call center

Dacă doriţi să beneficiaţi de servicii medicale performante pentru o procedură de fertilizare in vitro, programaţi-vă la consultaţie la Centrul FIV SANADOR! (P)

Fertilizarea in vitro (FIV) este o metodă avansată de reproducere asistată, care presupune recoltarea şi fertilizarea artificială a ovulelor în laborator şi implantarea embrionilor astfel obţinuţi în uterul pacientei.

Ce joburi au căutat românii în prima jumătate a anului

Ce joburi au căutat românii în prima jumătate a anului: poziţiile de şofer, asistent medical, call center şi contabil se află în topul preferinţelor candidaţilor. Cu aproximativ 33.000 de căutări, joburile remote continuă să rămână atractive pentru cei care vor să se angajeze.

Senat: Operatorii de la call-center trebuie să răspundă la apeluri în maximum cinci minute

Senatul a adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă USR prin care apelurile la call-center trebuie preluate de un operator uman în maximum cinci minute de la momentul efectuării apelului.

Amazon solicită personalului call center să lucreze de acasă

Amazon încurajează angajaţii serviciului clienţi din SUA să lucreze de acasă, semnalând preferinţa companiei pentru munca la distanţă în anumite roluri care ar ajuta la economisirea de bani pe proprietăţi imobiliare, potrivit unor persoane familiare cu acest subiect, conform Bloomberg.

ANAF oferă asistenţă contribuabililor printr-un call-center

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală oferă îndrumare şi asistenţă contribuabililor în domeniul fiscal şi cel al tehnologiei informaţiei prin intermediul unui call-center, la numărul de telefon: 031.403.91.60, anunţă instituţia.

Premieră la Institutul Marius Nasta. Call Center pentru rudele pacienţilor internaţi la ATI COVID

Un call center pentru rudele şi aparţinătorii pacienţilor din ATI COVID a fost deschis, în premieră, la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Serviciul funcţionează zilnic în câteva intervale orare.

STS: Peste 300.000 de români s-au programat pentru vaccinare în ultimele 3 zile

Peste 300.000 de persoane eligibile în etapa a doua au fost programate pentru vaccinare în ultimele 3 zile, de când a fost lansată platforma, anunţă, luni, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Militarii asigură funcţionarea unui call center pentru vaccinare în Braşov

Vânătorii de Munte din Braşov au început un nou an de instrucţie şi, în paralel, participă la un call center pentru vaccinare. Antrenamentele se desfăşoară în munţi, iar centrul pentru informaţii funcţionează în oraşul Braşov.

România are un sistem informatic prin care poate gestiona criza Covid, dar nu-l foloseşte

Hai să-ţi spun o poveste interesantă, despre cum ne pricepem să dăm cu piciorul la informatizarea sistemului de sănătate, din nou.  Pe la sfârşit de aprilie, doi antreprenori români, Gabriel Aftenie şi Marius Ţapu, sprijiniţi de comunitatea Romanian Business Leaders, au gândit poate cel mai tare sistem care poate uşura situaţia celor infectaţi,  munca medicilor […]

Cocaină livrată prin „call center” în Roma. Reţeaua a fost destructurată de Garda Financiară

Un adevărat call center, activ în fiecare zi între orele 14.00 şi 02.00 noaptea, gruparea infracţională prelua comenzi telefonice cu intenţia de a vinde cocaină. Distribuirea drogului se realiza în toată Roma prin livratori recrutaţi din rândurile clienţilor aflaţi în dificultăţi financiare. Operaţiunea a fost denumită „Call center-ul San Basilio” şi iniţiată de agenţii Gărzii […]

Mesajele ajung mai uşor la client. Principalele platforme de eCommerce primesc îmbunătăţiri în timp de pandemie

SMS Link a lansat module gratuite pentru principalele platforme de eCommerce: Magento, PrestaShop, OpenCart şi WooCommerce. Cu ajutorul plugin-urilor mesajele ajung acum mai uşor la clienţi şi pot fi descărcate uşor de pe internet. Alexandru Stupar, antreprenor IT: Modulele gratuite vin în sprijinul magazinelor online prin reducerea costurilor de implementare pentru notificările SMS despre starea […]

Adoptă un bunic! Trimite-i scrisori şi fă-i izolarea mai uşoară

Încă dinainte de epidemie şi de măsurile de distanţare socială, Flavia se gândea la bunicii nimănui… Vârstnici care au nevoie de ajutor material, dar cărora cel mai mult le lipseşte interacţiunea. Când s-au impus însă şi interdicţiile de circulaţie pentru cei peste 65 de ani, tânăra a ştiut că trebuie să se apuce de treabă. […]

Cercetătorii au demonstrat cât de repede se răspândeşte coronavirusul într-o clădire de birouri

Oamenii de ştiinţă au urmărit modul agresiv în care noul coronavirus se răspândeşte într-o clădire de birouri în plan deschis, având ca date de studiu un call center afectat de pandemie în Coreea de Sud, relatează Yahoo News.

Surpriza de care a avut parte o clientă care a sunat la un call center

Când foloseşti muzică gratuită pentru call center ai parte de surprize, povesteşte Go4it.

Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi înregistrate la call center-ul consular în aproape doi ani

Peste 2 milioane de apeluri şi activităţi au fost înregistrate până în acest moment la call center-ul deschis în urmă cu aproape doi ani de Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) pentru a sprijini cetăţenii români plecaţi în străinătate.

