bilete

Promoţie Tarom: Bilete de 89 de euro spre zece destinaţii externe

Tarom pune la vânzare 3600 de bilete dus-întors către zece destinaţii externe la tariful promoţional de 89 de euro (la care se adaugă taxe de aeroport) începând de mâine şi până pe 4 iunie, potrivit oficialilor companiei.

Au fost puse în vânzare biletele la EUROPAfest

Biletele pentru EUROPAfest, care se va desfăşura între 7 şi 13 mai şi va aduce la Bucureşti peste 300 de muzicieni din 45 de ţări, au fost puse în vânzare.

Biletele la concertul Amy Winehouse de la Bucureşti se vor pune în vânzare marţi. Care sunt preţurile

Biletele la concertul pe care Amy Winehouse îl va susţine pe 15 august la Bucureşti, pe stadionul "Iolanda Balaş Soter", se vor pune în vânzare marţi, primele 1.000 de tichete având o reducere de 20%, în perioada 26 - 29 aprilie, potrivit unui comunicat al Events, organizatorul concertului.

Ultimele bilete cu preţuri promoţionale la concertul Suede de pe 4 iunie, până duminică

Ultimele bilete cu preţuri reduse pentru concertul pe care trupa Suede îl va susţine la Bucureşti, pe 4 iunie, pot fi achiziţionate doar până duminică, informează organizatorii, One Event.

Schalke a vândut 24.000 de bilete pentru semifinala cu Manchester United în două ore

Cele 24.000 de bilete disponibile pentru prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor dintre formaţia germană Schalke 04 şi echipa engleză Manchester United, programată la 26 aprilie, au fost vândute, joi dimineaţă, într-un interval de numai două ore şi jumătate, informează AFP.

Casele de bilete de la stadionul din Cluj, închise cu mult înainte de ora anunţată iniţial

Oficialii grupării CFR Cluj au decis, din motive de securitate, închiderea caselor de bilete ale Stadionului Dr. Constantin Rădulescu cu opt ore şi jumătate mai devreme faţă de momentul anunţat iniţial pentru ziua meciului cu Universitatea Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Biletele din secţiunea Golden Circle pentru concertul Bon Jovi, sold out

Biletele din categoria Golden Circle pentru concertul pe care trupa Bon Jovi îl va susţine, pe 10 iulie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti au fost epuizate, informează organizatorii.

Biletele RATB din hârtie vor fi retrase din circulaţie începând din mai

Biletele RATB din hârtie vor fi retrase din circulaţie, începând din mai, călătorii putând să utilizeze cardurile Activ sau Multiplu, cu ajutorul cărora Regia va avea informaţii privind gradul de încărcare a vehiculelor, pe zone şi intervale orare, se arată într-un comunicat.

Reduceri de 15% pentru bilete la concertul Zucchero de la Bucureşti

O parte din biletele pentru concertul pe care Zucchero îl va susţine în Bucureşti, pe 21 iunie, la Arenele Romane, au o reducere de 15% în perioada 7 - 10 aprilie, în cadrul unei campanii iniţiate de organizatorii evenimentului, potrivit unui comunicat.

Cerere record de bilete pentru Euro-2012

UEFA a anunţat un număr record de cereri - peste 12 milioane - pentru bilete la Campionatul European din 2012, vineri, la finalul perioadei de înregistrare a acestora.

Biletele pentru meciul FC Timişoara-Steaua s-au epuizat în două zile

Interesul pentru partida FC Timişoara - Steaua, programată sâmbătă, a fost foarte mare, cele 26.000 de bilete puse în vânzare pentru partida din etapa a XXIII-a a Ligii I fiind epuizate în două zile.

Tarom: Preţul cursei spre Japonia a fost determinat de taxele şi serviciile la sol

Reprezentanţii Tarom, acuzaţi de PSD că au practicat tarif dublu faţă de alte companii pentru transportul românilor din Japonia, au declarat agenţiei MEDIAFAX că preţurile au fost calculate în funcţie de taxele şi serviciile la sol, mai mari în cazul companiilor care nu au curse regulate.

Pentru partida România – Luxemburg au mai rămas 2.000 de bilete

Ofiţerul de presă al clubului Ceahlăul, Gelu Crăcană, a declarat, miercuri, că au mai rămas 2.000 de bilete nevândute pentru partida România - Luxemburg, din preliminariile Campionatului European din 2012, care se va disputa la 29 martie, la Piatra Neamţ.

O parte din biletele pentru concertul Zucchero, reduse cu 15% săptămâna aceasta

O parte din biletele pentru concertul pe care Zucchero îl va susţine în Bucureşti, pe 21 iunie iunie, la Arenele Romane, au o reducere de 15% în perioada 17 - 20 martie, în cadrul unei campanii iniţiate de organizatorii evenimentului, informează un comunicat.

