campionat

Derbiul Steaua – Dinamo se va disputa cu casa închisă

FC Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că derbiul cu Dinamo, programat vineri, de la ora 21.00, în etapa a XXX-a a Ligii I, se va disputa cu casa închisă, biletele fiind vândute în totalitate.

Începând din etapa a XXXI-a, vom avea numai arbitri din Anglia, Italia şi Germania

Preşedintele interimar al CCA, Ioan Igna, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că începând cu etapa a XXXI-a a Ligii I, la meciuri vor fi delegaţi numai arbitri din Anglia, Germania şi Italia, deoarece a fost dezamăgit de prestaţia arbitrului israelian Asaf Kenan la partida Dinamo - CFR Cluj.

Dinamo cere Stelei 1.260 de bilete gratuite

FC Steaua ar trebui să acorde grupării dinamoviste un număr de 1.260 de bilete gratuite pentru derbiul de vineri, din cadrul etapei a XXX-a a Ligii I, în baza unui protocol de reciprocitate încheiat între cele două cluburi, la începutul lunii noiembrie.

Rednic: Nici măcar nu i-am văzut pe portarii aflaţi în probe

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că nu i-a văzut încă pe portarii străini aflaţi în probe şi că nu s-a decis încă dacă vreunul dintre ei va evolua în derbiul cu Steaua, de vineri, din cadrul etapei a XXX-a a Ligii I.

Autocarul Stelei, atacat cu pietre, Golanski a fost transportat la spital

Autocarul cu care echipa Steaua se deplasa, marţi, la Buzău, pentru meciul cu Gloria, a fost atacat cu pietre la ieşirea din Bucureşti, incident în urma căruia fundaşul polonez Pawel Golanski a fost rănit la cap şi a fost transportat la Spitalul Militar Central din Bucureşti.

Oţelul Galaţi – Dinamo, scor 0-1, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, partida susţinută, în deplasare, în compania echipei Oţelul Galaţi, joc contând pentru runda a XXIX-a a Ligii I.

Cârţu va menaja mai mulţi jucători în meciul de la Vaslui

Antrenorul echipei Pandurii, Sorin Cârţu, a decis să menajeze o parte din jucătorii de bază ai formaţiei în partida cu FC Vaslui, programată miercuri, în etapa a XXIX-a a Ligii I.

Contractul privind drepturile de televizare a meciurilor din Liga I ar putea fi renegociat

Adunarea Generală a LPF l-a desemnat, luni, pe preşedintele Dumitru Dragomir să discute cu reprezentanţii câştigătorilor drepturilor de televizare a meciurilor Ligii I, RCS&RDS - Antena 1, existând şi posibilitatea unei renegocieri a contractului, a afirmat secretarul general, Valentin Alexandru.

Cârţu: Este greşeala mea că am gândit prea elevat pentru mintea lui Bornescu

Tehnicianul echipei Pandurii, Sorin Cârţu, a declarat că incidentul de la meciul de cu Universitatea Craiova, care a avut loc duminică seară, a fost creat de portarul oaspeţilor, Mircea Bornescu, care nu a acceptat felicitările de ziua lui adresate de antrenor.

Grigoraş: Sper să nu pierdem acasă nici cu Dinamo

Antrenorul Petre Grigoraş speră ca Oţelul Galaţi să nu piardă nici în meciul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a XXIX-a a Ligii I, programat marţi, de la ora 16.00.

FC Argeş a terminat la egalitate meciul cu SC Vaslui

Formaţiile FC Argeş şi SC Vaslui au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată duminică, pe stadionul "Nicolae Dobrin" din Piteşti, contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Rednic: A fost un meci foarte bun şi am obţinut o victorie foarte importantă

Antrenorul formaţiei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul cu CFR Cluj a fost foarte bun, pentru că echipa sa a obţinut o victorie importantă în faţa unui adversar foarte puternic.

Conceicao: Victoria echipei Dinamo nu a fost meritată

Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Dinamo nu a meritat victoria în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I, pentru că echipa sa a jucat mai bine, mai ales în repriza secundă.

Borcea: Am tremurat la meciul cu CFR pentru că s-au accidentat din prima repriză doi jucători

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat după victoria, scor 1-0, cu CFR Cluj, că formaţia antrenată de Mircea Rednic a câştigat la limită acest joc pentru că a fost forţată să facă două schimbări încă din prima repriză, din cauza accidentărilor.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după rezultatele înregistrate în partidele disputate sâmbătă, în etapa a XXVIII-a:

Rezultate din Liga I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate vineri şi sâmbătă în etapa a XXVIII-a a Ligii I:

Dinamo a câştigat derbiul cu CFR Cluj

Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), campioana en-titre a României, CFR Cluj, în derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.

Balint: A fost un meci nebun, pe care ni l-am făcut greu singuri

Tehnicinal Gabi Balint a declarat, după victoria obţinută de FC Timişoara, scor 3-2, cu Farul Constanţa, că echipa sa ar fi trebuit să câştige mai lejer acest joc, dar greşelile din defensivă ale elevilor săi au dus la acest succes la limită.

