avion

Prăbuşirea avionului din Siberia, soldată cu 31 de morţi, cauzată cel mai probabil de lipsa de degivrare înaintea decolării

Lipsa degivrării avionului ATR 72 al companiei ruse UTair prăbuşit luni în Siberia este cauza cea mai probabilă a accidentului soldat cu 31 de morţi şi 12 răniţi, anunţă anchetatorii ruşi.

O femeie în vârstă de 80 de ani a aterizat cu un avion, după ce pilotului i s-a făcut rău – VIDEO

O americană în vârstă de 80 de ani originară din Wisconsin (nord), fără experienţă în pilotare, a aterizat cu un avion după ce pilotului, soţul ei, i s-a făcut rău în cursul zborului, a anunţat marţi poliţia.

Tragedie în Siberia: Un avion cu peste 40 de persoane la bord s-a prăbuşit. 32 de oameni au murit, iar alţi 11 sunt răniţi – VIDEO

Un avion de tip ATR-72 cu 43 de persoane la bord s-a prăbuşit luni în Rusia în regiunea Tiumen, în Siberia, a anunţat agenţia Interfax citând Ministerul pentru Situaţii de urgenţă.

PANICĂ la mii de metri înălţime: Pilotul unui avion a ALERGAT PE CORIDOR şi le-a spus pasagerilor că se vor PRĂBUŞI – VIDEO

Un avion american a fost deviat marţi spre un aeroport din Texas, din cauza "comportamentului eratic" al comandantului, care a anunţat, strigând, o alertă cu bombă din partea Al-Qaida, înainte de a fi imobilizat de pasageri, au anunţat autorităţile.

Un avion uşor s-a prăbuşit vineri în Lacul Constance din Austria. Resturile avionului şi două cadavre au fost recuperate

Resturile unui avion uşor prăbuşit vineri în lacul Constance (vestul Austriei) au fost recuperate luni dimineaţă, la bord fiind cadavrele a două persoane, anunţă autorităţile austriece. Avionul s-a prăbuşit vineri după-amiază în Lacul Constance, aflat la frontierele dintre Germania, Austria şi Elveţia.

Angelina Jolie, pilot de avion. Vedeta, surprinsă la manşa unui avion de mici dimensiuni – FOTO

Angelina Jolie a fost surprinsă de fotografi când pilota un avion de mici dimensiuni, în California.

REPORTAJ: Ce fac vedetele echipei Real Madrid într-o deplasare cu avionul

V-aţi întrebat vreodată ce fac vedetele unei echipe uriaşe, să zicem Real Madrid, într-o deplasare cu avionul, cu ce îşi ocupă timpul, ce mănâncă sau cum sunt primiţi de fani în alte oraşe?!

Panică într-un avion la Moscova, după descoperirea unei găuri într-o aripă. Zeci de pasageri au părăsit aeronava – VIDEO

Pasagerii unui Boeing 737 care se pregătea să decoleze, luni, de la Moscova au fost cuprinşi de panică după ce s-a descoperit o gaură într-una dintre aripile aparatului, ceea ce nu a împiedicat pilotul să efectueze zborul, a anunţat miercuri compania rusă Transaero.

O nouă tentativă de localizare a avionului cu care a dispărut Amelia Earhart

Oficiali din guvernul american şi un grup privat de istorici vor anunţa, marţi, demararea unei noi tentative de localizare a ultimului avion pilotat de celebra Amelia Earhart, un model bimotor Lockheed, care a dispărut deasupra Oceanului Pacific în urmă cu 75 de ani.

Semnificaţii istorice pentru 18 martie

În 1906 Traian Vuia a realizat, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor din lume (cu mijloace proprii de bord), cu un aparat mai greu decât aerul.

Epava avionului militar norvegian dispărut în Suedia a fost găsită

Epava avionului militar norvegian dispărut joi în nordul Suediei cu cinci persoane la bord a fost găsită, dar căutarea pasagerilor continuă, au anunţat serviciile de intervenţie suedeze sâmbătă dimineaţă.

Un avion militar norvegian a dispărut în nordul Suediei cu cinci ofiţeri la bord

Un avion de transport de trupe aparţinând forţelor aeriene norvegiene a fost dat dispărut joi seară în nordul suedez iar Oslo regretă moartea celor cinci pasageri, conform unor surse oficiale citate de AFP.

Un Boeing 737 abandonat de o companie nigeriană a fost cumpărat de un prahovean

Un avion de transport persoane Boeing 737, abandonat la societatea Aerostar Bacău de către o companie aeriană din Nigeria şi cedat apoi statului român, a fost cumpărat de o persoană din Prahova, care a plătit cei 354.144 lei cu care şi-a adjudecat licitaţia organizată de Direcţia de Finanţe Bacău.

