candidat

Tăriceanu ar putea candida la prezidenţiale

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că PNL îşi poate permite să aibă un candidat propriu şi că are în vedere şi o astfel de candidatură.

Iliescu crede că şi România ar putea avea un Obama

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că există posibilitatea apariţiei unei formule care să implice un candidat unic al coaliţiei guvernamentale, la alegerile prezidenţiale, el arătând, totodată, că există, în egală măsură, şi posibilitatea să apară "un alt Obama".

Orban: Un candidat la prezidenţiale trebuie desemnat repede

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că toţi liderii PNL sunt de acord că un candidat liberal la alegerile prezidenţiale trebuie desemnat cât mai repede, însă o discuţie despre o eventuală candidatură a sa este prematură.

Olteanu: Desemnarea candidatului la preşedinţie e prioritară

Purtătorul de cuvânt al PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că prioritatea PNL este desemnarea candidatului pentru prezidenţiale, deoarece liberalii sunt interesaţi să găsească cel mai bun candidat pentru aceste alegeri, pe care să le poată câştiga.

Năstase: Am mari rezerve în a candida la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că în acest moment are "mari rezerve" în a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, în contextul în care "PSD are o poziţie secundară în Guvern şi într-o alianţă controlată şi coordonată de Traian Băsescu".

PCM va avea un candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca

Partidul Civic Maghiar (PCM) va avea un candidat propriu la Primăria Cluj-Napoca, spunând că acesta va reprezenta interesele maghiarilor din municipiu, în condiţiile în care UDMR a hotărât să nu îşi desemneze un candidat la alegerile din 15 februarie.

Ministrul canadian al Apărării, posibil candidat la conducerea NATO

Ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay, este flatat pentru că a fost citat drept posibil candidat la conducerea NATO, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, sugerând însă că el este destul de ocupat cu funcţia sa actuală.

Teodor Pop Puşcaş, validat de PSD Cluj drept candidat la Primărie

Fostul comandant al Poliţiei judeţului Cluj, generalul în rezervă Teodor Pop Puşcaş, a fost validat, marţi, de Comitetul Executiv judeţean al PSD Cluj, drept candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Marius Nicoară, candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca

Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară, este candidatul oficial al partidului pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu.

Pictorul Gheorghe Aştileanu, candidatul PNG-CD pentru Primăria Cluj-Napoca

PNG-CD a stabilit, luni, candidatul oficial al partidului pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, acesta fiind pictorul Gheorghe Aştileanu.

Funar, candidatul PRM la Primăria Cluj Napoca

PRM va desemna, vineri, candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, urmând să aleagă dintre patru persoane care şi-au exprimat intenţia de a candida, printre care şi secretarul general al partidului, Gheorghe Funar.

Premierul Emil Boc a demisionat din funcţia de primar

Premierul Emil Boc şi-a prezentat, duminică, demisia din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, înainte cu o zi de expirarea termenului legal stabilit de lege pentru ieşirea din starea de incompatibilitate.

România, primită în rândul candidaţilor la titlul de stat membru CERN

România a fost acceptată formal în rândul candidaţilor la titlul de stat membru al Centrului European de Cercetare Nucleară (CERN), în urma unei decizii luate de Consiliul CERN, informează interactions.org.

BIO: Theodor Stolojan, premierul cunoscut pentru naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor

Theodor Stolojan se află pentru a doua oară în faţa provocării de a conduce Executivul, în mandatul deţinut în perioada 1991-1992, acesta rămânând în istoria recentă prin naţionalizarea valutei şi recapitalizarea băncilor, într-o perioadă economică dificilă.

Geoană: Fiecare va prezenta propriul candidat la prezidenţiale

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi seară, după întâlnirea liderilor PDL şi PSD, că în discuţii a fost clar că fiecare formaţiune va prezenta propriul candidat la alegerile prezidenţiale.

„Bulă este pregătit acum să lucreze şi în Parlamentul României”

Primarul comunei Coloneşti din judeţul Olt, Nicolae Stan (PDL), cunoscut sub porecla de "Bulă", inscripţionată şi pe materialele din campania electorală, l-a învins în alegeri pe preşedintele LPF Dumitru Dragomir, candidat din partea PRM, obţinând mandatul de deputat în Colegiul 2.

