bnr

Leul continuă să se deprecieze, iar referinţa BNR urcă cu aproape cinci bani

Moneda naţională şi-a menţinut tendinţa de depreciere în raport cu cea europeană, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 3,6531 lei/euro, în creştere cu 4,76 bani comparativ cu nivelul afişat vineri, de 3,6055 lei/euro.

Leul se menţine pe depreciere, cursul BNR urcă cu 2,87 bani, la 3,6055 lei/euro

Moneda naţională se depreciază în faţa celei europene, iar cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat cu 2,87 bani, la 3,6055 lei/euro, evoluţie corelată cu mişcarea din pieţele emergente.

Isărescu nu exclude o dobândă BNR de 10%

Politica monetară este suficient de strictă pentru a reduce treptat inflaţia, iar BNR nu ar trebui să "exagereze" prin continuarea înăspririi condiţiilor de creditare, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, care nu a exclus însă posibilitatea majorării dobânzii cheie la peste 10%.

Creditul neguvernamental s-a accelerat în martie la 66,3%

Creşterea creditului neguvernamental s-a accelerat în luna martie la 66,3%, la 164,606 miliarde lei, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, pe seama majorării cu 45,2% a componentei în lei şi cu 88,8% a componentei în valută exprimată în lei.

FMI: BNR ar trebui să continue consolidarea politicii monetare

Banca Naţională a României (BNR) ar trebui să continue să consolideze politica monetară, a declarat marţi, la Bucureşti, Albert Jaeger, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria.

Banca centrală ar putea deveni creditor al sistemului bancar

Banca centrală ar putea deveni în curând creditor pentru sistemul bancar, având ca efect reducerea costului lichidităţii, a declarat, luni, consilierul guvernatorului BNR Eugen Rădulescu.

Cursul de schimb a coborât pe piaţa interbancară sub pragul de 3,6 lei/euro

Moneda naţională şi-a continuat aprecierea comparativ cu cea europeană, urmând tendinţa valutelor din regiune, iar cursul de schimb a coborât sub pragul de 3,6 lei/euro, pe piaţa interbancară, ca urmare a vânzărilor de valută din partea jucătorilor străini.

Romania’s Ctrl Bk To Cut Deposit Maturity To One Week

Romania’s central bank considers reducing to one week the timetable for deposits attracted from commercial lenders, deputy director with the bank’s monetary policy division, Dorina Antohi, said Thursday.

BNR vrea să reducă perioada pe care atrage depozite de la bănci comerciale

Banca Naţională a României are în vedere reducerea perioadei pe care sunt atrase depozitele de la băncile comerciale, acest lucru urmând să fie discutat în curând, a declarat, joi, Dorina Antohi, director adjunct al Direcţiei de Politică Monetară şi Modelare Macroeconomică în cadrul băncii centrale.

Isărescu: Dacă preţurile afişate pe piaţa imobiliară ar fi reale, ar trebui să ne speriem

Banca Naţională a României (BNR) discută cu notarii pentru a vedea o situaţie reală a pieţei imobiliare, pentru că s-a creat o întreagă fantasmă, dar dacă aceste preţuri sunt reale, ar trebui să ne speriem, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Întreruperea liniilor de finanţare de la băncile mamă ar crea probleme la două bănci din România

Întreruperea totală a liniilor de finanţare de la băncile mamă ar putea crea probleme la două bănci din România şi va avea un uşor efect asupra creşterii economice, a declarat joi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Cristian Popa.

Deficitul de cont curent a crescut cu 5,6%

Deficitul de contul curent a crescut, în primele două luni, cu 5,6% comparativ cu perioada similară din 2007, la 2,19 miliarde de euro, avansul limitat fiind determinat de temperarea importurilor, acestea fiind depăşite în dinamică pentru a treia lună consecutiv de către exporturi.

BNR anunţă o referinţă de 3,6130 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 3,6130 lei/euro, în scădere cu 5,74 bani comparativ cu nivelul publicat joi, reprezentând un nou minim al ultimelor două luni, evoluţie determinată de vânzările de valută ale străinilor şi în linie cu monedele emergente.

