bruxelles

Ponta: Nu mai merg eu la Bruxelles, dar coabitarea presupune soluţii pentru Schengen şi fonduri UE

Premierul Ponta a declarat că nu va mai participa la reuniunile Consiliului European de la Bruxelles, unde îl va ruga să meargă pe preşedintele Băsescu, subliniind că o coabitare între cei doi presupune colaborarea în privinţa aderării la Schengen sau rezolvării problemelor legate de fondurile UE.

Blaga a anunţat că pleacă luni la Bruxelles pentru a prezenta „extrem de obiectiv” situaţia din ţară

Preşedintele PDL Vasile Blaga a anunţat, luni, că va pleca la Bruxelles pentru a prezenta "extrem de obiectiv" situaţia din ţară.

Ponta: Eram la Bruxelles şi am solicitat mandat pentru ca la Consiliu scaunul României să nu fie gol

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu prin votul Parlamentului, că la momentul Consiliul European din 28 iunie se afla la Bruxelles la o reuniune PES şi a solicitat mandat şefului statului pentru ca România să nu "rămână cu un scaun gol".

Ponta: La Bruxelles am mandatul dat de Guvern şi Parlament. Băsescu nu are niciun mandat

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că la Consiliul European de la Bruxelles va prezenta poziţia României în baza mandatului dat de Guvern şi de Parlament, el opinând că preşedintele Băsescu nu are niciun fel de mandat de reprezentare.

Anastase despre sesizarea Curţii Constituţionale: E un drept constituţional al preşedintelui la care înţeleg că a apelat

Prim-vicepreşedintele demisionar al PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că solicitarea şefului statului adresată Curţii Constituţionale privind reprezentarea României la Bruxelles "este un drept constituţional al preşedintelui" la care acesta a apelat.

Ponta: Participarea la Consiliul European este pentru Băsescu o problemă de orgoliu, trebuie soluţie constituţională

Nivelul de reprezentare a României la Consiliul European este pentru preşedintele Traian Băsescu o problemă de orgoliu, în cazul căreia, dacă nu renunţă, trebuie găsită până la reuniunea de vară a CE, de la sfârşitul lunii iunie, o soluţie constituţională, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Zegrean s-a antepronunţat în cazul reprezentării României la Bruxelles, era o ocazie să tacă

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, s-a antepronunţat în cazul reprezentării României la Consiliul European şi va trebui să se abţină de la vot dacă această problemă va ajunge în dezbaterea Curţii, consideră premierul Victor Ponta.

Preşedintele Curţii Constituţionale: La Consiliul European ar trebui să meargă şeful statului, aşa cum a făcut şi până acum

Preşedintele Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat joi, referitor la reprezentarea României la Bruxelles, că la Consiliul European ar trebui să meargă preşedintele, aşa cum a făcut şi până acum, fapt necontestat de nimeni până în prezent, precizând că răspunsul se găseşte în Constituţie.

Antonescu: Nu mă întrebaţi la Bruxelles despre Băsescu sau Frunzăverde, hai, vă rog!

Liderul PNL, Crin Antonescu, a refuzat, marţi, la Bruxelles, să răspundă întrebărilor legate de afirmaţiile lui Traian Băsescu despre eventuala majorare a salariilor, el spunându-le jurnaliştilor români: "Nu suntem calificaţi". "Nu ne întrebaţi de Băsescu aici, am venit să discutăm despre România".

Băsescu, întrebat dacă transmite ceva USL, pentru vizita la Bruxelles: Nu ne întâlnim, nu comentez

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni seară, la Bruxelles, ce le transmite liderilor opoziţiei, care se vor afla, marţi, în capitala Belgiei, şeful statului răspunzând, râzând: "Din păcate, nu ne întâlnim să le transmit ceva. Deci nu comentez despre opoziţie".

Ministrul Justiţiei va discuta cu oficiali europeni, la Bruxelles, despre evoluţiile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, va discuta, luni, la Bruxelles, cu oficiali europeni despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, precizând că va respinge orice folosire a MCV ca un pretext pentru a afecta interesele României în terţe dosare, cum ar fi aderarea la Spaţiul Schengen.

GALERIE FOTO: Liderii UE decid soarta zonei euro la summitul de la Bruxelles

Şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene au deschis joi seara la Bruxelles un summit crucial, în cadrul căruia încearcă să găsească soluţii atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, la criza datoriilor care ameninţă zona euro.

Băsescu: Important este să găsim formula de stabilitate financiară a ţării pentru anul viitor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, înainte de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, că anul acesta România a împrumutat de pe piaţa bancară internă 56 de miliarde de lei pentru a-şi acoperi cheltuielile bugetare şi a susţine deficitul.

