campanie

Jessica Alba, imaginea unei companii de băuturi alcoolice (Galerie Foto)

Actriţa Jessica Alba va fi imaginea unei noi campaniii multimedia globală, Campari Club, a companiei de băuturi alcoolice cu acelaşi nume, lansată cu ocazia împlinirii a 10 ani de la apariţia pe piaţă a primei ediţii a calendarului brandului, informează un comunicat.

Geoană: Legea votului uninominal trebuie reanalizată

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că legea votului uninominal trebuie reanalizată, întrucât are multe imperfecţiuni, el arătând, pe de altă parte, şi că a existat o campanie "concertată" de influenţare a votului, organizată în defavoarea PSD.

Axl Rose dă în judecată Dr. Pepper

Axl Rose a acţionat în justiţie Dr Pepper, susţinând că recenta promoţie a companiei legată de lansarea celui mai nou album al Guns N' Roses nu a fost autorizată de formaţie şi a exploatat brandul muzical, informează Brand Republic.

Campanie de informare şi nediscriminare HIV/SIDA, în Piaţa Universităţii

Crucea Roşie organizează, luni, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, mai multe acţiuni pentru a marca Ziua Mondială de Luptă Împotriva SIDA, un prim mesaj al organizatorilor fiind că boala nu se ia la serviciu şi nici la şcoală şi că cei care au această boală nu trebuie discriminaţi.

PSD a împărţit telefoane mobile de Sfântul Andrei

Unii alegători din colegiul 6 din sectorul 2 al Capitalei care-şi sărbătoresc ziua onomastică de Sfântul Andrei au primit, vineri, telefoane mobile şi cartele în valoare de patru euro în numele candidaţilor PSD-PC Rodica Nassar şi Şerban Nicolae, care însă neagă să le fi oferit.

COM: Din botezul de campanie al uninominalului va răsări un parlament stângaci

Acum şaisprezece ani, când am dat ochii prima oară cu un onorabil rezultat al votului uninominal, în persoana unui parlamentar britanic venit într-una din vizitele la modă, care priveau exportul de democraţie, nu m-am gândit niciun moment că voi vota în acest mod, ce părea atunci un exotism.

Campania electorală se încheie sâmbătă, la ora 7.00

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, care a început în data de 31 octombrie, la ora 0.00, se încheie sâmbătă, la ora 7.00, românii fiind aşteptaţi la vot, duminică, pentru alegerea, pentru prima dată în sistem uninominal, a deputaţilor şi senatorilor.

Ploieşti: Tineri din echipa de campanie a PNL au reclamat Poliţiei că au fost bătuţi pe stradă

Doi tineri din echipa de campanie a PNL Ploieşti care distribuiau materiale electorale în cutiile poştale au fost bătuţi, joi noaptea, de un grup de persoane înarmate cu arme albe şi spray-uri paralizante, în acest sens fiind depuse plângeri la Poliţie, susţine candidatul PNL Bogdan Nica.

Tăriceanu: Campania electorală s-a desfăşurat cu accente care nu ar fi trebuit să mai apară

Campania electorală s-a desfăşurat cu unele accente care nu ar fi trebuit să mai apară în România, pornind de la violenţe de stradă şi până la conflicte televizate în direct, acţiuni regretabile care sunt determinate şi de conduita liderilor politici, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Guns N’ Roses acuză Dr Pepper de falsă publicitate

Avocatul formaţiei Guns N' Roses şi al lui Axl Rose a acuzat compania Dr Pepper că nu şi-a ţinut promisiunea de a oferi băuturi răcoritoare americanilor, deşi formaţia şi-a lansat noul album anul acesta, fapt considerat puţin probabil de companie la momentul lansării promoţiei.

Geoană: L-am rugat pe Iliescu să vină cu un mesaj puternic

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Antena 3, că liderii partidului l-au rugat pe preşedintele de onoare, Ion Iliescu, pe ultima parte a campaniei, să vină public cu un mesaj mai puternic despre criză, precizând că mesajul acestuia va fi foarte puternic şi după 30 noiembrie.

IPP a prezentat cheltuielile partidelor la mijlocul campaniei

Institutul pentru Politici Publice a analizat cheltuielile partidelor cu publicitatea electorală în presa scrisă şi spoturile electorale din audio-vizual, după 14 zile de campanie, PNL aflându-se pe primul loc, cu 673.058 euro, urmat de Alianţa PSD+PC, cu 642.652 euro şi PDL, cu 486.879 euro.

Madonna, noua imagine a colecţiei primăvară/vară 2009 Louis Vuitton (Video)

Madonna a semnat un contract în valoare de 7,7 milioane de euro pentru a deveni noua imagine a colecţiei primăvară/vară 2009 a casei de modă Louis Vuitton, fotografiile pentru aceste reclame fiind realizate de Steven Meisel, informează Brand Republic.

