calificare

Nadal l-a învins pe Federer şi va juca în finala de la Miami

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului de la Miami, după ce a trecut, în semifinale, cu scorul de 6-3, 6-2, de elveţianul Roger Federer, cap de serie numărul 3.

Echipa naţională under-17 a României s-a calificat la Campionatul European din 2011

Echipa naţională under-17 a României s-a calificat la Campionatul European din 2011, după ce a învins, marţi, la Szombathely, cu scorul de 2-1 (2-0), reprezentativa similară a Ungariei.

Perechea Tecău/Lindstedt, în sferturi la Miami

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia), cap de serie numărul 8, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare de 3,64 milioane de dolari, informează site-ul atpworldtour.com.

Vezi cine merge în semifinale la Românii au talent

După şase ediţii în care sute de talentaţi s-au prezentat în faţa întregii ţări şi au reuşit să obţină minim doi de DA, cei trei membri ai juriului au ales 48 de concurenţi care vor merge în semifinala show-lui Românii au talent.

Kiriţă despre meciul cu Bosnia-Herţegovina: Dacă o luăm cu egal, nu e bine

Fundaşul echipei Bursaspor, Giani Kiriţă, a declarat, joi, că echipa naţională a României are şanse de calificare la Euro-2012 dacă va reuşi să obţină şase puncte în partidele cu Bosnia-Herţegovina şi Luxemburg şi că ar fi o eroare ca tricolorii să meragă cu gândul la un egal în meciul de la Zenica.

Itxako Navarra, prima echipă calificată în semifinalele Ligii Campionilor, din grupa I

Formaţia spaniolă de handbal feminin Itxako Navarra s-a calificat, sâmbătă, pe teren propriu, în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins echipa slovenă Krim Ljubljana, scor 25-24 (15-13).

Suedia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Suedia s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, după victoria, cu scorul de 6-4, 6-7 (6/8), 7-6 (8/6), 6-2, înregistrată de perechea Simon Aspelin/Robert Lindstedt în faţa cuplului Igor Kunitsyn/Dmitri Tursunov, sâmbătă, în întâlnirea cu Rusia din primul tur al Grupei Mondiale.

Spania s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis

Echipa Spaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Davis, în urma victoriilor înregistrate în primele trei meciuri ale întâlnirii de la Charleroi cu Belgia, din primul tur al Grupei Mondiale ale competiţiei.

Cornelia Deiac s-a calificat în finală la săritură în lungime, la CE de la Paris

Sportiva Cornelia Deiac s-a calificat direct, sâmbătă, în finala probei de săritură în lungime, în timp ce Viorica Ţigău şi Cristina Sandu au ratat ultimul act, la Campionatele Europene de sală, de la Paris.

Roxana Bârcă s-a calificat în finală la 3000 de metri, la CE de la Paris

Sportiva Roxana Bârcă s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de 3000 de metri, la Campionatele Europene de atletism în sală, de la Paris.

Marian Oprea, calificat direct în finală la triplusalt la CE, din prima săritură

Sportivul Marian Oprea s-a calificat, vineri, din prima săritură, în finala probei de triplusalt, cu o performanţă de 17.00 metri, la Campionatele Europene de sală, de la Paris.

Naţionala de futsal a României s-a calificat la Campionatul European din 2012

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 27 februarie)

Naţionala de futsal a României s-a calificat la Campionatul European din 2012

Echipa naţională de futsal a României s-a calificat la Campionatul European din 2012, după ce a învins, duminică, la Târgu Mureş, cu scorul de 1-0, reprezentativa Cehiei.

UCM Reşiţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Cupelor

Vicecampioana la handbal masculin, UCM Reşiţa s-a calificat, duminică, pe teren propriu, în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, deşi a fost învinsă de formaţia Budyvelnik Brovary (Ucraina), scor 27-31 (11-17), în manşa retur a optimilor.

Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la Buenos Aires

Tenismanul Victor Hănescu, locul 56 ATP, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de la Buenos Aires (Argentina), dotat cu premii în valoare totală de 478.900 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

ICIM Arad-Bemaco Preşov, în finala Ligii Europei Centrale

Echipa de baschet feminin ICIM Arad s-a calificat, sâmbătă, pe teren propriu, în finala Ligii Europei Centrale, după ce a eliminat în semifinale formaţia cehă Kara Trutnov, scor 74-59 (32-32).

Andy Murray s-a calificat în semifinale la Australian Open

Tenismanul britanic Andy Murray, numărul 5 mondial, s-a calificat, miercuri, în semifinale la Australian Open, pentru a doua oară onsecutiv, după ce l-a învins pe ucraineanul Alexandr Dolgopolov, scor 7-5, 6-3, 6-7 (3/7), 6-3, în trei ore şi cinci minute, informează AFP.

Ce joburi se caută în 2011. Verifică aici dacă slujba ta e în top

Românii cu experienţă în vânzări şi asigurări, dar şi contabilii, operatorii de call center şi inginerii, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, au parte de veşti bune în ianuarie. Firmele care au dat drumul la angajări au cele mai multe posturi disponibile pentru aceste meserii, potrivit specialiştilor în resurse umane. Unii patroni sunt dispuşi chiar să acorde salarii cu până la 30% mai mari decât cele de pornire, dacă găsesc candidaţi bine pregătiţi.

Galatasaray s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Turciei

Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Turciei în urma remizei din meciul din deplasare cu Antalyaspor, scor 0-0, disputat, marţi, în grupa A a competiţiei.

