bucure ti

După Udrea, şi Grapini vrea să exploateze potenţialul balnear al Bucureştiului

Ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a anunţat miercuri că intenţionează să exploateze potenţialul balnear al Bucureştiului, după ce fostul ministru al Turismului Elena Udrea declara la începutul mandatului său că vrea să transforme Capitala într-un oraş balnear.

PRIMA NINSOARE în Bucureşti: Cum arată Capitala acoperită de prima zăpadă din această iarnă – GALERIE FOTO

Prima ninsoare din această iarnă a căzut în Bucureşti în noaptea de marţi spre miercuri, străzile fiind acoperite de un stat de aproximativ doi centimetri de zăpadă.

Ponta: Premierul chinez şi şefi de guverne din 15-16 ţări europene vin la Bucureşti, în noiembrie

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD, că, la sfârşitul lunii noiembrie, vor veni în vizită la Bucureşti premierul chinez, precum şi şefi de guverne din 15-16 ţări europene.

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Bucureşti

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a fost transferat, vineri după-amiază, de la Timişoara la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Kenyanul Chelokoi Bushendich şi etiopianca Neri Worku, câştigătorii maratonului de la Bucureşti – FOTO

Atletul kenyan Chelokoi Bushendich şi sportiva Neri Worku din Etiopia au câştigat, duminică, cea de-a şasea ediţie a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon.

Trofeul Ligii Campionilor a ajuns la Bucureşti – FOTO

Trofeul Ligii Campionilor a ajuns, joi, la Bucureşti, acesta fiind expus la Liceul cu Program Sportiv "Mircea Eliade", unde aproximativ o sută de copii s-au pozat alături de el.

Bucureştiul, în TOPUL celor mai cinstite oraşe din lume. Pe ce loc s-a clasat capitala României în experimentul „Portofelul pierdut”

Bucureştiul a fost inclus într-un top 16 al celor mai cinstite oraşe din lume, alcătuit pe baza unui experiment realizat de jurnaliştii de la publicaţia Reader's Digest.

Trofeul Ligii Campionilor se va afla la Bucureşti în perioada 4-6 octombrie

Trofeul Ligii Campionilor va ajunge la Bucureşti în 4 octombrie şi va rămâne în Capitală până în 6 octombrie, urmând să fie expus în Piaţa George Enescu, a anunţat, luni, site-ul oficial al UEFA.

Oprescu: În Capitală sunt deschise 117 şantiere, la şcoli, grădiniţe, spitale, străzi, monumente

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că în Bucureşti se lucrează în 117 şantiere, deschise la şcoli, grădiniţe, creşe, pe bulevarde şi străzi, la spitale, monumente, imobile care sunt consolidate, la centre de asistenţă socială şi situaţii de urgenţă.

Cum este văzut Centrul Vechi din Bucureşti de jurnaliştii BBC: „Noul Oraş Vechi al Bucureştiului pare să fi întrecut aşteptările tuturor”

Centrul Vechi din Bucureşti şi atracţiile pe care această zonă din Capitală le oferă turiştilor români şi străini sunt promovate într-un editorial publicat în secţiunea "Travel" de pe site-ul grupului britanic BBC.

ADMITEREA LA FACULTATE: Programe de licenţă, propuse să intre în lichidare. LISTA programelor pentru care nu se va mai organiza examen de admitere

Programe de licenţă de la instituţii de învăţământ superior din Capitală şi din ţară *sunt propuse să intre în lichidare începând cu anul universitar 2013-2014*, pentru acestea urmând să nu se mai organizeze admitere. De asemenea, şase instituţii de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu *nu vor mai putea organiza admitere*, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi au mai multe nereguli.

ANAF a ridicat sechestrul asupra conturilor clubului Oţelul Galaţi

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Galaţi a ridicat sechestrul asigurator instituit pe conturile clubului FC Oţelul, a anunţat, marţi, gruparea gălăţeană, într-un comunicat.

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni la 2,1 miliarde euro, după reducerea importurilor

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni cu 6,53 miliarde lei (1,48 miliarde euro) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 9,54 miliarde lei (2,18 miliarde euro), ca urmare a creşterii exporturilor şi reducerii importurilor, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).

COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ în Capitală şi judeţul Ilfov

Judeţul Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se află sub cod portocaliu de furtună până la ora 18.10, urmând a se semnala intensificari ale vântului cu aspect de vijelie, rafale ce pot depăşi 70 km/h, grindină dimensiuni medii şi cantităţi de apă ce pot depăşi 20 - 25 de litri/ metru pătrat.