Băsescu participă de Ziua Armatei la ceremoniile de la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie

Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei, la Monumentul eroilor militari căzuţi la datorie, el fiind prezent anul trecut la dezvelirea acestui monument, alături de ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

Suntem pregătiţi pentru ce e mai rău? Cum poate trece România de la o creştere economică de 2% la recesiune

România va fi influenţată de deciziile care vor fi luate la nivel european şi trebuie să aibă pregătit şi un plan B, pentru scenariul negativ în care liderii europeni nu ar ajunge la un acord în privinţa combaterii crizei datoriilor din zona euro.

Spectacolul „Faust” al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu va avea patru reprezentaţii la Bruxelles – VIDEO

Spectacolul "Faust" al Teatrului Naţional "Radu Stanca" (TNRS) din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, va avea patru reprezentaţii, în perioada 12-15 octombrie, în cadrul stagiunii 2011-2012 a Teatrului Naţional Bruxelles, preţul unui bilet fiind cuprins între 25 şi 35 de euro.

Sediul Parlamentului European, evacuat

Clădirea de la Bruxelles a Parlamentului European a fost evacuată, în urma unui incendiu produs la o centrală situată în centrul oraşului şi care alimentează majoritatea instituţiilor europene. Centrala este situată între clădirea Parlamentului european şi sediul Comitetului Regiunilor din capitala belgiană, a declarat luni pentru MEDIAFAX un purtător de cuvânt al Parlamentului European.

NATO face angajări. Vezi ce salariu oferă pentru un post de chelner

NATO caută un barman/chelner/ajutor de bucătar pentru reţeaua de restaurante şi cafenele de la Bruxelles, persoana ideală pentru acest post - remunerat cu un salariu de bază de 2.974 de euro - trebuind să cunoască engleză şi franceză şi să aibă peste cinci ani de experienţă.

Băsescu: Ştiu cine va fi ministru pentru afacerile europene. Trebuie să fie credibil la Bruxelles

Şeful statului a declarat luni că ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat imediat după reunirea Parlamentului în sesiunea de toamnă, el menţionând că ştie cine va fi deţinătorul acestui portofoliu, fiind "convenit cu premierul" şi trebuind să fie un om credibil la Bruxelles.

Deputatul Mircia Giurgiu propune înfiinţarea unei reprezentanţe a Ţării Moţilor la Bruxelles

Deputatul independent Mircia Giurgiu a anunţat, joi, că va face demersuri pentru înfiinţarea unei reprezentanţe a Ţării Moţilor la Bruxelles, ca reacţie la înfiinţarea biroului de reprezentare a Ţinutului Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepremierul Ungariei, la deschiderea a reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 1 iunie)

UPDATE: Vicepremierul Ungariei, la deschiderea a reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles

(adaugă declaraţia preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, cu detalii de la deschiderea oficială a Biroului de reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles).

Vicepremierul Ungariei, la deschiderea oficială a reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles

Biroul de reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles a fost deschis oficial, miercuri, la eveniment fiind prezent şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, care a declarat, în calitate de lider de partid, că reacţiile PSD în privinţa acestuia sunt menite doar să provoace alegeri anticipate.

Şefii CJ Covasna şi Harghita merg la inaugurarea biroului Ţinutului Secuiesc, CJ Mureş nu participă

Preşedinţii Consiliilor Judeţene Covasna şi Harghita, Tamas Sandor şi, respectiv, Borboly Csaba, vor participa, marţi şi miercuri, la evenimentele dedicate inaugurării reprezentanţei Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles, alături de alţi delegaţi din regiune, însă şeful CJ Mureş nu a onorat invitaţia.

Alexandru Dulgheru s-a calificat în turul doi la Bruxelles

Jucătoarea de tenis Alexandru Dulgheru, cap de serie numărul 7 şi locul 28 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Bruxelles (Belgia), dotat cu premii în valoare totală de 618.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Câinii din Bruxelles au propriul bar, dar încă nu au bune maniere – FOTO

Câinii din Bruxelles au de acum înainte propriul bar, inaugurat în pavilionul Louis al XV-lea dintr-unul dintre cele mai şic parcuri din capitala belgiană, însă ei nu au învăţat deocamdată normele din codul bunelor maniere.

Sorin Pâslaru, ZF : Rupeţi rândurile şi atacaţi-i. Altfel vă vor alunga şi vă vor lua tot

"Whehhrre are public money, thehhrre arhhe rhhules!", răspunde neamţul, cu o privire de gheaţă, la întrebarea cum de a reuşit o firmă de stat să se încadreze cu proiectul într-un buget de fix 806 milioane de euro.

