat la ANI de o avocată care cere verificarea averii acestuia. Reacţia ministrului de Interne

Ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost reclamat la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) de o avocată care, în numele unui client, cere verificarea averii demnitarului din ultimii 10 ani, ea primind răspuns de la instituţie cu privire la demararea verificărilor.

Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: Guvernatorul nu a fost notificat de ANI. Datele din declaraţiile de avere sunt clare

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu a fost notificat de ANI cu privire la începerea verificării averii, a declarat purtătorul de cuvânt al băncii centrale, Dan Suciu, precizând că informaţiile din declaraţiile de avere sunt clare şi corecte, inclusiv în ceea ce priveşte creditele şi derularea lor.

Ce avere are Mugur Isărescu. DECLARAŢIA guvernatorului BNR

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are trei terenuri intravilane, o casă, un apartament şi o casă de vacanţă, bijuterii de peste 62.000 de euro, o colecţie numismatică de 40.000 de euro, şase conturi cu peste 339.000 de lei, deţinând şi SC Măr SRL, cu peste 40 de hectare de vie la Drăgăşani.

ANI verifică averea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în urma unei sesizări

Agenţia Naţională de Integritate verifică averea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, după ce a primit recent o sesizare în acest sens, au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul ANI.

ANI: Fostul procuror Maximilian Bălăşescu nu poate justifica aproximativ 37.000 de euro

Fostul procuror Maximilian Bălăşescu nu poate justifica aproximativ 37.000 de euro, Agenţia Naţională de Integritate cerând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să verifice averea acestuia, din perioada 2000-2008, când a fost magistrat la Parchetul Tribunalului Ilfov.

Ce avere are şeful ANI: o casă de 356 mp, două apartamente în Braşov şi Bucureşti, dar şi o datorie de 250.000 euro

Şeful ANI, Horia Georgescu, adus cu mandat la DNA, fiind suspectat de abuz în serviciu, are o casă de 356 de metri pătraţi în Braşov, precum şi două apartamente în Braşov şi în Bucureşti, potrivit declaraţiei sale de avere, în care menţionează şi o datorie de 250.000 de euro către naşii săi.

Marea Britanie ar putea dezvălui populaţiei ruse secretele financiare ale elitei de la Moscova

Marea Britanie ar putea difuza date despre averea secretă a elitei conducătoare din Rusia în cadrul războiului de informaţii cu regimul lui Vladimir Putin, a declarat ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, citat de Daily Telegraph, în ediţia electronică.

Ce avere are primarul Ploieştiului, reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie

Primarul PSD al Ploieştiului, Iulian Bădescu, reţinut de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, are două locuinţe şi două terenuri în Bucureşti, dar şi credite bancare de peste 254.000 de euro, el deţinând, de asemenea, şi o firmă care are ca obiect activităţi de publicitate.

ANI nu a constatat avere nejustificată în cazul Monicăi Iacob Ridzi

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a verificat averea Monicăi Iacob Ridzi în perioada 2008 - 2012 şi nu a constatat vreo diferenţă între veniturile şi bunurile acesteia, potrivit raportului de evaluare remis apărării fostului ministru.

DECLARAŢIA DE AVERE a prefectului de Suceava, reţinut de DNA. Sinescu are cinci credite, un apartament şi un autoturism din 2005

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, reţinut pentru mai multe infracţiuni, are, potrivit declaraţiei de avere, un apartament împreună cu soţia sa, un autoturism din 2005, cinci credite totalizând 50.000 euro şi 63.000 de lei, iar anul trecut a vândut două maşini cu suma totală de 8.200 de euro.

ANI: Judecătoarea Luminiţa Telbis, de la Tribunalul Caraş-Severin, nu poate justifica 1,2 milioane de lei din averea sa

Judecătoarea Luminiţa Telbis, de la Tribunalul Caraş-Severin, nu poate justifica diferenţa de 1,2 milioane de lei dintre averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu soţul său, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Vladimir Putin este cel mai bogat om de pe planetă, susţine un fost apropiat al preşedintelui Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la aproximativ 200 de miliarde de dolari, susţine omul de afaceri Bill Browder, care a fost la un moment dat cel mai important investitor străin din Rusia şi un susţinător al liderului de la Kremlin, informează Business Insider.