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 – BUCUREŞTI: 90,16%, note peste 5 la Română, 82,55% la Matematică

Un procent de 90,16 dintre elevii din Capitală care au susţinut examenele de la EVALUAREA NAŢIONALĂ au luat note mai mari sau egale cu 5 la Limba română, iar 82,66 la sută la Matematică, 87 de elevi obţinând nota 10 la ambele materii.

Oprescu: În câteva săptămâni avem harta de risc seismic a Capitalei. Nu o voi face publică niciodată

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că în câteva săptămâni va apărea o hartă de risc seismic a Bucureştiului, dar nu o va face publică pentru a nu speria populaţia şi a nu fi la dispoziţia samsarilor imobiliari, arătând că în 5 ani au fost consolidate mai puţin de 30 de clădiri.

Expoziţia „Bucureştiul cărţilor poştale de odinioară”, la Bruxelles, în perioada 10 – 25 iunie

Institutul Cultural Român (ICR) din Bruxelles organizează, în perioada 10 - 25 iunie, o expoziţie de cărţi poştale româneşti vechi dedicată patrimoniului arhitectural al Bucureştiului, potrivit site-ului ICR.

Premierul francez Jean-Marc Ayrault va face o vizită oficială la Bucureşti

Premierul francez Jean-Marc Ayrault va face o vizită oficială la Bucureşti, potrivit unei declaraţii a ministrului francez delegat pentru Francofonie, Yamina Benguigui.

BILANŢUL FURTUNII DIN CAPITALĂ: 18 persoane duse la spital, 140 de arbori şi 21 de construcţii provizorii afectate – Urmările furtunilor din ţară

Optsprezece persoane au fost duse la spital, 140 de arbori au fost doborâţi de vânt şi 21 de construcţii provizorii au fost afectate în urma vijeliei de joi din Capitală, în aproape şapte ore fiind primite 650 de apeluri la numărul 112 privind 174 de incidente, potrivit datelor centralizate la MAI.

Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai

Noaptea Literaturii Europene revine la Bucureşti, pe 29 mai - prima zi a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013 -, cu un traseu inedit, ce include 13 spaţii în care actori, autori şi jurnalişti vor citi din textele unor scriitori europeni clasici şi contemporani, informează un comunicat.

NOAPTEA MUZEELOR în Capitală şi în ţară: Ce muzee pot fi vizitate şi ce evenimente vor fi organizate

Muzeul Bellu din Capitală sărbătoreşte centenarul aeronauticii militare, cu tururi şi demonstraţii de gen, Foişorul de Foc este deschis pentru vizitatorii curioşi, iar Ferma Animalelor va fi deschisă, pentru prima dată, până la ora 24.00, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor.

VREMEA în ţară şi în Capitală: Ce temperaturi se vor înregistra luni şi marţi

Luni, vremea în ţară va fi normală termic pentru această dată, cu temperaturi maxime între 13 şi 23 de grade şi minime între 2 şi 12 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în estul şi sud-estul teritoriului şi temporar noros în rest.

Janko Tipsarevici, locul 10 ATP, va participa la BRD Năstase Ţiriac Trophy

Tenismenul sârb Janko Tipsarevici, locul 10 ATP, a acceptat invitaţia organizatorilor BRD Năstase Ţiriac Trophy de a evolua în cadrul competiţiei ce va debuta luni, la Arenele BNR din Bucureşti, urmând să fie jucătorul cel mai bine clasat care participă la ediţia din acest an.

Expoziţia World Press Photo, între 2 şi 26 mai, în Piaţa Universităţii din Capitală

Cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, începând cu 2 mai, şi va fi deschisă publicului până pe 26 mai, informează organizatorii.

Liga Campionilor la handbal: Meciul Oltchim – Gyor se va disputa la Bucureşti. EHF nu a fost de acord cu modificarea datei returului

Clubul Oltchim a anunţat, joi, că partida tur cu Gyor ETO, din semifinalele Ligii Campionilor, se va juca la Bucureşti, la 6 aprilie, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă, din raţiuni economice, arena din Capitală având o capacitate mult mai mare, 5.211 locuri, decât cea din Râmnicu Vâlcea (3.100).

PROGNOZA METEO: Cer noros şi precipitaţii. Cum va fi vremea miercuri şi joi în ţară şi în Capitală

În ţară, vremea se va menţine mai caldă, miercuri, decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în regiunile vestice şi la munte şi pe arii restrânse în rest. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate în nord-vest şi în zona Munţilor Banatului.

