cancer

Fumatul dimineaţa, după somn, poate cauza cancer de două ori mai repede

Cercetatorii au descoperit că fumătorii care îţi aprind o ţigară dimineaţa, imediat ce s-au trezit, riscă să facă o formă de cancer mai repede decat restul fumătorilor.

Cum a reacţionat Hugo Chavez când a aflat de la Fidel Castro că suferă de cancer

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a mărturisit, într-un interviu televizat, că a plâns după ce a aflat că suferă de cancer.

Tânără de 25 de ani, bolnavă de cancer, are nevoie de 40.000 de euro pentru tratament

Adriana Cuţa se luptă de trei ani cu o formă rară de cancer, iar în ultimele luni, starea ei s-a înrăutăţit. Operată joi pentru a patra oară, ea trebuie să plece în Turcia pentru tratament până la sfârşitul lui iulie.

Hugo Chavez va candida pentru un nou mandat prezidenţial în 2012, deşi suferă de cancer

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, a afirmat marţi că îşi menţine candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2012, iar faptul că suferă de cancer nu semnifică începutul unui proces de tranziţie la conducerea ţării sau a partidului.

Kate Middleton, pe urmele prinţesei Diana. Ducesa a îmbrăţişat o fetiţă bolnavă de cancer – FOTO

Kate Middleton a fost impresionată până la lacrimi la sosirea alături de William pe aeroportul din Calgary, când o fetiţă bolnavă de cancer s-a aruncat în braţele ei.

Hugo Chavez ar suferi de cancer de colon

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez ar suferi de cancer de colon, potrivit unor persoane care au informaţii directe despre starea de sănătate a preşedintelui, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică de vineri.

O nouă terapie contra cancerului? Cercetătorii au descoperit un vaccin care distruge tumorile

Un vaccin care distruge tumorile ar putea să devină în scurt timp cea mai folosită terapie contra cancerului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Leeds din Marea Britanie.

UPDATE: Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak are cancer de stomac – avocat

(Adaugă detalii şi elemente de background)

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak are cancer de stomac

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, al cărui proces pentru uciderea unor manifestanţi şi corupţie urmează să înceapă în august, are cancer de stomac, a declarat luni avocatul său Farid al-Dib.

Care sunt cele mai periculoase telefoane mobile şi ce radiaţii emit

După ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că utilizarea telefoanelor mobile poate cauza cancer şi a sfătuit utilizatorii să limiteze timpul de folosire a acestora au apărut diverse studii referitoare la gradul de pericol pe care telefoanele mobile îl au pentru sănătate.

OMS consideră că folosirea telefonului mobil „poate fi cancerigenă”

Experţii internaţionali, reuniţi la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), au anunţat, marţi, că folosirea telefoanelor mobile poate fi cancerigenă, pledând pentru folosirea sistemelor hands-free şi a mesajelor de tip text (sms), informează AFP.

Avertizare OMS: Telefoanele mobile pot cauza cancer! Cum putem reduce riscul de îmbolnăvire – VIDEO

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că telefoanele mobile pot cauza cancer şi a sfătuit utilizatorii să limiteze timpul de folosire a acestora, să folosească dispozitive hands-free sau să trimită mesaje în loc să sune.

Consumul de carne roşie poate cauza cancer. Câtă carne avem voie să mâncăm pentru a nu ne îmbolnăvi

Experţii care studiază cancerul au emis un nou avertisment referitor la consuml de carne roşie şi procesată. Fundaţia Mondială de Cercetare a Cancerului (World Cancer Research Fund) sfătuieşte oamenii să limiteze consumul de carne roşie, cum ar fi cea de vită, porc sau miel şi să evite produsele procesate, precum şunca şi salamul.

Bal caritabil pentru copii bolnavi de cancer, organizat de studenţi voluntari

Un grup de studenţi ai Facultăţii de Administraţie şi Management Public - ASE Bucureşti, voluntari în cadrul Asociaţiei Părinţilor cu Copii Bolnavi de Cancer, Leucemii şi Anemii grave organizează, marţi, un bal caritabil pentru a atrage atenţia asupra nevoilor copiilor bolnavi.

Bărbaţii homosexuali prezintă un risc de cancer mai mare comparativ cu cei heterosexuali

Bărbaţii homosexuali prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer comparativ cu bărbaţii heterosexuali, potrivit unui studiu american, publicat recent în revista Cancer.

