caragiale

Ion Cristoiu: Plăcerea lui Caragiale de a descoperi texte imbecile

Abordare grotescă. E uimitor cît de repede au ajuns prozatorii cehi la un mod al lor de-a vedea lumea, un mod cehesc, uşor de recunoscut, printre altele, şi în filmele lor: Abordarea grotescă a lumii, abordare gata-gata să cadă în vulgarizare. Semnificativ pentru acest fel de a vedea lucrurile rămîne abordarea iubirii. La ruşi, iubirea […]

Ion Cristoiu: Nomenclatura sărăcimii

Primii ani de după decembrie 1989 se aseamănă în istoria naţională cu anii 1945-1947 şi 1871-1875. Despre perioada imediat postbelică s-a mai scris. Anticomunismul dogmatic pune mişcările de stradă exclusiv pe seama comuniştilor teleghidaţi de la Moscova. Comuniştii au şi ei un rol, desigur, în convocarea şi organizarea manifestaţiilor. Nu pot revendica însă amploarea fără […]

Ion Cristoiu: Cum s-au născut noile clişee politice

Ca la Swift. Ciupind, probabil, din amintiri despre marele satiric, monografia lui B. Jordan şi Lucian Predescu „Caragiale. Tragicul destin al unui mare scriitor”, editura Cugetarea, 1939, se ocupă şi de directoratul lui Caragiale la Teatrul Naţional.

Ion Cristoiu: Excesul de gălăgie la personajele lui Caragiale

Izbitoare chiar de la început în lumea lui Caragiale e nemaipomenita agitaţie erotică a personajelor. Rică Venturiano cade în genunchi şi suspină. Veta boceşte. Miţa Baston umblă prin bal cu vitrionul, ca să se răzbune. Avem aici, înainte de toate, o concretizare a unei caracteristici mai largi a personajelor caragialiene: uriaşul consum de energie. Sub […]

Ion Cristoiu: Rodul eternei lehamite româneşti

După decembrie 1989, exilaţii s-au grăbit să revină în Gubernia România animaţi de impulsuri diverse. Unii pentru a se făli cu lupta lor, departe de ţară, împotriva Hidrei bolşevice. Alţii, din nevoia de a se întoarce pe meleagurile natale. Nu puţini însă au fost cei care au socotit că ar putea obţine oarece profit din […]

Ion Cristoiu: O nedumerire mereu actuală

Impiegatul care trăieşte pe picior mare. Scrie Caragiale în schiţa „Slăbiciune”: „Vedeţi pe acest mic impiegat. Ştiţi cată leafă are tânărul pe lună? 150 de lei… adică 150 în stat, în mană capătă 135; care va să zică, 1.620 de lei pe an; prin urmare, are venit, din munca lui, câte 4 lei şi 44 […]

Ion Cristoiu: Efectul ruşilor asupra servitoarelor

În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureştii lui 1877 sînt luaţi cu asalt de ofiţerii ruşi, gata să-şi cheltuiască banii nebuneşte. Înfloresc cârciumile, cazinourile, traficul de valută şi contrabanda. Românii învaţă de la ruşi cum […]

Ion Cristoiu: Hai să-i ardem un chef!

Prin bileţelul buclucaş, Miţa din „D’ale Carnavalului” a lui Caragiale îşi cheamă iubitul. Motivul: „Sunt singură şi ambetată!” Starea cu pricina cere un tratament. Nu unul sexual, cum am risca să credem, noi, cei de azi, consumatori de filme decoltate, ci altul: cheful. Concluzia stării de ambetare: „Hai să-i ardem un chef!” Caragiale a evitat […]

Ion Cristoiu: Un român universal: Milescu-Spătaru

M-am înşelat. Nu ştiu cum am crezut că în piesa lui Camil Petrescu, Danton apare un pasaj în care colegii de ghilotină ai fostului ministru al Justiţiei îi reproşează condiţiile infecte de la închisoarea Conciergerie. La Găgeşti, convins că piesa conţine şi acest pasaj, m-am chinuit o grămadă să găsesc textul pe Internet. A fost […]

Ion Cristoiu: Spre deosebire de Alecsandri, Caragiale e de treabă cu femeile

De unde sînt aduse formele fără fond. Potrivit lui Garabet Ibrăileanu imitarea formelor apusene e la noi ridiculizată atît de Alecsandri, cît şi de Caragiale. Numai că în timp ce autorul Chiriţelor se opreşte la clasele de sus – la boierime, desigur –, Caragiale coboară în mahala. În răstimpul dintre momentul Alecsandri şi momentul Caragiale, […]

COMENTARIU Marius Oprea: Consens politic, ca în Caragiale: ”să se schimbe, primesc”… Dar de fapt, nu ne atingem de pensiile speciale. Doar le coafăm, ca să placă Băncii Mondiale

