bulgaria

Veşti bune pentru românii care vor să călătorească în Bulgaria. Condiţiile de intrare în ţară, indiferent de evoluţia epidemiologică

Guvernul Bulgariei a anunţat, în luna iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei COVID-19, anunţă Travel Planner. Turiştilor români li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică. Aşa cum prevede Ordinul oficial, sunt vizate „ţări cu care Republica […]

Bulgaria construieşte cel mai lung tunel din Balcani

În Bulgaria au început lucrările de construcţii la cel mai lung tunel din Balcani, prin acesta urmând să treacă linia de cale ferată care face legătura între capitala Sofia şi oraşul-port Burgas, staţiune de la Marea Neagră .

Criza COVID-19: Staţiunile de la Marea Neagră, interzise englezilor. Bulgaria blochează călătoriile din Marea Britanie

Bulgaria a interzis călătorilor din Marea Britanie intrarea în ţară din cauza îngrijorărilor cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de coronavirus din Regatul Unit. Interdicţia intră în vigoare luni. În aceeaşi zi, Bulgaria se mută pe lista verde de călătorie din Marea Britanie, ceea ce înseamnă călătorii fără carantină pentru pasagerii care […]

EXIT POLL Alegeri parlamentare în Bulgaria. Partidul GERB, condus de Boiko Borisov, pe primul loc în scrutinul din Bulgaria

Partidul GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), condus de fostul premier Boiko Borisov, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Bulgaria, dar va avea nevoie de o alianţă penru formarea viitorului guvern, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Alegerile de duminică ar putea prelungi incertitudinea politică din Bulgaria. Cum arată sondajele

Formaţiunea antisistem Există un Astfel de Popor (ITN) şi partidul GRB, condus de fostul premier Boiko Borisov, sunt aproape la egalitate înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat duminică în Bulgaria, ceea ce ar putea prelungi instabilitatea politică. Partidul Există un Astfel de Popor (ITN, populist, antisistem), condus de fostul prezentator de televiziune Slavi Trifonov, este creditat […]

Parlamentul European va cere intrarea României şi Bulgariei în Schengen

Parlamentul European va întocmi un raport prin care va solicita ca Bulgaria şi România să fie primite în Schengen. Săptămâna aceasta, deputaţii europeni vor dezbate subiectul legat de controalele la frontierele terestre, maritime şi aeriene ale celor două ţări. În luna iunie, Comisia Europeană a cerut extinderea spaţiului Schengen prin intrarea Bulgariei, Croaţiei şi României, […]

Condiţii de intrare în România, la graniţa cu Bulgaria. Documentele necesare, anunţate de MAE

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de provenienţă pe mai multe zone (verde, portocalie, roşie), în funcţie de gradul de răspândire a Covid-19 în aceste state. De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă şi România. „Astfel, persoanele care […]

Consumul de gaze creşte puternic, iar dependenţa de gazul rusesc este tot mai mare

Iarna friguroasă, primăvara neobişnuit de rece şi redresarea economiei sunt factorii care au ridicat cererea de gaze cu 9% în primele cinci luni ale anului, scrie ZF.

Grecia e vânată de români. Punctele de frontieră rămân aglomerate: se verifică certificatele de vaccinare şi LPF-ul

Vara asta ai mai puţine restricţii, iar cheful de vacanţă nu a întârziat să apară. Dar ai grijă la drum! Grecia, una dintre destinaţiile vânate de turiştii români, e la mare căutare.   De aceea, azi-noapte cei care au plecat spre această destinaţie au întâmpinat probleme. Unele vămi s-au deschis abia la ora 7 dimineaţa […]

Românii stau la cozi infernale în minivacanţa de Rusalii. MAE recomandă folosirea tuturor punctelor de intrare în Grecia

Dacă pleci în Grecia în concediu, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. La Kulata, graniţa Bulgariei cu Grecia, sunt cozi de 7-8 kilometri.   Guvernul de la Atena spune că aglomeraţia se formează pentru că turiştii nu completează din timp formularul de identificare de pe site-ul autorităţilor.   „În formularul de pe site-ul Guvernului […]

Din ce ţări provin străinii interesaţi de turismul din România. Iată ce arată datele de la Google