Munca la birou: La ce boli sunt expuşi cei care stau mult timp pe scaun

Statul pe scaun timp îndelungat afectează masa musculară, articulaţiile şi coloana vertebrală. Problemele oftalmologice şi obezitatea fac parte şi ele din riscurile meseriei. În plus, un studiu recent, realizat de oamenii de ştiinţă de la Institutul Oncologic din Marea Britanie, arată că persoanele care lucrează la birou prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer de colon, informează Daily Mail.

România, pe primul loc în Europa ca rată a mortalităţii din cauza cancerului de col uterin. Şase femei mor zilnic din cauza bolii

România se află pe primul loc în Europa şi pe locul opt în lume ca rată a mortalităţii din cauza cancerului de col uterin, arată datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit cifrelor, riscul de deces este de trei ori mai mare în ţara noastră faţă de media europeană. De asemenea, şase femei din România mor în fiecare zi din cauza acestei boli. Cele mai afectate de această maladie sunt femeile tinere cu vârste între 15 şi 44 de ani. Dintre toate tipurile de cancer cel de col uterin este responsabil pentru cel mai mare număr de decese în rândul tinerelor românce.

Ce tip de cancer pot preveni căpşunile

Căpşunile au capacitatea de a încetini răspândirea celulelor canceroase şi de a preveni dezvoltarea rănilor precanceroase pe esofag, este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ohio, SUA.

Un nou test de depistare a cancerului de col uterin, autorizat în Statele Unite ale Americii

Un grup farmaceutic elveţian a obţinut acceptul autorităţilor americane pentru a comercializa în Statele Unite un test de depistare a cancerului de col uterin, au anunţat, miercuri, reprezentanţii acestei companii, citaţi de AFP.

Bolnavii de cancer reclamă accesul blocat la tratamente injectabile în farmacii

Bolnavii de cancer spun că accesul la tratamentele oncologice injectabile a fost blocat în farmaciile cu circuit deschis, ceea ce pune în pericol viaţa a 98.000 de pacienţi, motiv pentru care cer CNAS şi MS deblocarea situaţiei.

Andrew Lloyd Webber: Tratamentul contra cancerului de prostată m-a făcut să devin impotent

Compozitorul britanic Andrew Lloyd Webber a mărturisit într-un interviu recent că nu va mai putea niciodată să facă sex, deoarece tratamentul pe care l-a urmat anul trecut contra cancerului de prostată l-a făcut să devină impotent, informează mirror.co.uk.

Dietele bogate în proteine predispun la cancer de colon

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen, din Marea Britanie, susţin că persoanele care recurg la diete bogate în proteine de origine animală şi sărace în carbohidraţi prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de cancer de colon, informează msn.com.

Un nou tratament împotriva cancerului, bazat pe nanodiamante

Nanodiamantele din carbon permit un tratament mai eficient contra cancerelor rezistente la chimioterapie, potrivit unor studii americane realizate pe şoareci, publicate în revista Science Translational Medicine.

Premieră în lupta contra cancerului: Unui pacient i-a fost transplantată o bronhie artificială

În premieră mondială, la spitalul Avicenne din Bobigny, din apropiere de Paris, o echipă de medici a reuşit transplantul unei bronhii artificiale la un pacient în vârstă de 78 de ani suferind de cancer, evitând astfel extirparea completă a plămânului.

Canabisul – benefic bolnavilor de cancer

Cercetători canadieni de la Universitatea din Alberta susţin că o substanţă din canabis, care dă senzaţia de euforie şi stimulează apetitul, ar putea ajuta bolnavii de cancer să-şi redobândească simţul gustului, informează site-ul rawstory.com.

Steve Jobs se ţine cu greu pe picioare, după o zi de tratament pentru cancer – VIDEO

O filmare care îl prezintă pe Steve Jobs ajungând cu greu la maşină, clatinându-se pe drum, provoacă din ce în ce mai multe temeri privind starea sa de sănătate.

Drama unei regine a frumuseţii: lupta cu cancerul în faţa bliţului – VIDEO

Cheală, bolnavă şi epuizată: aceasta nu este o imagine cu care oamenii din Venezuela sunt obişnuiti atunci când vine vorba despre o fostă regină a frumuseţii şi prezentatoare TV.