Am urmărit declaraţiile şi evoluţiile discuţiilor privind pensiile speciale. Da, aşa e, cum spune domnul ministru Câciu, de la finanţe, ”e multă ipocrizie” în chestiunea lor. Politică, bineînţeles. El măcar a recunoscut că nu prea are de gînd să facă schimbări majore, afirmînd că ”obiectivul de reducere a cheltuielor cu pensiile speciale din PIB este […]

Ion Cristoiu: Personajele lui Caragiale vorbesc ca-n cărţile proaste

Dorinţa noastră. Nesiguranţa ca o condiţie a omului, după Blaise Pascal: „Stăm într-un loc vast, mereu nesiguri şi plutind între ignoranţă şi cunoaştere; şi dacă ne gîndim să mergem mai departe, ţinta noastră se clatină şi ne scapă; ea se desprinde de noi şi fuge cu o fugă veşnică; nimic nu o poate opri. Aceasta […]

Ion Cristoiu: Pe Mareşalul Antonescu l-au trădat generalii

„Bucureştii sînt capitala românismului”. Marele analist al tuturor timpurilor româneşti, l-am numit pe I. L. Caragiale, scria în tableta Enormităţi din Voinţa naţională, 3 iulie 1885: „Un om numai prin faptul că hrăneşte în sufletul său o sumă de principii nu poate însemna politiceşte nimic. Politica este domeniul practicei. Oricîte frumoase teorii de liberalism, progresism, […]

Ion Cristoiu: De ce era Cetăţeanul lui Caragiale Turmentat

Cum iau naştere noi partide. Nu ştiu cum se face, dar întorcîndu-mă de la Complexul Comercial Băneasa, dînd în clocot de bucureşteni care se plimbă pe culoarele mărginite de magazine cu vînzătoare care-şi fac unghiile, ca şeici din Arabia Saudită pe Champ Elyssée, îmi vine în minte chestia cu Cetăţeanul Turmentat. De fapt, nu mi-a […]

Ion Cristoiu: Personajele lui Cehov şi ale lui Caragiale suferă de aceeaşi boală: Vanitatea

Ca toţi marii satirici, Anton Pavlovici Cehov e un geniu în materie de radiografie a vanităţii omeneşti. El nu putea să nu observe, ca toţi marii sceptici, că principala formă de expresie a vanităţii se dovedea, şi în Rusia ţaristă, părerea. Nu e de loc întîmplător că piesele lui Cehov îşi au plasată acţiunea în […]

De la ”Teatrul cel Mare” la Teatrul Naţional ”I.L.Caragiale”- 170 de ani de istorie teatrală

La acest sfârşit de an 2022, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cunoscut iniţial ca „Teatrul cel Mare", marchează 170 de ani de la fondare şi tot 170 de ani de la naşterea celui care îi este patron spiritual, marele dramaturg Ion Luca Caragiale.

Ion Cristoiu: Kievul lui Bulgakov – asediat de viscolul Istoriei

Umflate cu pompa. Pe 13 februarie 1893, moare Maria Rosetti, soţia lui C.A. Rosetti, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri liberali. Oficiosul PNL, Evenimentul, de la Iaşi, tipăreşte în pagina a doua a numărului din 16 februarie 1893 (ziarele se antedatau) acest ferpar, ilustrînd categoric stilul presei din vremea lui Caragiale: „Maria C.A. Rosetti, ilustra […]

Ion Cristoiu: Caragiale avea oroare de cufureala fără sfîrşit care era publicistica vremii sale

1. Citesc Publicistica lui Caragiale din nou cu creionul în mînă. Mă gîndesc chiar la o rubrică, deşi nu nouă, Proza în publicistica lui Caragiale, consacrată nestematelor de proză din articolele de ziar ale marelui scriitor. De unde se nasc nucleele de proză excepţională din publicistica lui Caragiale? Mi-a trebuit ceva vreme de lectură pentru […]

Ion Cristoiu: Caragiale despre „starea bolnăvicioasă a publicisticii româneşti”

1. Regretatul Ion Raţiu mi-a atras atenţia asupra unui truc folosit cu hărnicie de Pamfil Şeicaru în comentariile sale de la Curentul: invocarea unui autor străin pentru a conferi autoritate punctelor de vedere ale gazetarului român în chestiuni tipic dîmboviţene. În istoria gazetăriei noastre, Pamfil Şeicaru nu e, în această privinţă, un inovator. Şmecheria cu […]

Ion Cristoiu: Pe Caragiale nu românismul îl enerva, ci dîmboviţeanismul

1. Din notele aşezate la finele volumului de Publicistică din Arghezi dau peste însemnări despre cum activa cenzura antonesciană. Dacă aş reuşi să mă concentrez normal, aş face din asta un eseu. Pentru Informaţia zilei, Arghezi trimite la cenzură tableta Hoţul. E un text despre cîinele său, Hoţul, prin nimic diferit de numeroase alte texte […]