Google crede că a găsit soluţia pentru turismul afectat de pandemie şi pentru antreprenorii din acest sector. Gigantul tech aduce instrumentul Travel Insights, prin care aceştia pot vedea de ce sunt interesaţi turiştii. Mai exact, Google monitorizează căutările online pentru vacanţe. Astfel poţi vedea cine sunt străinii care vin cel mai des în România. Radu […]

Un avion de luptă bulgăresc Mig-29 s-a prăbuşit în Marea Neagră

Potrivit presei bulgare, avionul de luptă Mig-29, care aparţinea forţelor aeriene din Bulgaria, s-a prăbuşit în Marea Neagră în primele ore ale zilei. Avionul participa la exerciţiul Shabla 21. Ministerului Apărării bulgar, Georgi Panayotov, a spus că aeronava a dispărut de pe radar la 0.45 AM. Operaţiunea de căutare şi salvare a fost lansată imediat […]

VIDEO Soldaţii americani au luat cu asalt, din greşeală, o fabrică din Bulgaria

Soldaţii americani au intrat într-o clădire de lângă un aerodrom din sudul Bulgariei despre care credeau că face parte din zona de antrenament, a declarat armata SUA într-un comunicat. Însă în clădire se aflau civili bulgari care „operau o afacere privată”, a spus armata, adăugând că nu au fost trase focuri de armă în niciun […]

UE nu va reacţiona la sancţiunile impuse de SUA unor persoane şi entităţi din Bulgaria

Uniunea Europeană nu intenţionează să adopte măsuri ca reacţie la sancţiunile impuse de Administraţia SUA unor persoane şi entităţi din Bulgaria, Bruxellesul argumentând că decizia Washingtonului se aplică doar în raport cu Statele Unite.   „Sancţiunile americane nu se aplică pe teritoriul UE, deci nu există nimic care ar justifica măsuri simetrice din partea noastră”, […]

Comisia Europeană vrea România în spaţiul Schengen

Comisia Europeană cere Consiliului să dea undă verde cât mai curând posibil aderării României la Schengen. E nevoie de extindere. Viitorul Schengen trebuie să includă cât mai multe state membre ale UE care sunt deja pregătite pentru aderare.   Strategia solicită Consiliului să decidă asupra ridicării controalelor şi a integrării în spaţiul Schengen atât pentru […]

Statele Unite sancţionează cetăţeni şi companii din Bulgaria, din cauza corupţiei

Administraţia de la Washington a anunţat, miercuri seară, impunerea de sancţiuni care vizează trei cetăţeni bulgari şi 64 de companii, pe fondul acuzaţiilor de corupţie, printre persoanele sancţionate fiind un oligarh suspectat că ar plănui acţiuni de influenţare a Guvernului bulgar de către Rusia. Departamentul american al Trezoreriei a anunţat că este vorba de cele […]

Interesul pentru vacanţele în Bulgaria s-a triplat de când au fost eliminate toate restricţiile. Bulgarii pregătesc reduceri de până la 50%

Potrivit unui comunicat al Travel Planner, cetăţenii români vor putea intra în Republica Bulgaria fără a fi obligaţi să prezinte alte documente în afara celor de călătorie, conform unui ordin al ministrului sănătăţii din Bulgaria, emis pe 27 mai 2021 şi aplicabil în perioada 27 mai – 31 iulie 2021). Datorită faptului că Bulgaria este […]

Autorităţile din Bulgaria au revizuit condiţiile de intrare în ţară pentru români. Nu e nevoie de certificat de vaccinare

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri, că autorităţile bulgare au revizuit, pe 27 mai 2021, condiţiile de intrare în Bulgaria. Măsurile se aplică în perioada 27 mai-31 iulie 2021. Astfel, cetăţenii români care sosesc din România pot intra în Bulgaria fără a fi obligaţi să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie (carte de identitate […]

Transport ilegal de deşeuri care urma să ajungă în România. 34 de tone din Bulgaria au fost blocate la Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu şi angajaţii Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, 34.620 de kilograme deşeuri din aluminiu şi hârtie, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale. Luni, poliţiştii de frontieră […]

România a luat lumină din Bulgaria şi din Ucraina

Energia adusă din Bulgaria şi Ucraina a aprins becurile în România în primul trimestru. Cantităţile totale importate au fost în scădere. Importurile de energie au reprezentat 2% din consumul intern net din primul trimestru al anului.

