aviz

CSM a dat aviz pentru reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz pentru reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu, şeful Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), anchetat în dosarul în care a fost arestat preventiv deja Cătălin Voicu.

Tăriceanu propune ridicarea imunităţii preşedintelui României

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a propus, marţi, în plen, referindu-se la reformarea statului, ridicarea imunităţii şefului statului şi a introducerii avizului Parlamentului pentru numirile făcute de preşedintele ţării.

Proiectul de buget pentru Ministerul Educaţiei, avizat de comisiile parlamentare

Membrii comisiilor reunite pentru învăţământ ale Parlamentului au avizat favorabil, cu 19 voturi "pentru" şi 14 voturi "împotrivă", proiectul de buget pentru Ministerul Educaţiei, ei admiţând toate amendamentele care vizau alocarea punctuală de fonduri bugetare suplimentare pentru anumite obiective.

Laszlo Borbely, avizat favorabil pentru portofoliul Mediului

Laszlo Borbely, propus pentru funcţia de ministru al Mediului, a fost avizat favorabil, marţi, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 53 de voturi "pentru", opt împotrivă şi nicio abţinere.

Cătălin Predoiu, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Justiţiei

Cătălin Predoiu a fost avizat favorabil, marţi, de comisiile parlamentare, pentru funcţia de ministru al Justiţiei.

Mihai Şeitan, avizat favorabil pentru portofoliul Muncii

Mihai Şeitan, propus pentru funcţia de ministru al Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, a fost avizat, marţi, pentru portofoliul Muncii, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 38 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi trei abţineri.

Videanu, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Economiei

Ministrul propus al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a fost avizat favorabil pentru acest portofoliu de către comisiile reunite de economie şi industrii din Parlament, cu 39 de voturi favorabile şi 17 împotrivă.

Gardianul şi Realitatea sunt în posesia avizului de la INC că acel filmuleţ este trucat

Preşedintele Băsescu a declarat, luni, că ziarul "Gardianul" şi trustul Realitatea au solicitat Institutului Naţional de Criminalistică un aviz pentru a evalua veridicitatea filmului în care şeful statului apare lovind un copil, document care ar demonstra în mod ştiinţific că acesta este trucat.

Vlădescu: Examenul de joi a fost primul picat, parlamentarii au dat un vot aşa cum au fost pregătiţi

Candidatul la funcţia de ministru al Sănătăţii, Cristian Vlădescu, a declarat, după votul nefavorabil primit la finalul audierii sale din Parlament, că examenul de joi a fost primul picat în viaţa sa, susţinând că parlamentarii au dat un vot aşa cum au fost pregătiţi să îl dea.

Emeric Saghi, avizat negativ de Comisiile de specialitate de la Parlament

Emeric Saghi, propus de Lucian Croitoru pentru portofoliul Internelor, a fost avizat negativ de Comisiile de specialitate de la Parlament, el primind 40 de voturi "împotrivă" şi 26 de voturi "pentru".

Theodor Paleologu, avizat negativ de Comisiile de specialitate reunite în Parlament

Ministrul Theodor Paleologu, nominalizat pentru portofoliul Culturii de către Lucian Croitoru, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "pentru" şi 23 "împotrivă" şi nicio abţinere.

Stănişoară, avizat negativ de Comisiile de Apărare

Ministrul Mihai Stănişoară, nominalizat pentru portofoliul Apărării de către Lucian Croitoru, a fost avizat negativ de Comisiile reunite de resort ale Parlamentului, primind 20 de voturi "împotrivă" şi 13 "pentru".

Funeriu, avizat negativ de Comisiile reunite de Învăţământ

Candidatul pentru postul de Ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a primit, joi, aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare de Învăţământ, 21 de parlamentari votând "împotrivă", 15 "pentru" şi înregistrându-se 2 abţineri.

Adrian Rădulescu, aviz negativ din partea comisiilor parlamentare

Adrian Rădulescu, propus ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a primit aviz negativ din partea celor patru comisii parlamentare care l-au audiat miercuri, cu 43 de voturi "împotrivă" şi 26 "pentru".

