avocatul poporului

Un pacient şi-a primit banii pentru o lentilă intraoculară de la CASMB după trei ani. Avocatul Poporului recomandă sancţiuni

Avocatul Poporului recomandă sancţionarea angajaţilor Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), după ce a constatat că un pacient şi-a primit banii pentru o lentilă intraoculară după trei ani şi cinci luni, când nu mai putea folosi dispozitivul din cauza evoluţiei bolii.

Călătoria în timp a unui copil abandonat în instituţiile publice ale anilor ’80

Lucrările Conferinţei Regionale Europene ISPCAN - The International Society for the Prevention of Child Abuse and Neglect, aflată la a 14-a ediţie, s-au deschis oficial duminică, la JW Marriott Grand Hotel.

Avocatul Poporului: Sărăcia, educaţia şi lipsa monitorizării vieţii de familie, cauze ale abuzului asupra copilului

Sărăcia, educaţia precară, migraţia părinţilor şi lipsa supravegherii vieţii de familie de către instituţii sunt cauze ale abuzului asupra copilului, a declarat duminică, la deschiderea Conferinţei internaţionale privind abuzul şi neglijarea copilului, adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea.

Raport Avocatul Poporului: Sorin Oprescu trebuie dus de urgenţă pentru consult la o unitate medicală cardiologică / Primarul suspendat, consultat în Arestul Central

Sorin Oprescu trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere "agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice", se arată în raportul echipei care a făcut verificări la Arestul Capitalei. Vineri seară, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgenţă, a venit, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu.

Anchetă a Avocatului Poporului la Psihiatrie Arad, unde au fost reclamate ”condiţii de lagăr”

Avocatul Poporului a declanşat o anchetă, marţi, la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Arad, după ce imagini cu ”condiţiile de lagăr” de acolo au fost postate pe internet de către prieteni ai unui cetăţean italian care s-a sinucis la câteva zile de la externare.

Avocatul Poporului face o anchetă privind imobilizarea unei tinere la un centru din Caracal

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi face o anchetă la un centru pentru copii cu nevoi speciale din Caracal, de unde au apărut în presă fotografii cu o tânără ce ar fi fost imobilizată cu o cămaşă de forţă improvizată.

Avocatul Poporului face o anchetă în cazul unui deţinut de la Giurgiu care şi-a cusut gura

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi face o anchetă la Penitenciarul Giurgiu în cazul unui deţinut care s-a automutilat prin coaserea gurii, pe motiv că a fost sancţionat pentru că a vorbit la telefon, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Anchetă a Avocatului Poporului în cazul tinerei dintr-un centru de refugiaţi care a încercat să se sinucidă

Avocatul Poporului (AP) s-a sesizat din oficiu şi face o anchetă în cazul tinerei cazate într-un centru de refugiaţi din Bucureşti care a ajuns la spital după ce încercat să se sinucidă.

Anchetă a Avocatului Poporului a Penitenciarul Craiova în urma decesului unui deţinut

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a declanşat o anchetă la Penitenciarul Craiova în urma decesului unui deţinut, ancheta vizând o posibilă încălcare a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, se arată într-un comunicat de presă.

Un iordanian condamnat în România nu poate fi încarcerat. Avocatul Poporului face verificări

Avocatul Poporului (AP) verifică posibile încălcări de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în cazul unui iordanian care nu poate fi încarcerat, deşi a fost condamnat definitiv, din cauză că datele de identitate din mandatul de executare a pedepsei închisorii nu corespund cu cele din paşaport.

Avocatul Poporului face o anchetă în cazul fetei de 13 ani care ar fi fost violată de tatăl vitreg

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o anchetă în cazul fetei de 13 ani din Vaslui care at fi fost violată de tatăl vitreg, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul unei fete de 11 ani violate de un vecin şi cere date de la IPJ Prahova

Avocatul Poporului (AP) a cerut de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova date despre cazul unei fete de 11 ani, din comuna Proviţa de Sus, judeţul Prahova, orfană de tată, violată de un vecin de 43 de ani, care în urmă cu 21 de ani a ucis o tânără.

Avocatul Poporului cere Inspecţiei Judiciare informaţii despre cauze privind tinere violate

Avocatul Poporului a solicitat Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii informaţii despre cauze privind tinere sechestrate şi violate, precum şi eventualele măsuri dispuse de anchetatori, făcând referire la cazuri din judeţele Olt şi Gorj.

