calugar

COMENTARIU Lelia MUNTEANU: Spre Răsărit, prin Apus

Unde găsesc cele mai proaspete ştiri? N-am stat o clipă pe gânduri: în Jurnalul lui Cristofor Columb, evident. Şi nu doar pentru că, asemenea nouă, n-a stiut până la sfârşit unde se află. Ca noi, şi el a fost un om cu o singură idee, numai că de aici drumurile ni se despart. Ideea lui […]

6 iulie – Este sărbătorit Sfântul Sisoe cel Mare, călugărul care a vizitat mormântul lui Alexandru cel Mare

Sfântul Sisoe cel Mare, care a murit în anul 429 d.Hr., a fost un călugăr ce a trăit solitar  într-o peşteră din Egipt . Sisoës a fost copt prin naştere. După ce şi-a retras lumea din tinereţe, s-a retras în deşert şi a trăit o vreme sub îndrumarea profesorului său, Avva Or de Nitria . […]

O carte pe zi: „8 reguli ale iubirii” de Jay Shetty

„8 reguli ale iubirii te conduce pas cu pas în căutarea iubirii pe măsură ce construieşti o bază mai întâi în tine, apoi în alţii şi în cele din urmă în lume.“ – Jennifer Lopez

Un călugăr ortodox care a negat existenţa COVID a ajuns în închisoare pentru incitare la sinucidere

Părintele Sergiy a fost arestat în decembrie 2020, după ce a ţinut predici care îi îndemna pe credincioşi să „moară pentru Rusia”. El a fost condamnat marţi pentru incitarea la acţiuni sinucigaşe şi încălcarea libertăţii de conştiinţă. Curtea de la Moscova l-a condamnat pe călugăr la trei ani şi jumătate de închisoare. Părintele Sergiy, care […]

Victimele exploziei de la mănăstirea Sf. Gheorghe, transportate în Germania cu arsuri grave

Potrivit ISU Constanţa, un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei au efectuat transportul celor doi călugări de la Spitalul Judeţean la aeroportul M. Kogălniceanu unde au fost preluaţi de o aeronavă cu destinaţia Frankfurt. Cei doi călugări sunt intubaţi, în urma exploziei unei butelii la mănăstirea Sf. Gheorghe. Reprezentanţii ISU Constanţa anunţau joi că cei […]

VIDEO Japonezul Yogetsu Akasaka este călugăr zen budist, iar credinţa i-a schimbat muzica electronică

Japonezul Yogetsu Akasaka este călugăr zen budist iar credinţa i-a schimbat muzica electronică.  Pasionat de muzică încă din adolescenţă, Akesaka s-a călugărit iar noul stil de viaţă i-a redefinit prestaţiile online.Adaptarea sa pentru Sutra inimii a devenit video viral pe fondul măsurilor de distanţare fizică. „Cum am aşa de mulţi abonaţi din străinătate, am început […]

Părintele Calistrat, care are peste jumătate de milion de urmăritori de Facebook, sfidează autorităţile române. „Oamenii să meargă măcar o oră la biserică de Paşti”

„Eu încă cred că în noaptea de Înviere, Dumnezeu care este mare va înlesni, ca printr-o bunăvoinţă a autorităţilor, măcar pentru cei tineri şi sănătoşi sub 50 de ani, să poată crea un culuar de o oră de îngăduinţă, cât să se ia Sfânta Lumină, pentru că oricum slujba Învierii se face doar afară din […]

Scheletul unui călugăr, mort acum 900 de ani, a fost găsit în interiorul unei statui. Explicaţia specialiştilor – FOTO

O statuie a lui Buddha, veche de 1.000 de ani, a fost scanată de cercetători, iar înăuntru au descoperit scheletul unui călugăr, aflat în poziţia lotusului.

Falsul călugăr „Mărgică”, sancţionat de trei ori în cele şase zile de pelerinaj de la Patriarhie. Poliţie: Cerea bani de la enoriaşi, împărţea manifeste anti Arsenie Boca

Un bărbat care se pretindea a fi călugăr, cunoscut sub porecla de "Mărgică" şi pentru faptul că vinde icoane cu Maica Domnului la orice pelerinaj, a fost sancţionat de trei ori în cele şase zile de pelerinaj la Patriarhie, potrivit Poliţiei Locale Bucureşti.