becali

Nicolae Dică: Eu decid primul ”11”, dar discut cu patronul înainte de fiecare meci, ne sfătuim

Antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, a declarat miercuri că el este cel care alcătuieşe primul ”11”, nu înainte însă de a se consulta cu patronul.

Reacţii după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2018. Becali: O să ne unim tot fotbalul pentru ca acest domn Burleanu să nu mai câştige alegerile FRF

Gigi Becali, finanţatorul FCSB, susţine că va face eforturi ca Răzvan Burleanu să nu câştige încă un mandat la şefia FRF, după ce România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2018. Patronul FCSB spune că în locul său ar trebui să vină profesionişti.

ANP va sesiza Parchetul, după ce Gigi Becali ar fi ameninţat-o pe directoarea Penitenciarului Jilava/ Becali riscă o nouă pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani

Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) va sesiza Parchetul, după ce George Becali ar fi ameninţat-o pe directoarea Penitenciarului Jilava, el recunoscând acest lucru în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor din ANP.

Gigi Becali, după înfrângerea dureroasă suferită de Steaua pe Arena Naţională: Nu a fost ruşinos, am văzut diferenţa mare de valoare; în Europa League jucăm cu rezervele

La capătul a 90 de minute în care Sporting a defilat pe Arena Naţională şi a câştigat cu 5-1, Gigi Becali a avut un discurs foarte corect şi echilibrat. Finanţatorul FCSB a recunoscut că diferenţa de valoarea dintre echipa sa şi Sporting a fost prea mare şi a admis că Niţă a greşit la al doilea gol.

Bilete pentru returul FCSB cu Sporting de pe National Arena. Unde se mai găsesc şi câte au fost vândute până acum

Rezultatul de egalitate obţinut la Lisabona le dă speranţe suporterilor. Biletele pentru FCSB - Sporting Lisabona se vând ca pâinea caldă. Conducerea vicecampioanei susţine că s-ar fi vândut deja aproape 40.000 de tichete. FCSB şi Sporting s-a terminat 0-0, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Sunt şanse ca returul cu Sporting să se joace cu 'casa închisă'. Becali a anunţat că după meciul de marţi seară s-au vândut alte 7.000 de bilete.

Victor Becali rămâne în închisoare. Omul de afaceri poate face o nouă cerere de eliberare pe 16 noiembrie

Victor Becali rămâne în închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a admis contestaţia depusă de DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 4, care în iunie a decis eliberarea. Fostul impresar va putea face o nouă solicitare pe 16 noiembrie.

Becali: Mi-e teamă că Sporting ne va marca gol la Bucureşti; am avut cele mai mari ocazii

FCSB a remizat, scor 0-0, cu Sporting Lisabona în deplasare, iar rezultatul prestaţia echipei lui Nicolae Dică pe Jose Alvalade (0-0 cu Sporting în manşa tur a play-off-ului pentru Ligă) îi dă speranţe lui Gigi Becali pentru returul de pe Arena Naţională.

Ploaie de transferuri de la FCSB. Becali a anunţat că brazilianul De Amorim va pleca de la echipă după meciul cu Astra: Are oferte, o să-i dau drumul

William de Amorim pare să fie prima victimă a campaniei impresionante de transferuri din această vară. Mijlocaşul brazilian şi-a pierdut locul de titular în echipa lui Nicolae Dică, nu mai e văzut drept o soluţie pentru primul 11.

Gigi Becali îşi cere SCUZE: Îmi cer iertare conducerii lui Dinamo, jucătorilor şi clubului

Gigi Becali ţinut să-şi ceară scuze, sâmbătă, în faţa reprezentanţior clubului Dinamo după ce a ironizat în direct la TV clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare pentru eliminarea din Europa League, în urma dublei cu echipa Athletic Bilbao.

George Becali, finanţatorul FCSB: Dumnezeu a făcut dreptate; i-am trimis mesaj lui Gică şi l-am felicitat

Finanţatorul formaţiei FCSB, George Becali, a declarat că Viitorul a meritat să câştige titlul de campioană a Ligii 1, joi, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a dat câştig de cauză echipei conduse de Gheorghe Hagi.

Fotbalul românesc îşi află astăzi campioana. TAS dă joi verdictul, după ce audierile de miercuri au durat cinci ore. Becali şi-a schimbat discursul: „Parcă au scăzut speranţele, nu ştiu de ce!”

Joi, 13 iulie, fotbalul românesc îşi va afla campioana ediţiei 2016/2017. După cinci ore în care au ascultat argumentele tuturor părţilor implicate, judecătorii TAS au amânat verdictul cu încă o zi.

„Ţipi tu la mine, drogangiule?” Gigi Becali îi cere demisia selecţionerului Christoph Daum şi îl propune pe Gheorghe Hagi la Naţională

George Becali a avut o reacţie dură la adresa selecţionerului Christoph Daum, după rezultatele înregistrate de către echipa naţională a României în această campanie de calificare. Nici măcar succesul din meciul amical cu Chile, scor 3-2, nu l-a determinat pe finanţatorul FCSB să-şi schimbe discursul.

