b sescu

Băsescu le-a cerut românilor să meargă la vot, pentru că apoi „vor fi supăraţi degeaba”

Preşedintele Traian Băsescu a votat, duminică dimineaţă, împreună cu soţia sa, Maria Băsescu, şeful statului recomandându-le românilor să meargă la vot, pentru că apoi "vor fi supăraţi degeaba".

Băsescu despre prezenţa simultană cu Iliescu, la Gaudeamus: „Nu este o ironie”

Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, sâmbătă, la Târgul de carte Gaudeamus, la lansarea raportului Tismăneanu, în acelaşi timp cu fostul preşedinte Ion Iliescu, care a participat la lansarea unei cărţi scrise de Al Gore, declarând despre acest lucru că „nu este o ironie”.

Băsescu: În lipsa unei condamnări oficiale, statul român a fost un continuator al statului comunist

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă că, în lipsa unei condamnări oficiale a comunismului precum cea pe care el a facut-o în decembrie 2006, statul român a fost un continuator al statului totalitar.

Băsescu: O prezenţă slabă la urne va arăta că românii nu-şi susţin reprezentanţii în PE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că o prezenţă slabă la urne la euroalegeri va arăta că românii nu-şi susţin propriii trimişi în Parlamentul European, într-un moment în care România are probleme din punct de vedere al imaginii.

Băsescu îi îndeamnă pe români să meargă la vot

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat, vineri, pe români să meargă la vot în 25 noiembrie, adresându-le un apel să înţeleagă că referendumul "este al lor".

Tăriceanu: Băsescu şi-a pierdut capacitatea de a juca în societate rolul conferit de Constituţie

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, referindu-se la anunţul preşedintelui Traian Băsescu de a iniţia eventuale consultări cu partidele în funcţie de rezultatul referendumului, că şeful statului şi-a pierdut capacitatea de a juca în societate rolul conferit de Constituţie.

Băsescu speră ca data viitoare să nominalizeze un premier cu care să nu se mai păcălească

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Galaţi, că speră ca data viitoare să nominalizeze un premier care să fie un om politic cu care să nu se mai păcălească.

Băsescu: Dacă se adoptă uninominalul, se va introduce sistemul şi la CL şi CJ

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Galaţi, că, dacă sistemul de vot uninominal va fi adoptat pentru alegerea Parlamentului, acesta va fi impus rapid şi pentru alegerea consiliilor locale sau judeţene.

Băsescu despre R.Moldova: Până la urmă vom fi împreună măcar în UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Galaţi, că românii de o parte şi de alta a Prutului nu vor mai fi mult timp despărţiţi, putându-se regăsi în cadrul Uniunii Europene, iar până atunci obligaţia României este să accentueze acordarea de vize către cetăţenii moldoveni.

Partidele comentează invitaţia preşedintelui la consultările pe tema referendumului

Reprezentanţii partidelor parlamentare au comentat, vineri, pe marginea afirmaţiilor preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia dacă la referendum se vor prezenta "şapte milioane de români dintre care şase milioane vor vota «DA»", atunci va trebui să cheme partidele la consultări.

Băsescu: Nu mă voi duce vineri seară la TVR

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi seară, la Realitatea TV, că nu va mai participa, vineri seară, la emisiunea anunţată de TVR urmare a unei solicitări în acest sens a şefului statului.

Băsescu: Va trebui să chem partidele la consultări dacă 6 milioane de alegători din 7 vor vota „DA”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că dacă la referendum se vor prezenta "şapte milioane de români dintre care şase milioane vor vota «DA»", atunci va trebui să cheme partidele la consultări pentru a lua o decizie.

Băsescu anunţă că votează, duminică, „la prima oră” şi că apoi merge la cumpărături

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la MTV, că duminică se va prezenta la vot "la prima oră", după care, în cursul zilei, va merge la cumpărături, aşa cum face de fiecare dată în zilele în care se desfăşoară alegeri.

