buget

CFR Marfă a înregistrat anul trecut pierderi de 133,5 mil lei, cu 68% peste nivelul bugetat

CFR Marfă a încheiat anul trecut cu pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Deficitul bugetar de anul trecut este de 23,8 miliarde lei, reprezentând 4,35% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat pentru 2011 s-a încheiat cu un deficit de 23,8 miliarde lei, respectiv 4,35% din PIB, uşor sub ţinta de 4,4% convenită cu FMI, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor, care confirmă informaţiile prezentate de MEDIAFAX la mijlocul lunii ianuarie.

Voinescu: Vom creşte bugetul de pensii şi salarii numai dacă vor permite condiţiile economice

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, marţi, că PDL doreşte creşterea bugetului de pensii şi salarii, dar acest lucru se va face doar în situaţia în care condiţiile economice o permit după primul trimestru al anului şi nu are legătură cu "logica electorală".

CNAB alocă 3 milioane de euro pentru modernizarea salonului prezidenţial al Aeroportului Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) va cheltui 13,2 milioane de lei (3 milioane euro) pentru modernizarea salonului prezidenţial al Aeroportului Henri Coandă, din care 8,2 milioane lei vor fi alocaţi în acest an, potrivit proiectului de buget al companiei pe 2012 obţinut de MEDIAFAX.

Acord între statele UE privind liniile generale ale noului pact bugetar

Statele europene au ajuns la un acord, joi seara, asupra liniilor generale ale noului pact bugetar menit să consolideze disciplina bugetară în zona euro, anunţă negociatorii. "Există un acord asupra liniilor generale", a declarat unul dintre negociatori.

Bugetul, prejudiciat în 2010 cu peste 3 miliarde de lei prin nereguli comise chiar de instituţii publice

Bugetul a fost prejudiciat în 2010 de către administraţia centrală şi locală cu 3,2 miliarde lei prin neîncasarea la termen a unor venituri, utilizarea nelegală a fondurilor, salarii acordate fără respectarea legii, personal angajat pe posturi nebugetate şi încălcarea normelor achiziţiilor publice.

Israelul măreşte bugetul Apărării cu 700 milione de dolari

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat duminică o creştere cu aproximativ 700 de milioane de dolari a bugetului Apărării, cu toate că îşi exprimase intenţia de a reduce aceste cheltuieli pentru a finanţa reforme sociale.

Transelectrica estimează pentru acest an venituri în scădere cu 6% şi un profit de două ori mai mare

Conducerea Transelectrica (TEL) estimează pentru acest an venituri de 2,62 miliarde lei (603,9 milioane euro), în scădere cu 6%, însă un profit brut de 51,7 milioane lei (11,9 milioane euro), de două ori mai mare decât cel prevăzut în bugetul rectificat pentru anul trecut.

Mario Monti susţine că Europa nu are niciun motiv să se teamă de colapsul economic al Italiei

Europa "nu are niciun motiv să se teamă de Italia" care "şi-a făcut tema" în ceea ce priveşte bugetul, a estimat preşedintele Consiliului italian Mario Monti într-o declaraţie pentru ediţia de joi a cotidianului parizian Le Figaro.

Director CNAS: Medicina de familie, singura care în 2012 are o creştere de aproape 15%

Noul contract cadru privind asistenţa medicală în 2012 este similar celui în vigoare, singura modificare vizând alocaţia bugetară, din cei peste 18 miliarde de lei pentru Sănătate, 7% fiind pentru medicina primară, adică o creştere de aproape 15%, a declarat, marţi, directorul general al CNAS.

Opinie Sorin Pâslaru, redactor şef al ZF: Oricâţi bani i-ai da, administraţia românească rade tot

Trei ministere - Transporturile, Dezvoltarea şi Afacerile Europene - şi-au prezentat ieri bilanţul pe 2011 şi obiectivele pentru anul 2012, semn că funcţionarii români încep să deprindă un exerciţiu uitat: să explice în ce măsură şi-au îndeplinit ceea ce şi-au asumat. E un început, dar insuficient.

Băsescu a promulgat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2012

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele de promulgare pentru legile privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, informează Preşedinţia.

Oltean: La votul pe buget Ponta şi Tăriceanu au avut limbaj violent, care „mergea bine în Ferentari”

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, referitor la discursurile ţinute în Parlament la şedinţa în care s-a votat bugetul, că reprezentanţii opoziţiei Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu "au avut un limbaj violent şi de mahala", care "mergea foarte bine în Ferentari".

