bbc

Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost găsit în Siberia

Criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi este în viaţă şi este reţinut într-o colonie penală din Siberia, potrivit purtătorului său de cuvânt. „L-am găsit pe Alexei Navalny”, a spus Kira Yarmysh pe 25 decembrie, adăugând că acesta se află într-o colonie penală din nordul Rusiei, potrivit BBC.

Insulele de corali din Australia care marchează graniţele maritime ale ţării ar putea să dispară

Mai multe insule de corali care marchează graniţele maritime ale Australiei riscă să dispară, potrivit unui studiu. De vină sunt încălzirea şi creşterea nivelului apelor.

Noul preşedinte al Argentinei începe „terapia de şoc” prin devalorizarea monedei naţionale

Noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, şi guvernul său încep „terapia de şoc” prin devalorizarea monedei naţionale pentru a redresa economia ţării. Milei este un economist cu viziuni radicale care a câştigat alegerile prezidenţiale propunând măsuri dure.

BBC a primit ordin să facă publice e-mailurile legate de interviul lui Martin Bashir cu Prinţesa Diana

Un judecător a ordonat BBC să facă public un număr semnificativ de e-mailuri legate de infamul interviu al lui Martin Bashir din 1995 cu Prinţesa Diana, scrie Sky News. Aceste e-mailuri sunt toate asociate cu perioada din 2020, când postul de televiziune se confrunta cu scandalul legat de interviu. Solicitarea iniţială a fost făcută printr-o […]

Marina Regală britanică va trimite două nave de vânătoare de mine în Ucraina

Marina Regală va transfera două dintre navele sale de vânătoare de mine în Ucraina, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, potrivit BBC.

Gafă la BBC: o prezentatoare a arătat degetul mijlociu în direct

Prezentatoarea BBC News, Maryam Moshiri, a fost surprinsă arătând degetul mijlociu către cameră, într-o gafă TV comisă în direct despre care ea a spus ulterior că a fost o „glumă privată” înţeleasă greşit.

Finalul agentului secret care a descifrat cifrurile naziste

După război, Rena Stewart, care a murit la vârsta de 100 de ani, şi-a început cariera de jurnalistă la BBC în epoca în care „bărbatul responsabil credea că femeile sunt nişte gunoaie”.

Reclame ale companiilor aeriene, interzise pentru că au indus în eroare consumatorii

Reclame ale companiilor aeriene au fost interzise pentru că au indus în eroare consumatorii cu privire la impactul asupra mediului, scrie miercuri BBC.

Liderii loviturii de stat din Niger abrogă legea împotriva traficului de migranţi

Liderii loviturii de stat din Niger au anulat o lege veche de opt ani care incrimina traficul de migranţi în ţară. Experţii se tem că astfel va creşte numărul de migranţi ilegali care se îndreaptă către UE, potrivit BBC.

Australia va interzice importul ţigărilor electronice de unică folosinţă

Australia va interzice importul ţigărilor electronice de unică folosinţă începând din ianuarie, într-un efort de a reduce dependenţa de nicotină la tineri. De asemenea, vor fi introduse noi legi care să împiedice fabricarea, promovarea şi furnizarea ţigărilor menţionate, potrivit BBC.

Primul zbor transatlantic care foloseşte combustibil 100% verde, pregătit pentru decolare

Primul zbor transatlantic alimentat doar cu combustibil verde urmează să decoleze marţi dimineaţa de la Londra pentru a zbura la New York.

12 ostatici thailandezi, eliberaţi de Hamas

Premierul thailandez, Srettha Thavisin, a declarat că 12 cetăţeni thailandezi ţinuţi ostatici de Hamas în Gaza au fost eliberaţi.