Calviţia precoce, un posibil indiciu pentru depistarea cancerului la prostată

Căderea părului în jurul vârstei de 20 de ani dublează riscul de apariţie a cancerului la prostată, potrivit unui studiu francez ale cărui rezultate ar putea fi folosite pentru o mai bună depistare a acestei boli.

Steve Jobs ar mai avea şase săptămâni de trăit, susţine un tabloid american

Steve Jobs, liderul Apple, ar mai avea şase săptămâni de trăit din cauza unui cancer de care ar suferi, potrivit unui tabloid american, National Enquirer, citat de dailymail.co.uk.

Alimentele sărate predispun la cancer la stomac

Oamenii de ştiinţă japonezi susţin că bărbaţii ar trebui să evite pe cât posibil alimentele sărate, deoarece acestea măresc riscul cancerului la stomac.

Câinii ar putea fi folosiţi pentru detectarea cancerului de prostată

Flerul câinilor, utilizaţi pe scară largă pentru detectarea materialelor explozive şi a drogurilor, ar putea veni în ajutorul specialiştilor dintr-un alt domeniu - cancerul de prostată.

Kirk Douglas a plâns de bucurie când a aflat că fiul său a învins cancerul

Actorul Kirk Douglas a spus că s-a simţit extrem de uşurat şi a plâns de bucurie după ce a aflat că fiul său, Michael, diagnosticat cu cancer la gât, a învins boala, potrivit contactmusic.com.

Un nou test sangvin pentru detectarea timpurie a celulelor canceroase, în curând pe piaţă

Compania americană Johnson & Johnson a anunţat că a încheiat un acord cu General Hospital din Massachusetts (SUA) pentru a comercializa un test sangvin capabil să detecteze chiar şi cele mai mici celule canceroase, deschizând astfel calea către o eficientizare a tratamentelor.

Sucul de rodii ar putea încetini răspândirea cancerului în organism

Sucul de rodii are componente ce opresc migrarea celulelor canceroase în organism şi le slăbesc reacţia la stimulii chimici care duc la răspândirea lor, potrivit unui studiu american citat de dailymail.co.uk.

În 20 de ani, numărul bolnavilor de cancer va creşte cu 50%

Listele de aşteptare pentru terapii ţintite sunt uriaşe, iar unii bolnavi mor până primesc tratament. Vestea bună e însă că terapiile ţintite prelungesc substanţial viaţa pacienţilor cu cancer, potrivit www.evz.ro.

Aretha Franklin suferă de cancer pancreatic

Cântăreaţa americană de muzică soul Aretha Franklin, care a suportat recent o intervenţie chirurgicală din cauza unei probleme medicale a cărei natură nu a fost dezvăluită, suferă de cancer pancreatic, susţin câteva publicaţii americane.

Dulciurile cresc riscul de cancer mamar cu 27%

Femeile care mănâncă de trei ori pe săptămână dulciuri sau beau sucuri îndulcite riscă să se îmbolnăvească de cancer mamar. Potrivit unui studiu citat de jurnalul american "Cancer Causes and Control", dulciurile cresc riscul de cancer la sân cu 27 la sută.

Aspirina administrată zilnic reduce riscul de mortalitate cauzat de anumite tipuri de cancer

Aspirina, administrată zilnic în doze mici, reduce considerabil riscul de mortalitate cauzat de anumite tipuri de cancer comune, precum cel de colon şi cel la prostată, potrivit unui studiu publicat, marţi, în revista medicală britanică The Lancet.

Lungimea degetului arătător, invers proporţională cu riscul de a dezvolta cancer la prostată

Bărbaţii al căror index este mai lung decât inelarul prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta cancer la prostată, potrivit unui nou studiu, care ar putea contribui la diagnosticarea precoce a acestei boli, publicat în British Journal of Cancer.

Michael Douglas: Tratamentul urmat a fost un adevărat iad

Michael Douglas se află "pe o pantă ascendentă" în lupta sa împotriva cancerului, a declarat, marţi, soţia acestuia, actriţa galeză Catherine Zeta-Jones, în timp ce actorul american a mărturisit că boala cu care a fost diagnosticat i-a oferit "o mică perspectivă asupra morţii".