avocat

Avocatul lui Mircea Stănescu: Ancheta în cazul acestuia trebuie să înceteze

Ancheta în cazul fostului deputat, Mircea Stănescu, implicat într-un accident rutier în 2008, trebuie să înceteze, deoarece fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu a decedat între timp, situaţie în care procurorii nu pot continua urmărirea penală, susţine avocatul acestuia.

Elena Turcu este şi judecător, şi avocat, după ce i s-a refuzat pensionarea

Refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a semna decretul de pensionare a judecătoarei dâmboviţene Elena Turcu a generat o situaţie fără precedent, întrucât aceasta a intrat în avocatură, iar nesemnarea actului prezidenţial îi conferă în continuare statutul de magistrat.

Gândul: Avocatul lui Gorbunov povesteşte cum l-a eliberat. El l-a apărat şi pe Tolea Ciumac

Cel care a obţinut punerea în libertate a lui Serghei Gorbunov la Tribunalul Dolj este avocatul braşovean Claudiu Prunaru.

Cioacă a rămas fără avocat

Avocatul Florentin Sorescu, apărătorul care l-a reprezentat pe Cristian Cioacă în cazul dispariţiei soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a reziliat toate contractele de asistenţă juridică încheiate cu acesta, pe motiv că poliţistul ar fi refuzat să-i asculte sfaturile juridice pe care i le-a dat.

Ameninţare cu moartea la adresa lui Becali, motiv de mutare a procesului

Mesajul unui presupus suporter clujean care instiga la asasinarea lui Gigi Becali contra sumei de 50.000 de dolari, postat pe internet în luna martie 2008, este unul dintre motivele invocate de avocata Alina Ciul, în cererea de strămutare a dosarului "valiza", de la Curtea de Apel Cluj.

Avocatul Cătălin Dancu: Nu sunt dubii cu privire la sinuciderea lui Mircea Stănescu

Avocatul Cătălin Dancu - audiat, marţi, în dosarul în care anchetatorii fac investigaţii cu privire la împrejurările care au condus la sinuciderea lui Mircea Stănescu - a declarat că nu există dubii cu privire la gestul clientului său, care va fi înmormântat duminică.

Jurnalistul care şi-a aruncat pantofii spre Bush depune plângere împotriva agenţilor de securitate

Jurnalistul irakian care şi-a aruncat pantofii spre preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a depus plângere duminică împotriva agenţilor de securitate ai premierului irakian, pe care îi acuză că l-au bătut după ce a fost arestat.

Avocatul fraţilor Cămătaru a fost reţinut şi încarcerat în Penitenciarul Rahova

Avocatul fraţilor Cămătarul, Mihai Costea, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare pentru păgubirea Primăriei Capitalei cu 13 miliarde de lei vechi, a fost reţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova.

Căutările avocatei Elodia Ghinescu, fără niciun rezultat

Poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi procurorii Parchetului General au încheiat, marţi, fără niciun rezultat, căutările pentru găsirea unui eventual cadavru al avocatei Elodia Ghinescu, dată dispărută, anul trecut, de soţul său, poliţistul Cristian Cioacă.

Avocatul lui Mailat va face recurs după ce va primi motivarea sentinţei

Avocatul lui Romulus Nicolae Mailat, românul condamnat, miercuri, la 29 de ani de închisoare pentru uciderea tâlhărirea şi agresarea sexuală a Giovannei Reggiani, a declarat pentru MEDIAFAX că va face cu siguranţă recurs la sentinţa Curţii cu juri, după ce aceasta va prezenta motivarea deciziei.

Avocatul lui Mutu: O astfel de decizie, dacă există, nu este irevocabilă

Cristian Sârbu, avocatul fotbalistului Adrian Mutu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a văzut informaţia apărută pe siteul clubului Chelsea Londra referitoare la suma pe care atacantul trebuie să o plătească grupării engleze, dar a precizat că o astfel de decizie, dacă există, nu este irevocabilă.

Britney Spears a cedat custodia copiilor fostului soţ (Video)

Britney Spears a încheiat o înţelegere cu Kevin Federline, prin care acesta preia custodia unică a celor doi copii ai lor, potrivit avocatului fostului soţ al starului, care a refuzat să ofere alte amănunte.

