capitala

Percheziţii în Capitală. Mai multe persoane, bănuite că ar fi furat peşte dintr-un lac privat şi l-ar fi vândut fără autorizaţiile necesare

Poliţiştii efectuează, joi, 8 percheziţii în Bucureşti, într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi furat peşte dintr-un lac privat şi apoi l-ar fi vândut fără a deţine autorizaţiile necesare, marfa fiind depozitată în condiţii improprii, în maşini, pentru o perioadă lungă.

Firea anunţă că a fost realizat cel de-al optulea transplant de plămâni într-un spital de stat din Bucureşti

Gabriela Firea anunţă că cel de-al optulea transplant de plămâni într-un spital de stat din Capitală a fost efectuat la Spitalul Sfânta Maria. Organele au fost prelevate de la un tânăr de 15 ani, ai cărui părinţi au acceptat donarea.

Accident rutier în Capitală: O ambulanţă SMURD s-a răsturnat pe carosabil. Un copil şi mama acestuia se aflau în vehicul. FOTO

Un accident rutier a avut loc, luni seara, în Capitală, în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă SMURD, aceasta din urmă fiind răsturnată pe carosabil, anunţă Brigada Rutieră a Municipiului Bucureşti.

Scandalul poluării din Capitală. Firea: Avem preşedinte. Îl rog să convoace CSAT dacă în Bucureşti se respiră otravă

Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat că dacă Bucureştiul ar fi fost atât de poluat pe cât se vehiculează în ultima perioadă, ar fi fost convocat CSAT deoarece ar reprezinta o problemă de siguranţă naţională.

Primarul Capitalei vrea ca linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze: Va crea posibilitatea să se circule civilizat

Primarul Gabriela Firea a anunţat că a depus în Parlament un amendament la Codul Rutier astfel încât linia de tramvai să devină bandă unică şi pentru autobuze, explicând că în acest mod traficul din Bucureşti va fi mai fluent.

Cum comentează Gabriela Firea episodul „vatman versus şofer de BMW”, din Capitală: S-a dovedit utilitatea gardurilor de protecţie

Gabriela Firea a precizat că la incidentul recent în care un şofer şi un vatman din Capitală s-au şicanat în trafic s-a dovedit utilitatea gardurilor de protecţie ale liniilor de tramvai. Primarul anunţă că 4 linii de tramvai sunt protejate de garduri şi se lucrează pentru extinderea numărului lor.

Orban, despre o posibilă candidatură la Primăria Capitalei: E o minciună gogonată

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că informaţia apărută în spaţiul public potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis i-ar fi cerut să candideze la Primăria Capitalei, este „o minciună gogonată”.

Poliţiştii au sancţionat 31 de persoane care cereau ilegal taxă pentru locuri de parcare în Capitală

Poliţiştii Capitalei au efectuat, vineri, o razie în centrul Bucureştiului şi au depistat 31 de persoane care cereau ilegal taxă pentru locurile de parcare. În urma acţiunii, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 5.000 lei.

Razie în Capitală: 30 permise reţinute. Descoperirea poliţiei în maşina unui tânăr care consumase cocaină. VIDEO

Poliţiştii din Capitală au reţinut 30 de permise pentru conducere sub influenţa alcoolului şi depăşirea vitezei. Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce consumase cocaină, fiind găsite în maşina sa şi 60 de pastile albastre, 3 plicuri cu substanţă albă şi 270 grame de substanţă vegetală.

Gabriela Firea a anunţat finalizarea lucrărilor la Podul Grant în primăvară. În realitate, va fi gata doar prima etapă. FOTO şi VIDEO

Recent, primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că în primăvara 2020 se va finaliza reabilitarea Podului Grant. În realitate, este vorba de terminarea lucrărilor din prima etapă a acestei reabilitări. Mai mult, joi, la ora 13.00, pe şantierul de la Podul Grant nu era niciun muncitor.

Incendiu puternic în Bucureşti, la fabrica Electromontaj. Ce au arătat măsurătorile privind calitatea aerului din zonă – FOTO

Pompierii anunţă că incendiul din Sectorul 3 al Capitalei, produs la Fabrica de Electromontaj a fost stins, subliniind că măsurătorile privind calitatea aerului din zonă au arătat că nu au fost constatate depăşiri ale valorilor acceptate.

Cortegiu funerar, filmat pe contrasens în Capitală. Traficul a fost blocat. VIDEO

Imagini incredibile, filmate de un martor în sectorul 3 din Capitală, zona Dristor, unde un cortegiul funerar a intrat pe contrasens în drum spre cimitir.