Ciobotariu: Evoluţia echipei ne dă speranţe

Tehnicianul Liviu Ciobotariu s-a declarat mulţumit de victoria obţinută de CS Otopeni, scor 2-0, cu Gloria Buzău, precizând că jocul echipei ialomiţene îi dă speranţe că mai poate obţine şi alte puncte în acest final de sezon al Ligii I.

Bergodi nu s-a prezentat la conferinţa de presă

Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, nu s-a prezentat la conferinţa de presă de după meciul cu FC Braşov, scor 0-2, fiind înlocuit de secundul Narcis Ciorcârlan, care a afirmat că italianul s-a simţit rău.

FC Timişoara – Farul Constanţa, scor 3-2 , în Liga I

Formaţia FC Timişoara s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), în faţa echipei Farul Constanţa, într-un meci contânt pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

FC Braşov – Poli Iaşi, scor 2-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-0 (2-0), partida susţinută pe teren propriu în faţa echipei Politehnica Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Gaz Metan Mediaş – Rapid, scor 1-0

Formaţia Rapid Bucureşti a pierdut, sâmbătă, scor 0-1 (0-0), partida susţinută, în deplasare, în compania fomaţiei Gaz Metan Mediaş, în runda a XXVIII-a a Ligii I.

Steaua a obţinut cea mai categorică victorie din acest sezon

Formaţia Steaua Bucureşti a obţinut, vineri, cea mai categorică victorie din acest sezon al Ligii I, în urma succesului repurtat în faţa echipei echipei Oţelul Galaţi, cu scorul de 5-0 (2-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXVIII-a.

Arbitrii străini la 14 meciuri, până la sfârşitul returului

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, miercuri, ca 14 meciuri, până la sfârşitul returului Ligii I, să fie conduse de brigăzi de arbitrii străini.

Jenson Button a câştigat Marele Premiu al statului Bahrain

Pilotul echipei Brawn GP, Jenson Button, a câştigat, duminică, Marele Premiu al statului Bahrain, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Răzvan Lucescu: Am fost peste adversarii noştri

Antrenorul FC Braşov, Răzvan Lucescu, s-a declarat extrem de mulţumit de victoria obţinută, sâmbătă, la Vaslui, scor 1-0, susţinând că echipa sa a fost peste adversară, o formaţie agresivă în joc.

Jarno Trulli, primul pe grila de start a Marelui Premiu al statului Bahrain

Pilotul italian al echipei Toyota, Jarno Trulli, va ocupa prima poziţie a grilei de start a Marelui Premiu al statului Bahrain, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ce se va desfăşura, duminică, pe circuitul Sakhir.

Gaz Metan Mediaş – CS Otopeni, scor 3-0

Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia CS Otopeni, într-un meci contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Avancronica partidei FC Argeş – Rapid Bucureşti

Avancronica partidei FC Argeş - Rapid Bucureşti, care se va disputa, marţi, de la ora 19.00, pe stadionul "Nicolae Dobrin", contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Avancronica partidei Unirea Urziceni – FC Vaslui

Avancronica partidei Unirea Urziceni - FC Vaslui, care se va disputa, marţi, de la ora 21.00, pe stadionul "Tineretului", contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Avancronica partidei FC Braşov – Universitatea Craiova

Avancronica partidei FC Braşov - Universitatea Craiova, care se va disputa, miercuri, de la ora 19.00, pe stadionul "Tineretului", contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I.

Avancronica partidei FC Timişoara – Poli Iaşi

Avancronica partidei FC Timişoara - Poli Iaşi, care se va disputa, miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul "Dan Păltinişanu", în cadrul etapei a XXVI-a a Ligii I.

Boca: Nu vom pierde la Timişoara

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat, marţi, că este convins că elevii lui Cristiano Bergodi nu vor pierde partida din deplasare, cu formaţia FC Timişoara, din etapa a XXVI-a a Ligii I.

Rada: Când vom câştiga cinci meciuri la rând, atunci vom avea sărbători fericite

Tehnicianul Marian Rada a declarat, sâmbătă seară, după victoria, cu scorul de 3-1, înregistrată de Rapid în meciul cu FC Braşov, că pentru echipa giuleşteană vor fi sărbători fericite atunci când va câştiga consecutiv cinci partide.

Răzvan Lucescu: Sunt dezamăgit de evoluţia nostră şi de rezultat

Tehnicianul Răzvan Lucescu a declarat, sâmbătă seară, că este dezamăgit de evoluţia echipei FC Braşov în meciul pierdut, în deplasare, cu scorul de 1-3, în faţa formaţiei Rapid, în etapa a XXV-a a Ligii I.

Clasamentul Ligii I

Clasamentul Ligii I după partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXV-a a Ligii I:

Rezultate din Liga I

Rezultatele înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a XXV-a a Ligii I:

Rapid Bucureşti – FC Braşov, scor 3-1

Echipa Rapid Bucureşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), formaţia FC Braşov, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.

FC Timişoara, învinsă de FC Vaslui, scor 4-3, ratează locul I în clasament

Formaţia FC Timişoara a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-3 (2-2), de echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I, şi a ratat poziţia de lider în clasamentul primului eşalon, pe care ar fi trecut în cazul unei victorii.