b nci

Moody’s a pus sub supraveghere ratingurile BofA, Citigroup şi Wells Fargo

Moody’s a pus joi sub supraveghere, pentru o eventuală retrogradare, ratingurile băncilor Bank of America (BofA), Citigroup şi Wells Fargo, întrucât calificativele includ sprijinul extrem de ridicat de care au beneficiat băncile din partea guvernului SUA pe perioada crizei financiare.

Fitch: România are cea mai redusă rată a intermedierii financiare din regiune

România are cea mai redusă rată a intermedierii financiare din 12 state din Europa Centrală şi de Est (ECE), cu o pondere a creditelor brute de 40% în Produsul Intern Brut (PIB) la finele anului trecut, potrivit unui raport al agenţiei de rating Fitch.

Încheierea testelor de stres din UE va fi amânată, deoarece unele bănci au fost prea optimiste – WSJ

Prezentarea rezultatelor testelor de stres derulate în sistemul bancar european va fi amânată până în luna iulie, deoarece autorităţile europene sunt îngrijorate că băncile şi instituţiile naţionale de supraveghere au înaintat date prea optimiste, au declarat pentru WSJ surse apropiate situaţiei.

Dobânzile la creditele în lei au continuat să scadă în aprilie şi au urcat uşor la creditele în valută

Ratele dobânzii practicate de instituţiile de credit din România au continuat să scadă în luna aprilie pentru creditele şi depozitele în monedă naţională şi au avut o tendinţă uşor crescătoare pentru produsele acordate de bănci în euro, reiese din datele publicate miercuri de BNR.

Alte patru bănci străine vor pleca din România

GE Money a plecat din 2010. Volksbank, RBS, ATE Bank şi MKB Romexterra caută cumpărători pentru active de 7 mld. euro.

Bancherii ar putea fi amendaţi cu peste cinci milioane euro dacă încalcă reglementările UE

Bancherii ar putea fi amendaţi cu peste cinci milioane de euro dacă încalcă reglementările Uniunii Europene, potrivit unui proiect de lege care ar apropia, dacă va fi aprobat, prevederile statelor din UE de regimul mai strict din Marea Britanie privind sectorul bancar.

Ungaria încheie o înţelegere cu băncile pentru a ajuta posesorii de credite ipotecare în valută

Guvernul ungar şi asociaţia băncilor au ajuns la un acord pentru un program prin care să sprijine posesorii de credite ipotecare în valută confruntaţi cu probleme, a declarat premierul Viktor Orbán, citat de cotidianul ungar Portfolio.

Băncile din Rusia se pregătesc de achiziţii în Europa Centrală şi de Est

Băncile din Rusia se pregătesc să facă achiziţii în Europa Centrală şi de Est, profitând de dificultăţile unor instituţiii financiare din Vest, în contextul crizei, potrivit cotidianului britanic Financial Times (FT).

Băncile americane vor să evite despăgubiri de 17 mld. dolari pentru confiscări ilegale de case

Băncile din Statele Unite negociază cu procuratura un acord de susţinere a proprietarilor de locuinţe care au dificultăţi în achitarea împrumuturilor ipotecare, pentru a evita plata unor despăgubiri de până la 17 miliarde dolari în urma acuzaţiilor referitoare la confiscări ilegale de case.

BNR poate lua în garanţie sedii de bănci greceşti în schimbul finanţării

Banca Naţională are pâr­ghii pentru a interveni în even­tua­litatea concre­ti­zării unor scenarii de criză an­tre­nate pe piaţa ban­ca­ră locală de situaţia din Grecia, înce­pând de la refinanţarea bilaterală a ti­tlu­­rilor de stat deţinute de băncile cu ca­pital elen şi până la preluarea în ga­ran­ţie a sediilor acestora în schimbul fur­nizării de lichidităţi, afirmă un oficial din sistemul bancar.

Fed a împrumutat băncile printr-un program de 80 mld. de dolari cu dobânzi care au ajuns şi la 0,01%

Rezerva Federală a SUA (Fed) a împrumutat în 2008 băncile printr-un program cu fonduri de 80 de miliarde de dolari, dobânzile ajungând până la minime de 0,01% după prăbuşirea Lehman Brothers şi declanşarea crizei financiare, transmite Bloomberg.

Mari bănci europene finanţează producţia de bombe cu submuniţie

O sută şaizeci şi şase de instituţii financiare, private şi publice, între care şi mari bănci europene, continuă să investească în producători de bombe cu submuniţie, în pofida interzicerii acestora, au denunţat, miercuri, la Bruxelles, două organizaţii neguvernamentale.

Mari bănci europene finanţează producţia de bombe cu submuniţie – raport

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 25 mai.)

Populaţia continuă să economisească în lei şi valută. Firmele preferă moneda naţională

Populaţia continuă să economisească, majorând în aprilie soldul depozitelor atât în lei, cât şi în valută, dar companiile reacţionează la tendinţa de apreciere a monedei naţionale şi îşi mută plasamanetele din valută în lei, potrivit datelor publicate miercurti de BNR.