Avocatul Poporului: CNAS să urgenteze introducerea noilor tratamente pentru hepatita C

Avocatul Poporului recomandă Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să urgenteze procedurile de introducere a noilor tratamente privind hepatita C, precizând că a primit 40 de petiţii de la pacienţi.

OUG privind legiferarea bacşişului, discutată în 23 iunie de judecătorii Curţii Constituţionale

OUG 8/2015,care prevede şi legiferarea bacşişului,va fi analizată de judecătorii constituţionali în 23 iunie, după ce Avocatul Poporului a sesizat CC,arătând că nereturnarea unei amenzi după decizia instanţei de anulare a unei contravenţii date de ANAF permite abuzuri din partea organelor de control.

Avocatul Poporului sesizează CC pentru nereturnarea amenzii după anularea contravenţiei date de ANAF

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în cazul OUG 8/2015, care prevede şi legiferarea bacşişului, arătând că nereturnarea unei amenzi după decizia instanţei de anulare a unei contravenţii date de ANAF este neconstituţională şi permite abuzuri din partea organelor de control.

Asociaţia Editorilor din România a sesizat Avocatul Poporului privind neconstituţionalitatea timbrului literar

Asociaţia Editorilor din România (AER) a sesizat oficial instituţia Avocatului Poporului, cerând, alături de 12.604 persoane care au semnat o petiţie în acest sens, ca legea timbrului cultural să fie declarată neconstituţională.

Stabilirea înţelesului termenului de „nevăzător”, cerută instanţei supreme de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a formulat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un recurs în interesul legii, astfel încât instanţa supremă să stabilească înţelesul termenului "nevăzător", utilizat în legislaţia din domeniul pensiilor, întrucât instanţele judecătoreşti au interpretat diferit acest cuvânt.

PNL: Avocatul Poporului să trimită la CC Ordonanţa prin care deciziile instanţei nu se aplică ANAF

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, joi, că a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la Ordonanţa de Guvern 8/2015, care stabileşte că în cazul unei decizii a instanţei de anulare a unei contravenţii date de ANAF amenda nu poate fi recuperată.

Avocatul Poporului sesizează CC privind imposibilitatea contestării măsurilor asiguratorii

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională (CC) cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 250 alin.(6) din Codul de procedură penală, potrivit căruia poate fi contestat numai modul de aducere la îndeplinire a unei măsurii asigurătorii, contrar reglementării anterioare şi legislaţiei UE.

Avocatul Poporului sesizează ICCJ pe tema recunoaşterii perioadei de ucenicie ca vechime în muncă

Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în legătură cu includerea perioadei de ucenicie în calculul stagiului de cotizare, în condiţiile în care instanţele au soluţionat diferit această problemă.

PNL vrea lege de revocare a Avocatului Poporului, dacă nu contestă Ordonanţe respinse ulterior de CC

Parlamentarii PNL au iniţiat o propunere legislativă care introduce drept condiţie pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului situaţia în care acesta refuză să conteste Ordonanţe ale Guvernului, care se dovedesc ulterior neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale.

Băsescu: Avocatul Poporului e penibil. CNA ar trebui să pună capăt mesajelor mincinoase de la tv

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că României îi lipsesc două instituţii, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea fiind penibil şi o marionetă, în timp ce CNA ar fi trebuit să stopeze mesajele mincinoase de la Antena 3 şi Ghiţă TV.

Ciorbea: Am luat la cunoştinţă observaţiile formulate în raportul MCV şi vom acţiona în consecinţă

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat că a luat la cunoştinţă de observaţiile la adresa instituţiei din Raportul MCV şi va acţiona "în consecinţă", precizând că la AP exista practica de neimplicare în controlul constituţionalităţii legilor cu "un pronunţat caracter politic sau electoral".

PNL îi cere Avocatului Poporului să sesizeze CC în privinţa OUG de retragere a titlului de doctor: ”Ordonanţa a fost iniţiată de interesele private ale premierului Ponta”

PNL a adresat, duminică, o scrisoare Avocatului Poporului în care îi cere să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.94/2014, privind retragerea titlului de doctor, arătând că Ordonanţa a fost iniţiată de ”interesele private ale premierului Victor Ponta”.

Paul (PNL): Este obligatorie demisia Avocatului Poporului, după decizia CC privind migraţia aleşilor

Prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul a declarat, miercuri, că Avocatul Poporului ar trebui să-şi dea demisia , după decizia Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă 55/2014 privind migraţia aleşilor locali.

