blaga

Blaga: Comisiile sunt foruri de lucru care trebuie să ajute Parlamentul şi nu să îl blocheze

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat miercuri, întrebat dacă este nevoie de cvorum în comisii, că regulamentele celor două Camere prevăd că aceste comisii sunt foruri de lucru care trebuie să ajute Parlamentul şi nu să îl blocheze şi că el este de acord cu respectarea regulamentelor.

Băsescu: De ce nu ar candida Blaga la Bucureşti? Şi Macovei poate fi candidat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că Vasile Blaga ar putea fi un candidat de calibru la Primăria Capitalei, precizând că şi Monica Macovei ar putea fi un candidat bun.

Blaga: Senatul va reuşi să se întrunească în plen în termen scurt

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, după suspendarea şedinţei acestei Camere legislative că, în opinia sa, Senatul va reuşi să se întrunească în plen "în termen scurt".

Blaga: Sunt oameni din conducerea PDL care candidează la alegerile locale

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, referindu-se la criticile aduse de către preşedintele Traian Băsescu "greilor" din PDL, că există şi persoane din conducerea partidului care vor candida la alegerile locale din iunie, cum ar fi Sorin Frunzăverde şi Gheorghe Flutur.

Blaga: Cei care au semnat prezenţa şi figurează că au fost în plen primesc banii. Cine nu, nu

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că numai senatorii care au semnat lista de prezenţă la şedinţele de plen sau la comisiile permanente de specialitate şi senatorii care au absentat motivat îşi vor putea primi indemnizaţia şi diurna.

Blaga: Nu sunt convins că vom realiza până la alegerile locale Mişcarea Populară

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat luni că nu este convins că va fi realizată Mişcarea Populară până la alegerile locale, arătând că va fi văzută decizia pe care o va lua partidul pe baza analizelor comandate.

Blaga: Protocolul coaliţiei trebuie semnat săptămâna aceasta

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, că protocolul de funcţionare a coaliţiei trebuie finalizat şi semnat săptămâna aceasta, arătând că nu sunt probleme în divergenţă.

Blaga: PDL trebuie să fie mai unit ca niciodată, are poate cel mai greu an electoral în faţă

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Satu Mare, că PDL trebuie să fie mai unit ca niciodată, deoarece are poate cel mai greu an electoral în faţă, fiind un partid "care doreşte să îşi scrie procentele cu 3 în faţă, în toamnă”.

Blaga: Respect decizia opoziţiei, deşi cred că locul acesteia este în Parlament

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga (PDL), a declarat miercuri că respectă decizia parlamentarilor opoziţiei de a nu mai participa la dezbaterile şi votul în plen, deşi menţionează că locul opoziţiei este în Parlament.

Blaga: Nu cred că opoziţia va merge până la capăt cu demisiile din Parlament

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat marţi că nu crede că opoziţia va duce până la capăt ideea demisiei din Parlament şi a apreciat că reprezentanţii opoziţiei ştiu că nu rezolvă absolut nimic în acest fel.

Blaga despre remaniere: E nevoie de suflu proaspăt, dar asta discutăm în interiorul partidului

Problema unei remanieri guvernamentale trebuie discutată în interiorul PDL şi alegerea aparţine premierului, a declarat vineri preşedintele Senatului Vasile Blaga, adăugând că este adeptul unui suflu proaspăt, a unei reîmprospătări în această privinţă.

Blaga: Fiul meu studiază în Germania, după ce termină aş vrea să se întoarcă în România

Preşedintele Senatului Vasile Blaga a declarat, vineri, că fiul său studiază în Germania şi că ar vrea ca el să se întoarcă în România după finalizarea studiilor.

Mircea Geoana’s Dismissal As Senate Chairman Ruled Constitutional

The Romanian Constitutional Court on Tuesday rejected the claims regarding the dismissal of Mircea Geoana from the position of Senate chairman and the appointment of Vasile Blaga in the respective position.

Curtea Constituţională a respins sesizările privind revocarea lui Geoană şi numirea lui Blaga ca şef al Senatuluiu

Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizările privind revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi numirea în locul său a lui Vasile Blaga.

