birou

5 echipamente de birou care nu trebuie să lipsească din firma ta

5 echipamente de birou care nu trebuie să lipsească din firma ta

OMS Europa, rezoluţie care închide biroul regional specializat de la Moscova. Trimisul Rusiei s-a declarat extrem de „dezamăgit”

Biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a adoptat marţi o rezoluţie care ar putea duce la închiderea biroului regional al Rusiei.

Biroul notarial al Iuliei Scântei, propusă de PNL şi votată de Senat ca să devină judecător CCR, a autentificat una din tranzacţiile considerate suspecte de DNA în dosarul Tudorache, trimis Curţii Supreme de Justiţie

Biroul Notarial „Scântei Laura Iuliana”, deschis de senatoarea PNL Iulia Scântei, încă din 2008, după ce a ocupat funcţii în Ministerul Justiţiei, apare nominalizat de două ori în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din cazul fostului primar PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache. În dosarul în care DNA îi acuză pe Daniel Tudorache, pe soţia acestuia […]

Cum a modificat COVID ţinuta la birou: tricou polo în locul cămăşilor şi adidaşi în loc de tocuri

După ce au lucrat de la distanţă în trening şi pantaloni de yoga timp de doi ani, mulţi americani îşi regândesc garderoba pentru a echilibra confortul şi munca la birou, în contextul redeschiderii spaţiilor de lucru. Americanii renunţă la costumele scorţoase, la pantalonii cu fermoar şi la fustele creion pe care le purtau înainte de […]

Ruşii distribuie imagini cu Zelenski având cocaină pe birou

Video-urile fake sunt răspândite pe reţelele de socializare de pro-ruşi.

Prima companie din România care le oferă angajaţilor opţiunea de lucru de acasă pe viaţă: „Suntem concentraţi pe ce livrăm, nu de unde anume livrăm”

OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca, le oferă angajaţilor posibilitatea de a lucra tot timpul de la distanţă. Angajaţii nu vor fi nevoiţi să se întoarcă la birou şi vor putea să îşi desfăşoare activitatea de oriunde din lume.

Revine în forţă munca la birou. Ridicarea restricţiilor Covid-19 accelerează fenomenul

Ridicarea restricţiilor Covid-19 accelerează perspectivele de revenire a angajaţilor la birou, cu opţiunea de lucru remote doar atunci când e convenabil, relevă un sondaj BestJobs.

Zelenski: Rămân în Kiev. Pe strada Bankova în biroului preşedintelui. Nu mă ascund şi nu mi-e frică de nimeni

Preşedintele Ucrainei, Zelenski, a publicat primul videoclip din biroul său prezidenţial de la începutul invaziei ruseşti.

(P) Blugi de damă cu talie înaltă-Pentru o întâlnire sau pentru birou?

Blue-jeans, acest material atât de îndrăgit, a avut o traiectorie foarte interesantă pe palierul vestimentar, ajungând ca de la o salopetă muncitorească, ceea ce era iniţial, să devină preferata unora dintre creatorii de modă renumiţi, aceştia ieşind la rampă cu modele de blugi pentru damă, extrem de interesante, versatile şi originale.

Ion Cristoiu: Lovitura de stat din USR!

Cine a crezut că în cazul USR e vorba de un conflict de orgolii şi nu de o Criză profundă, provocată de o luptă sălbatică pentru putere, se va fi convins duminică, 6 februarie 2022, că s-a înşelat. Pentru că duminică, 6 februarie 2022, în cadrul Crizei s-a petrecut un eveniment care ne dezvăluie că […]

Ion Cristoiu: De la Centrul de Ascultare al Armatei din 1940 la NewsHub al SRI din 2022

Pentru cartea despre Stelian Popescu – la care lucrez – recitesc Memoriile lui Constantin Virgil Gheorghiu, publicate în Franţa la Editions du Rocher în 1990, sub titlul Memoires, traduse la noi sub titlul Memorii, la Gramar, în 1999. Am citit cîndva cartea pentru eseul publicat sub titlul: Un mogul: Carol al II-lea. Farmecul studiului în […]

Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

Cum să-ţi decorezi biroul de acasă: 5 idei deosebite

Cum să-ţi decorezi biroul de acasă: 5 idei deosebite

Renovarea biroului: 10 aspecte de luat în considerare

Renovarea biroului: 10 aspecte de luat în considerare

Decorarea biroului pentru Sărbători: 5 aspecte de care să ţii cont

Decorarea biroului pentru Sărbători: 5 aspecte de care să ţii cont

În 2022 o să munceşti. Cine îţi zice cum, te minte

Cum vom munci în 2022

Era muncii doar la birou a apus? Predicţia făcută de CEO-ul Zoom

Zoom va continua să fie relevantă ca platformă la mult timp după terminarea pandemiei, chiar şi atunci când oamenii se vor întoarce la birou după cum declară un director de la compania de comunicaţii video. Mai multe organizaţii se îndreaptă către un model de lucru hibrid în care angajaţii lucrează atât la birou, cât şi […]

(P) Ce presupune o verificare birou credite şi cum vă afectează?

Auzim adesea despre biroul de credit şi scorurile de credit. Dar ce este exact şi cum funcţionează? Citiţi mai departe pentru a afla mai multe despre impactul pe care îl poate avea un scor de credit prost asupra vieţii financiare şi asupra capacităţii de a obţine, de exemplu, un credit auto. Ce este o verificare […]

Studiu: Lucrul exclusiv de acasă pierde viteză în faţa muncii de la birou. Care sunt explicaţiile

Potrivit studiului „Back to the Office” realizat în Bucureşti şi în principalele oraşe regionale de Cushman & Wakefield Echinox, prima jumătate a anului a marcat deja revenirea la birou a unui număr mai mare de angajaţi la nivel naţional, astfel că 43% dintre respondenţi spun că au lucrat în special de la birou, comparativ cu […]

O bancă din România îmbrăţişează telemunca pentru 1-3 zile pe săptămână

BRD – Groupe Société Générale se pregăteşte pentru un viitor al muncii hibrid. Angajaţii vor putea lucra de acasă jumătate de săptămână, chiar dacă activează în departamentele care presupun interacţiunea cu clienţii. „În viitor, cadrul nostru general pentru telemuncă va cuprinde între 1 şi 3 zile de lucru la distanţă pe săptămână pentru persoanele cu […]

Echipa Barna câştigă alegerile pentru Biroul Naţional al USR PLUS – surse

Din componenţa Biroului Politic al USR PLUS fac parte, ca urmare a alegerilor de sâmbătă, 14 membri ai echipei „USRPLUS la Guvernare 2024” (Dan Barna), opt din partea listei „Uniţi Reuşim” (Dacian Cioloş) şi doi din partea echipei „Împreună USRPLUS - Curaj pentru România”.

Majoritatea angajaţilor nu se aşteaptă se revină la birou cu normă întreagă. Devine munca de acasă o soluţie de viitor?

Majoritatea oamenilor nu cred că lucrătorii se vor întoarce la birou cu normă întreagă, sugerează un sondaj realizat de BBC News. Un total de 70% din 1.684 de persoane chestionate au prezis că lucrătorii „nu se vor mai întoarce nicidoată la birou în acelaşi număr”. Majoritatea lucrătorilor au declarat că preferă să lucreze de acasă, […]

FOTO O firmă de construcţii din Japonia dezvăluie arta de a lucra de acasă. Soluţia pentru a avea un birou ”zen”

KI Star Real Estate, o firmă de construcţii cunoscută în Japonia, a început să preia comenzi pentru Hanare Zen pe 6 septembrie. Hanare înseamnă ”separat” sau ”detaşat” în japoneză. „Am creat deja clădirea Hanare ca un fel de spaţiu de depozitare şi, odată cu situaţia din pandemie, a venit ideea de a dezvolta Hanare Zen ca spaţiu […]

Bucureşti: Corporatiştii revin la munca de la birou, dar nu complet

Corporatiştii revin treptat la munca de la birou. „Se face transferul de la work from home la modul de muncă hibrid“, susţin specialiştii citaţi de Ziarul Financiar.

