boc

Boc: Îi voi transmite personal şefului statului mesajul de condoleanţe

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că va transmite personal preşedintelui Traian Băsescu mesajul de condoleanţe pentru decesul mamei acestuia.

Forma finală a Legii salarizării, după discuţii cu patronatele, sindicatele şi în coaliţie

Premierul Emil Boc a declarat luni că forma finală a Legii salarizării unitare a bugetarilor va fi stabilită în urma discuţiilor cu partenerii sociali şi în urma discuţiilor din coaliţie.

Ponta: Prioritatea PSD este răsturnarea Guvernul Boc şi formarea unui guvern de criză

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că prioritatea PSD este răsturnarea Cabinetului Boc şi formarea unui guvern de criză care să ia măsuri pentru a opri declinul economic şi social.

Boc: Nu am nicio reţinere ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe Legea educaţiei

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, în judeţul Suceava, că nu are nicio reţinere ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe proiectul Legii educaţiei dacă acesta nu va fi deblocat într-un termen rezonabil de la Senat.

Boc: Protestele reprezintă un lucru democratic în momentul de faţă, dialogul social nu s-a oprit

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, în localitatea suceveană Dărmăneşti, că dialogul social nu s-a oprit şi nu se va opri niciodată, iar protestele anunţate de sindicate reprezintă un lucru democratic în momentul de faţă.

Suceava:O femeie i-a spus plângând lui Boc că intră în greva foamei, neavând cu ce îşi creşte copiii

O femeie din localitatea suceveană Dărmăneşti l-a aşteptat, duminică, plângând, pe premierul Emil Boc, care a vizitat casele reconstruite după inundaţii, spunându-i că nu are cu ce să îşi crească cei doi copii şi că va intra în greva foamei dacă nu va fi ajutată de autorităţi.

Boc: Nu accept cereri care depăşesc posibilităţile economiei. Sindicatele menţin calendarul protestelor

Guvernul nu poate accepta revendicări ale sindicatelor care să depăşească posibilităţile economiei, iar salariul minim va creşte la un nivel stabilit şi în funcţie de interesele patronatelor, a declarat premierul Boc, după discuţia cu membrii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Boc: Guvernul îşi angajează răspunderea pe Legea educaţiei dacă Senatul nu încheie dezbaterea

Guvernul îşi va angaja răspunderea pentru proiectul legii educaţiei, pornind de la forma adoptată de Camera Deputaţilor, dacă dezbaterile din Senat asupra acestui proiect nu vor fi finalizate în perioada imediat următoare, a anunţat, sâmbătă, premierul Emil Boc.

Premierul a promis că va promova o nouă lege a dialogului social şi o lege a inspecţiei muncii

Preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Iacob Baciu, a declarat, sâmbătă, după discuţiile cu premierul, că acesta s-a angajat ca până pe 5 noiembrie să promoveze o nouă lege a dialogului social, dar şi o lege a inspecţiei muncii.

Boc: Ne aşteptăm ca vizita cancelarului german să contribuie la consolidarea relaţiilor bilaterale

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la ceremonia dedicată Zilei unităţii germane, că partea română se aşteaptă ca vizita pe care cancelarul Angela Merkel o va face la Bucureşti să contribuie la consolodarea relaţiilor bilaterale.

Geoană: Poate premierul va primi sfaturi bune în contextul vizitei cancelarului german

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la ceremonia dedicată Zilei unităţii germane, că premierul Boc va primi, poate, sfaturi bune cu ocazia vizitei cancelarului Angela Merkel la Bucureşti, iar România se va inspira din creşterea economică a Germaniei din ultimul trimestru.

Boc a criticat din nou „mogulii” care forţează suspendarea preşedintelui

Premierul Boc i–a criticat din nou pe "mogulii" care forţează suspendarea din funcţie a preşedintelui, afectând astfel interesele ţării pe plan intern şi extern, şi a insistat că AVAS trebuie să achite despăgubiri deponenţilor FNI, în loc ca banii din privatizare să fie alocaţi pe salarii şi pensii.

Romania PM: Heads Will Roll If New Schengen Terminal Of Henri Coanda Airport Not Ready By Nov 4

Romanian Prime Minister Emil Boc on Friday demanded the construction of the new terminal building of the Bucharest Henri Coanda International Airport be finalized by November 4, and warned “heads will roll” if the deadline is not met and Romania’s accession to the Schengen Area will be affected.