Predoiu: A fost un vot politic, fără nicio legătură cu activitatea mea şi a echipei de la minister

Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, după primirea avizului negativ de la Comisiile reunite ale Parlamentului la propunerea de a continua activitatea la conducerea Ministerului Justiţiei, că a fost un vot politic, fără nicio legătură cu activitatea sa şi a echipei de la minister.

Cătălin Predoiu, avizat negativ de Comisiile reunite ale Parlamentului

Ministrul Cătălin Predoiu a fost avizat negativ, miercuri, pentru portofoliul Justiţiei de către Comisiile reunite ale Parlamentului, el primind 26 de voturi "pentru", 36 de voturi "împotrivă" şi trei abţineri.

Aurescu, avizat favorabil de Comisiile de politică externă ale Parlamentului

Comisiile reunite de Politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia pentru Afaceri Europene au decis, miercuri, cu 32 voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi nicio abţineri, să valideze candidatura lui Bogdan Aurescu pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Vasile Blaga, avizat favorabil de Comisiile parlamentare reunite

Ministrul Vasile Blaga a fost avizat favorabil, miercuri, pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Turismului, de Comisiile de administraţie publică, economică şi de industrii, pjavascript:;rimind 34 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă". Blaga a declarat că mulţumeşte reprezentanţilor UDMR şi parlamentarilor din afara PDL care au votat pentru avizul favorabil.

Băsescu: Voi semna decretul de organizare a referendumului cu sau fără aviz de la Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că va semna decretul de organizare a referendumului pentru reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la Parlament unicameral chiar dacă nu va primi aviz din partea Legislativului.

CSM a dat aviz negativ pentru reînvestirea Codruţei Kovesi

Codruţa Kovesi a primit, joi, aviz negativ pentru reînvestirea în funcţia de procuror general al României, fiind respinsă propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Kovesi a trimis Parlamentului solicitarea de începere a urmăririi penale a lui Ridzi

Procurorul general Codruţa Kovesi a trimis, joi, Parlamentului solicitarea de declanşare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi, cercetată în cazul contractelor cu Artisan şi Mark privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului.

Parlamentul tărăgănează tranşarea cazului Năstase

Dosarul lui Adrian Năstase - politic sau nepolitic constituit de DNA - a fost excesiv politizat prin bâlbâielile parlamentarilor, care de cel puţin şase luni fie şi-au pasat atribuţiile, fie au preferat amânarea rezolvării chestiuni, ajungând în prag de vacanţă parlamentară.

CE permite Guvernului acordarea de garanţii subvenţionate pentru credite

Comisia Europeană (CE) a avizat o schemă propusă de Guvern pentru susţinerea firmelor şi societăţilor care se confruntă cu dificultăţi de finanţare prin ajutoare de stat sub formă de garanţii subvenţionate pentru credite de investiţii şi capital de lucru încheiate până la 31 decembrie 2010.

Codurile juridice nu au întrunit voturile necesare pentru a fi avizate în CES

Cele patru coduri juridice nu au întrunit 25 de voturi necesare pentru a fi avizate în Consiliul Economic şi Social, dar punctele de vedere exprimate au fost trimise Parlamentului.

Guvernul a primit avizul de principiu al FMI pentru acordul de împrumut

Guvernul a primit avizul de principiu al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea acordului de împrumut, iar forma finală a scrisorii de intenţie va fi stabilită la jumătatea lunii aprilie, urmând ca documentul să fie aprobat în board-ul Fondului la 4-5 mai, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Lazăr Comănescu va prelua postul de ambasador la Berlin

Fostul ministru de externe în Cabinetul Tăriceanu, Lazăr Comănescu, a primit, marţi, avizul comisiilor de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru a prelua postul de ambasador al României la Berlin.