PPE îl sprijină pe Theodor Stolojan pentru funcţia de prim-ministru

PPE îl sprijină pe candidatul Theodor Stolojan la funcţia de prim-ministru al României, fiind "o bună investiţie că un deputat european se întoarce în politica naţională", a declarat, marţi, secretarul general al PPE, Antonio Lopez, după întâlnirea cu liderii PDL Emil Boc şi Theodor Stolojan.

Ogăraru a iniţiat a doua ediţie a campaniei „Fotbal pentru viaţă”

Fotbalistul George Ogăraru a iniţiat, luni, a doua ediţie a campaniei "Fotbal pentru viaţă", în care 14 jucători români, reuniţi în aceeaşi echipă, luptă împotriva unui adversar imaginar, "Năpasta", pentru a ajuta copiii de la Asociaţia Pro Vita.

PNL anunţă că a anulat acţiunile de campanie de duminică

PNL a anunţat anularea acţiunilor de campanie de duminică, din respect pentru victimele accidentului minier de la Petrila.

Geoană: La Mizil se va da semnalul începutului campaniei lui Adrian Năstase pentru 2009

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat duminică, la un miting electoral desfăşurat la Mizil, că din această localitate, despre care a spus că este "microcosmosul hărţii electorale a României", se va da semnalul începutului campaniei lui Adrian Năstase pentru anul 2009.

Focus: Geoană şi Năstase au sădit pomi în curţile gospodarilor prahoveni

Campania electorală prilejuită de primele alegeri uninominale i-a reunit, duminică, într-o acţiune comună, pe Mircea Geoană şi Adrian Năstase, cei doi plantând pomi fructiferi în curţile gospodarilor din comuna Sălciile, judeţul Prahova.

Roman: Cererea lui Corlăţean este meschină şi incorectă

Petre Roman, reprezentantul Guvernului pentru relaţia cu românii de pretutindeni, a declarat, vineri, că declaraţia social-democratului Titus Corlăţean, prin care îi cere premierului să îl suspende din funcţie, pentru că ar cheltui bani publici în campania electorală, este "meschină şi incorectă".

Corlăţean cere Guvernului suspendarea lui Petre Roman din funcţie

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a cerut public, vineri, premierului Tăriceanu să îl suspende pe Petre Roman din funcţia de înalt reprezentant al Guvernului pentru relaţia cu românii de pretutindeni, acuzându-l pe acesta că s-ar folosi de bani publici pentru a-şi face campanie electorală.

Edward Norton va produce un documentar despre Obama (Video)

Edward Norton va produce pentru HBO un documentar despre Barack Obama, postul de televiziune achiziţionând drepturile de producere şi distribuţie a materialului printr-un contract de şapte cifre.

Blaga, Talpeş şi Prigoană şi-au făcut site-uri de campanie, Toader Paleologu are blog

Vasile Blaga are sloganul "Experienţa mea în slujba ta", Ioan Talpeş spune că Ion Iliescu este un politician fundamental, Silviu Prigoană arată că nu e important că eşti bogat, ci cât şi cum ai cheltuit, Toader Paleologu anunţă că va reveni în diplomaţie, de pe o poziţie din Guvern sau Parlament.

CNA solicită PNL şi PD-L casetele cu materialele de campanie respinse de TVR

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să solicite PNL şi PD-L casetele cu materiale de campanie respinse de la difuzare de către TVR.

TVR a respins de la difuzare patru casete cu materiale de campanie ale PNL şi PD-L

TVR a respins de la difuzare două casete cu materiale de campanie trimise de PNL şi două casete cu materiale ale PD-L, din cauză că acestea încălcau Decizia Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) 792 din 30 septembrie privind campania electorală, potrivit reprezentanţilor Televiziunii Publice.

OTV cere 10.000 de euro plus TVA pe oră candidaţilor care vor să vină la „Dan Diaconescu Direct”

OTV cere 10.000 de euro plus TVA pe oră candidaţilor la alegerile parlamentare care vor să se exprime în emisiunea electorală "Dan Diaconescu Direct", difuzată de luni până vineri, în intervalul 19.00 - 22.00, şi moderată de Dan Diaconescu, potrivit unei adrese transmise CNA de post.

Birchall: Deşi PSD nu are cea mai bună reputaţie în SUA, sper să fiu votată pentru ceea ce sunt

Candidatul Alianţei PSD+PC pentru zona Americii a declarat, în cadrul unei întâlniri electorale la Ney York, că, deşi PSD nu se bucură de o mare popularitate printre românii din SUA, speră ca oamenii să o judece pentru ceea ce este, pentru ceea ce a făcut şi proiectele pe care le propune.