FCSB a depus contestaţie la TAS. George Becali: Dumnezeu să hotărască dacă a fost dreptate sau nu

Finanţatorul formaţiei FCSB, George Becali, a declarat că a depus în cursul zilei de marţi toate documentele pentru a constesta câştigarea titlului de către FC Viitorul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Becali a anunţat că s-a înţeles cu Budescu pentru transferul la FCSB: Mâine semnăm contractul

George Becali, finanţatorul FCSB, a anunţat că s-a înţeles cu Constantin Budescu, iar decarul Astrei va deveni jucătorul FCSB-ului, după ce finanţatorul vicecampioanei i-a îndeplinit şi ultima pretenţie financiară.

Ministrul Justiţiei, întâlnire cu reprezentantul Penitenciarelor despre situaţia angajărilor

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a întâlnit, luni, cu directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, acesta din urmă prezentându-i situaţia posturilor vacante din penitenciarele din România.

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată cererea lui George Becali de a anula marca „Steaua”

Un nou proces pierdut de George Becali în duelul cu CSA Steaua. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată cererea finanţatorului FC Steaua de a anula marca "Steaua", câştigată de Clubul Sportiv al Armatei în decembrie 2014.

George Becali a depus plângere pe numele şefului ANP în cazul deţinutului care s-a sinucis la Rahova

George Becali, fost europarlamentar, a depus, miercuri, o plângere penală pe numele şefului ANP şi a directorului de la penitenciarul Rahova, ca urmare a sinuciderii unui deţinut la închisoarea de la Rahova.

George Becali: Graţierea să se dea pentru condamnările de 3-4 ani. Pentru că nu ştiu la puşcărie niciun politician care are între 3-4 ani puşcărie

Finanţatorul echipei FC Steaua, George Becali, a anunţat că va propune, la consultarea pe ordonanţele pe justiţie de la Ministerul Justiţiei, ca graţierea să se facă doar pentru condamnările "uşoare", de 3-4 ani.

Marius Şumudică, dispus să colaboreze cu George Becali: Dacă echipa se va numi altfel, nu am nicio problemă

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a anunţat, luni, că este dispus să colaboreze cu George Becali, în cazul în care acesta va schimba numele clubului Steaua sau va prelua o altă formaţie.

Victor Becali rămâne în închisoare după ce instanţa i-a respins cererea de eliberare condiţionată

Victor Becali va rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanţa a admis contestaţia depusă de DNA împotriva sentinţei Judecătoriei Medgidia care, în luna decembrie, admisese solicitarea acestuia de eliberare condiţionată, astfel că fostul impresar va rămâne încarcerat în continuare la Poarta Albă

George Becali: Boroi, Roşu şi Piţurcă au votat ca Steaua să devină societate pe acţiuni

George Becali, finanţatorul echipei FC Steaua, a prezentat, marţi, acte prin care, susţine el, se arată faptul că a creditat clubul cu 10 milioane de euro în perioada 2000-2003, dar şi documente ce arată că Victor Piţurcă s-a numărat printre cei care au votat pentru transformarea clubului în S.A.

Steaua îşi schimbă numele! Gigi Becali a dezvăluit noua titulatură a echipei: „UEFA nu are ce să spună!”

Gigi Becali se vede nevoit să schimbele numele echipei. Finanţatorul trupei roş-albastre a declarat că va pune în aplicare decizia Curţii de Apel, hotărâre ce îl obligă să nu mai folosească numele "Steaua".

George Becali a anunţat două transferuri la Steaua: Morais a semnat. Acum îi fac contractul lui Gnohere

George Becali a anunţat, vineri, că fundaşul brazilian de la Astra Giurgiu, Junior Morais, a semnat cu Steaua şi se va alătura formaţiei pregătite de Laurenţiu Reghecampf la sfârşitul sezonului, în timp ce Harlem Gnohere, atacantul echipei Dinamo, va fi transferat chiar în această iarnă.

Echipa finanţată de George Becali a pierdut litigiul cu CSA şi nu mai poate folosi numele Steaua / George Becali: Nu mă afectează cu nimic

FC Steaua, echipa finanţată de George Becali, a pierdut, miercuri, litigiul la Curtea de Apel cu Clubul Sportiv al Armatei şi nu mai are dreptul să folosească numele Steaua Bucureşti. Decizia va putea fi, însă, atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

George Becali trebuie să-i plătească 3.000 de euro daune morale juristului CSA, Florin Talpan

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, luni, ca George Becali să îi plătească 3.000 de euro daune morale colonelului Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei (CSA), decizia nefiind definitivă.

Judecătoria Medgidia a admis solicitarea lui Victor Becali de eliberare condiţionată

Victor Becali ar putea părăsi Penitenciarul de la Poarta Albă după ce Judecătoria Medgidia a admis, marţi, solicitarea acestuia de eliberare condiţionată, dar decizia instanţei nu este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victor Becali rămâne în închisoare, instanţa a respins cererea de liberare condiţionată

Victor Becali rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanţa a respins, luni, contestaţia depusă de acesta la decizia Judecătoriei Medgidia, care, în 25 octombrie îi respinsese solicitarea de liberare condiţionată. Decizia instanţei este definitivă.