Alegeri parlamentare anticipate în Bulgaria, după ce negocierile pentru un guvern au eşuat

Decizia a fost luată în contextul în care scrutinul parlamentar din aprilie a avut drept rezultat un parlament fragmentat, care nu a putut ajunge la un acord pentru susţinerea unui guvern. Stefan Ianev, în vârstă de 61 de ani, care a fost vicepremier şi ministru al Apărării în 2017, va avea sarcinile de a gestiona […]

Noi condiţii pentru românii care vor să meargă în vacanţă în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile bulgare au revizuit, joi seara, condiţiile de intrare în Bulgaria, în contextul pandemiei. Noile măsuri intră în vigoare la data de 1 mai şi se aplică până la data de 31 mai. Intrarea pe teritoriul Bulgariei este permisă românilor cu condiţia prezentării unuia dintre următoarele documente: – un document […]

Cum călătorim de 1 mai în Bulgaria? Agenţiile de turism de la sud de Dunăre spun că dovada vaccinului anti-Covid va fi suficientă, dar pe site-ul MAE încă apare obligativitatea testului PCR

Bulgaria ar putea primi turiştii începând cu data de 1 mai 2021 doar pe baza vaccinului împotriva Covid-19, fără test PCR negativ, potrivit surselor din industria turismului din Bulgaria. Oficial însă nu există date publice, iar reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) spun că informaţiile vor fi actualizate pe site-ul instituţiei doar atunci când va fi luată o decizie certă.

Criză politică la sudul Dunării. Bulgaria ar putea organiza noi alegeri parlamentare, după eşecul de a forma un guvern

Noul partid anti-sistem al Bulgariei, ”Există un Astfel de Popor”, spune că nu va încerca să formeze un guvern, crescând şansele ca ţara de la sudul Dunării să organizeze noi alegeri, relatează Reuters.

Care sunt condiţiile de călătorie în Bulgaria, Grecia şi Turcia

Persoanele care călătoresc în Grecia nu mai au nevoie de test PCR la intrarea în ţară dacă au trecut două săptămâni de la data efectuării vaccinului anti-COVID, se arată pe site-ul MAE. În Bulgaria şi Turcia însă, călătorii trebuie să prezinte în continuare un test PCR negativ.

Rusia expulzează doi diplomaţi bulgari, ca reacţie la o decizie similară a Guvernului de la Sofia

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, marţi, expulzarea a doi diplomaţi bulgari, ca reacţie la o decizie similară a Guvernului de la Sofia, informează agenţia Tass. „Pe 20 aprilie, ambasadorul Bulgariei, Atanas Krastin, a fost invitat la Ministerul rus de Externe, unde i s-a înmânat o notă prin care prim-secretarul Serviciului consular al Ambasadei, N. Panaiotov, […]

Bulgaria opreşte vaccinarea cu AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani, cu risc de tromboză

Bulgaria a decis să oprească vaccinarea femeilor sub 60 de ani cu serul celor de la AstraZeneca, din cauza riscului de a dezvolta forme rare de tromboză, scrie Reuters. Ministrul Sănătăţii din Bulgaria a anunţat luni decizia. ”Vaccinul AstraZeneca nu va mai fi administrat femeilor sub 60 de ani, din cauza riscului de a dezvolta […]

Decizie de formare a Guvernului în Bulgaria. Premierul Boiko Borissov anunţă că nu va conduce viitorul executiv bulgar

Premierul bulgar Boiko Borissov a declarat miercuri că nu va candida pentru conducerea următorului guvern, după ce partidul său de centru-dreapta GERB a câştigat cele mai multe voturi, dar nu majoritatea, la alegerile din 4 aprilie, relatează Reuters.

22.000 de kilograme de deşeuri de sticlă spartă într-un camion sosit din Bulgaria

Un camion venit în România din Bulgaria a fost întors din drum pentru că era plin de deşeuri de sticlă spartă.

