bucuresti

Contul de Facebook al UMF „Carol Davila”, victima hackerilor

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a primit, pe 29 iulie, o sesizare din partea reprezentanţilor Universităţii ”Carol Davila” din Bucureşti referitor la compromiterea contului oficial de Facebook al universităţii.

Wizz Air anunţă lansarea unor zboruri din România spre două noi destinaţii. De când vor fi operate cursele

Compania Wizz Air a anunţat lansarea unor noi zboruri din Bucureşti şi Iaşi către Malmö şi din Bucureşti spre Salerno.

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties începe lucrările pentru hotelul Mondrian din Bucureşti

Primul hotel din portofoliul companiei a primit autorizaţia de construire; data estimată pentru finalizarea Mondrian Bucureşti este 2026, scriu reprezentanţii ONE. „Mondrian Bucureşti va include 103 camere şi suite, cu design inspirat din basmul lui Petre Ispirescu, «Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte», pentru a crea o atmosferă unică ce îmbină armonios estetica […]

Prognoză specială pentru Capitală: Maxime de 38 de grade

Canicula se menţine în Capitală, vineri maximele urmând să ajungă la 38 de grade, iar sâmbătă la 36 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cod portocaliu de caniculă vineri în Bucureşti şi alte şapte judeţe

Joi este cod galben în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi sudul Moldovei. Va fi caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi în general de 35-36 de grade. Vineri, în Crişana, nordul Banatului şi al Olteniei, nordul şi estul Munteniei, jumătatea […]

Grindeanu: A fost deschisă circulaţia pe ultimii 10 Km ai Lotului 1 al A0 Sud

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că miercuri a fost deschisă circulaţia pe ultimii 10 Km ai Lotului 1 al A0 Sud: „Circulaţia între intersecţia cu DN6 (Bucureşti- Alexandria) şi Constanţa se va desfăşura doar pe autostradă, pe o lungime de 236 de km”.

Traficanţi arestaţi: Ei au trimis sute de colete cu droguri prin firme de curierat

„La data de 30.07.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea a doi inculpaţi (cetăţeni străini), cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de operaţiuni ilegale privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad […]

Miercuri va fi inaugurat primul nod rutier dintre două autostrăzi în sudul Bucureştiului

Turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au finalizat primele două loturi din A0 între A2 şi DN6. În premieră va fi inaugurat primul nod rutier dintre două autostrăzi în sudul Bucureştiului – A0 se va intersecta cu A2 la Glina, iar transporturile rutiere dinspre Giurgiu sau Alexandria nu vor mai fi […]

Profesorul Alfred Bulai de la SNSPA, cercetat de Poliţia Capitalei pentru folosirea funcţiei în scop sexual

Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, ce fac referire la faptul că, un cadru didactic al unei Universităţi din Bucureşti ar fi avut un comportament nepotrivit faţă de mai multe studente, Serviciul Informare şi Relaţii Publice informează că poliţiştii Capitalei au început investigaţiile, faţă de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile […]

IGPR: 32 de migranţi găsiţi în timpul unor percheziţii

Potrivit IGPR, din cercetările făcute a rezultat că, începând cu luna decembrie 2023, pe teritoriul României ar fi fost constituită o grupare infracţională transfrontalieră, de tip piramidal, formată din cetăţeni sirieni şi români, care ar fi acţionat facilitând grupurilor ilegale de migranţi trecerea frauduloasă a frontierei României către Bulgaria, Serbia şi Ungaria. În schimbul unor […]

BET-EF a început luni tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti

Bucharest Exchange Trading Energy, Utilities and Financials (BET-EF), un nou indice bursier care reflectă evoluţia acţiunilor a 11 companii, a început tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti luni la valoarea de 1.000 de puncte, scrie Ziarul Financiar.

Ion Cristoiu: Cînd cei din Est îşi vor da seama că nu sînt Cetăţeni de mîna a doua ai UE

Despre cartea dedicată Golului răsunător care e Macron am mai scris aici. Am recenzat cartea lui Radu Portocală din perspectiva Diversiunii care a adus la putere în Franţa un dătător cu mopul al multinaţionalelor. Cartea celui care a scris şi publicat în 1990 despre Autopsia marii minciuni (Revoluţia din decembrie 1989, o Lovitură de stat […]

Nicuşor Dan: 53 de cabinete medicale din creşe şi şcoli, preluate de ASSMB

53 de cabinete de medicină generală şi de stomatologie din creşele şi şcolile speciale au fost preluate în reţeaua de medicină şcolară a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a anunţat sâmbătă primarul general al Capitalei Nicuşor Dan.