Piscinele neigienizate sunt un pericol pentru sănătate. Iată sfaturile medicului dermatolog

Ce fac românii care au doar o zi liberă de la birou, iar temperaturile de afară îi îndeamnă să dea o fugă la mare? Se duc la cea mai apropiată piscină. Însă dacă piscina nu este igienizată corespunzător, se pot alege cu probleme de sănătate. Spune asta chiar medicul dermatolog, Olga Simionescu. „Piscinele se clorinează […]

Atmosferă de carnaval la Grădina Botanică din Bucureşti, iar spectacolul continuă

Primul weekend session de la Grădina Botanică din Bucureşti s-a încheiat pe ritmuri acustice de muzică clasică, jazz, alternative şi indie. Pe cei 5000 de metri pătraţi ai grădinii botanice, oamenii şi-au întins sezlongurile, puff-urile, păturicile şi s-au bucurat de show.   Lui Victor i-a fost dor de asemenea evenimente: „Răspunsul este da, abia aşteptam […]

Oraşul care a creat un ”birou smart”, în natură, pentru cei care lucrează la distanţă

Cătălin a rămas fără baterie la telefon şi a încercat băncile smart, la început reticent. „Am aşezat telefonul pe bancă. Ar trebui să se încarce, nu? Da, dar nu ştiu dacă fără cablu se încarcă”, a spus Cătălin. Dincolo de utilitate, băncile arată bine, spun cei care le-au testat. Dar au şi minusuri. Pe cele […]

Coaliţia nu a ajuns la un consens în ceea ce priveşte educaţia sexuală în şcoli. Ludovic Orban: Este greu să luăm o decizie

Coaliţia nu poate să ajungă la o înţelegere privind educaţia sexuală în şcoli. Materie care este predată copiilor din majoritatea ţărilor europene.   După şedinţa Biroului Executiv al PNL de astăzi, Ludovic Orban a spus că e greu în coaliţie să existe un punct de vedere unitar privind acest subiect.   Ludovic Orban a spus […]

Pandemia şi comoditatea. Angajaţii vor să revină la birou, sub anumite condiţii

La birou, acasă sau în ambele părţi? Cum ai prefera să lucrezi? Conform unui sondaj BestJobs munca de acasă câştigă mai mulţi adepţi iar 60% din respondenţi spun că angajatorii nu ar trebui sa renunte la birou, însă ar trebui schimbat stilul acestora.  Horaţiu Didea conduce Workspace Studio, o companie care se ocupă cu amenajarea […]

STUDIU Pandemia a schimbat percepţia populaţiei cu privire la locul de muncă. Ce vor angajaţii de la angajatori

Pandemia a schimbat felul în care muncesc mulţi dintre angajaţi şi mai ales locul de unde fac acest lucru.   Un studiu făcut de englezi a scos la iveală dorinţele angaţilor din toată lumea, cu 16.000 de angajaţi intervievaţi, din 16 ţări, de la firme care au cel puţin 500 de salariaţi.   Este unul […]

Înapoi la birou. Ce aşteptări au angajaţii din România

După un an şi jumătate de lucru în cea mai mare parte de la distanţă sau în sistem hibrid, angajaţii din România spun că biroul va avea un rol important în viaţa lor la job şi după ce va trece pandemia. Aproape 88% dintre ei cred că biroul lor va exista şi în viitor, cei […]

Înapoi la birou, după luni întregi de muncă de acasă. Ce se întâmplă în firmele mici, dar şi în marile companii

A venit relaxarea, aşa că următoarea discuţie de la job este: revenim sau nu la birou? Momentan, acest lucru rămâne la latitudinea fiecarui angajator.   Vlad lucrează într-o companie de retail şi spune că sunt avantaje şi dezavantaje pentru fiecare dintre opţiuni. Acasă, el duce dorul socializării şi, în plus, nici programul nu prea e […]

Confuzie în România: porţi sau nu mască la birou?