Băsescu anunţă luni numele noului director al SIE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că va anunţa luni numele noului director al SIE.

Băsescu: Guvernul vroia contestarea uninominalului pentru a amâna introducerea lui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, într-o emisiune la RRA, că legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament reprezintă "o capcană", fiind urmărită contestarea ei la Curtea Constituţională, pentru a amâna introducerea uninominalului până după 2008.

David: Băsescu exploatează politic informaţiile de la servicii

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat, miercuri, la întâlnirea European Politiek Cafe, că între serviciile de informaţii româneşti şi preşedintele Băsescu există o "apropiere", iar preşedintele exploatează politic informaţiile puse la dispoziţia sa de acestea.

David: Băsescu, produs original al societăţii româneşti şi al tranziţiei

Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, l-a catalogat, miercuri, la întîlnirea European Politiek Cafe pe preşedintele Traian Băsescu drept un "produs original al societăţii româneşti", apreciind că acesta luptă împotriva sistemului care l-a consacrat şi în care se regăseşte.

Păcuraru: Băsescu doreşte „pachetizarea” votului din 25 noiembrie

Liderul liberal Paul Păcuraru a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că preşedintele Traian Băsescu a fixat data referendumului odată cu cea a alegerilor pentru Parlamentul European fiindcă a dorit "pachetizarea" votului.

Băsescu a contestat la CC legea privind uninominalul asumată de Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a contestat, miercuri, la Curtea Constituţională, legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Băsescu, acuzat că trage de timp în privinţa uninominalului

Reprezentanţii partidelor parlamentare au comentat, miercuri, decizia preşedintelui Traian Băsescu de a contesta legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

Mazăre susţine că în spatele anchetei DNA la adresa sa se află Băsescu

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Traian Băsescu încalcă Constituţia şi a transformat Direcţia Naţională Anticorupţie în ceea ce comuniştii aveau în Securitate.

Tăriceanu: Contestarea legii uninominalului arată dorinţa lui Băsescu pentru o dictatură de catifea

Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a contesta la Curtea Constituţională legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament este regretabilă şi reflectă dorinţa şefului statului de a instaura în România o "dictatură de catifea", a declarat premierul Tăriceanu.

Iliescu, premiat pentru „inaugurarea circului Blogus” la Balul Academiei Caţavencu

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost distins, marţi seara, în absenţă, cu premiul "Click Niet" pentru "inaugurarea circului Blogus", la Balul Academiei Caţavencu, în timp ce actualului şef al statului, Traian Băsescu, i s-a acordat, tot în lipsă, premiul "Mopul scuză mijloacele".

Băsescu: Dacă promulgam modificarea Cpp, ieşea de sub urmărire penală „clientela politică”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, dacă ar fi promulgat modificările Cpp, ar fi ieşit de sub urmărire penală persoane precum Patriciu, Tender, Năstase, Şereş, Păcuraru, Chiuariu, Nagy, Remeş, Mihăilescu, apreciind că ţinta actului normativ era "clientela politică".

Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a CPP

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală şi a altor legi.

COM: Cabotinism politic. Bis!

Preşedintele Traian Băsescu a scos din jobenul de mărgăritar al Cotroceniului încă un bileţel magic, în urma unui număr de prestidigitator banal care se chinuie să lase cu gura căscată pruncii la iarmaroc.

Băsescu: Chestia cu şase luni ar fi fost interesantă şi pentru dosarul Flota

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, după ce a cerut ziariştilor să închidă camerele, că restrângerea anchetei la doar 6 luni, prevăzută în modificările CPP şi CP "ar fi fost interesantă şi pentru dosarul Flota", precizând însă că interesul său este ca dosarul să fie lămurit.

Băsescu: Dacă referendumul este validat, avem în Parlament proiectul PSD, care este bun

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, dacă referendumul privind uninominalul va fi validat, iar răspunsul românilor va fi „DA”, atunci nu trebuie pierdut niciun minut cu elaborarea unei noi legi, pentru că la Parlament este depus proiectul PSD, despre care a spus că este bun.