Mediafax, în semifinalele Cupei Presei la futsal, după ce a învins Click, cu scorul de 3-1

Echipa de fotbal a agenţiei de presă Mediafax s-a calificat în semifinalele Cupei Presei la futsal, după ce, joi seară, la sala "Delfinul", s-a impus cu scorul de 3-1 (2-0) în faţa formaţiei cotidianului Click.

Mediafax s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Presei la futsal

Echipa de fotbal a agenţiei de presă Mediafax s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Presei la futsal, după ce, marţi seara, la sala "Delfinul", s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0) în faţa echipei Realitatea TV.

Naţionala de rugby a României s-a calificat la Cupa Mondială din 2011

Naţionala de rugby a Româniai s-a calificat la Cupa Mondială din 2011, din Noua Zeelandă, după ce a dispus, sâmbătă, cu scorul de 39-12 (21-0), de selecţionata similară a Uruguayului, într-un meci disputat pe stadionul Arcul de Triumf.

Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 28-22 (12-9), formaţia daneză Randers HK, în etapa a V-a a grupei C a competiţiei.

„Eşti prea bun, nu te angajăm!” De ce se tem angajatorii de candidaţii supracalificaţi?

În general te gândeşti că, cu cât eşti mai bun şi ai mai multă experienţă, ai şi mai multe şanse să-ţi găseşti un job cât mai repede. Se pare, însă, că în practică, supracalificarea poate fi un handicap şi se poate întoarce împotriva ta, potrivit www.incont.ro.

Rapid s-a calificat în sferturile Cupei României, după ce a învins Astra, scor 2-0

Echipa Rapid Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după a învins, joi, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (0-0), după prelungiri, formaţia Astra, în optimile competiţiei.

Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile Cupei, după ce a învins echipa Pandurii, scor 2-0

Echipa Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, la Târgu Jiu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Pandurii, în optimile competiţiei,

Steaua s-a calificat în sferturile Cupei, după ce a învins Sportul la lovituri de departajare

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, după loviturile de departajare, cu scorul de 4-2 (1-1, 3-1), formaţia Sportul Studenţesc, în optimile competiţiei.

CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei României

Deţinătoarea trofeului, CFR Cluj, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCM Târgu Mureş, în optimile competiţiei.

Gloria Bistriţa a învins Unirea Urziceni, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile Cupei României

Echipa Gloria Bistriţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Unirea Urziceni, în optimile competiţiei.

România a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European de tineret

Reprezentativa de tineret a României a ratat, marţi, calificarea la turneul final al Campionatului European din Danemarca, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută, la Botoşani, în compania Angliei, în returul play-off-ului.

Lucescu jr.: Nu plec chiar dacă nu ne calificăm!

Selecţionerul spune că nu mai stă în picioare promisiunea conform căreia va demisiona de la cârma tricolorilor dacă va rata prezenţa la turneul final din 2012.

Steaua Bucureşti s-a calificat în grupele FIBA Eurochallenge

Baschetbaliştii de la Steaua Bucureşti s-au calificat miercuri, în deplasare, în faza grupelor FIBA Eurochallenge, după ce au învins BC Kiev, scor 79-66 (36-29), şi în manşa retur din turul I.

Chela, primul finalist de la Open România, după ce l-a eliminat pe Montanes

Tenismanul argentinian Juan Ignacio Chela, cap de serie numărul 4, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului BCR Open România, după ce l-a învins în semifinale pe deţinătorul trofeului şi favoritul principal al competiţiei, spaniolul Albert Montanes, scor 6-1, 6-3.

România s-a calificat în Grupa Mondială a Cupei Davis

România a obţinut calificarea în Grupa Mondială a Cupei Davis, învingând, cu scorul general de 3-0, selecţionata Ecuadorului, după ce perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a câştigat meciul de dublu, de sâmbătă, scor 6-2, 6-2, 6-2, în faţa cuplului Ivan Endara/Giovanni Lapentti.

Victor Hănescu s-a calificat în turul doi la US Open

Jucătorul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat în turul doi al turneului de Grand Slam US Open, după ce l-a învins, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-3, pe argentinianul Carlos Berlocq, locul 101 ATP, într-un meci care a durat o oră şi 49 de minute.

O singură calificare românească în finală la canoe 200 metri, la Campionatul Mondial de la Poznan

Echipajul masculin de canoe dublu, format din sportivii Alexandru Dumitrescu şi Victor Mihalachi, s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de 200 de metri, la Campionatul Mondial de la Poznan (Polonia).

România s-a calificat la Campionatul Mondial de polo din 2011

Naţionala de polo a României s-a calificat, duminică, la Campionatul Mondial din 2011 (Shanghai), după ce a încheiat Cupa Mondială de la Oradea, pe locul cinci, în urma victoriei în faţa reprezentativei Australiei, scor 9-5 (1-1, 3-1, 2-2, 3-1).

Angela Moroşanu, în semifinalele probei de 400 metri garduri la CE

Atleta Angela Moroşanu s-a calificat, marţi, în semifinalele probei de 400 metri garduri din cadrul Campionatelor Europene de la Barcelona, după ce s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 55 de secunde şi 11 sutimi, în calificările primei serii.

Dinamo Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa

Echipa Dinamo Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, cu scorul general de 7-1, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu 5-1 (3-0), formaţia moldoveană Olimpia Bălţi, în manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.

Raluca Ioana Olaru, calificată în turul doi la Palermo

Jucătoarea Raluca Ioana Olaru, locul 126 WTA, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de 220.000 de dolari de la Palermo, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-3, pe rusoaica Anastasia Pivovarova, locul 124 WTA, prezentă pe tabloul principal în calitate de "lucky looser".