Românul acuzat de crimă în Verona, apărat de un avocat din România

Claudiu Stoleru, românul acuzat de uciderea unui cuplu de italieni în oraşul Verona, a refuzat să fie reprezentat în justiţie de avocatul italian Paola Girotti, optând pentru un reprezentant legal din România, informează Apcom, în ediţia electronică.

Avocata Roxana Jianu, condamnată la zece ani de închisoare pentru înşelăciune

Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o, miercuri, pe avocata Roxana Jianu la zece ani de închisoare pentru că a înşelat zeci de persoane, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Britney Spears, obligată să plătească 375.000 de dolari avocatului fostului soţ

Un judecător american a decis, luni, ca Britney Spears să-i dea fostului soţ, Kevin Federline, suma de 375.000 de dolari pentru onorariul avocatului lui.

Avocatul Cătălin Predoiu, propus în funcţia de ministru al Justiţiei

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis, vineri, preşedintelui Traian Băsescu propunea de numire a avocatului Cătălin Predoiu în funcţia de ministru al Justiţiei.

Avocatul lui Cioacă: Dosarul este „confecţionat”, arestarea s-a făcut sub presiunea mass-media

Avocatul lui Cristian Cioacă, Florentin Sorescu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este convins că instanţa va dispune punerea clientului său în libertate sub control judiciar, susţinând că dosarul în cauză "este confecţionat".

Cererea de eliberare sub control judiciar a lui Cioacă, amânată

Curtea de Apel Braşov a amânat, pentru 28 ianurie, discutarea cererii depuse în aceeaşi zi la instanţă şi la DIICOT Braşov de către avocatul poliţistului Cristian Cioacă de eliberare sub control judiciar a acestuia.

Mircea Stoenescu s-a prezentat la DNA

Fostul preşedinte de la Dinamo, Mircea Stoenescu, s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde a fost citat joi la prânz.

Avocatul lui Mailat îi va audia pe foştii vecini ai acestuia din tabăra Tor di Quinto

Piero Piccinini, avocatul românului Romulus Mailat - arestat în Italia după moartea Giovannei Reggiani -, intenţionează să audieze persoane care locuiau în tabăra de nomazi Tor di Quinto, expulzate între timp în România.

Avocatul bucureştean Roxana Jianu, trimis în judecată de procurorii DNA

Avocatul Roxana Jianu, din cadrul Baroului Bucureşti, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, în stare de arest preventiv, pentru că a înşelat zeci de persoane, prejudiciul fiind de aproximativ 3,5 milioane de euro, a informat, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Avocatul lui Mailat: Rezultatul anchetei ar putea fi altul decât cel anticipat

Piero Piccinini, avocatul românului Romulus Mailat, suspectat de crimă în Italia, afirmă că, la finalul investigaţiilor, ar putea apărea elemente importante, sugerând că acest caz nu este "atât de previzibil cum ar părea", relatează pagina online a ASG.

Jacques Chirac, inculpat pentru deturnare de fonduri – avocat

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost inculpat miercuri de un judecător parizian pentru deturnare de fonduri în perioada în care era primar al Parisului, a anunţat avocatul său Jean Veil.

Procurorul Sîntion i-a cerut ministrului David să-i asigure protecţie

Procurorul Marian Sîntion - consilier al ministrului Internelor şi Reformei Administrative - i-a solicitat, marţi, ministrului Cristian David să-i asigure protecţie, având în vedere supravegherea sa operativă de săptămâna trecută.

O avocată din Bucureşti, cercetată pentru înşelăciune de peste un milion de euro

Procurorii anticorupţie cercetează o avocată din Baroul Bucureşti sub acuzaţia că, prin înşelarea mai multor persoane în legătură cu nişte contracte, ar fi cauzat un prejudiciu estimat la peste un milion de euro.