Un interviu mai vechi sugerează care ar putea fi numele real al artistului stradal Banksy

Anonimatul rămâne o componentă cheie a mitologiei artistului stradal Banksy, dar un interviu mai vechi ar putea să indice dezvăluirea numelui său real. Înregistrat pentru prima dată în 2003, interviul a fost lansat ca episod bonus al seriei BBC „The Banksy Story”. În discuţia cu fostul corespondent de artă al BBC, Nigel Wrench, care l-a […]

Pălăria bicorn a lui Napoleon Bonaparte, piesă de colecţie la o licitaţie din Paris, a fost vândută pentru o sumă record

Pălăria bicorn neagră, din blană de castor, cu două colţuri şi o cocardă tricoloră brodată, care i-a aparţinut împăratului francez Napoleon Bonaparte în secolul al XIX-lea, a fost vândută pentru 1,9 milioane de euro la o licitaţie organizată la Paris, duminică. Aceasta a fost evaluată între 600.000 şi 800.000 de euro, potrivit BBC. Pălăria neagră, […]

Italia interzice carnea crescută în laborator, în semn de susţinere pentru fermieri

Parlamentarii italieni au aprobat o lege care interzice producţia, vânzarea sau importul de carne crescută în laborator sau furaje pentru animale, afirmând că aceasta este o apărare a tradiţiei italiene. Ministrul Agriculturii, Francesco Lollobrigida, a declarat că Italia devine „prima ţară sigură din lume împotriva riscurilor sociale şi economice ale hranei sintetice”, informează BBC. Votul […]

Artistul rap Sean „Diddy” Combs, acuzat de viol şi abuzuri

Artistul rap Sean „Diddy” Combs a fost acuzat de viol şi trafic sexual de fosta iubită Casandra Ventura, scrie BBC.

Avertismente privind sănătatea în Brazilia. Ţara este lovită de un val „insuportabil” de căldură

Autorităţile din Brazilia au emis mai multe avertismente privind sănătatea populaţiei deoarece ţara este lovită de un val de căldură „insuportabil”, potrivit BBC.

Realizatorul unei emisiuni radio pentru pescari a dispărut pe un râu cu crocodili din Australia

Autorităţile din Australia au început o operaţiune de căutare a unui bărbat, cunoscut pentru că a realizat o emisiune radio pentru pescari. Acesta a dispărut în timp ce se afla la pescuit pe un râu plin cu crocodili.

Preşedintele Isaac Herzog neagă că Israelul ar fi lovit spitalul Al-Shifa din Gaza

Preşedintele israelian Isaac Herzog a negat că Israelul a lovit cel mai mare spital din Gaza, potrivit BBC.

În 2023, producţia mondială de vin scade la cel mai mic nivel din ultimii 62 de ani

Anul acesta, producţia mondială de vin se apropie de cel mai scăzut nivel din ultimele şase decenii, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din întreaga lume. Organizaţia Înternaţională a Viţei şi Vinului (OIV) estimează că producţia de vin la nivel global va scădea cu aproximativ 7% în 2023 faţă de anul precedent, ajungând la cel mai […]

Mai mulţi hipopotami sălbatici ai lui Pablo Escobar vor fi sacrificaţi în Columbia

Columbia va sacrifica o parte din cei 166 de hipopotami care provin dintr-o turmă deţinută de „regele drogurilor” Pablo Escobar în anii 1980.

De ce folosesc mai puţine femei inteligenţa artificială decât bărbaţii?

Inteligenţa artificială (AI) este din ce în ce mai prezentă în viaţa noastră, dar utilizarea sa pare să difere semnificativ între sexe. Conform unui sondaj realizat anul acesta, 54% dintre bărbaţi folosesc AI în scopuri personale sau profesionale, în timp ce procentul scade la doar 35% în cazul femeilor, conform BBC.   Un motiv al […]

BBC: Trenul lui Kim a schimbat roţile la graniţă. De ce n-a putut fi fotografiat

Călătoria liderului nord-coreean în Rusia este învăluită în mister: echipa BBC Verify a încercat să obţină imagini prin satelit de-a lungul rutei, dar până acum trenul nu a fost fotografiat.

Creştere dramatică a numărului de decese în rândul militarilor din Ucraina – surse BBC

Rapoartele din surse occidentale, citate de BBC, indică o „creştere dramatică a numărului de victime ucrainene” pe fondul rezistenţei ruşilor la ceea ce trebuia să fie contraofensiva de vară a Ucrainei.

Hillary Clinton, „cupidon” pentru un ministru galez: dacă vrei, îţi fac cunoştinţă cu un prieten gay

Galezul Jeremy Miles a declarat că fostul secretar de stat al SUA „s-a oferit să-mi prezinte un potenţial partener”.