Udrea a spus la ICCJ că Dorin Cocoş avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţ

Elena Udrea a declarat la instanţa supremă, la judecarea cererii de arestare preventivă pe numele său, că Dorin Cocoş avea o relaţie stabilă cu doi ani înainte de divorţul lor, astfel că nu îşi spuneau ce făceau în timpul zilei, iar declaraţiile de avere le completa luând legătura cu contabila lui.

Directorul Romarm, arestat pentru abuz în serviciu, nu poate justifica 100.000 dolari şi 35.000 euro

Directorul Romarm, Dan Tache, arestat pentru abuz în serviciu, nu poate justifica 100.000 de dolari şi 35.000 de euro, Agenţia Naţională de Integritate cerând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Braşov să îi verifice averea.

Averea Elenei Udrea, verificată de Agenţia Naţională de Integritate

Averea Elenei Udrea este verificată de Agenţia Naţională de Integritate, după ce inspectorii ANI s-au autosesizat în luna octombrie a anului trecut, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din cadrul instituţiei.

DECLARAŢIA DE AVERE a lui Toni Greblă: Judecătorul CC are un teren, o casă, o garsonieră şi un depozit de 70.000 lei

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă, urmărit penal pentru trafic de influenţă, are, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, un teren intravilan, o casă şi o garsonieră în Târgu Jiu, dar şi un depozit bancar de 70.000 de lei, precum şi două autoturisme.

TOPUL celor mai bogate femei din lume

Având o avere cumulată de 930 de miliarde de dolari, cele mai bogate femei din lume îşi lasă amprenta asupra economiei globale, iar estimările arată că bogăţia lor va creşte şi în acest an. Femeile reprezintă 12% din totalul miliardarilor lumii, aceştia fiind în număr de 2.325, potrivit datelor din 2014.

Curtea de Apel Bucureşti decide confiscarea a aproape 890.000 de lei din averea fostului ministru Dan Ioan Popescu

Curtea de Apel Bucureşti a decis confiscarea a aproape 890.000 de lei de la fostul ministru Dan Ioan Popescu şi soţia acestuia, bani care ar reprezenta cheltuieli nejustificate, decizia fiind luată la rejudecarea cauzei, după ce ICCJ dispusese, în 2011, confiscarea a peste patru milioane de lei.

ICCJ confiscă 1,4 milioane de euro din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş

Instanţa supremă a decis confiscarea sumei de peste 6,4 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro) din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş, pe care acesta nu o poate justifica.

Cine este şi ce avere are Titu Bojin. Preşedintele CJ Timiş, în administraţie încă din perioada comunistă, când a fost primar

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, considerat un apropiat şi protejat al lui Ilie Sârbu, a intrat în administraţia locală încă din 1986, când a devenit primar al localităţii Remetea Mare, până în 1992, apoi din nou din anul 1996. El a condus timp de zece ani Direcţia Apelor Banat.

Grumpy Cat, pisica faimoasă pe internet, i-a adus proprietarei o avere de 100 de milioane de dolari

Cea mai morocănoasă pisică de pe internet, Grumpy Cat, i-a adus proprietarei sale, Tabatha Bundesen, o fostă chelneriţă, o avere de aproape 100 de milioane de dolari, în cei doi ani de când a devenit vedetă online, graţie unui videoclip publicat pe YouTube.

Madonna este cel mai bogat artist din industria muzicală

Cântăreaţa americană Madonna ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi artişti din industria muzicală, cu o avere estimată la 800 de milioane de dolari, informează billboard.com.

Dosarul privind banii pe care nu i-ar putea justifica fosta judecătoare Viorica Dinu, clasat de CAB

Comisia de cercetare a averilor de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis să înceteze verificările cu privire la sesizarea făcută de inspectorii de integritate prin care aceştia susţin că fosta judecătoare Viorica Dinu nu poate justifica peste 46.000 de euro.

Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc

Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.

DECLARAŢIA DE AVERE a lui Nicuşor Constantinescu: Case, terenuri, maşini, şalupă şi un milion de dolari în conturi

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa are diverse cote din şase terenuri intravilane, trei case de locuit, o casă de vacanţă, o şalupă, cinci maşini, dar şi aproape un milion de dolari într-un depozit bancar.

DNA a cerut sechestru pe averea lui Nicuşor Constantinescu, avocatul acestuia a recuzat judecătorul

Procurorul DNA a cerut, vineri, la Tribunalul Bucureşti, să fie pus sechestru pe bunurile lui Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, solicitarea nemaifiind soluţionată întrucât avocatul acestuia a recuzat judecătorul.

TOPUL celor mai bogaţi artişti britanici tineri

Membrii grupului pop One Direction ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi artişti britanici în vârstă de până la 30 de ani, cu o avere estimată la 77,5 milioane de lire sterline (97,8 milioane euro), potrivit unui clasament întocmit de revista Heat.

Ce avere are Viorel Hrebenciuc

Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele al Camerei Deputaţilor, menţionează, în cea mai recentă declaraţie de avere pe care a completat-o, faptul că deţine un cont bancar la ING Bank România de 1.400 Euro, două ceasuri în valoare de de 14.000 Euro şi un teren forestier în judeţul Bacău.

Moştenitorii soţiei lui Joseph Goebbels, CEA MAI BOGATĂ familie a Germaniei. Ce avere au rudele apropiatului lui Hitler

Descendenţii soţiei Ministrului de Propagandă Joseph Goebbels au devenit cea mai înstărită familie din Germania, nepoţii Magdei Goebbels având o avere netă de aproximativ 31 miliarde de euro.

Declaraţia de avere a lui Ernert Caloianu: Deputatul UNPR are două împrumuturi de la persoane fizice, în valoare de 26.500 euro

Deputatul UNPR Mario Ernest Caloianu are, potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, un teren şi un apartament, dar şi două împrumuturi, de peste 25.000 de euro, luate în 2013, de la persoane fizice şi scadente în 2014 şi 2015.

Declaraţia de avere a lui Ion Diniţă: Deputatul are 9 apartamente, 3 case, între care una la Cambridge, şi 35 de terenuri

Deputatul PC Ion Diniţă, vizat de ancheta DNA, are nouă apartamente, trei case, între care una la Cambridge, două case de vacanţă, precum şi 14 terenuri intravilane, 13 terenuri extravilane, şapte terenuri agricole, unul dintre acestea fiind tot în Marea Britanie, luat în concesiune pe 125 de ani.

Ce avere are preşedintele CJ Braşov Aristotel Căncescu

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, vizat de ancheta DNA privind fapte de corupţie, are în conturi 605.000 de euro şi aproape 4,5 milioane de dolari, potrivit ultimei sale declaraţii de avere.

Averea prezidenţiabililor: 20 de apartamente, 16 case, 76 de terenuri. Care este averea fiecărui candidat în parte

Majoritatea candidaţilor la alegerile prezidenţiale au o situaţie materială foarte bună, ei deţinând, în total, 20 de apartamente şi 16 case, 49 de terenuri intravilane şi 27 terenuri agricole, potrivit declaraţiilor de avere depuse la Biroul Electoral Central.

Fiica şefului Executivului din Hong Kong, criticată pentru atitudinea sfidătoare afişată pe Facebook – FOTO

Un cont Facebook atribuit fiicei şefului Executivului din Hong Kong, Leung Chun-ying, căruia manifestanţii ieşiţi în ultimele zile pe străzile oraşului i-au cerut demisia, a dispărut de pe reţeaua de socializare, după ce aceasta a fost criticată că se laudă cu bijuteriile, pantofii şi genţile pe care le deţine, scrie Business Insider.