Ion Cristoiu: A luat aminte conducerea PSD la lecţia din Bulgaria?!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că alegerile legislative din Bulgaria, unde o formaţiune nouă a luat faţa Partidului Socialist, clasat pe locul al treilea, ar trebui să fie o lecţie pentru PSD-ul condus de Marcel Ciolacu deoarece s-ar putea confrunta cu apariţia peste noapte a unui partid de stânga, care să-l surclaseze la scrutinul parlamentar din […]

Boiko Borisov vrea un nou guvern de coaliţie, dar admite că şansele de a reuşi sunt reduse

Premierul în funcţie al Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat, miercuri, că va încerca să formeze un nou guvern de coaliţie, deşi a admis că este „improbabil” să reuşească. Formaţiunea de centru-dreapta Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB, conservatoare, populistă), condusă de Boiko Borisov, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar desfăşurat duminică, dar […]

Artişti care şi-au dorit să cucerească scena politică. Stanislav Trifonov, surpriza alegerilor din Bulgaria, nu e un caz singular

Se spune că scena este destul de mare pentru toţi cei talentaţi, dar asta nu e valabil şi pe cea politică. De-a lungul timpului, mai mulţi artişti şi-au dorit funcţii importante în conducerea ţărilor natale.  Stanislav Trifonov este un cântăreţ şi om de televiziune care i-a surprins pe bulgari la alegerile din acest weekend. Există […]

Cine este Stanislav Trifonov, excentricul cântăreţ şi om de televiziune care a produs mare surpriză a alegerilor din Bulgaria

Surpriza din alegerile din Bulgaria. Cine este Stanislav Trifonovn? Alegerile din Bulgaria au produs o surpriză aducând pe locul doi o formaţiune ce este la primul scrutin. Partidul ”Există un Astfel de Popor” a devansat partide precum cel al socialiştilor şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi ce au o istorie de zeci de ani. Stanislav […]

Alegeri Bulgaria, primele rezultate parţiale. Partidul prim-ministrului Boyko Borissov pe primul loc. Partidul surpriză de pe locul doi

Partidul de centru-dreapta GERB al prim-ministrului Boyko Borissov a câştigat 24,2% din voturi la alegerile parlamentare din Bulgaria, arată datele comisiei electorale centrale, după numărarea a 42,5% din buletinele de vot.

Alegeri Bulgaria. Partidul GERB, condus de Boiko Borisov, pe primul loc în scrutinul din Bulgaria

Partidul GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), condus de premierul în funcţie Boiko Borisov, se clasează pe primul loc în scrutinul parlamentar din Bulgaria, dar va avea nevoie de o alianţă pentru formarea viitorului guvern, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.   Formaţiunea de centru-dreapta Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB, […]

Alegeri la sud de Dunăre: După luni de proteste anti-guvernamentale, bulgarii sunt aşteptaţi la urne pentru a alege un nou Parlament. Cum arată ultimele sondaje

Votul este văzut, pe scară largă, ca un referendum privind viitorul politic al premierului Boyko Borissov. Politicianul în vârstă de 61 de ani conduce partidul de centru-dreapta de mai bine de un deceniu şi acum speră să câştige al patrulea mandat de premier, relatează Associated Press. Sprijinul pentru Borrissov a început să se erodeze, după ce […]

MAE, atenţionare de călătorie pentru români. Coduri portocaliu şi galben de ploaie şi ninsoare în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, în perioada 4 – 5 aprilie, o parte însemnată a ţării va fi afectată de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Astfel, a fost emisă […]

Cod galben de ploi şi ninsoare, în ţara vecină, Bulgaria

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Bulgaria că, din ţara vecină, în perioada 21 – 22 martie 2021 o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de căderi abundente de precipitaţii sub formă de ploi şi ninsoare, fiind emis un cod galben.  Codul galben priveşte căderi de precipitaţii sub formă […]

Spioni la Sofia. Serviciul militar de informaţii al Bulgariei, penetrat de ruşi: ofiţeri bulgari reţinuţi că transmiteau date clasificate ruşilor

Spionii angajaţi de Moscova, tot mai aproape de Bucureşti. La vreo 350 de km, mai exact în capitala Bulgariei, Sofia. Acolo unde autorităţile de la sud de Dunăre au arestat şase spioni care transmiteau secretele NATO la Kremlin. Procurorii bulgari au pus sub acuzare şase persoane, şi au reţinut cinci dintre ele, pentru transmiterea de […]

Şase persoane, inclusiv foşti oficiali, inculpate în Bulgaria pentru spionaj în favoarea Rusiei

Procurorii bulgari au anunţat, vineri, inculparea a şase persoane, inclusiv oficiali din cadrul Ministerului Apărării şi din cadrul serviciilor de informaţii, pentru activităţi de spionaj în favoarea Rusiei.   Un fost oficial din cadrul serviciilor bulgare de informaţii militare este acuzat că a recrutat mai multe persoane care aveau acces la informaţii secrete ale Bulgariei, […]