IPJ Braşov: Nu s-a primit ordin de încetare a căutărilor Elodiei Ghinescu

Jandarmii şi poliţiştii braşoveni continuă să caute în tot judeţul Braşov trupul avocatei Elodia Ghinescu, care a dispărut de acasă în data de 30 august, deoarece nu s-a primit niciun ordin de încetare a căutărilor, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Anchetatorii extind căutările în cazul Elodiei Ghinescu

Anchetatorii vor extinde, joi, căutările avocatei Elodia Ghinescu, dispărută din 30 august, şi în lacurile şi canalele din judeţul Braşov, după ce operaţiunile de reperare a trupului femeii în apele lacurilor Vidraru şi Pecineagul, din judeţul Argeş, s-au soldat cu rezultate negative.

Căutarea avocatei Elodia Ghinescu, continuă şi astăzi, în judeţul Argeş

Căutarea avocatei Elodia Ghinescu a fost reluată, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, scafandrii verificând lacurile Vidraru şi Pecineagu, zone unde, consideră anchetatorii, poliţistul Cristian Cioacă ar fi putut abandona cadavrul soţiei sale sau părţi din acesta.

Căutările avocatei braşovene dispărute se extind în judeţul Covasna

Căutările avocatei braşovene Elodia Ghinescu în judeţul Argeş au rămas fără niciun rezultat, iar de sâmbătă procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor îndrepta echipele de căutare spre zona opusă Argeşului, în Covasna.

Braşov: Căutările în cazul avocatei dispărute continuă

Echipe formate din poliţişti, jandarmi, salvamontişti, însoţite de câini de urmărire, continuă căutarile avocatei din Braşov Elodia Ghinescu, iar verificările vor fi extinse la lacurile şi la barajele din Argeş, inclusiv la Vidraru, urmând să fie solicitaţi şiscafandri din Curtea de Argeş.

Avocatul lui Borcea, la DNA

Directorul general al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost citat de procurorii anticorupţie, pentru a vedea ce conţine dosarul, avocatul acestuia, Cristian Sârbu, ducându-se, miercuri după-amiază, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Becali, contrazis de avocatul său

Preşedintele PNG George Becali a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu dosarul privin schimburile de terenuri cu Armata şi nu într-un alt dosar, a declarat, luni, avocatul acestuia, Cătălin Dancu, contrazicând o declaraţie anterioară a clientului său.

Braşov: Mandat de reţinere pe numele poliţistului a cărui soţie este dată dispărută

Procurorii au emis, în noaptea de miercuri spre joi, mandat de reţinere pe 24 de ore pe numele poliţistului braşovean Cristian Cioacă, a cărui soţie, avocat de profesie, a dispărut în data de 30 august.

Braşov: Soţul avocatei Ghinescu a făcut schimb de tură în noaptea dispariţiei femeii

Poliţiştii au stabilit că în noaptea în care a dispărut avocata din Braşov, respectiv 29 spre 30 august, soţul acesteia era de serviciu, însă a făcut schimb cu un coleg, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisar-şef Liviu Constantin Naghi.

Braşov: Soţul avocatei dispărute, pe lista suspecţilor (VIDEO)

Anchetatorii braşoveni iau în calcul varianta crimei în cazul avocatei Elodia Ghinescu, dispărută în 30 august, pe lista suspecţilor fiind şi soţul femeii, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.

Cazul avocatei dispărute, trimis la Parchetul General

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Braşov, Ilie Orzea, a anunţat că dosarul cazului avocatei Elodia Ginescu, care a dispărut în 30 august, a fost trimis, luni, la Parchetul General, "dic cauza complexităţii cauzei".

Un tribunal din Moscova se pronunţă pentru întoarcerea lui Hodorkovski din Siberia

Un tribunal a decis joi mutarea la Moscova a procesului intentat fostului director al grupului petrolier rus Iukos, Mihail Hodorkovski, acuzat de deturnare de fonduri, considerând ilegală desfăşurarea procesului la Cita, în Siberia, unde acesta este deţinut, relatează AFP.

Primarul comunei Jucu a recunoscut că a luat mită

Primarul comunei Jucu, Petre Coste (PD), a recunoscut, marţi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Cluj, care au judecat recursul la măsura arestării preventive, că a luat mită de la Adrian Muntean.