avion

Avion prăbuşit în Turcia | Cel puţin trei persoane au murit – FOTO

Cel puţin trei persoane au murit după ce un avion militar cargo s-a prăbuşit miercuri în vestul Turciei, anunţă armata turcă, informează agenţiile Reuters şi Associated Press.

Incident AVIATIC cu 162 de pasageri la bord: Un avion care venea de la Ankara a ieşit de pe pistă şi s-a oprit foarte aproape de apele Mării Negre – FOTO, VIDEO

Un avion de pasageri al companiei Pegasus Airlines a ieşit de pe pista aeroportului din Trabzon, Turcia, şi s-a oprit la câţiva metri de apele Mării Negre, dar nicio persoană nu a fost rănită, relatează site-ul agenţiei Reuters.

INCIDENT aviatic: Unul dintre avioanele folosite de premierul Japoniei a pierdut un fragment dintr-o aripă în timpul zborului

Unul dintre avioanele folosite de premierul Japoniei, Shinzo Abe, pentru vizitele externe a pierdut o parte dintr-o aripă în timpul unui zbor, informează postul Sky News.

Pasageri blocaţi de două ore pe Aeroportul Timişoara, după ce avionul spre Bucureşti s-a defectat

Aproximativ 150 de pasageri au rămas blocaţi, timp de peste două ore, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, vineri dimineaţa, după ce aeronava cu care ar fi trebuit să zboare spre Bucureşti s-a defectat înainte de îmbarcare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ryanair, promoţie în luna ianuarie pentru 500.000 de bilete de avion. Care sunt reducerile

Ryanair a lansat o vânzare promoţională masivă de ianuarie, cu până la 20% reducere pentru peste 500,000 de locuri, oferindu-le clienţilor oportunitatea de a-şi rezerva o vacanţă “last minute” la tarif redus.

Un avion al coaliţiei conduse de Arabia Saudită s-a prăbuşit în Yemen

Un avion de vânătoare deţinut de coaliţia condusă de Arabia Saudită, care efectua operaţiuni militare împotriva rebelilor huthi, s-a prăbuşit, duminică, în Yemen, din cauza unei defecţiuni tehnice, informează site-ul Ynetnews.com.

Un pasager a folosit ieşirea de urgenţă a avionului, supărat că a aşteptat prea mult. Poliţia a intervenit de urgenţă | VIDEO

Un pasager al unei curse aeriene pe ruta Londra-Malaga a folosit ieşirea de urgenţă şi s-a urcat pe aripa stângă a avionului, în semn de protest faţă de întârzierea cu o oră a îmbarcării şi cu jumătate de oră în cazul debarcării, relatează site-ul BBC News.

Incident AVIATIC: Cursa aeriană de la Munchen nu a putut ateriza la Sibiu

Cursa aeriană Munchen – Otopeni, care făcea escală la Sibiu, nu a putut ateriza, marţi, pe aeroportul transilvănean, fiind invocate probleme tehnice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un avion militar aparţinând SUA a aterizat de urgenţă în Marea Britanie

Un avion de realimentare aparţinând Forţelor Aeriene americane a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă în Marea Britanie, din cauza unor "probleme tehnice".

Avion militar, doborât de insurgenţi în Siria

Un avion militar sirian a fost doborât de insurgenţi, marţi, în provincia Hama, situată în nord-vestul Siriei, iar pilotul a murit, anunţă Televiziunea publică siriană, citată de agenţia Reuters.

INCIDENT AVIATIC: Un avion de pasageri a derapat şi a ieşit de pe pistă, pe un aeroport din Marea Britanie/ Zeci de curse întârziate | FOTO, VIDEO

Un avion de pasageri a derapat şi a ieşit de pe pistă, în timpul manevrei de aterizare pe aeroportul din oraşul Bristol, situat în sudul Marii Britanii, afirmă surse citate de presa britanică.

La catafalcul Regelui: O slujbă apăsătoare, lacrimi princiare şi o ultimă întoarcere acasă

După o dimineaţă închisă, soarele începe să încălzească platoul din faţa Salonului Oficial al Aeroportului Otopeni, iar de la Răsărit, printre razele calde, se zăreşte aeronava Spartan, care pluteşte lin, precum personalitatea discretă, dar totuşi impozantă, a unui rege. A celui din urmă rege.

IMAGINILE ZILEI: Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, iar racla Majestăţii Sale a fost purtată către catafalc de 8 militari ai Brigăzii 30 Gardă.

FUNERALIILE Regelui Mihai | Trupul Majestăţii Sale a fost adus în ţară. Ceremonia de la Aeroportul Otopeni în imagini

Sicriul cu trupul Regelui Mihai a fost adus, miercuri, în România, cu o aeronavă militară, racla Majestăţii Sale a fost purtată de 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă, iar pe Aeroportul Otopeni s-a desfăşurat o ceremonie, în cadrul căreia au fost intonate imnul naţional şi cel regal.