Autorităţile siriene susţin că au descoperit un avion de recunoaştere într-un cartier rebel din Homs

Autorităţile siriene au anunţat marţi că au confiscat un avion de recunoaştere dintr-o uzină de armament din Baba Amr, un cartier rebel din oraşul Homs, relatează agenţia oficială Sana.

Aeronavă Bucureşti-Timişoara cu 140 de pasageri, direcţionată pe Aeroportul Sibiu din cauza ceţii

O cursă aeriană Tarom Bucureşti-Timişoara având la bord 140 de persoane a aterizat la Sibiu, vineri noapte, din cauza ceţii de pe aeroportul timişorean, mulţi dintre pasageri, între care o delegaţie a PNL, alegând să plece de la Sibiu cu maşini.

Un avion Air France a aterizat de urgenţă de teama prezenţei la bord a unei bombe

Un Airbus A320 al Air France, care trebuia să asigure legătura Paris-Tel Aviv, a aterizat de urgenţă pe aeroportul Bale-Mulhouse miercuri, la cererea căpitanului de bord, de teama prezenţei în avion a unei bombe, a transmis joi compania.

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit în nord-vestul Pakistanului

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit sâmbătă în regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, anunţă o sursă oficială.

Costurile deplasării Air Force One – Cât costă o oră de zbor cu avionul prezidenţial american

Costurile deplasării cu aeronava prezidenţială americană Air Force One se ridică la 179.750 de dolari pentru o oră de zbor, în anul fiscal 2012, a declarat maiorul Michelle Lai, pentru ABC News.

Un avion interceptat în apropierea elicopterului lui Obama transporta marijuana

Două avioane de vânătoare americane de tip F-16 au interceptat joi un avion de mici dimensiuni care a încălcat spaţiul aerian al elicopterului preşedintelui Barack Obama, aflat într-o deplasare la Los Angeles. Pilotul avionului a fost arestat după descoperirea unei cantităţi mari de marijuana la bord.

Pentagonul prelungeşte operaţiunile vechiului avion de spionaj U-2 până în 2025

Vechiul avion de spionaj de tip U-2, care a intrat în funcţiune la sfârşitul anilor '50, va continua să zboare până în 2025, deoarece avionul fără pilot care trebuia să-l înlocuiască nu este considerat la fel de eficient, a anunţat luni Pentagonul.

Un avion cu 48 de călători a ieşit în afara pistei pe aeroportul din Craiova. Pasagerii au sărit din aeronavă

Un avion cu 48 de călători la bord a ieşit de pe pistă luni, pe Aeroportul din Craiova, după ce a derapat din cauza zăpezii când încerca să decoleze. O pasageră a fost rănită la un picior, ea susţinând că pasagerii au fost nevoiţi să sară din avion, de teama unei explozii, existând miros de gaz.

Cinci morţi în R.D.Congo, inclusiv un oficial şi doi americani, într-un accident de avion

Cinci persoane, între care Augustin Katumba Mwanke, considerat "eminenţa gri" a preşedintelui R.D.Congro, şi doi membri americani ai echipajului au murit, iar alte patru persoane au fost rănite duminică într-un accident de avion la Bukavu (est), a anunţat o sursă oficială.

Maddox, fiul cel mare al cuplului Jolie-Pitt, ia lecţii de pilotaj

Maddox, fiul cel mare al cuplului de actori Angelina Jolie - Brad Pitt, a început să ia lecţii de pilotaj aerian, întrucât îşi doreşte foarte mult să obţină licenţa de pilot de avion atunci când va avea vârsta necesară.

John Travolta donează unui muzeu din Georgia un avion cu reacţie

Actorul John Travolta a decis să doneze unui muzeu din statul american Georgia un avion cu reacţie, în memoria fiului său, decedat în 2009.

Unul dintre cele mai sofisticate avioane fără pilot ale armatei israeliene s-a prăbuşit în Israel

Unul dintre cele mai sofisticate avioane fără pilot ale armatei israeliene s-a prăbuşit accidental duminică în Israel, fără să rănească pe cineva, a anunţat un purtător de cuvânt militar.

Cursă Tarom pe ruta Iaşi – Bucureşti, întoarsă din drum din cauza unei defecţiuni la motor. Relu Fenechiu, printre pasagerii avionului

O aeronavă Tarom pe ruta Iaşi - Bucureşti şi care avea 25 de pasageri la bord s-a întors, joi dimineaţă, pe aeroportul ieşean la scurt timp de la decolare, după ce piloţii au sesizat o defecţiune la unul dintre motoare.