Gafe din campania electorală a candidaţilor la preşedinţia SUA (Galerie Video)

Cotidianul Le Figaro face o trecere în revistă a gafelor candidaţilor la preşedinţia Statelor Unite în timpul campaniei electorale, potrivit ediţiei electronice a publicaţiei.

Stolojan are site nou de campanie: „Premier 100%”

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan şi-a schimbat pagina de internet, dedicată iniţial campaniei pentru europarlamentare, transformând-o în site de campanie pentru parlamentare, în calitatea sa de candidat de prim-ministru al PDL, prima rubrică din site intitulându-se "Premier 100%".

PNL Mureş va cheltui circa 50.000 de euro pentru apariţiile în presă ale candidaţilor

PNL Mureş va cheltui, în total, aproximativ 50.000 de euro pentru apariţiile în presă, inclusiv la televiziuni, ale candidaţilor la alegerile parlamentare, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, mandatarul financiar al filialei, Ionela Ciotlăuş.

Al Gore îl susţine pe Barack Obama

Fostul vicepreşedinte american Al Gore se va duce în statul american Florida, unde a pierdut în 2000 alegerile prezidenţiale, pentru a-l susţine pe candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, relatează Los Angeles Times.

La 30 noiembrie, 2965 de candidaţi îşi dispută un loc în Parlament

BEC a dat publicităţii, joi, situaţia finală a candidaţilor pentru alegerile din 30 noiembrie, potrivit căreia 2965 de candidaţi, reprezentând partide parlamentare, neparlamentare, independenţi şi organizaţiile minorităţilor naţionale îşi dispută fotoliile de deputaţi şi senatori.

Campania electorală începe vineri, la ora 0.00

Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe vineri, aspiranţii la fotoliile de parlamentar trebuind, pentru prima dată, nu doar să candideze în colegii uninominale, ci şi să plătească pentru a participa la emisiunile de promovare electorală organizate de posturile TV şi radio private.

Sarah Palin va purta propriile haine după încheierea campaniei

Sarah Palin, candidata republicană la vicepreşedinţia Statelor Unite, a anunţat, duminică, la un miting electoral organizat în statul Florida, că va returna Partidului Republican garderoba sa de campanie care a costat 150.000 de dolari, urmând să poarte propriile haine.

Andon: Voiculescu îşi poate începe campania electorală

Candidatul Dan Voiculescu îşi poate începe campania electorală, în pofida sesizării Curţii Constituţionale de către Curtea de Apel Bucureşti, pentru că BEM Bucureşti i-a acceptat candidatura, a declarat, duminică seara, pentru MEDIAFAX, avocatul său, deputatul PC Sergiu Andon.

Olteanu: Blaga se vrea premier şi îl demotivează pe Stolojan

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că, atunci când vorbeşte de "fuga lui Tăriceanu la Ilfov", Blaga "bate şaua să priceapă iapa", pentru că îşi doreşte foarte mult să fie şi premier şi încearcă să-l demotiveze pe Theodor Stolojan.

Melodiile artiştilor care candidează la Parlament pot fi difuzate în perioada campaniei

Melodiile artiştilor care sunt candidaţi la alegerile parlamentare, printre care Luminiţa Anghel (PSD) şi Dida Drăgan (PNL), vor putea fi difuzate în perioada campaniei electorale, pe posturile de radio şi televiziune, potrivit unei decizii, luate joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Marko Bela: Învăţarea limbii maghiare de către elevii români, temă de campanie ultra-naţionalistă

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că propunerea sa ca în anumite zone limba maghiară să fie învăţată de elevii români "nu are nimic, nici cu Constituţia, nici cu legile ţării", el declarându-se nemulţumit că aceasta a devenit o temă de campanie pentru ultra-naţionalişti.

Obama îşi întrerupe campania pentru a-şi vizita bunica bolnavă

Candidatul democrat la preşedinţia SUA, Barack Obama, îşi va întrerupe campania la sfârşitul săptămânii, pentru a o vizita în Hawaii pe bunica sa în vârstă de 86 de ani, care este foarte bolnavă, a anunţat luni echipa sa de campanie.

Sloganul PSD Bucureşti: „Tu, înainte de toate!”

Biroul Permanent al PSD Bucureşti, întrunit joi seară, a decis ca preşedintele organizaţiei, Marian Vanghelie, să fie numit director de campanie al PSD Bucureşti pentru alegerile parlamentare şi a stabilit şi sloganul organizaţiei pentru campanie: "Tu, înainte de toate!".

McCain a pierdut lupta cu YouTube în legătură cu spoturile sale electorale

John McCain a pierdut lupta cu YouTube, după ce site-ul controlat de Google şi-a menţinut decizia privind retragerea spoturilor electorale ale candidatului republican la Casa Albă deoarece acestea conţineau melodii protejate de copyright, informează Brand Republic.