Astronauta Claudie Haigneré şi-a anulat vizita la Bucureşti

Astronauta Claudie Haigneré, prima franţuzoaică ajunsă în spaţiu, fost ministru al Cercetării şi preşedintele Universcience, şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze la Bucureşti, marţi şi miercuri.

Delegaţia formaţiei Chelsea a ajuns la Bucureşti – GALERIE FOTO

Delegaţia echipei Chelsea Londra a sosit, miercuri, în jurul orei 15.15, la Bucureşti, cu un avion al companiei British Airways, pentru meciul cu Steaua, din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa.

Prima franţuzoaică ajunsă în spaţiu va vizita Bucureştiul

Astronauta Claudie Haigneré, prima franţuzoaică ajunsă în spaţiu, fost ministru al Cercetării şi preşedintele Universcience, va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 12 - 13 martie, la invitaţia Institutului Francez din Bucureşti.

Georgienii au refuzat să joace pe Cluj Arena

Federaţia Georgiană de Rugby a refuzat propunerea FRR de a organiza partida dintre cele două ţări la Cluj, motiv pentru care FIRA-AER nu a putut da curs solicitarii părţii române, iar meciul din Cupa Europeană a Naţiunilor se va disputa la Bucureşti.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea marţi şi miercuri în ţară şi în Capitală

Cerul va fi variabil marţi, cu înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării, unde trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi în zona montană. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent îndeosebi în regiunile vestice, vor fi cuprinse, în general, între -1 grade şi 9 grade.

Date contradictorii la Guvern: Stroe – Bucureştiul nu are antiderapant; Prefect – Informaţia e greşită

Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, şi ministrul Internelor, Radu Stroe, s-au contrazis, sâmbătă, în comandamentul de iarnă, cu privire la existenţa sau lipsa stocurilor de material antiderapant în Bucureşti, vicepremierul Liviu Dragnea acordându-le în final o oră pentru clarificarea controversei

Festivalul Olimpic al Tineretului European: Torţa olimpică se va aprinde la Bucureşti pe 3 februarie

Flacăra olimpică, unul dintre simbolurile Jocurilor Olimpice moderne, care va arde pe toata perioada desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia Braşov - 2013, va sosi la Bucureşti, direct de pe Stadionul Panathenaic din Atena, pe data de 3 februarie.

Topul celor mai vizitate oraşe din lume în 2011: Ce loc ocupă Bucureştiul

Bucureştiul a coborât o poziţie, pe locul 56, într-un top al celor mai vizitate 100 de oraşe la nivel mondial în 2011, realizat de Euromonitor Internaţional, dar numărul sosirilor a crescut cu 10%, la 2,35 milioane.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor din ţară, geroasă dimineaţa şi noaptea îndeosebi în centru şi est. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile vestice şi nord-vestice, unde local va ninge slab, mai ales ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, iar în primele ore ale intervalului şi pe litoral.

Peste 90.000 de oameni, la petrecerile publice organizate de Revelion în Capitală – FOTO

Peste 90.000 de oameni au petrecut Revelionul 2013 la cele şase evenimente publice organizate în Capitală, cei mai mulţi alegând să asiste şi să se distreze la concertele organizate în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei.

Rezultate alegeri parlamentare 2012 BUCUREŞTI

USL a obţinut în Bucureşti 66,48% din voturile valabil exprimate pentru Senat şi 65,29% pentru Camera Deputaţilor, ARD are 20,17% şi 19,62%, iar PPDD 9,5% şi 9,4%, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti.

Rezultate alegeri parlamentare 2012 ARAD

Candidaţii USL Arad s-au clasat primii în nouă colegii din cele zece din judeţ, în patru din ele USL câştigând în mod direct, celelalte mandate, între care şi cele pentru care au candidat Mihai Răzvan Ungureanu, Traian Igaş şi Gheorghe Seculici, urmând să intre la redistribuire, arată datele finale.

ARD are în Bucureşti şase deputaţi şi trei senatori. Printre ei Boagiu, Paleologu şi Rădulescu

ARD a obţinut în Bucureşti 6 mandate de deputaţi şi 3 de senatori, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreşedintele organizaţiei PDL Bucureşti, Costică Canacheu, printre aceştia aflându-se Anca Boagiu, Theodor Paleologu, Cristian Rădulescu şi Dan Cristian Popescu.

PRIMA NINSOARE în Bucureşti: Cum arată Capitala acoperită de prima zăpadă din această iarnă – GALERIE FOTO

Prima ninsoare din această iarnă a căzut în Bucureşti în noaptea de duminică spre luni, străzile fiind acoperite de un stat de aproximativ doi centimetri de zăpadă.