b sescu

Băsescu a promulgat Tratatul de la Lisabona

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Tratatul de la Lisabona, ratificat, luni, de Parlament.

Turcia continuă să se opună participării GDF la Nabucco

Autorităţile de la Ankara continuă să se opună participării Gaz de France (GDF) la proiectul Nabucco şi critică poziţia Franţei faţă de genocidul din Armenia şi de aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a declarat un oficial turc din domeniul energiei.

Vosganian afirmă că Băsescu dă semnale contradictorii în relaţia României cu Rusia

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat marţi seara că România transmite Rusiei semnale contradictorii "la cel mai înalt nivel", indicându-l pe preşedintele Traian Băsescu.

PSD va sprijini uninominalul majoritar într-un singur tur de scrutin

PSD a decis, marţi, la şedinţa grupurilor parlamentare reunite, să sprijine la dezbaterile din Parlament varianta de vot uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin, a declarat preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană.

Băsescu i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Tadici

Preşedintele Traian Băsescu i-a adresat, luni, o scrisoare omologului său sârb, Boris Tadici, prin care l-a felicitat pentru realegerea în funcţia de preşedinte al Serbiei, informează Administraţia prezidenţială.

Sarkozy: Declararea independenţei Kosovo, inevitabilă; Băsescu: România nu o va recunoaşte

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a apreciat, luni, la finalul discuţiilor cu omologul său român, că declararea independenţei provinciei Kosovo este inevitabilă, în timp ce preşedintele Traian Băsescu a menţionat că România nu va recunoaşte o astfel de declarare unilaterală.

Băsescu: Gas de France, asociată proiectului „Nabucco”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu omologul său francez, Nicolas Sarkozy, că a convenit cu acesta ca firma franceză de stat "Gas de France" să fie asociată proiectului "Nabucco" şi să primească sprijin din partea României în acest fel.

Nicolas Sarkozy, primit la Cotroceni de Traian Băsescu

Preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, şi-a început, luni, vizita oficială de câteva ore în România, el fiind primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu.

Vizita fulger a lui Sarkozy la Bucureşti, a patra a unui şef de stat francez după 1989

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, face luni o vizită oficială fulger la Bucureşti, în cursul a câtorva ore el urmând să aibă întâlniri cu preşedintele şi cu premierul, să participe la un dejun oferit de Traian Băsescu, să semneze un parteneriat strategic şi să rostească un discurs în Parlament.

Vanghelie îi acuză pe Băsescu, Videanu şi Tăriceanu în legătură cu proiectul „Băneasa Investment”

Liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie i-a acuzat pe Traian Băsescu, Adriean Videanu şi Călin Popescu-Tăriceanu că i-au facilitat omului de afaceri Puiu Popoviciu preluarea a 230 de hectare de teren de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Băsescu: E timpul ca Albania, Croaţia şi Macedonia să se alăture flancului sud-estic al NATO

Preşedintele Traian Băsescu a rostit un discurs la sediul German Marshall Fund de la Bruxelles, în care a susţinut că este timpul ca Albania, Croaţia şi Macedonia să se alăture României, Bulgariei, Greciei şi Turciei în flancul sud-estic al NATO.

COM: Logica preşedintelui faţă cu liderul PSD sau când Băsescu îi cere lui Geoană să se dea afară

Cea mai recentă scrisoare a şefului statului către şeful PSD naşte cel puţin o întrebare faţă de logica liderului de la Cotroceni: chiar se aşteaptă Băsescu ca tocmai Geoană să sprijine un sistem de vot despre care preşedintele spune că permite electoratului să îl sancţioneze direct pe Geoană?

Geoană îi scrie lui Băsescu cu P.S. referitor la Flota, casa din Mihăileanu, incendierea navelor

Liderul PSD, Mircea Geoană, i-a trimis, joi, o nouă scrisoare preşedintelui Traian Băsescu privind introducerea votului uninominal, care are şi un P.S. cu referiri la dosarul Flota, casa din strada Mihăileanu, clientela politică a Cotroceniului şi incendierea a zeci de nave în porturi străine.

Băsescu îi cere lui Geoană, într-o nouă scrisoare, să sprijine uninominalul în două tururi

Preşedintele Băsescu i-a scris, miercuri, din nou, liderului PSD Mircea Geoană, cerându-i încă o dată să sprijine adoptarea votului uninominal în două tururi de scrutin, argumentând că la referendumul din 2007, susţinătorii PSD s-au exprimat în proporţie de 81,9% în favoarea acestui sistem de vot.