Bărbatul accidentat pe o trecere de pietoni, în Capitală, a murit

Bărbatul în vârstă de 74 de ani care a fost accidentat, marţi, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, a decedat, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Anul 2020 aduce noi taxe pentru cei care circulă cu maşini vechi prin Bucureşti. Cât va costa vinieta

Anul 2020 aduce cu sine introducerea unei noi taxe, numită Oxigen, care se va aplica celor care vor circula cu maşina în Capitală, în funcţie de norma de poluare, vinieta urmând să coste între 500 lei şi 1.900 lei pe an.

O ţară renunţă la show-ul de artificii de Revelion din capitală, după ce s-a confruntat cu incendii masive în ultima vreme

Tradiţionalul show de artificii care urma să fie prezentat de Revelion în Canberra, capitala Australiei, a fost anulat din cauza riscului crescut de incendii de vegetaţie, potrivit ABC.

Cum promovează Gabriela Firea Capitala pe Facebook: „Un oraş de care merită să te îndrăgosteşti”. VIDEO

Gabriela Firea prezintă pe pagina sa de Facebook un filmuleţ de promovare a Bucureştiului, despre care spune că este un oraş viu şi cald, care zâmbeşte. „Un oraş de care merită să te îndrăgosteşti”, spune primarul.

Proiectul Oxigen. Gabriela Firea anunţă că familiile cu maşini non-Euro vor fi sprijinite să-şi schimbe autoturismul

Gabriela Firea a precizat că municipalitatea va sprijini familiile care au maşini non-Euro 1 sau 2 să îşi schimbe autoturismul, deoarece în 2020 proiectul Oxigen va interzice accesul acestora în centrul Capitalei.

Bărbat din Capitală dus la spital, după ce câinele său, speriat de petarde, l-a atacat. Ce s-a întâmplat cu animalul

Un bărbat din Capitală a ajuns la spital în a doua zi de Crăciun după ce câinele său, speriat de exploziile petardelor, l-a atacat şi i-a provocat mai multe răni la picioare. Poliţiştii locali au ajutat la capturarea animalului, care se află acum la un adăpost.

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturi în scădere de la o zi la alta şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de temperaturi în scădere de la o zi la alta şi ninsori.

13 persoane au încercat să se sinucidă de Crăciun în Capitală. 1000 de oameni au sunat la ambulanţă

Peste 1.000 de persoane din Capitală au solicitat ajutorul ambulanţei în ultimile 24 de ore, care au acuzat probleme digestive sau au consumat prea mult alcool. Dintre acestea, 726 au fost urgenţe cod roşu, iar 13 persoane au încercat să se sinucidă.

Lista spitalelor din Capitală care vor asigura asistenţa medicală de Crăciun

Un număr de nouă spitale vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în zilele de 25 şi 26 decembrie, potrivit unui anunţ al Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB), publicat pe site-ul insituţiei.

Captură de 1 milion de euro în Capitală: Zeci de kilograme de heroină, găsite de poliţiştii bucureşteni. VIDEO

Poliţiştii şi procurorii au făcut o capture de peste 33 kilograme de heroină în valoare de 1 milion de euro, în urma unor percheziţii la traficanţi de droguri. Patru traficanţi au fost reţinuţi, din care apoi doar doi arestaţi.

Autobuz STB şi două maşini, implicate într-un accident în Capitală: Unul dintre vehicule, răsturnat. Starea victimelor

Un autobuz şi două maşini au fost implicate într-un accident, sâmbătă seara, în centrul Bucureştiului, unul dintre vehicule răsturnându-se, rezultând două victime, rănite uşor, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Programul magazinelor de Crăciun şi Revelion

Programul magazinelor din Capitală de Crăciun şi Revelion în 2019. Anul acesta, românii vor sărbători Naşterea Domnului într-o zi de miercuri, iar trecerea în noul an va avea loc o săptămână mai târziu, în noaptea dinspre marţi spre miercuri. Cu această ocazie, marile magazine vor funcţiona după un orar special.

ALERTĂ METEO: Noi avertizări nowcasting, inclusiv în Capitală. Ce alte judeţe sunt vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări nowcasting cod galben de ceaţă şi burniţă. Noile alerte vizează Bucureştiul şi 7 judeţe.

Nicuşor Dan anunţă că poate candida independent la Primăria Capitalei, după modelul lui Sorin Oprescu

Nicuşor Dan a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că nu există o interdicţie legală să fie candidatul independent la Primăria Capitalei, susţinut de Alianţa USR-PLUS şi de alte partide de Opoziţie. Acesta a explicat că poate candida independent, la fel cum a făcut Sorin Oprescu în 2012, sprijinit de USL.