Discursul lui Orban la Băile Tuşnad: Aderarea la Schengen, critici la adresa UE şi strategii viitoare

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, în deschiderea discursului susţinut la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că anul acesta nu a primit îndrumare diplomatică din Bucureşti. S-a întâlnit din nou cu premierul român, iar dacă anul trecut a fost „the beginning of a beautiful friendship”, anul acesta poate fi caracterizat prin „avansăm”. […]

Vreme caniculară cu maxime de până la 36 de grade în Capitală

Vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime de până la 36 de grade în Capitală, potrivit prognozei speciale emise sâmbătă de ANM.

CNAIR: Se închide temporar circulaţia pe A2, în zona nodului rutier cu A0

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă închiderea temporară a circulaţiei pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în zona nodului rutier cu A0, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Clujul nu mai este judeţul cu cele mai mari salarii din ţară, după Bucureşti. Timişul prinde elan şi se apropie de Capitală

Salariile din judeţul Timiş le-au depăşit pe cele din Cluj în luna aprilie a acestui an şi au trecut pe poziţia a doua în clasamentul judeţelor cu cele mai mari salarii medii nete din România, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Reţea care vindea cocaină în Bucureşti: Patru arestaţi, trei plasaţi sub control judiciar

Patru persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar, în urma unor percheziţii făcute de poliţişti şi procurori la membrii unei reţele care vindea cocaină consumatorilor din Capitală.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, chemat la MAE

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost convocat joi la Ministerul Afacerilor Externe, ca urmare a identificării în judeţul Tulcea a unor fragmente de dronă utilizate de forţele armate ruse în atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene.

Filmări nocturne în Bucureşti. Restricţii de trafic în mai multe zone

Bucureştenii au parte de restricţii temporare de circulaţie în anumite zone ale oraşului, din cauza unor filmări programate pe timp de noapte.

Ce spune Sebastian Burduja despre fuziunea ELCEN-Termoenergetica

„Fuziunea ELCEN-Termoenergetica merge înainte! Astăzi (joi – n.r.), Guvernul României a adoptat un proiect de lege important, care va fi înaintat Parlamentului României, prin care se crează cadrul legal pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării în baza unei analize proprii şi co-iniţiat de Ministerul Energiei, având la bază memorandumul de guvern pe […]

Cod portocaliu de vijelie în Capitală

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în Capitală, valabilă miercuri, între orele 19.10 şi 20.10.

Infotrafic: Plouă torenţial pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti

Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti plouă torenţial, cu acumulare de apă pe carosabil, iar pe unele porţiuni vizibilitatea este redusă sub 150 metri, anunţă Centrul Infotrafic.

Liberty Galaţi reporneşte furnalul de la combinatul siderurgic

„Ca urmare a cererii solide pentru produsele sale din tablă groasă şi acoperite organic, Liberty Galaţi anunţă repornirea Furnalului nr. 5 în următoarele zile, după o scurtă întrerupere. Repornirea are loc în urma unei întâlniri a preşedintelui executiv al Liberty Steel Group Sanjeev Gupta cu viceprim-ministrul României Marian Neacşu, care a avut loc ieri la […]

Topul liceelor în funcţie de ultima medie de admitere

Iată, potrivit Ministerului Educaţiei, topul zece al liceelor din ţară ordonate după ultima medie de admitere: 1 Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”-9,62 2 Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”-9,57 3 Colegiul Naţional „Sfântul Sava”-9,52 4 Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Cluj-Napoca-9,47 5 Colegiul Naţional „Spiru Haret” 9,42 6 Colegiul Naţional „Mircea cel bătrân” Constanţa-9,37 7 Liceul Teoretic […]

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru spălarea banilor. Prejudiciu de 4,8 milioane de lei

Poliţiştii fac 8 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la sediile unor societăţi cercetate pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, spălarea banilor şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor.