Băsescu a ajuns la Bruxelles, unde participă la Summit-ul PPE şi la lucrările Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, joi, la Bruxelles, unde, în zilele de 24 şi 25 martie, va participa la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European de primăvară, subiectele de pe agendă vizând problematica economică, evoluţiile din vecinătatea sudică a UE şi evenimentele din Japonia.

Geoană va discuta cu oficiali europeni, la Bruxelles, subiecte economice, legislative şi sociale

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va face, joi şi vineri, o vizită la Bruxelles unde va discuta cu oficiali europeni subiecte economice, legislative precum şi despre Strategia europeană de incluziune a populaţiei de etnie romă.

Ministrul Baconschi participă, luni, la Bruxelles, la reuniunile CAG şi CAE

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, participă, luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), care va pregăti Consiliului European din 4 februarie, precum şi la lucrările Consiliului Afaceri Externe (CAE), la care principalele teme de dezbatere privesc Tunisia şi Belarus.

Bruxelles-ul, animat de strigătele a peste 80.000 de sindicalişti europeni

Bruxelles-ul a fost animat, miercuri, de culorile şi strigătele a peste 80.000 de sindicalişti europeni veniţi să protesteze, pentru trei ore, împotriva politicilor de austeritate, să ceară locuri de muncă stabile, stoparea şomajului şi taxarea celor bogaţi. Pe scurt: o Europă socială.

Zeci de mii de persoane protestează la Bruxelles faţă de măsurile de austeritate din Europa

Zeci de mii de persoane participă, cu vuvuzele şi petarde, la un miting organizat la Bruxelles faţă de măsurile de austeritate aplicate în ţările europene, numeroase persoane fiind arestate.

Sindicaliştii români participă la mitingul de la Bruxelles al sindicatelor europene

Sindicaliştii români participă, miercuri, la mitingul de la Bruxelles al sindicatelor europene, la care sunt aşteptaţi peste 80.000 de participanţi din Europa, acţiuni similare urmând să aibă loc în mai multe oraşe europene.

Tokes: Clujul necesită statut de oraş special, ca şi Bruxelles, pentru păstrarea identităţii maghiare

Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes a declarat, miercuri seară, că municipiul Cluj-Napoca are nevoie de un statut special, similar cu al capitalei Belgiei, Bruxelles, ca soluţie pentru păstrarea identităţii comunităţii maghiare.

FMI, BNR şi CE vor analiza pe 22 iulie la Bruxelles expunerile principalelor nouă bănci din România

Principalele nouă bănci străine din România se vor întâlni pe 22 iulie, la Bruxelles, cu FMI, BNR şi CE pentru a patra evaluare a acordului încheiat în martie 2009 la Viena şi, cel mai probabil, vor cere din nou reducerea expunerilor de pe piaţa locală, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Catherine Ashton: Reconstrucţia statului Haiti reprezintă o „prioritate” pentru UE – VIDEO

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a afirmat vineri că reconstrucţia în Haiti, ţară devastată de cutremur, reprezintă "o prioritate pentru Uniunea Europeană", cu trei zile înaintea unei reuniuni, la Bruxelles, destinată coordonării ajutorului umanitar.

Băsescu: Vizita la Bruxelles, foarte importantă pentru poziţia României în „arhitectura europeană”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sediul de campanie, că vizita pe care o va face, joi, la Bruxelles, este foarte importantă pentru rolul şi poziţia pe care România le va avea în "viitoarea arhitectură europeană".

FMI: Primele nouă bănci străine au reînnoit angajamentul de menţinere a expunerii pe România

Băncile străine prezente în România ale căror expuneri au scăzut sub nivelul agreat şi-au luat angajamentul de a completa acest decalaj, însă toate cele nouă instituţii de credit au susţinut că este nevoie de instrumente adecvate de investiţii în piaţă, potrivit FMI.

Pasageri ai unui avion, răniţi la Bruxelles în urma unei scurgeri de ulei hidraulic

Patru pasageri ai unui avion aparţinând companiei Brussels Airlines au fost răniţi în urma unei scurgeri de ulei hidraulic, la scurt timp după aterizarea la Bruxelles, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei aeriene, citat de agenţia Belga.

Boc: Tratatul de la Lisabona ar putea fi ratificat şi aplicat până la finalul anului

Procedurile de ratificare a Tratatului de la Lisabona pot fi încheiate pentru a intra în vigoare în acest an, reuniunea Consiliului European reprezentând un pas decisiv pentru finalizarea acestui proces, a declarat, vineri, la Bruxelles, premierul Emil Boc.