Tăriceanu: Băsescu nu promulgă Legea uninominalului pentru a-şi impune voinţa

Preşedintele Traian Băsescu refuză să promulge Legea votului uninominal, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, deoarece vrea să îşi impună propria voinţă, a afirmat premierul Tăriceanu, arătând că sistemul propus de şeful statului este "o încercare de pregătire a dictaturii".

Băsescu reproşează Guvernului că nu a luat măsuri în cazul „băieţilor deştepţi” din energie

Preşedintele Traian Băsescu a reproşat Guvernului, marţi, la Piteşti, că nu a intervenit în situaţia legată de "băieţii deştepţi" din energie, despre care a spus că "şi acum" achiziţionează cu 25 de dolari kilowattul şi revând cu "80-90 de dolari", către populaţie şi către companii.

Olteanu continuă scrisorile către Băsescu, deşi acesta nu le citeşte

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, i-a adresat, marţi, preşedintelui Traian Băsescu, cea de-a paisprezecea scrisoare în care îi cere să promulge votul uninominal asumat de Guvern, deşi şeful statului a anunţat că scrisorile stau nedeschise şi că le va citi după 26 noiembrie.

Băsescu nu a citit scrisorile lui Olteanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Culturii din Iaşi, că scrisorile pe care i le-a trimis preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, "stau în plic, nedeschise" şi a precizat că le va citi după 26 noiembrie.

Băsescu: Maghiarii au şi ei Hrebenciucul, Iliescul şi pe Miki Şpagă ai lor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului "Ziarul", că maghiarii "au şi ei Hrebenciucul lor sau pe Miki Şpagă al lor şi, cu siguranţă, Iliescul lor" şi că Attila Verestoy, Laszlo Borbely sau Marko Bela "sunt percepuţi la fel ca omologii lor din PSD"

Băsescu despre corupţie: Un sistem transpartinic leagă politicieni UDMR, PSD şi PNL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cluj Napoca, la o manifestare electorală a PD, că un eşec major al actualei clase politice este legat de corupţia la nivel înalt, existând un sistem transpartinic care leagă politicieni de la UDMR de cei de la PSD şi de la PNL.

Geoană: Băsescu a bătut câmpii vorbind despre PSD; nu mă interesează

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, duminică, la Constanţa, că preşedintele Traian Băsescu "a bătut câmpii" când a făcut o nouă apreciere la adresa PSD şi că ceea ce a spus şeful statului nu îl interesează.

Băsescu: Nu pot fi solidar cu un Guvern ale cărui decizii sunt influenţate de Dinu Patriciu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu poate fi solidar cu un Guvern ale cărui decizii sunt influenţate de Dinu Patriciu şi care este condus de un premier care uzează de trafic de influenţă pentru a-şi salva prietenul, ransmite corespodnentul MEDIAFAX.

Marko: UDMR nu se găseşte în niciun grup de interese economice

Preşedintele UDMR Marko Bela a declarat, duminică, la Târgu Murş, ca reacţie la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, că UDMR nu se găseşte în niciun grup de interese economice.

Băsescu începe, la Iaşi, turneul de promovare a uninominalului

Preşedintele Traian Băsescu va începe, luni, un turneu de promovare a votului uninominal, care va debuta la Iaşi, unde va susţine o conferinţă de presă la Palatul Culturii, după care vor urma şi alte oraşe mari din ţară.

Băsescu are mai multe variante la votul uninominal, în funcţie de rezultatul referendumului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la Cluj, că are mai multe variante în ceea ce priveşte votul uninominal, în funcţie de rezultatul referendumului din 25 noiembrie.

Liberalii raspund acuzaţiilor lui Băsescu

Vicepreşedintele liberal, senatorul Puiu Haşotti, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu va avea „dreptul” să vorbească despre corupţie când va retroceda casa din Mihăileanu şi când dosarul Flota va avea o rezolvare corectă.