Cum poate câştiga un angajat în agent call-center între 500 şi 700 de euro pe lună

Un angajat într-un departament de call-center are un venit mediu între 500 şi 700 de euro net pe lună., informează ZF.

Decanul Facultăţii de relaţii economice internaţionale: „Call-centerul nu este drumul spre o carieră reuşită pentru tinerii cu studii superioare”

În companiile cu activităţi de call-center lucrau peste 14.000 de angajaţi în 2014, de trei ori mai mulţi faţă de 2008, sectorul fiind astfel printre cele mai efervescente de pe piaţa muncii.

CALL CENTER non-stop pentru sesizarea, înregistrarea şi sprijinirea cazurilor de violenţă domestică

Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse a lansat, vineri, numărul gratuit 0800 500 333, dedicat victimelor violenţei domestice, pentru ca acestea să poată cere ajutor non-stop, dar şi pentru a putea avea, cu ajutorul sesizărilor primite, o imagine mai clară asupra acestui fenomen în România.

MAE vrea să achiziţioneze servicii de call center pentru românii din străinătate

MAE vrea să achiziţioneze, contra sumei de 158.000 de euro, un call center pentru românii din străinătate, apelurile acestora urmând să fie preluate de 22 de operatori care vor fi asiguraţi de firma câştigătoare şi instruiţi de Ministerul de Externe.

Industria de call center – Vorbitorii de limbi nordice şi olandeză au cele mai mari salarii: 1.450-1.900 euro

Vorbitorii de limbi nordice sau de olandeză primesc cele mai mari salarii din industria de call center, retribuţiile pentru începători fiind cuprinse, în medie, între 1.450 de euro şi 1.900 de euro brut pe lună, în funcţie de abilităţile solicitate pentru fiecare post în parte.

Veste bună pentru şoferi: Programările la RAR vor putea fi realizate, începând de mâine, prin intermediul unui număr unic naţional

Registru Auto Român (RAR) lansează joi un sistem de preluare a apelurilor pentru programarea clienţilor, operaţiune care vizează reducerea timpilor de aşteptare şi alternativa reprogramării în alte justeţe.

RAR va lansa un call center, pentru a reduce timpii de aşteptare în cazul posesorilor de autovehicule

RAR va implementa un sistem de preluare a apelurilor pentru programarea activităţilor clienţilor, prin care solicitările vor fi gestionate de la centrul din Bucureşti,la un număr unic de telefon, 0219672, operaţiunea vizând reducerea timpilor de aşteptare şi alternativa reprogramării în alte judeţe.

Call center pentru informaţii despre hepatită, deschis de mai multe asociaţii de pacienţi

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) vor deschide un call center dedicat atât celor care suferă de hepatită, cât şi celor care vor să afle informaţii despre această boală.

România se află pe locul 9 în lume ca destinaţie pentru proiecte de tip call center

România se află pe locul 9 la nivel global în rândul destinaţiilor preferate pentru proiecte de tip call center, în perioada 2008-2012, când aceste investiţii au adus pe piaţa locală aproape 11.500 de locuri de muncă.

Furnizorul de servicii de tip call center CGS deschide în iunie un centru în Sibiu, cu 300 angajaţi

Furnizorul de servicii externalizate de tip call center Computer Generated Solutions (CGS) va extinde activitatea din România prin deschiderea unui centru în Sibiu în iunie, unde are deja birou, care va avea 300 de angajaţi, a anunţat compania americană.

Call center la care cetăţenii pot afla informaţii despre procese, în premieră la Curtea de Apel Cluj

Curtea de Apel Cluj experimentează, în premieră pentru justiţia din România, un sistem de call center la care cetăţenii pot afla mai multe informaţii despre procesele pe care le au, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Culmea eficienţei în recrutare: în call-centere se organizează câte 50 de interviuri de angajare în acelaşi timp

Joburile în call-centere, singurele în care studenţii fără experienţă sunt acceptaţi fără să dea prea multe explicaţii, au devenit o adevărată povară pentru recruiteri, care se văd nevoiţi să cheme câte 150 de candidaţi într-o singură zi la interviul de angajare, din care să angajeze numai 10 până la final. De partea cealaltă, tinerii care trec printr-o astfel de experienţă şi nu sunt angajaţi refuză să meargă la alte interviuri, pentru că "nu ştiu dacă mai are rost".

Viaţa într-un call center: cum se „disciplinează” studenţii după un program corporatist

"Avem o cartelă de acces în clădire. Începem de la 9:00. Dacă întârzii cinci minute, se consideră că ai întârziat o oră întreagă şi nu eşti plătit pentru ora aceea, deşi recuperezi şi îţi faci norma pe care o ai. Doar cei disciplinaţi rezistă", ne povesteşte Emanuela C. , o studentă care lucrează la un call-center.

Şomerii vor putea afla locurile de muncă disponibile printr-un Call center

Serviciul Public de Ocupare va avea un Call center la care şomerii vor putea suna pentru a afla ce locuri de muncă sunt oferite în zona în care locuiesc sau de ce acte au nevoie pentru indemnizaţia de şomaj, serviciul urmând să fie înfiinţat printr-un proiect european de peste 10 milioane de lei.

Yahoo va furniza servicii de call center în limba română

Yahoo! va furniza servicii de call center pentru produsele proprii în nouă noi limbi, între care în română, spaniolă, germană, franceză şi rusă şi arabă, de la un nou centru înfiinţat în Cairo.