Dacă porţi sau nu mască la birou, rămâne un mister. Premierul şi Prefectul capitalei nu s-au pus de acord pe acest subiect. Florin Cîţu a spus că nu este luată o decizie încă, deşi ieri, Alin Stoica a declarat că angajatorii vor fi cei care decid referitor la purtarea măştii în interior. „Prin medicul de […]

Munca de acasă este noua normalitate pentru mulţii români, dar acesta vine şi cu provocări

Munca remote te-a dat peste cap şi nu ai mai putut delimita munca de timpul liber. Asta li s-a întâmplat multor salariaţi după instaurarea pandemiei. Venirea la birou, cel puţin hibrid, le-ar permite angajaţilor să restabilească graniţele dintre viaţa profesională şi timpul liber. Această graniţă s-a erodat în timpul pandemiei, iar munca de la birou […]

Surpriză veninoasă, într-un birou din Orşova. Vipera s-a ascuns într-un loc neaşteptat

O viperă de 20 de centimetri ascunsă sub lambriul de pe un perete dintr-un biroul din Orşova a creat panică printre funcţionarii unei instituţii. Jandarmii au îndepărtat vipera, care a fost apoi eliberată în habitatul natural.

„Sate inteligente de lucru” ale Italiei. Locuri superbe unde eşti plătit să te muţi

Munca la distanţă a devenit o posibilitate pentru mulţi oameni în timpul pandemiei, ceea ce înseamnă că biroul poate fi acum oriunde, din living până la o plajă cu nisip din cealaltă parte a lumii. În încercarea de a-i atrage pe nou-veniţi, Santa Fiora din Toscana şi Rieti din Lazio vor plăti până la 50% […]

Obligaţia de a purta mască la birou ar putea fi eliminată la 1 iunie. Ministrul Sănătăţii: „O idee fezabilă”

Renunţarea la mască în birouri din 1 iunie, cu condiţia ca toate persoanele să fie vaccinate, este o idee fezabilă, spune ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Cei de la Nooka Space au găsit o soluţie pentru persoanele care lucrează de acasă: biroul mobil

Cei de la Nooka Space au creat un birou mobil care poate fi amplasat la tine în curte şi pe care îl poţi închiria pentru 362 de dolari pe lună. Un lucru foarte interesant este că biroul poate fi ulterior subînchiria altor persoane. Este acelaşi sistem ca la Airbnb. Tot ce îţi trebuie e aplicaţia […]

SONDAJ. Aproximativ 60% dintre companii vor să îşi cheme angajaţii la birou în martie

Sondajul Undelucram.ro a fost realizat în perioada noiembrie-decembrie 2020 şi cuprinde răspunsurile a 3.752 de angajaţi şi a 583 de manageri de HR din toată ţara. În ceea ce priveşte angajatorii (583 de răspunsuri), cele mai multe companii care au răspuns la sondaj sunt din domenii precum IT&C, comerţ/retail, servicii financiare (bănci, asigurări, pensii şi […]

Peste 40% dintre români sunt mulţumiţi să lucreze de acasă

Lucrul de acasă este din ce în ce mai des întâlnit. Sub diferite forme, motive, în diferite industrii şi chiar ţări. S-a făcut aproape un an de când majoritatea oamenilor şi-au mutat întâlnirile în online şi nu le-a fost deloc uşor Doi profesori de la Universitatea Harvard ştiu totul despre provocările şi dificultăţile ce implică […]