boc

Boc despre cererea lui Geoană la DNA: Autorităţile să îşi facă datoria, politicienii să nu dea sfaturi

Autorităţile trebuie să îşi facă datoria indiferent despre cine este vorba, iar politicienii să se abţină de la a transmite recomandări sau sfaturi instituţiilor, a declarat premierul Boc, ca reacţie la cererea lui Geoană adresată DNA de autosesizare în cazul unor proprietăţi ale familiei Băsescu.

Romania Backs Moldova’s EU Integration, Int Affairs Related To Sovereignty – PM

Romania continues to back the European integration process of the Republic of Moldova, but Moldova’s interior affairs are related to its statute as a sovereign country, Romanian Prime Minister Emil Boc said Tuesday on public radio.

Boc a refuzat două persoane la Corpul de Control, admise după examen

Premierul Emil Boc nu a acordat votul său de încredere pentru două dintre cele 13 persoane declarate admise în urma examenului organizat la Corpul de Control al primului-ministru, cei doi candidaţi nefiind angajaţi deşi au trecut anterior atât de proba scrisă, cât şi de cea a interviului.

Boc a încercat să-l scoată pe Geoană din CSAT

Liderului Senatului şi al PSD, Mircea Geoană, a fost azi aproape de a-şi pierde privilegiul cerut expres la intrarea la guvernare – rolul de vicepreşedinte al CSAT.

Romania Ready To Aid Italy After Deadly Quake – PM

Romanian Prime Minister Emil Boc sent a letter to his Italian counterpart Silvio Berlusconi, conveying the government’s support and sympathy for the tragic losses suffered in the powerful earthquake in central Italy early Monday.

Guvernul român va sprijini Italia în urma cutremurului, dacă e necesar

Premierul Emil Boc i-a transmis omologului său italian, Silvio Berlusconi, o scrisoare în care îşi exprimă susţinerea şi solidaritatea faţă de poporul italian, în urma seismului înregistrat luni, şi anunţă că Guvernul va oferi sprijin autorităţilor din Italia, în măsura în care va fi necesar.

Boc despre declaraţiile lui Antonescu: Mă aşteptam la mai mult de la el

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, duminică, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit cărora în România există "clanul Băsescu", că se aştepta la mai mult de la un preşedinte tânăr, al cărui discurs ar trebui să fie diferit de al predecesorilor.

Organizatorii Summit-ului NATO au anunţat conferinţa de presă a „preşedintelui Boc”

Organizatorii Summit-ului NATO au anunţat, la Strasbourg, pe monitoarele din centrul destinat jurnaliştilor, conferinţa de presă a "preşedintelui României Emil Boc", confuzii similare fiind făcute în cazul Croaţiei şi Poloniei.

Contribuţia de solidaritate va fi aplicată şi pensionarilor

Contribuţia de solidaritate de 90% aplicată la diferenţa de venit care depăşeşte salariului preşedintelui României va fi percepută şi în cazul pensionarilor care au pensii de stat peste acest nivel, dacă Guvernul va decide să introducă o astfel de contribuţie, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Gazele naturale se ieftinesc cu 3%, de la 1 mai

Preţurile la gazele naturale va scădea cu 3% începând cu 1 mai, a anunţat, vineri seara, premierul Emil Boc, precizând că a fost informat în acest sens de către preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Romanian PM Pushes Back C Romania Road Proj Completion By One Day

Romanian prime minister Emil Boc extended by one day the deadline for the completion of works on the ring road around central Romanian city Ploiesti and wrote, with his pen, on the panel with the economic indicators of the project, that the new deadline is December 1, 2009.

Boc a extins cu pixul calendarul la centura Ploieşti, văzând că data propusă era 31 noiembrie

Premierul Boc a extins cu o zi termenul de finalizare a lucrărilor la centura oraşului Ploieşti şi a scris cu pixul, pe panoul cu indicatorii economici ai proiectului, că noua data limită este 1 decembrie 2009, după ce a observat că termenul de pe panou era 31 noiembrie, dată inexistentă în calendar.