Boc: Igaş va prezenta CSAT raportul privind marşul poliţiştilor atunci când va fi gata

Ministrul de Interne, Traian Igaş, va prezenta CSAT raportul privind marşul ilegal al poliţiştilor din 24 septembrie atunci când aceste document va fi finalizat, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Boc a refuzat casca de protecţie pe şantierul Otopeni: Să mă amendeze!

Premierul Emil Boc a refuzat, vineri, în vizita efectuată pe şantierul noului terminal de la aeroportul Henri Coandă, să poarte cască de protecţie şi vestă reflectorizantă, spunându-le responsabililor firmei de construcţii că pot să îl amendeze şi că nu este prima dată când umblă pe şantiere.

Boc: Roberta Anastase este susţinută în continuare de PDL la şefia Camerei Deputaţilor

Roberta Anastase este susţinută în continuare de către PDL la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat, vineri, liderul partidului, Emil Boc, precizând că formaţiunea democrat-liberală nu a discutat despre retragerea acesteia de la şefia Camerei, cum a afirmat liderul PSD, Victor Ponta.

Boc: Terminalul Schengen la Aeroportul Henri Coandă să fie gata până la 4 noiembrie,altfel cad capete

Premierul Emil Boc a cerut conducerii Aeroportului Henri Coandă să finalizeze până la 4 noiembrie lucrările la noul terminal care va deservi călători din Spaţiul Schengen, avertizând că "vor cădea capete" dacă acest termen nu va fi respectat, iar aderarea României la Schengen va fi astfel afectată.

Romania Will Appeal Rompetrol’s Actions In Court – PM

Romania will appeal in court oil company Rompetrol’s actions that do not comply with the law and will recover the debts by court orders, Prime Minister Emil Boc said Friday.

Boc: Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pe suspendarea preşedintelui

Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pentru suspendarea preşedintelui, neînvăţând nimic din lecţia istoriei şi afectând interesele României, având ca unic obiectiv să oprească mersul justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul actualului preşedinte, afirmă premierul Boc.

Boc l-a avertizat în Guvern pe Igaş că nu va avea „nicio oră de miere”

Premierul Emil Boc l-a avertizat pe noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, la prima participare a acestuia la şedinţa de guvern, că nu va avea "nicio oră de miere" şi că va fi obligat să intre direct în bătălii legislative şi politice.

Boc: Decizia de a folosi din nou Poliţia Rutieră nu are legătură cu demisia lui Blaga

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că decizia de a folosi din nou serviciile Poliţiei Rutiere nu are nicio legătură cu demisia lui Vasile Blaga din postul de ministru al Administraţiei şi Internelor şi a reiterat că prin renunţarea la poliţişti a dezaprobat modul în care au protestat aceştia.

Romanian PM Resorts To Police Services Again

Romanian Prime Minister Emil Boc said he decided to resort to services provided by the traffic police again, adding that his recent decision to renounce police escort was a way of showing his disapproval of the events which took place last week, during police unionists’ protests.

Boc: Apelez din nou la serviciile poliţiştilor, am vrut să îmi exprim dezacordul faţă de manifestări

Premierul Boc a declarat că a decis să apeleze din nou la Poliţia Rutieră şi că decizia sa din ultimele zile de a renunţa la serviciile poliţiştilor a reprezentat modalitatea prin care a dorit să îşi exprime dezacordul faţă de persoane care au depăşit cadrul legal la protestele de săptămâna trecută.

Boc a sosit la Ministerul Educaţiei însoţit de Poliţia Rutieră

Premierul Emil Boc a sosit la Ministerul Educaţiei, unde va participa la semnarea unor contracte, însoţit de un motociclist de la Poliţia Rutieră, care a deschis drumul pentru coloana oficială a acestuia.

Boc i-a invitat la Guvern pe liderii BNS

Premierul Emil Boc i-a invitat la Guvern pe liderii BNS, la ora 16.00, pentru discuţii legate de revendicările acestora, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Boc: Blaga şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile altora

Premierul Emil Boc a declarat luni că demisia lui Vasile Blaga din funcţia de ministru al Internelor este "un gest personal şi unilateral", el adăugând că Blaga "şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile altora".

Boc a ajuns la Guvern aşteptând la fiecare semafor. Poliţia a ieşit pe traseu după trecerea coloanei

Premierul Emil Boc a parcurs luni dimineaţa distanţa dintre locuinţă şi sediul Guvernului escortat doar de maşini ale Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) şi a aşteptat culoarea verde a semaforului, poliţiştii care fluidizează traficul ieşind pe acest traseu abia după trecerea coloanei oficiale.