Ion Cristoiu: Un chibiţ politic pătimaş : Românul

„Din ziua cînd Republica se va întemeia şi la fii ginţii latine de la Dunăre, poporul suveran nu va mai plăti nici un bir, şi fiecare patriot republican, pe lîngă toate cîştigurile indirecte ce-o putea avea din această onorabilă profesie liberă, va mai primi de la Stat şi cîte 500 lei noi pe lună, plătiţi […]

Ion Cristoiu: TeFeLiştii l-ar fi făcut praf şi pulbere pe Marin Preda

Căutînd ce-am scris despre capitolul Stalin din ediţia necenzurată a Delirului, dau peste eseul Delirul vremurilor, întocmit pentru a justifica la mult timp după scandalul din 1991 decizia mea de a opera în ediţia imediat postdecembristă modificări pe care le-am văzut ca dorite de autor dacă ar fi trăit vremurile libertăţii de expresie. La un […]

Ion Cristoiu: Rolul copleşitor al femeii în bătăliile pentru putere din Istoria Lumii

1. Nemuritorul Caragiale despre nemuritorul popor român: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie; căci e ştiut că din discuţie răsare scînteia adevărului. Nu […]

Ion Cristoiu: În urmă cu un secol şi ceva Caragiale a prevăzut telenovelizarea Presei occidentale de azi

Cînd am scris Radiografia ştirilor din surse, un eseu despre nemuritorul Caracudi al lui Caragiale, am pus accentul pe relaţia dintre cititor şi gazeta Revolta naţională care publica ştiri născocite pe bancă în Cişmigiu. S-ar putea explica, mai greu, ceea ce se întîmplă, din clipa cînd maşinăria de născocit ştiri se pune în mişcare: „Şi […]

Ion Cristoiu: Ionel Brătianu: Valoarea unei domnii, ba chiar şi a unei preşedinţii, se judecă după Proiectul de ţară

1. Caragiale e convins că oamenii nu sînt egali. Ca inteligenţă, ca talent, ca înzestrare. În anii proletcultişti se afirma că oricine poate să scrie un roman precum Balzac sau Tolstoi, cu singura condiţie de a avea o viziune revoluţionară. Cînd am scris despre neghiobia campaniei duse de Scînteia din anii stalinişti pentru promovarea Talentelor […]

Ion Cristoiu: Caragiale, despre cum învie morţii presa noastră

1. Pentru eseul mai amplu, Caragiale despre contribuţia presei la tîmpirea poporului, reţin crunta ironizare de către marele satiric a ceea ce azi se numeşte fake news şi ieri, alaltăieri, încă de pe vremea Măritei Rome se numea pur şi simplu născocire gogonată. În articolul (nesemnat, dar identificat de Şerban Cioculescu) Însemnătatea presei din Moftul […]

Ion Cristoiu: Ca şi politicienii de azi, personajele lui Caragiale din mahala sînt obsedate de imaginea lor publică

Mai toate personajele lui Caragiale sînt obsedate de ceea ce ele numesc onoare. Jupîn Dumitrache e în stare să facă moarte de om dacă îi trece cuiva prin cap s-o bîrfească pe nevastă-sa. Miţa Baston pune la cale un atac cu ceea ce crede ea a fi vitriol împotriva amantului care o traduce şi, prin […]

Ion Cristoiu: Certurile se petrec în familie. În Famiglia care e întreaga noastră clasă politică

Cum primii ani ai Guvernării Ionel Brătianu stau sub semnul unei salve de Comploturi (comuniste, fasciste), toate date-n gît ulterior ca născociri diversioniste, Liviu Rebreanu iscăleşte în Oficiosul Partidului Naţional Român, România, de joi, 13 noiembrie 1924, comentariul de pagina întîi – Comploturi. Teza marelui scriitor, aici publicist, e că invocarea Complotului ţine de armele […]

Ion Cristoiu: Politicînd – un verb născocit de Arghezi pentru a desemna trăncăneala de azi despre politică

1. „Asta n-aş fi crezut-o – zise el – să condamne la zece ani un om nevinovat. Că au condamnat un nevinovat la cinci ani, am mai auzit, dar la zece ani, mi se pare prea mult!” (Haşek, „Soldatul Svejk”) 2. Comandatul de marină Tăutu e cel care-i pune lui Carol al II-lea la dispoziţie […]

Ion Cristoiu: Caragiale despre deosebirea dintre imagine şi realitate

1. Continuînd să fie dezamăgit de guvernul Ţărănist, pe zi ce trece tot mai întors la năravurile Guvernării liberale, de înţeles, deoarece Ţărăniştii tot români erau,  Tudor Arghezi se ocupă în tableta Sufletul deficitar, Bilete de papagal, 5 iunie 1929, de valul de legiferări stîrnit de noua Putere. Lui Arghezi asta îi dă prilejul de […]