Isărescu nu crede în pericolul de a avea un deficit bugetar de 3%

România nu este în pericolul de a avea un deficit bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), dar are încă probleme cu ceea ce înseamnă structura cheltuielilor publice, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Actualul curs de schimb este mai sustenabil

Actualul curs este mult mai potrivit cu nivelul deficitului de cont curent faţă de rata de schimb din vara anului trecut, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Isărescu: Inflaţia la sfârşit de an, între 5% şi 6%

Rata inflaţiei se va apropia la sfârşitul anului către intervalul de variaţie ţintit de banca centrală şi se va situa, cel mai probabil, între 5% şi 6%, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Creditul neguvernamental a crescut în februarie cu 65,8%

Creditul neguvernamental a crescut în luna februarie 2008 cu 65,8% (53,6% în termeni reali), la 158,345 miliarde lei, faţă de aceeaşi lună de anul trecut, pe seama majorării cu 44,4% a componentei în lei (33,7% în termeni reali) şi cu 88,9% a componentei în valută exprimată în lei, potrivit BNR.

FOCUS: Majorarea dobânzii BNR va scumpi creditele în lei, dar va avea un impact limitat pe curs

Majorarea dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5% pe an, va duce la creşterea dobânzilor pentru creditele şi depozitele în lei, dar va avea un impact limitat asupra evoluţiei monedei naţionale, întrucât măsura era anticipată de piaţă, consideră analiştii economici.

BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la 9,5%

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, miercuri, rata dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5% pe an, şi a decis menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

BNR va majora dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte, la 9% – analişti

Banca Naţională a României (BNR) va majora, miercuri, rata dobânzii de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5%, constrânsă de persistenţa inflaţiei la un nivel ridicat, apreciază cei mai mulţi analişti economici.

Băsescu a cerut opinia CA al BNR despre evoluţia macroeconomică

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, miercuri dimineaţă, Muzeul BNR şi tezaurul şi s-a întâlnit cu membrii Consiliului de Administraţie al BNR.

BNR a majorat dobânzile la rezervele în lei şi le-a diminuat pe cele la dolari

Banca Naţională a României (BNR) a majorat dobânzile bonificate pentru rezervele minime obligatorii constituite de băncile comerciale în lei şi le-a diminuat pe cele la dolari, menţinându-le, în acelaşi timp, pe cele la euro.

Leul a coborât la 3,6984 lei/euro

Moneda naţională a continuat tendinţa de apreciere din debutul şedinţei, iar cursul de referinţă anunţat, marţi, de Banca Naţională a României (BNR) a câştigat 1,8 bani, la 3,6984 lei/euro.

Isărescu: Euro nu va fi adoptat în 2014, dacă inflaţia nu scade

Adoptarea monedei europene în 2014 ar putea să nu fie realizată, în cazul în care inflaţia nu scade un nivel sustenabil în 2008 şi 2009, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Isărescu a trimis Parlamentului raportul trimestrial asupra inflaţiei

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a trimis Parlamentului, spre informare, "Raportul trimestrial asupra inflaţiei - februarie 2008", precizând că acest raport se referă ala perioada de până la 1 februarie.

Vasilescu: FC Progresul va părăsi baza dacă nu va plăti 1,08 milioane de lei către BNR

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea de Liga a II-a FC Progresul are datorii de 1,08 milioane de lei către Banca Naţională, reprezentând chiria pe ultimele zece luni, iar în cazul în care nu le va achita, va părăsi baza sportivă.

Funar: PRM cere demiterea lui Isărescu

PRM cere demiterea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pe care îl acuză că nu a reuşit să contribuie la creşterea nivelului de trai a populaţiei şi "a pus umărul la demolarea economiei naţionale şi la jefuirea ţării", inclusiv prin cursul monedei naţionale, a declarat, vineri, Gheorghe Funar.