Bilete pentru Jocurile Olimpice din 2012 s-au pus în vânzare

Preşedintele Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, Sebastian Coe, a anunţat că au fost puse în vânzare bilete pentru competiţiile care vor avea loc în capitala Angliei, cu 500 de zile înainte de startul oficial al acestora.

Amenzi mai mari pentru cei care vând pe piaţa neagră bilete pentru JO din 2012

Guvernul britanic a decis să sancţioneze mai sever vânzarea pe piaţa neagră a biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, mărind de la 5.000 la 20.000 de lire sterline (de la 5.800 la 23.250 de euro) amenda pentru contravenienţi, informează AFP.

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2011, puse în vânzare pe 15 martie

Abonamentele pentru accesul la spectacolele Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" 2011 (1 - 25 septembrie) vor fi puse în vânzare pe 15 martie, în timp ce biletele individuale vor putea fi achiziţionate din 15 mai, informează organizatorii.

O parte din biletele pentru concertul Scorpions, reduse cu 15% săptămâna aceasta

O parte din biletele pentru concertul pe care trupa Scorpions îl va susţine în Bucureşti, pe 9 iunie, au o reducere de 15% în perioada 10 - 13 martie, în cadrul unei campanii iniţiate de organizatorii evenimentului, informează un comunicat.

Bilete cu preţuri între 15 şi 150 de lei la meciul Rapid – Dinamo

FC Rapid va pune, marţi, în vânzare bilete cu preţuri între 15 şi 150 de lei la meciul cu Dinamo, programat, sâmbătă, de la ora 20.00, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.

Cum poţi să-ţi cumperi cele mai ieftine bilete de avion sau vacanţe

Ca să ai acces la cele mai ieftine bilete pentru vacanţă sau la cele mai ieftine oferte de vacanţă este nevoie doar să fii cât mai bine informat înainte să începi "tratativele pentru angajarea de fonduri". Iată de unde trebuie să-ţi iei informaţiile şi unde poţi găsi chilipirurile în materie de vacanţe, în afara, bineînţeles, a site-urilor de profil "last minute"!

Bilete la preţuri promoţionale pentru B’estfest 2011

Biletele pentru festivalul B'estfest, care se va desfăşura între 1 şi 3 iulie, în Capitală, vor avea preţuri promoţionale, cu 20% mai mici, în perioada 1 - 22 martie, informează un comunicat al organizatorului, Emagic.

Music FM oferă ascultătorilor bilete la concertul trupei Gotan Project

Music FM oferă ascultătorilor săi bilete la concertul pe care trupa Gotan Project îl va susţine, luni, la Sala Palatului din Bucureşti, informează postul de radio.

Biletele pentru meciul Bosnia-Herţegovina – România s-au pus în vânzare. Vezi cât costă

Federaţia Română de Fotbal a pus în vânzare 600 de bilete repartizate suporterilor români pentru partida Bosnia-Herţegovina - România, din cadrul preliminariilor Euro 2012, programat la Zenica pe 26 martie, de la ora 20.15, informează site-ul oficial al FRF.

Alex Ferguson denunţă preţurile prea mari ale biletelor la finala Ligii Campionilor

Managerul grupării Manchester United, Sir Alex Ferguson, a denunţat preţurile prea mari ale biletelor pentru finala Ligii Campionilor, care va avea loc pe stadionul Wembley, la 28 mai, informează AFP.

Scandal în Europa după ce s-a anunţat preţul biletelor pentru finala Ligii! Sunt cele mai scumpe bilete din istorie

Ieri au fost anunţate preţurile biletelor pentru Finala Ligii din acest an de pe Wembley. Fanii au numit aceste preţuri ca fiind "revoltătoare".

Biletele la meciul Oltchim Râmnicu Vâlcea – Krim Ljubljana vor costa 40 de lei

Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea va juca, duminică, pe teren propriu, a treia partidă din grupa I a Ligii Campionilor la handbal feminin, cu slovenele de la Krim Ljubljana, biletele având preţ unic, de 40 de lei.

Află cât costă biletele pentru Euro-2012

UEFA a anunţat, marţi, preţurile biletelor pentru Euro-2012 din Ucraina şi Polonia, acestea fiind cuprinse între 30 de euro, pentru locurile mai ieftine la meciurile din grupe, şi 600 de euro, pentru un loc de categoria I la finala competiţiei.