Boc: Datoriile Guvernului sunt achitate aproape integral

Datoriile pentru lucrări facturate şi neachitate în 2008 au fost acoperite în proporţie de 93-94% din total, existând încă obligaţii ale autorităţilor locale care sunt analizate separat, în consiliile judeţene, Guvernul nefiind obligat să suporte şi aceste datorii, a declarat premierul Emil Boc.

Toţi bugetarii cu venituri peste preşedinte ar trebui să achite o contribuţie

Toţi angajaţii bugetari care au venituri peste salariul preşedintelui României ar trebui să achite în 2009 o contribuţie de solidaritate, pentru ca perioada de criză să fie depăşită mai uşor, iar persoanele cu salarii mici să poată fi protejate de stat, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Boc: Fondurile pentru Autostrada Bucureşti-Ploieşti depind de ritmul lucrării

Premierul Emil Boc i-a avertizat pe constructorii tronsonului Bucureşti-Moara Vlăsiei, parte a Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, că reprezentanţii Executivului vor verifica lunar stadiul lucrărilor de infrastructură şi că fondurile vor fi alocate şi în funcţie de ritmul de execuţie al acestor lucrări.

Boc a semnat decizia prin care încetează mandatele conducerii Autorităţii pentru Comunicaţii

Premierul Emil Boc a semnat decizia prin care se constată încetarea mandatului de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC) al lui Dorin Liviu Nistoran, începând cu 19 martie 2009, ca urmare a desfiinţării instituţiei.

Geoană: Conducerea Camerelor îl invită pe Boc la discuţii pe împrumutul FMI şi revizuirea bugetului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, după o întâlnire a membrilor celor două Birouri Permanente ale Parlamentului şi a membrilor comisiilor de buget cu guvernatorul BNR, că şi premierul Emil Boc a primit o invitaţie similară.

Romanian PM, Mins To Discuss IMF Loan With Parliament Officials Next Wk

Romanian Prime Minister Emil Boc and part of the ministers will discuss next week the agreement with the International Monetary Fund, with the two Parliament Chambers' Standing Offices and the Budget-Finance Commissions.

IPP îi cere lui Boc demiterea lui Bazac

Institutul pentru Politici Publice în solicită premierului Emil Boc să îl demită pe ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, susţinând că acesta "a instigat seria de fapte în care sunt implicaţi, printre alţii, Cornel Şerban, fost şef al DGIPI".

Boc a cerut miniştrilor o listă cu necesităţile de finanţare

Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor să prezinte, în maximum o săptămână, o listă a proiectelor de investiţii care necesită finanţare, în perspectiva rectificării bugetare şi a fondurilor pe care România le va primi în cadrul acordului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Boc: Condiţiile de creditare vor fi mai riguroase, nu va mai exista credit cu buletinul ca până acum

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 31 martie)

Boc spune că acordul cu FMI a fost acceptat de toţi membrii Guvernului şi ai Coaliţiei

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 31 martie)

Boc: Consulul din Milano a fost rechemat, deoarece nu avea atribuţii pentru listinguri telefonice

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 31 martie)

Boc: Condiţiile de creditare vor fi mai riguroase

Băncile vor acorda în continuare credite pentru consum, dar condiţiile de contractare vor fi mai riguroase şi nu va mai exista un credit cu buletinul, banii fiind orientaţi în principal pentru susţinerea investiţiilor şi înfiinţarea de locuri de muncă în economie, a declarat premierul Emil Boc.

Boc: Consulul din Milano nu avea atribuţii pentru listinguri telefonice

Premierul Emil Boc a declarat din nou, marţi seara, că a decis să solicite rechemarea consulului României la Milano, Tiberiu Dinu, arătând totodată că un consul nu are atribuţii legate de listinguri telefonice, dar că instanţa trebuie să decidă dacă legea a fost sau nu încălcată.

Boc spune că acordul cu FMI a fost acceptat de toţi membrii Guvernului şi ai Coaliţiei

Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost acceptat de toţi membrii Guvernului şi ai Coaliţiei şi nimeni dintre reprezentanţii actualei guvernări nu s-a opus acestei înţelegeri, deşi "acordul fin" între PDL şi PSD nu a fost foarte bine reglat, consideră premierul Emil Boc.