Băsescu i-a scris „Domnului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele UDMR”

Scrisoarea privind votul uninominal pe care şeful statului i-a adresat-o, marţi, preşedintelui PRM i-a fost trimisă acestuia într-un plic cu inscripţia "Domnului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele UDMR", fapt pe care liderul PRM îl consideră "fie o greşeală inadmisibilă, fie o glumă proastă".

Geoană îi scrie lui Băsescu: Dumneavoastră şi susţinătorii politici din PD aţi blocat uninominalul

Liderul PSD Mircea Geoană i-a adresat, miercuri, preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care îl acuză pe acesta că, alături de "susţinătorii politici" din PD a blocat adoptarea votului uninominal şi că împarte cetăţenii ţării în două categorii în funcţie de interesul politic de moment.

Băsescu le-a cerut liderilor partidelor parlamentare să susţină uninominalul în două tururi

Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, marţi, scrisori tuturor liderilor partidelor parlamentare, pentru a le cere să susţină adoptarea votului uninominal majoritar în două tururi de scrutin, au confirmat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice parlamentare.

Băsescu se consideră discriminat de CNCD în raport cu Adi de la Vâlcea

Preşedintele Traian Băsescu susţine că, în cazul "ţigancă împuţită", este discriminat faţă de interpretul Adi de la Vâlcea, în cazul căruia CNCD a dat o altă interpretare sintagmei "cadru privat", şeful statului fiind nemulţumit de sancţionarea sa pentru jignirea unui reporter TV şi cerând reexaminarea cazului său.

Parlament: Comisiile juridice trebuie să finalizeze până joi raportul la legea uninominalului

Conducerile Camerelor Parlamentului au decis, luni, ca legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea să fie dezbătută în Comisiile juridice reunite pentru a fi pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, acestea având termen să finalizeze raportul până joi.

Gândul: Adrian Năstase polemizează pe blog cu „profesoara” de drept Elena Udrea

Bloggerul Adrian Năstase, fost premier şi lider al PSD, se luptă în drept constituţional, pe internet, cu secretarul executiv al PD-L, Elena Udrea, colaborator apropiat al preşedintelui Traian Băsescu.

Revoluţionarii intră în „grevă neagră” până când autorităţile vor răspunde cererilor lor

Revoluţionarii aflaţi în greva foamei spun că începând de luni vor intra în "grevă neagră", o măsură mult mai drastică, dar prin care speră să sensibilizeze autorităţile şi să primească un răspuns favorabil la cererile lor.

Nicolăescu spune că partidele de opoziţie nu au lovit PNL aşa cum a făcut-o Băsescu

Vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu, l-a atacat dur, sâmbătă, la Sfântu-Gheorghe, pe preşedintele Traian Băsescu, acuzându-l că a lovit PNL aşa cum nu au făcut-o nici partidele de opoziţie şi că face cel mai mult rău României.

Morega neagă că ar avea vreo legătură cu contractele încheiate de firma fiului lui Păcuraru

Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că nu are nicio legătură cu contractele pe care firma fiului ministrului Muncii, Paul Păcuraru, le-a încheiat cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi cu complexurile energetice de la Turceni şi Rovinari.

Instanţa decide în februarie dacă o acceptă pe Nicolai martor în procesul lui Munaf

Judecătorii Curţii de Apel vor lua în discuţie, în 21 februarie, cererea jurnalistului Ovidiu Ohanesian privind audierea ca martor a senatorului PNL Norica Nicolai în procesul lui Mohammad Munaf, judecat pentru implicare în răpirea celor trei reporteri români în Irak.

Adomnicăi: Băsescu va rămâne în istorie ca simbol al dezbinării naţionale

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat, vineri, că, din cauza comportamentului conflictual al preşedintelui Traian Băsescu, la aniversarea Unirii de la Iaşi s-a dansat "hora dezbinării".

Atanasiu: Băsescu nu înţelege că nu are în fişa postului rolul de „turbulent şi scandalagiu”

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că manifestările din ultima perioadă ale preşedintelui Traian Băsescu se răsfrâng asupra activităţii Guvernului, care nu este lăsat să funcţioneze, iar în final cei care au de suferit sunt românii.