Romanian Social Democrats Challenge At Constitutional Court Blaga’s Election As Senate Chairman

The Romanian opposition Social Democratic Party (PSD) challenged with the Constitutional Court the election of democrat liberal Vasile Blaga as Senate Chairman, senator Dan Sova said Wednesday.

PSD a contestat la Curtea Constituţională alegerea lui Blaga preşedinte al Senatului

PSD a depus, miercuri, o sesizare la Curtea Constituţională în care contestă la alegerea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului, a anunţat senatorul Dan Şova.

Blaga a vorbit în şapte şedinţe ale Senatului în ultimii trei ani

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a luat cuvântul în şapte şedinţe ale Senatului în ultimii trei ani, nu a făcut nicio declaraţie politică în plenul acestei Camere legislative şi este cosemnatar pentru şase proiecte de legi, niciunul adoptat până în prezent.

BIOGRAFIE: Vasile Blaga devine al doilea om în stat după ce a fost prefect, ministru şi senator

Noul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a fost ministru de Interne în mai multe legislaturi, a deţinut portofoliul Dezvoltării, a fost senator, expert parlamentar, prefect de Bihor, director la Vamă, consilier prezidenţial şi lider marcant al PDL, pe care l-a coordonat ca secretar-general.

Blaga, la prima şedinţă în Cabinetul de preşedinte al Senatului: Nu schimb nimic

Noul preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, a avut, luni seară, o primă şedinţă ţinută în Cabinetul oficial al preşedintelui, declarând presei că nu va schimba nimic şi nu îşi va aduce fotografii de familie.

Igaş despre Blaga: Este un om cu experienţă, care ştie să se impună

Ministrul de Interne, senatorul PDL Traian Igaş, a declarat, luni, despre Vasile Blaga, actualul preşedinte al Senatului, că este "un om cu experienţă, un om care ştie să se impună", fiind cea mai bună alegere pe care puteau să o facă senatorii.

Romanian Democrat Liberal Vasile Blaga Elected Senate Chairman

Romanian former Interior Minister Vasile Blaga on Monday has been elected Senate chairman.

Blaga, întrebat dacă a discutat cu Băsescu despre Senat: Am discutat de multe ori cu preşedintele

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, fiind întrebat de jurnalişti dacă a discutat cu preşedintele Traian Băsescu pe tema preluării preşedinţiei Senatului, că el a discutat de mai multe ori cu şeful statului.

Coaliţia a decis să susţină candidatul PDL pentru preşedinţia Senatului. Vasile Blaga, validat de BPN al PDL drept candidat

Partidele din coaliţia de guvernare vor sprijini candidatul Partidului Democrat Liberal pentru preşedinţia Senatului, liderii PDL, UDMR, UNPR şi grupului minorităţilor ajungând la un acord în acest sens în şedinţa de luni. BPN al PDL a stabilit ca Vasile Blaga să fie candidatul democrat-liberalilor pentru şefia Senatului.

Preda: Eu l-aş vedea în funcţia de preşedinte al Senatului pe Vasile Blaga

Deputatul PDL de Buzău Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, "pentru bunul mers al partidului şi pentru o reprezentare puternică la nivelul coaliţiei", Vasile Blaga este cea mai potrivită persoană pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Geoană: Antonescu şi Ponta au făcut un cadou PDL, Blaga va fi preşedintele Senatului

Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat, joi, la Dăbuleni, că liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut un cadou puterii prin schimbarea şefiei Senatului, pentru că funcţia va fi preluată de către Vasile Blaga, iar suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu se va mai putea realiza.

Blaga: PDL va vota pentru revocarea lui Geoană

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, miercuri, înaintea Biroului Permanent extraordinar în care opoziţia doreşte supunerea la vot a revocării lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, că democrat-liberalii vor vota pentru revocare.

Rădulescu: PDL se va consulta în coaliţie pentru Senat. Blaga este o soluţie, dar nu unica

Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat, luni, că partidele coaliţiei guvernamentale se vor consulta pentru a face o nominalizare la şefia Senatului, dacă Mircea Geoană va fi revocat de PSD.

Igaş şi Blaga susţin că România a îndeplinit „ca la carte” criteriile pentru aderarea la Schengen

Actualul ministrul al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi fostul deţinător al portofoliului Vasile Blaga au susţinut, miercuri, în plenul Senatului, că România a îndeplinit "ca la carte" criteriile de aderare la Spaţiul Schengen.