Scorpions la Bucureşti: Biletele la preţ redus au fost epuizate în câteva ore

Biletele promoţionale pentru concertul pe care trupa Scorpions îl va susţine la Bucureşti, la Zone Arena, pe 9 iunie, s-au epuizat în câteva ore, astfel încât organizatorii au decis să suplimenteze numărul acestora, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Biletele pentru concertul Bon Jovi din Capitală s-au pus în vânzare. Vezi cât costă

Biletele pentru concertul pe care trupa Bon Jovi îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 10 iulie, au fost puse în vânzare vineri şi au preţuri cuprinse între 130 de lei şi 480 de lei, au declarat organizatorii evenimentului, într-o conferinţă de presă.

Angajaţii Guvernului şi-au planificat peste 470 deplasări în 50 mari oraşe, precum Paris şi New York

Secretariatul General al Guvernului (SGG) va încheia un contract privind achiziţia de servicii de transport aerian în străinătate cu 478 deplasări estimate ale angajaţilor guvernamentali spre 50 mari oraşe, precum Barcelona, Beijing, Paris, Los Angeles, New York, Innsbruck, Milano, Montreal, Munchen.

Cozi de sute de oameni pentru bilete la teatru – VIDEO

Să fie oare un semn de normalitate? Sau oamenii caută iar un refugiu în teatru aşa cum se întâmpla acum 20 de ani, când trăiam în noapte? Indiferent care ar fi răspunsul, românii stau cu sutele la coadă ca să prindă un loc la reprezentaţiile de succes, informează www.stirileprotv.ro.

CM de handbal masculin: 170.000 de bilete vândute

Organizatorii CM din Suedia au declarat la finalul meciului de deschidere de joi seară, dintre Suedia şi Chile (28-18), că au fost vândute deja 170.000 de bilete, zece partide urmând să se dispute cu casa închisă.

Guvernul a decis să oblige cazinouri şi localuri cu jocuri slot–machine să emită bilete de intrare

Jucătorii şi vizitatorii cazinourilor vor plăti un bilet de intrare de 20 lei, cu o perioadă de valabilitate de 24 ore, în timp ce localurile cu jocuri tip slot-machine vor fi obligate să emită bilete de intrare de 5 lei pentru jucători, a decis Guvernul prin modificarea Codului Fiscal.

Bilete de intrare de 20 de lei pentru cazinouri şi de 5 lei în localurile cu jocuri tip slot-machine

Jucătorii şi vizitatorii cazinourilor vor plăti bilet de intrare de 20 de lei, cu o perioadă de valabilitate de 24 ore, în timp ce localurile cu jocuri tip slot-machine vor avea bilete de 5 lei pentru jucători, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal.

Steaua a tipărit greşit biletele pentru suporterii FC Liverpool

FC Liverpool i-a anunţat, pe site-ul oficial, pe suporterii care vor face deplasarea pentru partida cu Steaua, din etapa a cincea a grupei K a Ligii Europa, că gruparea bucureşteană a tipărit bilete având trecute ca oră de start 22.05, în loc de 20.00, când va începe meciul.

Buget de concerte în 2011. Cât costă biletul la Roxette şi cât ar putea fi la U2

În 2011, Bucureştiul ar putea găzdui concerte istorice: de la Bon Jovi la Prince, ori la Lady Gaga şi Radiohead. Zvonuri există, chiar şi certitudini, iar de finalizarea lucrărilor la stadionul Lia Manoliu se leagă speranţele miilor de fani, care-şi aşteaptă idolii în România.

Biletele pentru concertul Roxette de la Bucureşti se pun în vânzare luni

Biletele pentru concertul pe care trupa Roxette îl va susţine pe 30 mai 2011 la Bucureşti se pun în vânzare luni şi au preţuri cuprinse între 120 şi 350 de lei, informează organizatorii, Emagic.

Un bilet la Gloria Bistriţa – CFR Cluj costă 20 de lei

Intrarea generală la partida Gloria Bistriţa - CFR Cluj, care va avea loc luni, de la ora 20.30, în etapa a XV-a a Ligii I, va fi 20 de lei.

Pachete de bilete între 15 şi 240 de lei la meciurile Dinamo – Universitatea Craiova

Clubul Dinamo a pus în vânzare pachete de bilete pentru cele două meciuri în compania echipei Universitatea Craiova, joi, în Cupa României, şi duminică, în etapa a XV-a a Ligii I, preţurile acestora fiind cuprinse între 15 lei la peluze şi 240 în sectorul VIP.

Bilete la meciul Rapid – Steaua, vândute „la negru” cu 40 de lei

Mai multe bilete la peluze, pentru derbiul Rapid - Steaua, programat astăzi, de la ora 20.30, sunt vândute de bişniţari în faţa stadionului, înainte de începerea partidei din etapa a XIV-a a Ligii I, la un preţ de 40 de lei bucata.