Probleme la McDonald’s: peste o sută de plângeri de abuz, hărţuire şi rasism

După zeci de cazuri intrate în atenţia jurnaliştilor britanici de la BBC, gigantul fast-food îşi cere scuze.

Scandal sexual la BBC. Prezentatorul Huw Edwards, acuzat că a plătit un minor pentru a primi fotografii deocheate

Vedetă a postului, este cel care a anunţat în direct moartea Elisabetei a II-a.

Un prezentator BBC este acuzat că a plătit un adolescent pentru fotografii intime

Un prezentator BBC este acuzat că a plătit un adolescent pentru fotografii cu caracter sexual explicit, începând de când avea 17 ani

Elon Musk: Twitter restricţionează temporar tweet-urile pe care utilizatorii le pot vedea

Twitter a aplicat o limită temporară la numărul de tweet-uri pe care utilizatorii le pot citi într-o zi, a declarat proprietarul Elon Musk, citat de BBC.

Anchetă BBC: China a mai spionat două ţări cu baloanele sale

Potrivit britanicilor, care investighează programul de supraveghere început de Beijing în 2021, Japonia şi Taiwan au fost la rândul lor „scanate”, nu doar SUA.

Noua Zeelandă. Noi inundaţii la Auckland, autorităţile au declarat stare de urgenţă

Autorităţile din cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, Auckland, au declarat stare de urgenţă după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă. Zona este afectată de inundaţii catastrofale pentru a doua oară în acest an, potrivit BBC.

Atac asupra Kievului: 15 rachete au fost doborâte de ucraineni

15 rachete lansate de ruşi au fost doborâte de ucraineni în noaptea de luni spre marţi. Rachetele vizau capitala Ucrainei, Kiev, potrivit BBC.

Un britanic, un francez şi un elveţian au câştigat 138 de milioane de lire sterline la loterie

Câştiguri uriaşe au fost înregistrate la extragerea de vineri de la EuroMillions, cea mai mare loterie din Europa. Jackpotul de 138 de milioane de lire sterline va fi împărţit de un britanic, un francez şi un elveţian, potrivit BBC.

BBC anunţă că 14 milioane de oameni au urmărit încoronarea regelui Charles al III-lea

Peste 14 milioane de oameni au urmărit încoronarea regelui Charles al III-lea la televiziunea BBC, a anunţat corporaţia.

BBC: „Ne aşteaptă o criză bancară ca în 2008?”

Este inevitabilă prăbuşirea sistemului bancar? BBC susţine că nu ar trebui să se teamă nimeni din spaţiul occidental în privinţa unui iminent colaps bancar.

Şeful BBC demisionează, după ce a facilitat un împrumut de 800.000 de lire sterline pentru Boris Johnson

Ancheta relevă un conflict de interese: Richard Sharp l-a ajutat pe Boris să se împrumute în jur de 900.000 de euro, sumă de care fostul lider conservator avea nevoie pentru a acoperi datoriile familiei, punându-l în contact cu un „vechi prieten”, omul omului de afaceri Sam Blyth.

Un pompier din South Yorkshire a stabilit un record mondial la Maratonul de la Londra

Un pompier a stabilit un record mondial pentru că a alergat la Maratonul de la Londra în uniformă completă în timp ce folosea un rezervor de aer.

ONU: populaţia Indiei o va depăşi pe cea a Chinei în această săptămână

India va depăşi China şi va deveni cea mai populată ţară din lume până la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit BBC.

Un leu a fost văzut într-o regiune din Ciad în care marile feline dispăruseră în urmă cu 20 de ani

Un leu a fost văzut în Parcul Naţional Sena Oura din Ciad, unde aceste mari feline nu au mai fost văzute din 2004. Descoperirea este surprinzătoare deoarece administratorii parcului credeau că leii au dispărut din zonă.

Scandal în urma unui interviu generat de inteligenţa artificială cu Michael Schumacher

Familia lui Michael Schumacher plănuieşte să dea în judecată o revistă care a publicat un „interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, potrivit BBC.