Victor Becali, condamnat în dosarul transferurilor, a depus solicitare de eliberare condiţionată

Victor Becali, condamnat definitiv în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare în dosarul transferurilor, ar putea fi pus în libertate, după ce avocaţii săi au depus la Judecătoria Medgidia o solicitare de eliberare condiţionată.

Ioan Becali, audiat la DNA în dosarul lucrărilor ştiinţifice scrise de deţinuţi – VIDEO

Fostul impresar Ioan Becali a ajuns, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri în dosarul lucrărilor ştiinţifice scrise de deţinuţi.

ProSport a descoperit fondul de investiţii, mascat într-o reţea offshore din Malta, prin care Becali vrea să-l vândă pe Stanciu în Anglia. EXCLUSIV | Precedent periculos în Belgia

Marţi dimineaţă, vorbind despre negocierile purtate pentru vânzarea lui Nicolae Stanciu, George Becali a declarat în direct la Sport.ro că aşteaptă o ofertă de 10 milioane de lire sterline, informează ProSport.

Deputatul Remus Cernea l-a dat în judecată pe George Becali pentru 50.000 de euro

Deputatul Remus Cernea a depus plângere, marţi, la Tribunalul Bucureşti împotriva lui George Becali pentru atac la persoană, cerându-i acestuia despăgubiri în valoare de 50.000 de euro.

Ioan Becali cere eliberarea condiţionată: Am scris trei cărţi într-un an, nu în cinci zile ca alţii. Nu vreau să mor în penitenciar. UPDATE Cererea a fost respinsă

Omul de afaceri Ioan Becali a fost dus miercuri din arest la Judecătoria Sectorului 4 unde s-a judecat o nouă cerere de eliberare condiţionată, în faţa judecătorilor Becali precizând că are probleme de sănătate şi că nu vrea să moară în penitenciar.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu, audiat la DNA în dosarul cărţilor scrise după gratii – FOTO & VIDEO

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanu, este audiat marţi în calitate de martor la DNA în dosarul privind cărţile scrise după gratii de deţinuţi, după ce a girat o carte scrisă de Gigi Becali în închisoare.

UPDATE Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, audiat la DNA în dosarul cărţilor scrise după gratii/ Avocatul său: Becali nu a dat nimic pentru binecuvântarea scrierii cărţii – GALERIE FOTO

Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza a fost audiat la DNA, luni dimineaţa, în calitate de martor, în dosarul privind cărţile scrise de persoane condamnate, după ce a vizat o carte scrisă de Gigi Becali.

George Becali, audiat de procurorii DNA în dosarul privind cărţile scrise de deţinuţi: Am fost chemat ca martor, este vizată comisia de penitenciar şi dacă am fost favorizat – VIDEO

Omul de afaceri George Becali a fost audiat, miercuri, la sediul DNA, în dosarul deschis de procurori în luna ianuarie, privind cărţile scrise de deţinuţi, lucrări pe baza cărora unele persoane condamnate au obţinut zile de libertate.

George Becali anunţă noi plecări de la Steaua: Întrerupem cu Kharja, Breeveld şi Gebhart, am terminat cu ei

După plecările lui Iancu, Pârvulescu, Râpă şi Marica, finanţatorul Stelei, George Becali, a anunţat, joi, faptul că încă trei jucători se află pe lista rezilierilor, printre care şi Timo Gebhart, fotbalist adus în perioada de transferuri din iarnă, dar şi strategia Stelei pentru sezonul următor.

George Becali va fi reaudiat în dosarul lui Gabriel Popoviciu, a decis Curtea de Apel

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, să admită cererea procurorilor DNA de îl reaudia pe George Becali în dosarul în care omul de afaceri Gabriel Popovicu este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în legătură cu retrocedarea unui teren din zona Băneasa.

Becali şi reprezentanţii MApN s-au întâlnit pentru a discuta despre marcă şi stadionul Ghencea

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, miercuri, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial, că a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi cei ai SC FCSB SA, în care s-au discutat problemele legate de marca şi stadionul Ghencea.

Procurorii cer ca Gigi Becali să fie audiat din nou în dosarul lui Gabriel Popoviciu

Procurorii au cerut, luni, la termenul de judecată din dosarul omului de afaceri Gabriel Popoviciu, ca finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, să fie audiat din nou, după ce şi-a schimbat declaraţia în dosar.

George Becali, patron Steaua: Nu mai am niciun dubiu în privinţa câştigării titlului

Steaua Bucureşti, ocupanta locului trei al clasamentului, a câştigat, duminică, scor 2-0, meciul jucat pe teren propriu cu Astra, liderul campionatului, în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 1, iar patronul George Becali susţine că echipa sa e principala favorită la titlu.