Prima salină construită într-o grădiniţă din Capitală. La ce îi ajută pe copii şi de ce a devenit un trend. FOTO

Copiii de la Grădiniţa numărul 251 din Sectorul 1 al Capitalei vor beneficia de o salină de suprafaţă, cei mici urmând să desfăşoare aici activităţi didactice, cu acordul părinţilor, anunţă, joi, un comunicat al Primăriei Sectorului 1.

Două femei, agresate de un necunoscut, cu un cuţit, în Capitală. Un cetăţean străin a fost reţinut

Un cetăţean israelian a fost reţinut de autorităţile române după agresarea a două femei în centrul Bucureştiului, afirmă surse citate de site-ul Ynetnews.com.

Focuri de armă în Capitală. Un şofer a fost imobilizat şi dus la secţie. VIDEO

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost prins de oamenii legii conducând fără carnet, individul fiind somat de oamenii legii să oprească maşina la al cărui volan se afla, cu un foc de armă, incidentul având loc în Bucureşti, informează Poliţia Capitalei.

Aglomeraţie pe DN, pe sensul spre capitală. Se circulă în coloană între Posada şi Comarnic

Centrul Infotrafic anunţă că, duminică seara, traficul pe DN1, Bucureşti-Braşov, este aglomerat pe sensul de mers spre capitală. Se circulă în coloană între localităţile Posada şi Comarnic, unde viteza de deplsare este de 30-40 km/h.

O femeie a fost găsită moartă într-un parc din Sectorul 6 al Capitalei. Ce se afla lângă cadavru

O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă dimineaţă, într-un parc din Sectorul 6 din Bucureşti, informează Poliţia Capitalei. Sesizarea a venit prin apel la 112, iar corpul femeii a fost transportat la INML, poliţiştii încercând să afle ce s-a întâmplat.

Accident mortal în Capitală: O femeie a murit după ce a fost lovită de o maşină de gunoi

În jurul orei 11.50, un şofer în vârstă de 39 de ani, care se deplasa pe Calea Dorobanţi dinspre Piaţa Dorobanţi către Charles de Gaulle, când a ajuns în dreptul Liceului „I. L. Caragiale” a surprins şi accidentat o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, informează Brigada Rutieră.

Compania ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcţionează nelegal

Sistemul de termoficare al Capitalei funcţionează nelegal, după ce Termoenergetica a refuzat nejustificat să semneze contractul cu ELCEN, arată un comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

METEO de weekend, 7 – 8 decembrie 2019: Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei. Zonele cu lapoviţă şi ninsoare

Vremea va fi frumoasă, cu valori uşor mai ridicate faţă de normalul acestei perioade. La orele dimineaţii va fi în continuare rece, transmite ANM.

Fenomen ciudat în Capitală: Un nor cilindric uriaş a stat nemişcat câteva ore peste Bucureşti. FOTO şi VIDEO

Un nor cilindric uriaş a apărut, sâmbătă, pe cerul Capitalei şi a rămas nemişcat timp de câteva ore. Bucureştenii au postat imagini cu fenomentul ciudat, acestea devenind virale. Specialiştii spun că fenomenul este atât de rar, încât nu se cunoaşte mecanismul prin care se formează.

Cutremurul din Albania, cel mai puternic din ultimii 40 de ani. Bilanţul victimelor a crescut. VIDEO

Cel puţin 23 de persoane au murit, în timp ce multe altele au fost date dispărute şi sute au fost rănite în urma cutremurului puternic care a lovit Albania marţi, relatează CNN.

METEO de weekend, 23 – 24 noiembrie 2019: Sfârşit de săptămână cu temperaturi foarte scăzute şi ploi. Cum va fi vremea în Capitală

Vremea în weekend va fi rece şi închisă iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua. În rest, cerul va fi variabil iar temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei, transmite ANM.

Prognoză nouă pentru Capitală, emisă de ANM. De când încep ninsorile

Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţă, interval în care vremea va fi deosebit de rece, cu ploi temporare. Potrivit ANM, vineri seară ar putea să apară lapoviţa şi ninsoarea.

METEO de weekend, 9 – 10 noiembrie 2019: Vreme frumoasă şi deosebit de caldă. Maxime de până la 24 grade Celsius

Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, transmit meteorologii.

METEO #azi 4 noiembrie 2019: Vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Zonele în care sunt aşteptate ploi

Astăzi vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, noros în regiunile intracarpatice şi cele montane unde sunt posibile ploi slabe, anunţă ANM.