Parlament: Bugetele a unsprezece instituţii, adoptate în zece minute

Deputaţii şi senatorii au adoptat, miercuri, în zece minute, bugetele Ministerului public, SRI, SIE, STS, Ministerului Comunicaţiilor, Ministerului Sănătăţii, Ministerul Economiei, ANI, ORNISS, SRR şi SRTV, fără amendamente ale opoziţiei.

Bugetul Educaţiei, adoptat de Parlament. Cele 1.628 de amendamente ale opoziţiei, respinse

Parlamentarii au adoptat, miercuri, în plenul reunit, bugetul Ministerului Educaţiei, în sumă de 19,92 de miliarde de lei, fiind respinse cele 1.628 de amendamente ale opoziţiei.

Bugetele pentru Transporturi şi mediu, adoptate de Parlament fără amendamente

Parlamentul a adoptat, în prima parte a şedinţei de miercuri, bugetele Ministerelor Transporturilor şi Mediului, neacceptând niciun amendament al opoziţiei.

Bugetul Ministerului Agriculturii pe 2012, adoptat de plenul Parlamentului

Plenul reunit al Camerei şi Senatului au adoptat, marţi, bugetul pe 2012 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în sumă de 14.977.561.000 lei, mai mic cu aproape 6% faţă de 2011.

Bugetele MFP, MJ, MApN, MAI şi ministerului Muncii pe 2012, adoptate de plenul Parlamentului

Senatorii şi deputaţii au adoptat, marţi, în plenul comun al celor două Camere, bugetele pe anul 2012 ale ministerelor Finanţelor Publice, Justiţiei, Apărării Naţionale, Administraţiei şi Internelor şi Muncii, în forma avizată de comisiile de Buget-Finanţe.

Bugetul MDRT pe 2012, adoptat de plenul reunit al Parlamentului

Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 170 voturi "pentru" şi 71 "împotrivă", bugetul pe 2012 al Ministerului Dezvoltării, niciunul din cele aproape 4.000 de amendamente ale opoziţiei nefiind acceptat.

Bugetul pe 2012 al SGG, adoptat de plenul Parlamentului

Bugetul pe 2012 al Secretariatului General al Guvernului a fost adoptat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, fiind votat un amendament admis la comisii, prin care se suplimentează numărul de posturi finanţate de SGG.

Bugetul CNA pe 2012, în sumă de 7.112.000 lei, adoptat de plenul Parlamentului

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, bugetul pe anul 2012 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în sumă de 7.112.000 lei, cu un amendament prin care se face o redistribuire a sumelor alocate cheltuielilor.

Bugetele mai multor instituţii, între care ÎCCJ, CC, CNSAS, adoptate de Parlament

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, bugetele mai multor instituţii, între care ÎCCJ, CC, CNSAS, Avocatul Poporului, fără a fi acceptate niciunul dintre amendamentele respinse la comisiile de specialitate.

Parlamentarii au adoptat cele 48 de articole ale proiectului de buget, urmează dezbaterea anexelor

Parlamentarii au adoptat, marţi, toate cele 48 de articole ale proiectul de buget de stat pe 2012, urmând să dezbată anexele care reprezintă bugetele ministerelor.

Ce buget ai pentru sărbători? Ce cumpărături fac românii pentru Crăciun şi Revelion

Două treimi dintre români care trăiesc la oraş au un buget mediu pentru Crăciun şi Revelion mai mic decât anul trecut şi cu 31% redus faţă de 2009, potrivit unui studiu realizat de către Mednet Marketing Research Center.

Cheltuielile de protocol ale ministerelor şi instituţiilor publice din România cresc în 2012 cu 44%

Instituţiile publice din România au la dispoziţie, în 2012, circa 6,69 de milioane de euro pentru cheltuieli de "protocol şi reprezentare", în creştere cu 44% comparativ cu 2011, potrivit calculelor "Gândul".

Şedinţa de plen pentru dezbaterea bugetului, suspendată din lipsă de cvorum

Deputaţii şi senatorii au suspendat, luni, şedinţa dedicată dezbaterii pe articole a proiectului de buget pe anul 2012, din lipsă de cvorum, după un apel nominal făcut la cererea opoziţiei.

