bichine

„Pilda” PMP-istului Bichineţ pentru Dragnea: „Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente” / Liderul PSD susţine că a votat „din greşeală” moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ i-a transmis, miercuri, liderului PSD Liviu Dragnea, de la tribuna Camerei Deputaţilor, îndemnul "Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente", el referindu-se astfel la prezenţa în sala de plen, împreună, a lui Dragnea şi a premierului Mihai Tudose.

Corneliu Bichineţ a aflat de la jurnalişti că a fost exclus din PRM

Preşedintele filialei judeţene Vaslui a PRM, Corneliu Bichineţ, care a fost exclus, marţi, din PRM, în urma unei decizii luate în Biroul Permanent al partidului, spune că a aflat despre această măsură de la jurnalişti.

Funar neagă că ar urma să părăsească partidul, împreună cu alţi membri

Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, neagă afirmaţiile deputatului Nati Meir potrivit cărora ar urma să părăsească partidul împreună cu alţi membri, printre care şi Corneliu Bichineţ, de la Vaslui.