Cursa de la Londra spre Cluj-Napoca a decolat cu o întârziere de peste 28 de ore

Cursa Wizz Air de la Londra Luton spre Cluj-Napoca a decolat, luni, la ora locală 12,13 cu o întârziere de peste 28 de ore, după ce condiţiile meteo de pe aeroportul britanic au permis plecarea aeronavei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cea mai bună zi din săptămână pentru a pleca într-o călătorie cu avionul

Aproape 5.000 de pasageri ai companiilor aeriene au fost afectaţi de întârzierea sau anularea unui zbor în ultimele 60 de zile, circa 50 de curse din Bucureşti generând potenţiale compensaţii în valoare de 1,35 milioane de euro, sâmbăta fiind cea mai bună zi pentru o călătorie, potrivit AirHelp.

Echipajul unui avion de pasageri a observat racheta intercontinentală testată de Coreea de Nord

Echipajul unui avion de pasageri a observat racheta intercontinentală testată de Coreea de Nord pe 29 noiembrie, o situaţie care evidenţiază pericolele reprezentate de acţiunile regimului Kim Jong-Un asupra curselor aeriene.

Numărul record de americani care călătoresc cu avionul, duminica, după Thanksgiving

Aproape 2,9 milioane de americani călătoresc cu avionul în Statele Unite, pe 26 noiembrie, în duminica după Sărbătoarea Recunoştinţei (Thanksgiving); aceasta fiind una dintre cele mai aglomerate zile pentru câteva companii aeriene, potrivit publicaţiei Quartz.

O aeronavă Wizz Air a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste două ore, după o oprire la Sofia

Un avion Wizz Air care efectua cursa Bucureşti - Bergamo a ajuns la destinaţie cu o întârziere de două ore şi jumătate, după ce a efectuat o oprire tehnică la Sofia „din raţiuni operaţionale, pentru a minimiza efectele altor perturbări locale, cauzate de vreme”, au transmis reprezentanţii companiei.

Aeronave din SUA şi Coreea de Sud vor participa la un exerciţiu militar comun în luna decembrie

Unităţi aeriene din Statele Unite şi Coreea de Sud sunt programate să participe în luna decembrie la un exerciţiu militar regulat, a anunţat un oficial din Ministerul Apărării de la Seul, acesta precizând că la eveniment urmează să participe şi şase avioane invizibile pe radar de tip F-22 Raptor.

Avion prăbuşit în Oceanul Pacific. Aeronava avea 11 persoane la bord şi se îndrepta către portavionul USS Ronald Reagan

Forţele Navale ale SUA au anunţat, miercuri, că un avion de luptă ce avea 11 oameni la bord s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în apropierea insulei japoneze Okinawa, acesta îndreptându-se către portavionul USS Ronald Reagan, relatează Abc News.

Codul de patru litere pe care NIMENI nu îl vrea pe biletul de avion

Există un cod de patru litere pe care nimeni nu şi-l doreşte pe biletul de avion, deoarece înseamnă că pasagerul este supus unui control suplimentar de securitate, scrie Independent.

Cea mai mare aeronavă din lume s-a prăbuşit. Două persoane au fost rănite | FOTO, VIDEO

Cea mai mare aeronavă din lume, Airlander 10, s-a prăbuşit, sâmbătă, în Marea Britanie. Accidentul s-a produs în Bedfordhsire, la mai puţin de 24 de ore de la un test de zbor efectuat cu succes.

Printre victimele prăbuşirii avionului în Tanzania se află doi americani şi doi germani

Cetăţeni americani şi germani se numără printre cele 11 persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului tanzanian în zona craterului Ngorongo, informează publicaţiile The Sun şi Daily Mail.

Versiunea ultramodernă a bombardierului nuclear Tupolev Tu-160 va începe testele de zbor în 2018. Când vor începe livrările de serie | FOTO

Versiunea ultramodernă a bombardierului strategic Tupolev Tu-160M2 va începe testele de zbor în februarie 2018, i-a transmis joi vicepremierul rus Dmitri Rogozin preşedintelui Vladimir Putin, informează site-ul agenţiei Tass.

Cel puţin 11 morţi, în Tanzania, după prăbuşirea unui avion care transporta turişti

Cel puţin 11 persoane au murit, în Tanzania, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timp ce se deplasa spre o destinaţie turistică, informează site-ul agenţiei Reuters.

Incident aviatic în Rusia | Cel puţin şapte morţi, după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit. Singurul supravieţuitor, un copil

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în timp ce executa manevrele de aterizare pe un aeroport din Ţinutul Habarovsk, Orientul îndepărtat rus, au anunţat serviciile de urgenţă, care au precizat că cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi doar un singur pasager, un copil, a supravieţuit.

INCIDENT AVIATIC: Un avion de pasageri a aterizat forţat în Marea Britanie. O persoană a fost rănită | FOTO, VIDEO

O persoană a fost rănită după ce un avion de pasageri a efectuat o aterizare forţată, vineri după-amiază, fără trenul frontal de rulaj, în Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, anunţă autorităţile britanice, citate de cotidianul The Independent.

