b sescu

Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de majorare a pensiilor pentru grupele I şi a II-a de muncă, după ce actul a fost atacat la Curtea Constituţională de către Guvern, iar judecătorii instituţiei au respins demersul Executivului.

Tăriceanu: Am fost părtaş la o piesă de teatru ieftină a lui Băsescu în cazul salariilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că a fost părtaş la o piesă de teatru ieftină în cazul salariilor, în care preşedintele Traian Băsescu i-a cerut date suplimentare privind efectul economic al majorării pentru ca în final acesta să demonstreze că este mai interesat de alegeri decât de ţară

Băsescu nu comentează declaraţiile lui Tăriceanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Fieni (Dâmboviţa) că nu comentează declaraţiile premierului Călin Popescu Tăriceanu în privinţa majorării salariilor profesorilor, conform cărora aplicarea acestei decizii va avea un efect catastrofal asupra economiei.

Băsescu: Transformările prin care a trecut Armata în ultimii ani au făcut-o să devină capabilă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Carei, unde participă la manifestările organizate de Ziua Armatei Române, că dacă Armata îşi sărbătoreşte acum cu mândrie ziua este şi pentru că în ultimii ani transformările au făcut-o să devină o armată puternică şi capabilă.

Tăriceanu: Partidele care doresc majorări salariale vor impune ulterior creşteri de taxe

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a atenţionat, vineri seara, pe români asupra intenţiilor partidelor care promovează majorările salariale cu 50%, susţinând că liderii acestora vor sprijini ulterior creşteri de taxe şi impozite, pentru a asigura fondurile necesare acestor creşteri de salarii.

Iorgulescu: Şedinţa de guvern pe salarii va fi amânată

Şedinţa extraordinară de guvern pe tema majorării salariilor, programată pentru sâmbătă dimineaţă, va fi amânată, iar Executivul se va reuni săptămâna viitoare, când se va discuta bugetul de stat, deoarece majoritatea miniştrilor sunt plecaţi din Bucureşti, afirmă ministrul Adrian Iorgulescu.

Liderii politici comentează decizia preşedintelui

Liderii politici au comentat, pentru MEDIAFAX, decizia preşedintelui Traian Băsescu, de a promulga legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie.

Băsescu a promulgat modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, actul normativ de modificare a Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, după ce sesizase Curtea Constituţională cu privire la această lege, iar instituţia i-a respins, la mijlocul lunii octombrie, demersul.

Cursul închide şedinţa la 3,65 lei/euro

Leul s-a depreciat puternic vineri, cursul de schimb atingând un maxim de 3,72 - 3,7250 lei/euro, însă spre finalul şedinţei moneda naţională a mai recuperat din pierderile înregistrate în faţa euro, dealerii suspectând intervenţia indirectă pe piaţă a Băncii Naţionale a României (BNR).

Băsescu a sesizat CC în legătura cu modificarea Legii tinerilor

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Curţii Constituţionale, vineri, o sesizare de neconstituţionalitate privind legea de modificare a Legii tinerilor 350/2006, susţinând că prevederile acesteia încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi normele referitoare la garantarea proprietăţii.

Băsescu: Zilele trecute s-au găsit două miliarde de lei pentru clientela politică

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, vineri, Guvernul, pentru faptul că, deşi se plânge că nu există bani pentru salariile profesorilor, a găsit două miliarde de lei pentru clienţii politici din administraţiile locale, bani care se vor întoarce, convertiţi în campanie electorală.

Băsescu a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie, de la 1 octombrie.

Antonescu: Guvernul are două posibilităţi – asumarea riscului economic sau demisia

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Guvernul are două opţiuni: aplicarea legii de majorare a salariilor profesorilor cu 50%, asumându-şi riscul economic alături de Parlament şi de preşedinte, sau să analizeze ipoteza demisiei.

Berca: Guvernul va analiza decizia preşedintelui şi poate adopta orice act

Guvernul va analiza foarte bine implicaţiile deciziei preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea privind majorarea cu 50% a salariilor din educaţie şi poate adopta orice act normativ în acest domeniu, considerând în continuare că nu pot fi alocate fonduri decât dacă se renunţă la investiţii.