Rezultate finale: UDMR a obţinut, în Sălaj, cele mai multe voturi

UDMR a obţinut, în judeţul Sălaj, cele mai multe voturi din partea electoratului, atât la Senat (peste 25.000), cât şi la Camera Deputaţilor (peste 24.000), dar un singur candidat a obţinut în mod direct un mandat, potrivit rezultatelor finale comunicate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Obama, Mona Lisa, Madonna, Mozart şi Eckstein, pe acelaşi afiş

Candidatul UDMR în colegiul 2 Cluj-Napoca pentru Senat, Eckstein Kovacs Peter, a tipărit un afiş electoral în care apare alături de Barack Obama, Mona Lisa, Mozart şi Madonna, în semn de protest faţă de afişele candidaţilor PDL în care apar persoane fără legătură cu alegerile parlamentare.

Un candidat PRM pentru Senat, jefuit în Capitală

Candidatul PRM pentru Senat, Gheorghe Savu, a fost jefuit, într-o intersecţie din Capitală, hoţii plecând cu maşina de teren a acestuia, în care politicianul susţine că avea 25.000 de lei.

Zmărăndescu vorbeşte în Drumul Taberei despre „eliminarea violenţei”

Cătălin Zmărăndescu, candidatul PNG-CD în Colegiul 25 din sectorul 6 Bucureşti, s-a întâlnit, miercuri, cu simpatizanţii săi în Parcul Moghioroş şi a vorbit despre eliminarea violenţei şi reglementarea strictă a accesului în unităţile de învăţământ.

Geoană vrea să combată antisemitismul

Preşedintele PSD Mircea Geoană a participat, marţi, la lansarea candidatului PSD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Africa-Asia, Armand Schor, declarând că vrea să combată antisemitismul - o problemă care "stârneşte un nerv sensibil" - de pe poziţia sa de "om de stânga".

Al Gore îl susţine pe Barack Obama

Fostul vicepreşedinte american Al Gore se va duce în statul american Florida, unde a pierdut în 2000 alegerile prezidenţiale, pentru a-l susţine pe candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, relatează Los Angeles Times.

Reducerea TVA la prezervative, propusă de un candidat al Alianţei PSD+PC

Victor Negrescu, candidat din partea Alianţei PSD+PC pentru Camera Deputaţilor în colegiul 10 din Capitală propune reducerea TVA la prezervative, iniţiativă "care se doreşte să ia în considerare viaţa din ce în ce mai activă a cetăţenilor, dar şi aspectele medicale pe care le implică".

Cluj: Singurul candidat al PC de pe lista Alianţei PSD+PC şi-a retras candidatura

Singurul candidat pentru Parlament al PC pe lista Alianţei PSD+PC Cluj, Decebal Manole Bogdan, s-a retras de pe listă din motive personale, în locul său fiind validat un social-democrat.

McCain: Cursa prezidenţială de la 4 noiembrie va fi foarte strânsă

Candidatul republican la Casa Albă, John McCain, a apreciat luni în cadrul unui miting în Carolina de Nord, că va avea nevoie de votul alegătorilor din acest stat, prin tradiţie republican, întrucât cursa de la 4 noiembrie va fi foarte strânsă.

Mircea Diaconu candidează pentru Senat din partea PNL

Actorul Mircea Diaconu şi-a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă la Piteşti, candidatura pentru un post de senator în colegiul Curtea de Argeş - Câmpulung Muscel, el spunând că, de "spaimă şi de griji", nu a dormit câteva nopţi de când a primit această propunere.

Senatorul Mihail Antonie renunţă la PDL şi candidează din partea PSD

Senatorul Mihail Antonie, anunţat drept candidat al PDL Mureş în colegiul nr. 4 pentru Senat, a declarat, sâmbătă, că a renunţat la această nominalizare pentru a candida din partea PSD, tot la Senat, dar într-un colegiu în care consideră că are mai multe şanse, respectiv în zona Sighişoara.

Mihai Constantinescu promite că va cânta în campanie pentru a transmite mesaje electorale

Solistul Mihai Constantinescu şi-a anunţat, joi, candidatura din partea PER pentru un post de senator, în acelaşi colegiu uninominal în care şi-a depus candidatura şi conservatorul Dan Voiculescu, şi a afirmat că va cânta în campania electorală pentru a transmite mesaje electorale.