DNA: Vasile Blaga nu are calitate de învinuit sau inculpat în niciun dosar penal

Fostul ministru de Interne Vasile Blaga nu are calitatea de învinuit sau inculpat în niciun dosar penal aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizează joi DNA, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

Vasile Blaga, audiat la DNA în dosarul corupţiei din vămi

Fostul ministru de Interne Vasile Blaga a fost audiat marţi în calitate de martor în dosarul corupţiei din vămi, el declarând că procurorii i-au mulţumit, la final, pentru promptitudinea cu care a răspuns citaţiei şi că, după o declaraţie de 10-12 minute, s-au declarat "extrem de lămuriţi".

Blaga, despre reorganizarea administrativă: Nu ar trebui să se ajungă la asumarea răspunderii

Senatorul PDL Vasile Blaga a declarat, marţi, după şedinţa grupului parlamentar al PDL din Senat, la care a participat şi premierul Emil Boc, că reorganizarea administrativă nu ar trebui făcută prin asumarea răspunderii Guvernului, pentru că subiectul este "extrem de important".

Udrea: N-a existat niciodată un conflict între mine şi domnul Blaga

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de ProTV, că nu a existat niciodată un conflict între ea şi Vasile Blaga.

Banias, în echipa Blaga la alegerile din PDL, are trei terenuri,două apartamente şi o casă pe faleză

Senatorul Mircea Banias, susţinător al lui Vasile Blaga la şefia PDL şi candidat la un post de vicepreşedinte al partidului, are, conform declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente, o casă de locuit pe faleza nord din Constanţa, precum şi peste 480.000 de lei în conturi.

Iulian Bădescu (PSD): Parlamentari PDL din „tabăra Blaga”, informaţi că au de dat explicaţii la ANI

Senatorul social-democrat Iulian Bădescu spune că parlamentari PDL "din tabăra Blaga" ar fi primit telefoane de la reprezentanţi ai ANI, fiind anunţaţi că "au de dat explicaţii la ANI", Bădescu acuzând că agenţia "e folosită pentru a anihila eventualele gânduri de răzvrătire ale unor parlamentari".

Blaga: Nu sunt de acord cu dezbaterile publice «rămâne Boc premier, vine un technocrat»

Senatorul PDL Vasile Blaga afirmă, într-un interviu acordat Evenimentului Zilei, că nu este de acord cu dezbaterile publice legate de eventuala desemnare a unui premier tehnocrat, menţionând că subiectul trebuie abordat în interiorul partidului.

Boc: Blaga va rămâne aproape de PDL, am avut o discuţie între patru ochi cu el

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 16 mai.)

Boc: Blaga va rămâne aproape de PDL, am avut o discuţie între patru ochi cu el

Vasile Blaga va rămâne aproape de PDL şi va fi consultat în continuare în luarea deciziilor, deşi a refuzat să candideze pentru postul de secretar general, a susţinut, luni seara, liderul PDL, premierul Emil Boc, precizând că a avut în acest sens mai multe discuţii "între patru ochi" cu Blaga.

Oltean îl elogiază pe Blaga: „un om excepţional”, „un aşa-zis buldog al partidului”

Ioan Oltean, candidat la funcţia de secretar general al PDL, l-a elogiat, duminică, în faţa delegaţilor la Convenţia Naţională, pe Vasile Blaga, arătând că acesta este "unul dintre liderii excepţionali", "un aşa-zis buldog al partidului".

Udrea: Atunci când candidezi la preşedinte, ţine de prestanţă să nu candidezi la altă funcţie

Preşedintele Organizaţiei Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, duminică, în legătură cu faptul că Vasile Blaga nu mai candidează pentru nicio funcţie de conducere, că "nici Emil Boc nu şi-a depus altă candidatură decât pentru preşedinte".

Blaga şi susţinătorii săi se află în Modrogan – surse

Vasile Blaga şi susţinătorii săi se află, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul partidului din Aleea Modrogan, unde analizează eşecul în alegerile pentru şefia partidului şi îşi stabilesc strategia pentru duminică, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.