Tăriceanu refuză să comenteze promulgarea majorării salariilor

Premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză să comenteze decizia preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie până când actul normativ nu va fi publicat în Monitorul Oficial, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.

Băsescu: Dacă Miclea ar mai fi rezistat ca ministru, eram mai departe cu reforma în educaţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că regretă faptul că Mircea Miclea nu a rezistat mai mult în funcţia de ministru al învăţământului, "pentru că, în mod cert, eram mai departe cu reforma din educaţie".

PRM cere referendum pentru scoaterea UDMR în afara legii

PRM îi cere preşedintelui Traian Băsescu să consulte Parlamentul, săptămâna viitoare, şi să stabilească apoi prin decret organizarea unui referendum naţional, în 30 noiembrie, pentru scoaterea în afara legii a UDMR, care sprijină declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a declarat Gheorghe Funar.

Liderii sindicatelor din învăţământ, optimişti că Băsescu va promulga legea privind salariile

Liderii sindicatelor reprezentative din învăţământ spun că discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu, care vor avea loc, vineri, la Cotroceni vor avea ca temă legea privind majorarea salariilor în educaţie şi sunt optimişti că şeful statului va promulga acest act normativ.

Băsescu: Eu îmi permit uneori libertăţi dincolo de limita pe care mi-o permite funcţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Miercurea Ciuc, că uneori îşi permite libertăţi dincolo de limita pe care i-o permite funcţia, menţionând că priveşte în mod egal la dreptul la libertate al cetăţenilor români, indiferent de etnie.

Băsescu: Perspectiva integrării Moldovei în UE, îndepărată dacă e abandonată „la pachet” cu Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o, joi, la Palatul Cotroceni, pe Zinaida Greceanîi, prim-ministrul Republicii Moldova, şeful statului afirmând că perspectiva integrării acestei ţări în Uniunea Europeană va fi îndepărtată dacă va fi abandonată, "la pachet", cu Ucraina.

Tăriceanu a transmis către Băsescu datele solicitate privind majorările de salarii şi pensii

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare cu datele suplimentare solicitate de şeful statului privind impactul economic al majorărilor salariale în educaţie, al creşterilor de pensii la grupele de muncă I şi II şi al ajutoarelor pentru mame.

Băsescu: Reiterăm apelul pentru o abordare unitară a necesităţii accelerării proiectului Nabucco

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Constanţa, că România susţine dezvoltarea surselor alternative de energie şi promovează diversificarea rutelor de transport energetic şi a făcut un apel pentru accelerarea proiectului Nabucco.

Băsescu: UE, o alternativă în distrugerea armamentului din Transnistria

UE poate oferi o alternativă la imposibilitatea de a trece peste voinţa celor din Transnistria în privinţa distrugerii armamentului, a spus preşedintele Traian Băsescu, adăugând că, potrivit oficialilor ruşi "când se încearcă evacuarea armamentelor, pe şine se aşează cetăţenii şi opresc trenurile".

Băsescu: Punctul nevralgic în zona Mării Neagre, conflictele îngheţate ce pot fi reactivate oricând

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Constanţa, unde a participat la o conferinţă pe teme de securitate în zona Mării Negre, că "punctul nevralgic" al acestei regiuni îl reprezintă conflictele îngheţate din regiunile separatiste, care pot fi reactivate în orice moment.

Traian Băsescu şi soţia sa au vizitat Moscheea Omeyazilor

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au vizitat, marţi, Moscheea Omeyazilor din Damasc, fiind însoţiţi în turul lor de preşedintele Siriei şi de soţia acestuia, la final cei patru făcând un tur prin bazarul de mirodenii şi dulciuri.

Băsescu şi-a asumat strategia de modernizare a învăţământului redactată de Miclea

Preşedintele comisiei prezidenţiale pentru educaţie, Mircea Miclea, a redactat o strategie de modernizare a învăţământului, pe baza propunerilor făcute de unii semnatari ai Pactului pentru Educaţie, printre care PDL, PRM şi UDMR, documentul fiind asumat de către preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu: Mesajul vizitei mele la Damasc – relansarea relaţiilor româno-siriene (Galerie Foto)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la întrevederea cu reprezentanţii Federaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie din Siria, că mesajul vizitei sale oficiale în această ţară este acela că România doreşte relansarea relaţiilor dintre cele două state.