INCIDENT AVIATIC: O aeronavă care a decolat de pe Aeroportul Iaşi s-a întors la sol după ce pilotul a sesizat probleme

O aeronavă Tarom care a decolat, duminică, de pe Aeroportul Iaşi cu destinaţia Torino, s-a întors la sol după ce pilotul a sesizat o defecţiune tehnică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce poţi mânca în siguranţă la bordul unui avion

Oricine a călătorit vreodată cu avionul şi s-a încumetat să mănânce la bordul aeronavei poate spune cu mâna pe inimă că n-a fost cea mai bună masă din viaţa sa. Dar, potrivit experţilor, chiar dacă gustul are de suferit, mâncarea din avion ţine de foame. Daca se poate, este recomandat să alegi mâncarea gătită şi să eviţi carnea.

Un avion a efectuat o aterizare forţată în Columbia. Camerele video au surprins întregul incident aviatic

Şase persoane au fost rănite uşor după ce un avion de dimensiuni medii a efectuat o aterizare forţată pe un aeroport din Columbia, informează cotidianul columbian El Espectador şi publicaţia italiană La Repubblica.

MOMENTUL în care vântul extrem împiedică un avion de pasageri să aterizeze la Salzburg. Aeronava, redirecţionată spre un alt aeroport | VIDEO

Un avion de pasageri a avut dificultăţi majore la aterizarea în Austria, fiind redirecţionat din cauza vântului extrem de puternic, informează revista Bild.

Un avion al Wizzair nu a putut decola de pe aeroportul din Craiova din cauza unei defecţiuni

Un avion al companiei Wizzair care urma să ajungă la Bergamo nu a putut decola, vineri, de pe aeroportul din Craiova, din cauza unei defecţiuni. Pasagerii au fost îmbarcaţi iniţial, apoi li s-a spus că trebuie să coboare şi să aştepte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce au descoperit anchetatorii despre avionul omului de afaceri Zaharia Groza, care a murit după ce a aterizat forţat pe un câmp: Posibil nici zborul să nu fi fost autorizat

Avionul omului de afaceri Zaharia Groza, care a murit după ce a aterizat forţat pe un câmp din Alba, nu a fost înregistrat sau înmatriculat, astfel şi zborul care i-a fost fatal ar fi fost ilegal, potrivit datelor preliminarii din ancheta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Viaţă de lux MIMATĂ la bordul unui avion privat. Cum să pari bogat pe internet | GALERIE FOTO

Orice vedetă de pe reţelele de socializare trebuie să apară în văzul lumii stând relaxată la bordul unui avion privat, altfel nu este "în trend".

INCIDENT AVIATIC | Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat în Alba. Starea pilotului, gravă | FOTO

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp deschis, în apropierea localităţii Vinţu de Jos din judeţul Alba. Avionul nu şi-ar mai fi putut continua zborul din cauza vântului. Pilotul este un om de afaceri din judeţul Alba, care a mai avut un accident similar în 2013.

Avion al Greenpeace, prăbuşit în Brazilia | O femeie de naţionalitate suedeză a murit, alte patru persoane au fost rănite

O femeie de 29 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite după ce un avion folosit de organizaţia ecologistă Greenpeace s-a prăbuşit în nordul Braziliei, informează site-ul agenţiei de presă Dpa.

Aproximativ 150 de pasageri ai cursei Liverpool-Craiova au rămas la sol, după ce comandantul aeronavei a decis să plece mai devreme, cu avionul gol, din cauza furtunii / Reacţia Wizz Air

Aproximativ 150 de pasageri care urmau să ajungă, în noaptea de luni spre marţi, de la Liverpool la Craiova, au rămas la sol, după ce comandantul aeronavei Wizz Air care trebuia să-i aducă în România a decis să plece mai devreme, cu avionul gol, din cauza furtunii.

Avion cargo PRĂBUŞIT în Oceanul Atlantic. Cele patru persoane care au murit sunt moldoveni. Alţi doi au fost răniţi/ Aeronava, înmatriculată în Republica Moldova. Celulă de criză la Chişinău – VIDEO

Un avion s-a prăbuşit sâmbătă în Oceanul Atlantic, imediat după decolarea de pe aeroportul din Abidjan, situat în Coasta de Fildeş, afirmă surse citate de BBC News şi de cotidianul Le Figaro. UPDATE: Cel puţin patru persoane au murit, iar alte şase au fost rănite, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.

VIDEO | Accident AVIATIC de Ziua Naţională a Spaniei. Un avion militar s-a prăbuşit lângă o bază aeriană, după demonstraţia oficială

Un avion militar al forţelor aeriene spaniole s-a prăbuşit în apropierea bazei Los Llanos din oraşul Albacete, în timp ce se întorcea de la demonstraţia militară dedicată Zilei Naţionale a Spaniei, a anunţat joi ministerul spaniol al Apărării, relatează site-ul cotidianului El Pais.