Şeful Supravegherii din BNR: Băncile greceşti nu retrag linii de finanţare din România

Filialele locale ale băncilor elene, dintre care Alpha Bank şi Bancpost sunt jucători de top zece, iar Banca Românească şi Piraeus sunt bănci de talie medie, nu au făcut până acum rambursări anticipate ale surselor primite din Grecia, spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR.

JP Morgan, UBS şi Deutsche Bank, investigate în SUA pentru operaţiuni cu instrumente financiare

JP Morgan Chase, UBS şi Deutsche Bank sunt investigate în Statele Unite, în urma extinderii unei anchete conduse de procuratura statului New York privind operaţiunile cu instrumente financiare garantate prin impoteci în timpul şi după criza financiară, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

Fitch retrogradează cu trei trepte cinci bănci elene active în România, în categoria de risc ridicat

Fitch a revizuit în scădere cu trei trepte ratingurile băncilor elene National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Agricultural Bank of Greece (ATEbank), toate prezente în România, de la "BB+", nerecomandat pentru investiţii, la "B+", cu risc ridicat (highly speculative).

Băsescu: În mod cert nimeni nu are în vedere o creştere a taxării pe bănci – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, într-o dezbatere organizată de "Ziarul Financiar", că autorităţile nu au în vedere o creştere a taxării pe bănci.

Naşul lui Adi Minune, trimis în judecată pentru fraudarea unor bănci

Un grup de 12 persoane va fi judecat pentru 31 de înşelăciuni, 15 infracţiuni de spălare de bani şi alte fapte penale precum fals sau corupţie, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti acuzându-i pe cei 12, între care şi naşul lui Adi Minune, de o pagubă de trei milioane de euro.

Marile bănci vor să ajute investitorii să parieze pe moartea pensionarilor

Goldman Sachs, Deutsche Bank şi JP Morgan Chase vor să ajute investitorii să parieze pe moartea pensionarilor, prin vânzarea unor obligaţiuni garantate prin asigurările făcute de fondurile de pensii faţă de riscul ca clienţii lor să trăiască mai mult decât s-au aşteptat, relatează Bloomberg.

Băncile ar putea prelua pentru cel mult patru ani controlul unor firme debitoare cu probleme

Băncile ar putea prelua controlul firmelor debitoare în cadrul operaţiunilor de asistenţă sau restructurare financiară, dar numai după "un proces prudent de luare a deciziilor" şi pentru o perioadă de maxim trei ani, care poate fi prelungită de BNR la cel mult patru ani, pe motive întemeiate.

BERD:Importanţa băncilor elene în România şi alte ţări poate fi un risc pentru recuperarea economică

Rolul important al subsidiarelor băncilor elene în România, Bulgaria şi Serbia ar putea reprezenta un risc pentru recuperarea economică, a declarat preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, citat de cotidianul Wall Street Journal.

FP a cumpărat în primul trimestru acţiuni la Erste şi Raiffeisen şi şi-a majorat expunerea pe BRD

Fondul Proprietatea (FP) a cumpărat în primul trimestru pe bursa de la Viena pachete de acţiuni la Erste Group Bank şi Raiffeisen Bank International şi, totodată, şi-a majorat expunerea pe BRD-Groupe Societe Generale (BRD).

S&P a retrogradat cu două trepte ratingurile a patru bănci elene, cu operaţiuni în România

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a revizuit în scădere cu două trepte ratingurile băncilor elene National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank, toate cu activităţi în România, după o retrogradare similară a calificativului suveran al Greciei.

5.000 de antreprenori iau starul online. Cum reduci costurile şi te prezinţi pe reţele de socializare?

Dacă online-ul este sau nu este (încă) o provocare pentru tine, nu ştim, dar dacă vrei să-ţi reduci cheltuielile, să te promovezi simplu şi eficient, în special pe reţele de socializare şi să lucrezi cu parteneri de încredere, este posibil să primeşti o primă soluţie.

Moody’s a pus sub supraveghere ratingurile a opt bănci din Grecia, pentru o posibilă retrogradare

Moody’s a pus marţi sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare, ratingurile a opt bănci elene, dintre care National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank, Piraeus Bank, Agricultural Bank of Greece (ATEbank) şi Emporiki Bank of Greece sunt prezente în România.

S&P: Retrogradarea Greciei ar putea afecta ratingurile a patru bănci elene, prezente şi în România

Retrogradarea ratingului suveran al Greciei ar putea afecta calificativele băncilor elene National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, toate cu operaţiuni în România, a avertizat, luni, Standard & Poor's (S&P).