Băsescu: Unul dintre sporturile naţionale este să îţi jigneşti ţara şi să o denigrezi la TV

Preşedintele Traian Băsescu a lansat, luni, la Damasc, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii diasporei, un atac dur la adresa "copiilor de 26-30 de ani şi a oamenilor în toată firea a căror "pasiune şi sport naţional este jignirea şi denigrarea ţării la TV şi în presă".

Băsescu: Nu aş spune că avem o creştere economică sănătoasă, dar e bună

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Damasc, într-o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti din Siria, că "economia României merge şi este în creştere, deşi nu se poate vorbi despre o creştere sănătoasă", precizând că de anul viitor vor începe investiţiile în infrastructură.

Băsescu: E pentru prima dată când sunt alegeri şi nu am nicio treabă

Traian Băsescu a declarat la Damasc, într-o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Siria, că, pentru prima dată de când se află în politică, sunt alegeri şi nu are nicio treabă, alegerile prezidenţiale fiind în 2009.

Băsescu: Programele nucleare iraniene trebuie să fie transparente

Iranul poate desfăşura programe nucleare civile, dar acest lucru trebuie făcut în mod transparent, pentru a nu exista suspiciunea că programul nuclear iranian are valenţe militare, a declarat preşedintele Traian Băsescu, luni, la Damasc, după întâlnirea cu omologul său sirian Bashar al-Assad.

Băsescu a discutat cu preşedintele sirian despre Omar Hayssam

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu omologul său de la Damasc, Bashar al-Assad, că subiectul legat de situaţia omului de afaceri sirian Omar Hayssam a fost discutat.

Băsescu a făcut o scurtă baie de mulţime la Bucharest Food Festival (Galerie Foto)

Preşedintele Traian Băsescu, îmbrăcat lejer şi cu o mină veselă, a parcat, duminică, pe spaţiul verde de la Piaţa Unirii şi, urmat de câţiva SPP-işti, a vizitat Bucharest Food Festival.

BNR: Băsescu s-a referit la banii publici din alte state europene şi la băncile străine cu probleme

Preşedintele Băsescu s-a referit, vineri, la întâlnirea de la BNR, la utilizarea banilor publici din statele europene pentru capitalizarea instituţiilor de credit cu probleme, şi nu la situaţia din România, aşa cum au declarat surse, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Şteţ.

Câmpeanu: Preşedintele s-ar putea să nu promulge legea creşterii salariilor profesorilor

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, că preşedintele Traian Băsescu s-ar putea să nu promulge legea creşterii salariilor profesorilor, în contextul în care acesta, cu o zi înainte, la Bruxelles, a făcut apel la prudenţă în contextul crizei economice mondiale.

Băsescu se teme ca banii statului să nu fie plasaţi în instituţii cu probleme

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus bancherilor că se teme ca banii statului să nu fie plasaţi în instituţii de credit cu probleme şi le-a cerut băncilor să colaboreze cu Guvernul, pentru un plan comun în aceste momente de criză, în timp ce guvernatorul BNR a solicitat prudenţă în creditare.

Preşedintele Băsescu se întâlneşte, vineri, cu guvernatorul BNR

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, vineri dimineaţă, la sediul BNR, cu guvernatorul Mugur Isărescu, cu membrii CA al Băncii Centrale, precum şi cu preşedinţii băncilor comerciale, urmând să fie prezentate concluziile Consiliului European.

Băsescu: Criza economică nu ne va ierta, dacă nu suntem prudenţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, că, deşi actuala criză financiară nu a afectat România, criza economică ce o va urma nu va "ierta" ţara noastră, dacă nu se manifestă prudenţă.

MIRA a sesizat DNA cu privire la licitaţia maşinilor de poliţie

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a sesizat DNA în cazul licitaţiei organizate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru achiziţia autospecialelor de poliţie, a comunicat, miercuri, Biroul de presă al instituţiei.

Băsescu: România va pleda la Bruxelles pe reforme structurale pentru creşterea economică la nivel UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, înaintea plecării la Bruxelles, la Consiliul European, că această reuniune va fi dominată de situaţia economică şi financiară din UE, în contextul crizei mondiale, România pledând pe necesitatea de reforme structurale, pentru creşterea economică.