CE a trimis aviz motivat atât cu privire la Electrica Moldova, cât şi la Electrica Oltenia

CE a anunţat, vineri că a decis, în 29 ianuarie, să trimită o scrisoare oficială de informare autorităţilor române, pe motiv că drepturile speciale ale autorităţilor publice la Electrica Moldova şi Electrica Oltenia constituie restricţii nejustificate la libera circulaţie a capitalului.

Comisiile şi-au dat avizul pentru numirea lui Blaga în funţia de ministru al Dezvoltării

Vasile Blaga, nominalizat pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a primit sâmbătă, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare reunite.

Gabriel Sandu a primit avizul pentru postul de ministru al Comunicaţiilor

Gabriel Sandu a primit avizul comisiilor parlamentare pentru funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţilor Informaţionale, cu 17 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi o abţinere.

Elena Udrea a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru al Turismului

Elena Udrea a primit avizul comisiilor parlamentare reunite pentru funcţia de ministru al Turismului, cu 22 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi două abţineri.

Ion Bazac, avizat de comisii pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

Candidatul nominalizat pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, a primit, sâmbătă, avizul din partea comisiilor pentru Sănătate din cele două Camere, cu 16 voturi "pentru", şase "împotrivă" şi două abţineri.

Ecaterina Andronescu: O creştere de 50% a salariilor profesorilor universitari este uşor exagerată

Candidatul nominalizat pentru funcţia de ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a declarat, sâmbătă, la audierea de către comisiile pentru Învăţământ ale celor două Camere, că o creştere de 50 la sută a salariilor pentru profesorii universitari este uşor exagerată.

Constantin Niţă a primit avizul comisiilor pentru portofoliul IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri

Candidatul nominalizat la funcţia de ministru pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a primit, sâmbătă, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite, cu 37 de voturi "pentru", opt abţineri şi niciun vot împotrivă.

Ilie Sârbu a primit avizul comisiilor parlamentare pentru portofoliul Agriculturii

Ilie Sârbu, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în noul guvern, a primit, sâmbătă, aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de agricultură ale Parlamentului.

Comisiile au avizat nominalizarea lui Cristian Diaconescu ca ministru de Externe

Comisiile reunite de Politică Externă au avizat sâmbătă nominalizarea lui Cristian Diaconescu ca ministru de Externe cu 22 de voturi pentru, 3 abţineri şi niciun vot împotrivă.

Comisiile au avizat nominalizarea lui Gabriel Oprea ca ministru al Administraţiei şi Internelor

Comisiile reunite de Apărare şi Administraţie au avizat, sâmbătă, nominalizarea lui Gabriel Oprea ca ministru al Administraţiei şi Internelor ci 47 de voturi pentru, 11 împotrivă şi nicio abţinere.

Videanu a a primit avizul comisiilor pentru portofoliul Economiei

Adriean Videanu a primit, sâmbătă, avizul comisiilor din Camera Deputaţilor şi Senat pentru portofoliul Economiei, cu 49 de voturi "pentru" şi şase abţineri.

Comisiile au avizat nominalizarea Monicăi Iacob-Ridzi ca ministru al Tineretului şi Sportului

Comisiile reunite pentru Învăţământ au avizat, sâmbătă, nominalizarea Monicăi Iacob Ridzi ca ministru al Tineretului şi Sportului, cu 30 de voturi pentru, 1 vot împotrivă şi 3 abţineri.

Gheorghe Pogea a primit avizul comisiilor de buget din Parlament

Gheorghe Pogea a primit avizul comisiilor reunite de buget finanţe bănci din Camera Deputaţiilor şi Senat pentru funcţia de ministru al Finanţelor.

Candidatura lui Mihai Stănişoară pentru funcţia de ministru al Apărării, avizată de comisii

Nominalizarea lui Mihai Stănişoară pentru funcţia de ministru a Apărării a fost avizată, sâmbătă, de Comisiile reunite de apărare, el declarând, în timpul audierilor, că trupele române pot rămâne în Irak "de la 6 luni la 2 ani", doar dacă va fi nevoie de ajutorul lor.