Percheziţii în mai multe penitenciare din ţară: poliţiştii au căutat droguri

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Piteşti au făcut, marţi, percheziţii la penitenciarele Mioveni, Târgu Jiu, Bucureşti- Rahova şi Bucureşti – Jilava într-un caz de constituire de grup infracţional organizat, cu scopul obţinerii de bani din comercializarea unor substanţe interzise.

Detaşamentele forţelor aeriene din Marea Britanie şi Finlanda şi-au încheiat misiunea în România

La Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu a avut loc marţi ceremonia de încheiere a activităţilor detaşamentelor Forţelor Aeriene Regale din Marea Britanie şi Forţelor Aeriene din Finlanda, aflate în România pentru a executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO.

Clarificările LPF privind incidentul de la meciul FC Rapid 1923 Bucureşti – CFR 1907 Cluj

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) doreşte să aducă clarificări în legătură cu informaţiile apărute în presa sportivă, după disputarea meciului dintre FC Rapid 1923 Bucureşti şi CFR 1907 Cluj, din etapa a doua a SuperLigii.

Nicuşor Dan: Toate cele 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie noi vor fi în trafic începând din septembrie

Toate cele 100 de troleibuze şi 100 de tramvaie noi vor fi în trafic începând din septembrie, anunţă, duminică, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Dublă crimă în Sectorul 4. O femeie şi un bărbat găsiţi morţi în casă

O femeie şi un bărbat au fost găsiţi morţi în casă, în Sectorul 4 al Capitalei.

Şofer agresiv reţinut în Bucureşti după ce a refuzat să oprească la semnalul poliţiei

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au făcut semnal regulamentar de oprire a unui autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, care nu s-a conformat şi, pentru a se sustrage, şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia pe mai multe străzi din sectorul 5 al Capitalei reuşind oprirea, după ce un echipaj din cadrul Secţiei […]

NEWS ALERT Multiple victime după impactul dintre două trenuri în zona Gării Basarab

UPDATE Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că vineri seară, in jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) şi apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, […]

STB prelungeşte programul pe anumite linii pentru meciul FC Rapid – CFR Cluj

Pentru transportul călătorilor după finalizarea meciului FC Rapid – CFR Cluj, programul liniilor 11, 41, 44, 163 şi 178 va fi prelungit, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB) SA.

Pana informatică a sistemului Microsoft. Mai multe zboruri de pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti sunt afectate / Trei curse au fost anulate

Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, mai multe zboruri care urmau să fie operate pe Aeroportul Otopeni sunt afectate din cauza problemelor informatice de la Microsoft.

Wizz Air lansează rutele către Marrakesh şi Cracovia din Bucureşti

Wizz Air lansează rutele către Marrakesh şi Cracovia din Bucureşti, începând cu luna octombrie a acestui an.

Ciucă: Televiziunea rusă de stat ameninţă în mod deschis cu atacarea capitalei României

„Televiziunea rusă de stat, care răspândeşte frecvent propagandă de război, ameninţă în mod deschis cu atacarea capitalei României. Nu cred că această ameninţare este realistă în prezent şi cred că ar trebui să ne păstrăm calmul. Datorită partenerilor noştri şi Armatei României, suntem în siguranţă”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook. Acesta adaugă: „Să luăm […]

Ciucă şi ministrul de Externe din Sri Lanka, discuţii despre impulsionarea relaţiilor economice

Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe din Sri Lanka au discutat despre impulsionarea relaţiilor economice şi simplificarea formalităţilor de acces al cetăţenilor srilankezi pe piaţa muncii din România.

INTERVIU. Anca Constantinescu: „Pictura este o modalitate excelentă pentru copii de a-şi exprima emoţiile şi de a-şi gestiona stresul sau anxietatea” / Cum văd românii şi stăinii arta contemporană autohtonă

4 artiste s-au unit şi au format grupul „Himerele” după ce s-au cunoscut ca profesoare la un liceu de artă din Bucureşti. Anca Constantinescu este una dintre fondatoarele grupării, şi-a propus să promoveze arta contemporană românească, atât pe plan naţional, cât şi internaţional.

5.700 de femei din Capitală au beneficiat anul acesta de Voucherul Materna

5.700 de femei din Capitală au beneficiat, în prima jumătate a acestui an, de Voucherul Materna, spune, miercuri, primarul general Nicuşor Dan.