Blaga şi alţi lideri PDL au sosit la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Boc

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a sosit la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Emil Boc. La Palatul Victoria au mai sosit ministrul Agriculturii, ministrul Educaţiei şi vicepreşedintele PDL Adriean Videanu.

Boc a sosit la Guvern escortat doar de maşini ale SPP, nu şi de Poliţie

Premierul Emil Boc a sosit, duminică, la sediul Guvernului condus doar de maşini aparţinând Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), fără ca din escortă să facă parte şi echipaje ale Poliţiei.

Guvernul: Boc a cerut verbal Poliţiei să nu escorteze coloana, nu există înştiinţare oficială – VIDEO

Premierul Emil Boc a solicitat verbal reprezentanţilor Poliţiei, la întoarcerea de la New York, să nu escorteze coloana oficială, fără ca la acest moment să există o înştiinţare oficială privind renunţarea la Poliţie, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Romanian PM Renounces Police Protection – Union Leader

Romanian Prime Minister Emil Boc has chosen to refuse Police and Gendarmerie protection, informing the officers of this decision upon his return from New York City, police union leader Florian Ionita said Sunday on TV station Antena 3.

Boc a renunţat, ca şi Băsescu, la protecţia Poliţiei

Premierul Emil Boc a decis să renunţe la protecţia Poliţiei şi Jandarmeriei, hotărâre comunicată acestora la întoarcerea de la New York, a declarat, duminică, la Antena 3, liderul sindical al poliţiştilor, Florian Ioniţă.

Guvernatorul statului New York ia în considerare deschiderea unui birou de investiţii în România

Autorităţile din New York vor lua în considerare posibilitatea deschiderii unui birou de investiţii al statului american în România, după modelul celui deschis în Turcia, a declarat, vineri, guvernatorul statului New York, David A. Paterson, într–o discuţie cu premierul Emil Boc, aflat în SUA.

Boc asigură SUA că România sprijină dezvoltarea Coridorului energetic sudic, iar Nabucco e prioritar

România sprijină dezvoltarea Coridorului energetic sudic care va conecta piaţa europeană la rezervele din regiunea Mării Caspice şi Orientului Mijlociu, iar proiectul Nabucco este prioritar pentru partea română în cadrul acestui coridor, a declarat, vineri, la New York, premierul Emil Boc.

Stolojan: Boc este criticat pe nedrept, singura şansă pentru PDL este să sprijine Guvernul

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, la Târgovişte, că premierul Emil Boc este criticat pe nedrept, iar Partidul Democrat Liberal trebuie să sprijine Guvernul, aceasta fiind singură şansa pentru democrat-liberali.

Cezar Preda: Domnul Boc a primit ce a meritat de la domnul Vlădescu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că premierul Emil Boc "a primit ce a meritat" de la fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, fiind "jignit de un om care a considerat că în Guvern nu e şeful lui premierul".

Boc: România susţine o mai bună reprezentare a ţărilor est-europene în Consiliul de Securitate ONU

România susţine o mai bună reprezentare a ţărilor din Estul Europei într-o viitoare formulă extinsă a Consiliului de Securitate al ONU, precum şi creşterea numărului de membri ai Consiliului, astfel încât noua structură să reflecte contextul politic actual, a afirmat, la New York, premierul Emil Boc.

Romanian Govt To Set Social Aid Cap Below Guaranteed Minimum Income – PM

The Romanian Government will set the maximum cap on social aid below the guaranteed minimum income, with the view to determining people to get a job, Prime Minister Emil Boc said during a meeting with the Romanian community in New York.

Boc: România ar putea ieşi din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât restul ţărilor

România ar urma să iasă din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât celelalte ţări, deoarece economia românească s-a confruntat cu problemele generate de criza financiară cu şase luni mai târziu comparativ cu alte state, potrivit premierului Emil Boc.

Boc: Guvernul va impune un plafon maxim de ajutoare sociale sub nivelul venitului minim garantat

Guvernul va impune un plafon maxim de ajutoare sociale sub nivelul venitului minim garantat, pentru a elimina situaţiile în care persoane care deţin vilă şi maşină şi stau în cârciumă să aştepte sprijin de la stat, a afirmat premierul Boc într-o discuţie cu membrii comunităţii româneşti din New York