Şapte pasageri ai unui zbor Londra-Singapore, răniţi din cauza turbulenţelor

Şapte pasageri aflaţi la bordul unui avion al companiei Qantas, care se deplasa pe ruta Londra-Singapore, au fost răniţi uşor în urma turbulenţelor din spaţiul aerian indian, a anunţat compania australiană duminică.

Avion întors din drum din cauza unui telefon mobil

Un avion al companiei Air France care efectua o cursă Houston-Paris a fost nevoit să se întoarcă din drum după 30 de minute de zbor, după descoperirea unui telefon mobil al cărui proprietar nu a putut fi identificat, a anunţat miercuri compania aeriană.

Un avion AirEuropa a ieşit de pe pistă după ce a aterizat pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle

Un avion aparţinând companiei AirEuropa din Insulele Baleare (Spania) cu 162 de persoane la bord a ieşit de pe pistă vineri seara, la aterizarea pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, dar nicio persoană nu a fost rănită, a anunţat Prefectura din Seine-Saint-Denis.

Aeronavă pe ruta Dublin-Bacău, redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din cauza ceţii. Avionul a plecat spre Bacău după 6 ore

O aeronavă care urma să aterizeze, joi dimineaţă, pe aeroportul din Bacău a fost redirecţionată pe Aeroportul Băneasa din Capitală, din cauza ceţii. Avionul a plecat spre Bacău după 6 ore de staţionare în Băneasa.

Un avion de pasageri al companiei Cathay Pacific a efectuat o aterizare de urgenţă la Moscova

Un avion Boeing 747 al companiei Cathay Pacific, care zbura pe ruta Londra - Hong Kong, a efectuat o aterizare de urgenţă la Moscova sâmbătă, după ce în cabina piloţilor a fost observat fum.

Alertă pe Aeroportul Otopeni: Un avion cu 141 de pasageri la bord nu a putut ateriza. Aeronava a ajuns la sol fără intervenţia echipajelor de ajutor

Un avion care venea de la Tel Aviv nu a putut ateriza, miercuri seară, pe Aeroportul Otopeni, din cauza unor probleme tehnice, piloţii încercând o aterizare forţată. Aeronava trebuia să aterizeze la 20.37 pe Aeroportul "Henri Coandă". Aparatul de zbor are la bord 141 de pasageri.

Un avion s-a prăbuşit pe o autostradă din statul american New Jersey. Cinci persoane au murit – VIDEO

Cinci persoane au murit marţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă din statul american New Jersey, au anunţat autorităţile.

Cinci morţi, într-un accident de avion de mici dimensiuni în centrul Texasului

Cinci persoane au murit luni seara într-un acident de avion, într-o zonă din centrul statului american Texas, a anunţat Departamentul pentru Siguramţă Publică.

O cursă cu 180 de romi repatriaţi din Franţa a aterizat la Timişoara din cauza ceţii de pe Otopeni

O cursă charter cu 180 de romi repatriaţi de autorităţile franceze, care venea de la Paris şi trebuia să aterizeze pe Aeroportul Otopeni, a fost redirecţionată, joi seară, către Aeroportul Internaţional din Timişoara, din cauza ceţii.

Noul avion de vânătoare american F-35 are defecţiuni tehnice majore

Programul avionului de vânătoare american F-35 care a înregistrat deja întârzieri repetate se confruntă cu o nouă serie de probleme tehnice, conform unui raport intern al Pentagonului care recomandă în consecinţă o producţie redusă a acestui aparat.

Un avion fără pilot aparţinând Statelor Unite s-a prăbuşit în Seychelles

Un avion american fără pilot s-a prăbuşit, marţi, pe aeroportul internaţional din Mahe, principala insulă a Arhipelagului Seychelles, în Oceanul Indian, anunţă surse oficiale americane.

Primul avion supersonic românesc, aproape de finalizare: 60% din structura IAR-111, realizată

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a realizat 60% din structura primului avion supersonic românesc, IAR-111 Excelsior, urmând ca structura finală a acestuia să fie finalizată în două-trei luni, iar avionul să fie testat la zbor la mijlocul anului viitor.

Aterizare de urgenţă pe un aeroport din Shanghai. Nouă persoane au fost rănite în timpul evacuării – FOTO

Nouă persoane au fost rănite uşor vineri în evacuarea unui avion Boeing 747 al companiei Cathay Pacific pe aeroportul din Shanghai, după ce a fost detectat fum la bordul avionului, a anunţat compania aeriană.