Conducerea Parlamentului a votat doi noi adjuncţi ai Avocatului Poporului

Conducerea Parlamentului a votat, marţi, doi noi adjuncţi ai Avocatului Poporului, Mircea Criste şi Constanţa Ştefănescu, a anunţat, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu.

Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

Mediafax.ro vă prezintă principalele evenimente care au avut loc în weekendul 18-19 octombrie.

Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

Mediafax.ro vă prezintă principalele evenimente care au avut loc în weekendul 18-19 octombrie.

ACL: Ciorbea nu are interesul să apere cetăţeanul de abuzurile puterii, ci abuzul guvernării Ponta

ACL îi reproşează lui Victor Ciorbea că ”nu are interesul să apere cetăţeanul de abuzurile actualei puteri, ci să apere abuzul guvernării Ponta asupra românilor”, după ce Avocatul Poporului a anunţat, sâmbătă, că sesizarea Curţii Constituţionale privind OUG 55 ”excedează” competenţa instituţiei.

Avocatul Poporului: Nu se impune sesizarea CC privind modificările aduse Legii educaţiei

Avocatul Poporului informează, legat de solicitările pentru sesizarea Curţii Constituţionale privind modificările aduse Legii educaţiei, că nu se impune acest demers - concluzie bazată atât pe argumentele din petiţii, cât şi pe cele ale partenerilor de consultări din învăţământ.

Deputaţii adoptă OUG prin care Avocatul Poporului are atribuţii în prevenirea torturii în detenţie

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă care prevede ca Avocatul Poporului să aibă atribuţii în prevenirea torturii la locurile de detenţie, Victor Ciorbea arătând că este implementată astfel Convenţia internaţională împotriva torturii.

ANOSR face „un ultim apel” către Avocatul Poporului să sesizeze la CC modificarea Legii Educaţiei

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) face "un ultim apel" către Avocatul Poporului (AP) să sesizeze la Curtea Constituţională modificarea Legii Educaţiei.

Protest al ACL în faţa sediului Avocatului Poporului – FOTO

Aproximativ 50 de tineri din Alianţa Creştin Liberală au protestat, luni, în faţa sediului Avocatului Poporului, ei cerându-i lui Victor Ciorbea să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa Ordonanţei de Urgenţă care permite primarilor şi consilierilor locali să îşi schimbe partidul.

ACL anunţă că de luni pichetează sediul Avocatului Poporului, după adoptarea OUG privind migraţia

Alianţa Creştin-Liberală anunţă că va picheta zilnic, începând de luni, sediul Avocatului Poporului, între orele 10.00 şi 13.00, pentru a protesta astfel faţă de adoptarea Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali.

PNL a depus la Avocatul Poporului solicitarea de contestare la CC a OUG privind migraţia aleşilor

O delegaţie de parlamentari PNL a depus joi, la Avocatul Poporului, sesizarea pentru contestarea la Curtea Constituţională a ordonanţei de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, liberalii avertizând că dacă până luni Victor Ciorbea nu va da curs demersului încep pichetarea sediului instituţiei.

ACL va cere joi Avocatului Poporului să sesizeze CC cu privire la OUG privind migraţia politică

ACL va cere joi în mod oficial Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă care permite migraţia politică a aleşilor locali, deputaţii PNL prezentând argumentele ce vor fi invocate în privinţa neconstituţionalităţii actului normativ.

PPDD cere Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională OUG privind aleşii locali

PPDD informează că a sesizat Avocatul Poporului şi îi cere să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind aleşii locali.

Avocatul Poporului: Analizăm dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea CC privind OUG 49/2014

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, anunţă că i s-a solicitat de către Traian Băsescu, Raluca Turcan, precum şi de Societatea Academică din România şi Alianţa pentru o Românie Curată să sesizeze Curtea Constituţională privind OUG 49/2014 şi analizează dacă sunt respectate condiţiile pentru aceasta.

Avocatul Poporului: OUG 48 nu aduce cheltuieli în plus de protocol, cazare şi transport

Avocatul Poporului precizează că prevederile OUG 48/2014 nu presupun cheltuieli suplimentare de protocol, cazare şi transport pentru instituţie, după ce şeful statului a reclamat "alocările bugetare" care, în opinia lui, îl fac pe Victor Ciorbea "cel mai fericit Avocat al Poporului".