COMENTARIU: Uşor bugetul trecea

"Guvernul se prezintă pentru prezentarea...", aşa a început Emil Boc o nouă expunere, dar în fapt aceeaşi, a bugetului de stat, de această dată pentru cucerirea aşteptată şi fără emoţii a ultimei redute de trecut: Camerele parlamentare reunite.

Vosganian: Boc îi priveşte pe români ca pe nişte ţinte de carton care nu au năzuinţe sau melancolii

Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, luni, la dezbaterile generale din Parlament pe proiectul legii bugetului pe 2012, că premierul Emil Boc îi tratează pe români ca pe nişte ţinte de carton care nu au speranţe sau melancolii.

Geoană: Guvernul, Parlamentul, puterea, opoziţia nu par a înţelege ce se întâmplă în Europa şi la noi

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, luni, legat de dezbaterea generală a proiectului de buget pe 2012, că Guvernul, Parlamentul, puterea şi opoziţia nu par a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în Europa şi în România.

UDMR anunţă că va vota bugetul pe 2012

Deputatul UDMR Erdely Istvan a anunţat, luni, că parlamentarii Uniunii vor da "un vot pozitiv" pentru proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2012.

Ponta: Bugetul pe 2012 e făcut doar pentru campania electorală

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la dezbaterile din plen la proiectul bugetului de stat pe 2012, că acesta este construit pentru campania electorală şi pentru firmele PDL.

Boc: Guvernul trebuie să fie prudent cu bugetul. Politica de majorare a deficitului rămâne la muzeu

Guvernul este obligat să rămână extrem de prudent în elaborarea bugetului pentru anul viitor, deoarece pericolul ca recesiunea să revină în UE se menţine, politica de majorare iresponsabilă a deficitului urmând să rămână la muzeul de antichităţi, a afirmat, în Parlament, premierul Emil Boc.

Ponta: Parlamentarii puterii primesc 100.000 de Euro pentru a vota bugetul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, că USL va face plângere penală împotriva premierului Emil Boc pentru dare de mită, iar împotriva parlamentarilor puterii, pentru luare de mită, având în vedere faptul că aceştia vor primi 100.000 de Euro pentru a vota bugetul pe 2012.

Parlamentul dezbate luni în plen bugetul pentru 2012

Proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 vor intra, luni, în dezbaterea plenului reunit ale celor două Camere, Comisiile de specialitate finalizând, vineri, adoptarea celor două acte normative.

Comisiile parlamentare au aprobat proiectul bugetului de stat pentru 2012

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, vineri, cu 20 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul bugetului de stat pentru anul 2012.

Oprescu: Consiliul General va vota luni din nou proiectul de rectificare bugetară. Banii se întorc la investiţii

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, vineri, că a convocat luni şedinţă de îndată a Consililui General al Municipiului Bucureşti pentru proiectul de rectificare bugetară care este aproape identic cu cel propus înainte de ultima şedinţă a consiliului, banii întorcându-se la investiţii.

Bugetul Ministerului Muncii pe anul 2012, avizat de comisiile parlamentare

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului Muncii pe anul 2012, ministrul Sulfina Barbu precizând că acesta este de 31,933 miliarde de lei, adică 5,5 % din PIB.

Sarkozy: Acordul privind disciplina bugetară, încheiat de 17 state membre din cauza refuzului M.Britanii

Noul acord pentru consolidarea disciplinei bugetare în zona euro va fi adoptat de 17 state membre ale zonei euro şi de ţări voluntare din cauza refuzului Marii Britanii, care a impus "condiţii inacceptabile", a declarat vineri Nicolas Sarkozy.

Bugetul Academiei, avizat de Comisiile de buget-finanţe cu o suplimentare de 2 milioane de lei

Bugetul Academiei Române pe 2012, negociat cu Ministerul de Finanţe la 354.281.000 de lei, a fost adoptat de Comisiile parlamentare de buget-finanţe cu un amendament ce prevede o suplimentare de 2 milioane de lei, pentru echiparea unei săli de operaţii la Spitalul Elias din Capitală.

Bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, dezbătute vineri în comisii

Comisiile parlamentare de Buget se vor reuni, vineri, de la ora 10.00, pentru a dezbate şi vota bugetele ministerelor Dezvoltării, Muncii şi Transporturilor, în prezenţa miniştrilor Elena Udrea, Sulfina Barbu şi Anca Boagiu, aflate joi seară la Congresul PPE de la Marsilia.