Iliescu a vorbit cu Boc despre numirea unor secretari de stat

Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu l-a abordat, marţi, la Parlament, pe premierul Emil Boc pentru o discuţie legată de numirea unor secretari de stat, şeful Guvernului explicându-i însă liderului social-democrat că aceasta reprezintă în principal o problemă a PSD.

Băsescu şi Boc au primit scrisori de felicitare din partea lui Barack Obama pentru aniversarea NATO

Preşedintele american Barack Obama le-a transmis preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc o scrisoare de felicitare cu ocazia sărbătoririi a cinci ani de la aderarea României la NATO, arătând că Statele Unite apreciază contribuţia importantă a autorităţilor române la misiunile Alianţei.

Preşedintele trustului care deţine Agenda zilei a înmânat simbolic lui Boc ultimul număr al ziarului

Preşedintele trustului de presă Agenda Timişoara i-a înmânat, marţi, premierului Emil Boc, la întâlnirea acestuia cu membrii Clubului Român de Presă, ultimul număr tipărit al cotidianului Agenda zilei, care, din cauza crizei financiare, va apărea exclusiv online.

Preşedintele cotidianului Agenda zilei i-a înmânat simbolic lui Emil Boc ultimul număr al ziarului

Profitând de întâlnirea dintre membrii Clubului Român de Presă şi Emil Boc, care a avut loc marţi, preşedintele trustului de presă Agenda Timişoara i-a înmânat premierului ultimul număr tipărit al cotidianului Agenda zilei, care, din cauza crizei financiare, va apărea exclusiv online.

Boc: România face parte din cea mai puternică şi legitimă alianţă de securitate a planetei

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, în cadrul şedinţei solemne dedicată aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea NATO, că România face parte din cea mai puternică şi legitimă alianţă de securitate a planetei.

Indira Crasnea: Problema Codurilor este una de decizie şi de voinţă politică

Indira Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă, a declarat, marţi, după încheierea întâlnirii cu Emil Boc, că problema Codurilor civil şi penal este una de "decizie şi de voinţă politică", exprimându-şi speranţa că Boc va lua o "decizie înţeleaptă" în această problemă.

Boc va cere rechemarea consulului Tiberiu Dinu

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că a decis să solicite ministrului de Externe rechemarea consulului României la Milano, Tiberiu Dinu, pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Consulul României la Milano a venit la Guvern pentru explicaţii în cazul DGIPI

Consulul României la Milano, Tiberiu Dinu, a sosit, luni, la sediul Guvernului, pentru a-i prezenta premierului Emil Boc clarificări cu privire la listingul telefonic invocat în cadrul anchetei la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul de Interne.

Boc: Stolojan, primul pe lista PDL pentru PE, Macovei se înscrie în partid şi candidează

Liderul PDL Emil Boc a declarat, luni, că prim-vicepreşedintele partidului, Theodor Stolojan va ocupa prima poziţie pe lista pentru euroalegeri, iar fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei se va înscrie în formaţiunea democrat-liberală şi va candida şi ea.

Boc: Vina în cazul DGIPI este a serviciului de protecţie internă din MAI

Şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă a fost numit în funcţie conform competenţelor care îi revin primului-ministru, a declarat, duminică, premierul Emil Boc, arătând că vina pentru necunoaşterea datelor legate de anchetarea acestuia aparţine serviciului de protecţie internă din Ministerul de Interne, el neavând dreptul să ceară DNA astfel de informaţii.

UPDATE 2:Boc:Vina în cazul DGIPI este a serviciului de protecţie internă, eu nu pot cere date la DNA

(adaugă declaraţia premierului Emil Boc, în paragraful 6)

Boc, de acord cu îngheţarea salariilor, reduceri de sporuri şi de personal

Premierul Boc a afirmat că, personal, este de acord ca nivelul cheltuielilor bugetare să fie restrâns atât prin reducerea sporurilor şi îngheţarea salariilor mari, cât şi prin diminuarea numărului de funcţionari şi a cheltuielilor de personal, în principal la nivelul agenţiilor guvernamentale.

Vosganian: Guvernul condus de Boc nu este stăpân pe situaţie, şi nici credibil

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, la Iaşi, că guvernul condus de Emil Boc nu este stăpân pe situaţie, şi nici credibil, adăugând că "în locul său guvernează FMI şi Traian Băsescu".