Băsescu şi Tăriceanu, în hore separate la Iaşi

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au prins în hore separate, joi, la Iaşi, şeful statului fiind asaltat de mulţimea prezentă la manifestările prilejuite de împlinirea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Meleşcanu neagă că ar fi fost ameninţat „ordinar” la telefon de Băsescu, aşa cum susţine Nicolăescu

Ministrul interimar al Justiţiei, liberalul Teodor Meleşcanu, a negat, miercuri seară, la Antena 3, că Traian Băsescu l-ar fi ameninţat "ordinar" la telefon, aşa cum susţinuse colegul său de partid Eugen Nicolăescu, precizând că nu ştie de unde are acesta o astfel de informaţie.

Băsescu anunţă că CSAT a aprobat dislocarea a 175 de poliţişti şi jandarmi în Kosovo

CSAT a aprobat dislocarea, în Kosovo, a 175 de poliţişti şi jandarmi, urmând ca aceşti a să fie trimişi în zonă când va decide UE.

Lăzăroiu: Băsescu i-a spus lui Meleşcanu să nu-l oblige să se poarte ca şi cu Chiuariu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu declară pentru Gândul că a asistat la discuţia dintre Traian Băsescu şi Teodor Meleşcanu şi neagă că preşedintele l-ar fi jignit pe acesta, susţinând că i-a spus doar că îl vede "om cu părul alb" şi să nu-l oblige să se poarte cum a "făcut cu Chiuariu".

Băsescu: De multe ori Parlamentul a strâmbat Constituţia din interese politice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la întâlnirea cu absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii (INM), că de multe ori, la adoptarea legilor, Parlamentul "a strâmbat" Constituţia pentru a corespunde intereselor politice.

Băsescu critică Guvernul că nu i-a răspuns încă la o întrebare din CSAT

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, marţi, Guvernul pentru că nu i-a răspuns încă la o întrebare pe care a formulat-o într-o şedinţă a CSAT anul trecut, în legătură cu domeniul energetic.

Băsescu: Este nevoie de o mai bună guvernare la toate nivelurile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la lansarea proiectului de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, că în România este nevoie de o mai bună guvernare la toate nivelurile.

Meleşcanu: Preşedintele a vrut probabil să spună că dau dovadă de exces de zel

Ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, apreciază într-un interviu publicat de "Jurnalul Naţional", că, atunci când l-a avertizat că ar putea săvârşi "abuz în serviciu", preşedintele Traian Băsescu a vrut probabil să spună că dă dovadă de "exces de zel".

Nicolăescu: Meleşcanu, ameninţat „ordinar” la telefon de Băsescu pentru că nu a trimis cele 8 cereri

Ministrul Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu a declarat, luni, la Radio News FM, că Teodor Meleşcanu a fost ameninţat în mod "ordinar" la telefon de către preşedintele Traian Băsescu pentru că nu a transmis Parchetului cererile de începere a urmăririi penale pentru cei opt demnitari.

Băsescu cere lui Meleşcanu să trimită cererea sa la Parchet, altfel săvârşeşte abuz în serviciu

Preşedintele Băsescu i-a cerut, luni, ministrului interimar al Justiţiei să trimită Parchetului cererea sa de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foşti sau actuali demnitari, avertizându-l că dacă refuză ar săvârşi un abuz în serviciu, iar şeful statului nu va ezita să acţioneze.

PC – DNA şi Curtea de Conturi să se autosesizeze în cazul schimbului Parcul Bordei-Satul Francez

PC solicită preşedintelui Traian Băsescu să ceară DNA şi Curţii de Conturi să se autosesizeze în legătură cu acordarea lui Costică Constanda a terenului în Satul Francez, considerând că acest lucru este o “afacere dubioasă”, a declarat, luni, senatorul PC Marius Marinescu.

Băsescu: Îl avertizez pe ministrul Meleşcanu că se apropie de abuz în serviciu

Preşedintele Traian Băsescu l-a avertizat, duminică, pe ministrul interimar al Justiţiei Teodor Meleşcanu, că, prin atitudinea în cazul celor opt miniştri pentru care şeful statului a cerut începerea urmăririi penale, se apropie de abuz în serviciu.

Băsescu: Casele, hoţia şi protejarea miniştrilor sunt liantul Guvern-PSD

Preşedintele Traian Băsescu susţine că liantul dintre Guvern şi PSD îl reprezintă “casele”, “hoţia” şi protejarea miniştrilor în faţa legii.

Orban îl compară pe Băsescu cu Sauron, personaj din „Stăpânul inelelor”

Liderul liberal Ludovic Orban l-a comparat, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a Cluburilor Studenţeşti Liberale, pe preşedintele Traian Băsescu cu personajul Sauron, stăpânul Ţinutului întunericului din filmul Stăpânul inelelor, cerându-le tinerilor liberali să transforme în "cenuşă" acest "ţinut".