Isărescu: BNR păstrează ţinta de inflaţie din 2008, deşi prognoza indică o depăşire a intervalului

Banca Naţională a României nu va modifica ţinta de inflaţie pentru acest an, deşi prognoza arată că rata inflaţiei va depăşi, până în primul trimestru din 2009, intervalul de variaţie stabilit, dar va întări condiţiile politicii monetare, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Euro, cotat la 3,6095 lei după ce BNR a majorat dobânda

Moneda naţională s-a apreciat puternic imediat după anunţul băncii centrale privind majorarea cu un punct a dobânzii de politică monetară, iar cursul de referinţă publicat, luni, de Banca Naţională a României (BNR) a coborât cu 7,6 bani, la 3,6095 lei/euro.

BNR a majorat dobânda cu un punct, la 9%

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, luni, dobânda de politică monetară cu un punct procentual, de la 8% la 9% pe an, şi a decis adoptarea unor măsuri prudenţiale suplimentare, inclusiv prin majorarea provizioanelor la creditele în valută, destinate debitorilor expuşi riscului valutar.

Cursul a coborât până la 3,67 lei/euro, dealerii suspectează că leul a fost susţinut de BNR

Moneda naţională a câştigat teren în faţa euro pe tot parcursul şedinţei interbancare de vineri, iar spre finalul zilei cursul a coborât până la 3,67-3,6750 lei/euro, dealerii suspectând că aprecierea accentuată a leului a fost determinată de intervenţia BNR pe piaţă.

Isărescu: Leul este în proces de revenire

Leul este în proces de revenire, după deprecierea puternică din ultimele luni, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, adăugând că îşi menţine încrederea în moneda naţională.

Tăriceanu i-a cerut lui Vosganian să discute cu BNR despre riscurile crizei economice externe

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, să discute cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României despre posibilitatea organizării, în perioada imediat următoare, a unei întâlniri publice pe tema crizei economice mondiale, considerând că o astfel de discuţie va da un semnal de încredere în bursă şi piaţa valutară.

BNR a anunţat o referinţă de 3,7420 lei/euro

Moneda naţională a continuat aprecierea faţă de euro, începută în debutul şedinţei interbancare de marţi, cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) coborând cu 2,7 bani, la 3,7420 lei/euro.

BNR anunţă un curs de referinţă de 3,7690 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat, luni, de Banca Naţională a României (BNR), de 3,7690 lei/euro, a coborât sub nivelul publicat la finele săptămânii trecute, după ce, la deschiderea şedinţei interbancare, euro era cotat la peste 3,8 lei.

Străinii au cumpărat masiv valută

Cotaţia euro în raport cu moneda naţională a depăşit, în jurul orei 14:30, pragul de 3,8 unităţi, nou nivel maxim al ultimilor trei ani, în urma unor ordine agresive de cumpărare de valută din partea fondurilor străine, potrivit dealerilor.

Stolojan nu vrea postul de guvernator al BNR

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, că nu este interesat de postul de guvernator al BNR, arătând că, în opinia sa, pentru conducerea acestei instituţii, este nevoie de "un om cu o specializare temeinică în acest domeniu".

Cursul de referinţă se menţine aproape de nivelul maxim al ultimilor trei ani

Rata de referinţă publicată, vineri, de Banca Naţională a României (BNR) a rămas aproape neschimbată faţă de cursul anunţat în şedinţa precedentă, când a fost atins un nou nivel maxim al ultimilor trei ani.

Cursul de referinţă urcă la 3,7695 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 3,7695 lei/euro, un nou nivel maxim al ultimilor trei ani, în creştere cu 0,6 bani comparativ cu rata publicată miercuri, de 3,7635 lei/euro.

BNR ar putea interveni şi de două ori pe zi în piaţa monetară

Banca centrală reuşeşte cu greu să atragă excesul de lichiditate din piaţa interbancară, rezultat după cheltuielile bugetare mari din ultimele două luni ale anului trecut, şi ar putea să opteze chiar pentru două operaţiuni de sterilizare pe zi, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.