Ce alternative oferă băncile la programul „Prima Casa”

Chiar dacă executivul a anunţat normele pentru programul "Prima casă 4", multe bănci vin cu propriile oferte, care se adresează şi celor care au deja o locuinţă sau un alt credit. Surprinzător, dobânzile sunt aproape la fel de mici ca cele oferite pentru creditele garantate de stat. Iar avansul cerut de bancheri scade considerabil, de la 25-30%, spre 5 sau 10%, informează Incont.ro.

Provizioanele băncilor au crescut în primul trimestru cu 920 milioane lei, la 24,5 miliarde de lei

Provizoanele constituie de bănci au crescut în primul trimestru cu 920 de milioane de lei, la 24,5 miliarde de lei, în contextul în care valoarea creditelor restante şi îndoielnice a avansat cu peste 10%, iar rata de solvabilitate medie pentru sistemul bancar a urcat la 14,75%.

Ce bănci au scos trei miliarde de euro din România în 2010

Băncile franceze, britanice şi austriece şi-au mărit expunerea pe România, conform Băncii Reglementelor Internaţionale.

Sistemul bancar revine pe profit în primul trimestru, cu un rezultat net cumulat de 373 milioane lei

Sistemul bancar revine pe profit în primul trimestru din acest an, după ce a închis 2010 cu prima pierdere anuală din ultimul deceniu, câştigul net de 373 milioane lei obţinut fiind, însă, cu 15% mai mic decât rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut.

Buffett: Profiturile mai mici fac băncile americane mai puţin atractive decât la începutul secolului

Băncile americane sunt investiţii mai puţin atractive comparativ cu începutul acestui secol, din cauza profiturilor mai mici, a declarat miliardarul Warren Buffett, al cărui fond, Berkshire Hathaway, este cel mai mare acţionar al Wells Fargo şi deţine o participaţie la U.S. Bancorp.

Creditul neguvernamental a crescut nesemnificativ în martie

Soldul creditelor acordate firmelor şi populaţiei a crescut nesemnificativ în luna martie, cu 0,1% în lei şi 0,3% în euro, dar exprimat în monedă naţională a înregistrat o scădere în termeni reali de aproape 2%, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a Româniai.

12.700 de români au depozite în bănci de 4 miliarde de euro

Mai puţin de 12.700 de români ţin la bănci aproape patru miliarde de euro în depozite de peste 100.000 de euro, concentrând astfel aproape o cincime din economiile totale ale populaţiei, arată datele Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB). Având fiecare în medie plasamente de 300.000 de euro la cel puţin o bancă, aceştia sunt clienţii pentru care se bat bancherii, dar şi companiile din industria luxului.

Băncile închid majoritatea unităţilor între 23 şi 25 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte

Unităţile bancare vor fi închise în perioada 23 - 25 aprilie, cu ocazia sărbătorilor de Paşte, unele având program scurt chiar de vineri, dar există şi bănci care au decis ca unele agenţii să funcţioneze sâmbătă şi luni.

Băncile austriece au o capitalizare mai slabă decât instituţiile financiare similare din regiune

Cele mai mari şase bănci din Austria, între care Erste, Raiffeisen Bank International (RBI) şi Bank Austria, toate cu activităţi în România, au mai puţin capital şi o dependenţă mai mare de pieţele interbancare faţă instituţiile de credit similare din regiune, potrivit băncii centrale a Austriei.

Gheţea: Băncile trebuie să plătească factura crizei şi îşi asumă o profitabilitate mai redusă

Băncile trebuie să plătească factura crizei şi sunt printre puţinii agenţi economici din România care au înţeles că nu se mai pot obţine profituri ca în perioada dinainte de criză, fiind dispuse să-şi asume o profitabilitate mai redusă şi în viitor, a declarat preşedintele ARB, Radu Gheţea.

Gheţea: Perioada refinanţărilor este de „încălzire” pentru bănci

Perioada refinanţărilor de împrumuturi este normală, de "încălzire" pentru bănci, dar nu trebuie să dureze mult întrucât nu ajută la creşterea creditării per total, crede preşedintele ARB, Radu Gheţea, care speră că în a doua parte a anului vor apărea cereri de credite "suficient de bune".

Comercianţii şi investitorii în artă vor ca operele să fie recunoscute drept garanţii şi asigurate

Comercianţii şi colecţionarii de artă doresc ca operele să poată fi asigurate, întrucât nicio societate din România nu oferă poliţe de acest gen, iar băncile comerciale nu acceptă în garanţie tablouri sau sculpturi, deşi astfel de operaţiuni nu sunt interzise de reglementări.

Citigroup şi alte bănci, achitate de acuzaţia că au abuzat de piaţă în cazul falimentului Parmalat

Citigroup, Deutsche Bank, Morgan Stanley, Bank of America şi bancheri ai acestora au fost achitaţi de un tribunal din Milano pentru acuzaţiile că au abuzat de piaţă, în legătură cu falimentul din 2003 al Parmalat, cel mai mare producător de lactate din Italia, transmite Bloomberg.