John McCain şi echipa lui de campanie au legături cu industria jocurilor de noroc

John McCain, cunoscut ca fiind un pasionat al jocurilor de noroc, a reprezentat în trecut interesele mai multor cazinouri patronate de comunitatea amerindiană şi a obţinut câştiguri de mii de dolari de pe urma unor astfel de partide, relatează cotidianul The New York Times.

Sarah Palin, într-un film în care un „vânător de vrăjitoare” o binecuvântează (Video)

O înregistrare video în care candidata republicană la funcţia de vicepreşedinte al SUA, Sarah Palin, este pe cale de a fi binecuvântată de un "vânător de vrăjitoare" kenyan a circulat joi pe Internet şi ar putea fi stânjenitor pentru echipa republicană.

Cascadorul Szobi Cseh ar putea candida din partea PDL

Cascadorul Szobi Cseh va candida în alegeri din partea PDL, la Camera Deputaţilor, într-un colegiu uninominal din Sectorul 3, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea democrat-liberală.

Iliescu, întrebat despre Congresul extraordinar: „Mai lăsaţi-mă! „

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a refuzat, luni, să răspundă întrebărilor ziariştilor referitoare la decizia BPN al PSD de luni, de a convoca un Congres extraordinar în 27 septembrie, el spunând: "Mai lăsaţi-mă cu congresul!".

Coşea: Am vrut să candidez la Slatina, dar mi s-a spus că aici va candida un fost membru PSD

Deputatul PDL Mircea Coşea a declarat, vineri, la Slatina, că intenţionează să candideze la alegerile parlamentare într-un colegiu din judeţ şi că avrut să candideze chiar la Slatina, dar că liderul filialei i-a spus că nu poate deoarece aici candidează o altă persoană, un fost membru al PSD.

Morar ar mai putea rămâne la conducerea DNA în lipsa unui candidat în locul său – surse –

Daniel Morar ar putea rămâne şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), având în vedere că Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei nu au un candidat în locul acestuia, actualul procuror şef putând fi delegat în funcţie încă 90 de zile, potrivit prevederilor legale.

John McCain, criticat pentru că are un temperament coleric şi este agresiv

Un senator republican, Thad Cochran, îl acuză pe John McCain, candidatul republican la preşedinţia SUA, că are un temperament coleric, prezentând o situaţie în care acesta a fost agresiv, informează Sun Herald.

Obama îl devansează pe McCain în preferinţele electoratului hispanic

Candidatul democrat la Casa Albă, Barack Obama, l-a devansat pe rivalul său republican John McCain în intenţiile de vot ale comunităţii hispanice, care va juca un rol-cheie în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri.

Fiul primarului mort la Voineşti, posibil candidat PSD la Primărie

Fiul primarului mort în ziua alegerilor în localitatea ieşeană Voineşti ar putea fi candidatul PSD la Primărie, în cazul repetării alegerilor, după ce Curtea de Apel Iaşi a anulat, luni, decizia Biroului Electoral Centrale (BEC) privind validarea în funcţia de primar a liberalului Gheorghe Dobreanu.

Examen pe computer la Serviciul de Permise din judeţul Argeş

Programarea şi examinarea pentru obţinerea permiselor de conducere la Serviciul public comunitar de regim permise de conducere din Argeş, se va face, de săptămâna viitoare, pe computer, a anunţat, joi, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

Un candidat dintr-o localitate ieşeană a murit duminică dimineaţă

Candidatul PSD la primăria comunei Voineşti, judeţul Iaşi, care a condus localitatea timp de 18 ani, a murit, duminică dimineaţă, din cauza unei boli grave de care suferea de mai multă vreme.

Videanu: Am votat pentru un candidat serios, nu pentru un aventurier şarmant

Primarul Capitalei, democrat-liberalul Adriean Videanu, a declarat că a votat pentru un candidat serios, nu pentru un aventurier şarmant, şi că Bucureştiul trebuie să îşi rezolve problemele în următorii 4 ani, prin continuarea şi finalizarea actualelor proiecte.