Ion Cristoiu: Tradiţia luatului pe arătură în politica românească

1. George Magherescu lucrează la Secţia a III- a Operaţii a Marelui Stat Major. În această ipostază se deplasează în Basarabia, la Hotin. Ce l-a impresionat cel mai mult aici la Hotin ne va povesti el mai tîrziu în Memoriile publicate la editura Adrian Păunescu în 1991 sub titlul Adevărul despre Mareşalul Antonescu: „Ce mă […]

Ion Cristoiu: Mîndria de a fi rus satirizată de Cehov

Mîndria de a fi român e luată peste picior de I.L. Caragiale ca izvor al multor momente satirice. Aşa zisul patriot descoperă în fel de fel de fleacuri argumente pentru a se făli cu superioritatea noastră asupra altor neamuri. Surprind însă şi la Cehov aceeaşi cruntă ironizare a fuduliei naţionaliste ca nărav al ruşilor de […]

Ion Cristoiu: Cum ar fi scris Caragiale pe Facebook

La o distanţă în timp substanţială ajung din nou la Librăria din Focşani. De cum intru mă îndrept spre tejghea pentru a oferi librăreselor o minge de fotbal. Dacă aş fi pe Facebook, ar trebui să trîntesc la finele aserţiunii un emoticon menit a dezvălui că vreau să stîrnesc rîsul. Apropo de emoticoane. Cele mai […]

Ion Cristoiu: În atenţia lui Klaus Iohannis: Copilul român trebuie învăţat să iubească Natura cu inima!

De la Aleph News sînt sunat ca să particip la o iniţiativă gazetărească: De Ziua lui Eminescu, declarată Zi a culturii naţionale, vedetele postului – înţeleg că şi eu sînt printre ele – urmează să comenteze un eveniment de azi ca şi cum ar face-o Eminescu de acum o sută de ani şi ceva. Textul […]

Ion Cristoiu: Rolul aperitivului în politica românească

1. Ioan Valahul e un personaj simbol în Princepele lui Eugen Barbu. Şoaptele literare susţin că personajul îl are drept prototip real pe regretatul Ioan Lăncrăjan. Oricum, pentru Eugen Barbu, el se vrea vocea autohtonă a românului peste care trec, asemenea valurilor peste pietrele statornice, domniile vremelnice. De aceea, spusele sale Princepelui au valoare emblematică: […]

Ion Cristoiu: „Gîndirea caragialistă şi stilul caragialist sînt în floare”

1. Din tableta lui Arghezi Caragialismul, tipărită în Informaţia zilei, 21 mai 1943, reţin o pătrunzătoare definiţie a oportunismului în politică şi în alte locuri, dacă nu chiar în toate locurile: „De la un timp, s-a introdus în vocabular «cioara vopsită» care indică în politică şi relaţii spiritul diplomatic cu pungăşie, două valori pentru analiza populară egale. E fostul […]

Ion Cristoiu: Să-i înţelegem şi pe ziariştii care scriu pentru bani

1. Pentru capitolul Complotul mucoşilor, consacrat aşa-zisului complot al studenţilor din Grupul C.Z. Codreanu (9 octombrie 1923) din eseul despre Achitarea de la Turnu Severin scanez articolele din ziarul Mişcarea plimbînd pe paginile părăginite scanerul portabil. Mişcarea din 1923-1924 e un oficios liberal, mai bine zis, un oficios al Clubului ieşean al PNL. E, aşadar, […]

Ion Cristoiu: Pentru personajele semidocte ale lui Caragiale ziarele sînt Facebook-ul cititorilor de azi

Recitind proza lui Caragiale pentru Jurnalul meu video, bag de seamă că personajele sînt la curent cu ultimele informaţiuni. Atît în discursuri de cîrciumă, cît şi în intervenţii la judecătorie, la ghişeu, în tren sau în dormitor, personajele invocă întîmplări din politica internă, dar şi din cea externă. Personajele lui Caragiale, gata să piardă timpul […]

Ion Cristoiu: Cine i-a sugerat lui Klaus Iohannis să impună alianţa PNL-PSD

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie schiţa lui Caragiale, Situaţiunea, pentru a evidenţia, în contextul negocierilor privind o alianţă de guvernare între PNL şi PSD, o trăsătură a ceea ce se numeşte sufletul românesc: nevoia de stabilitate, de autoritate, nu de puţine ori contrazisă în democraţie de certurile între partide şi din interiorul partidelor. Redăm […]

ION CRISTOIU. Tipic românesc: Iluzia că participi la marea politică vorbind despre politică

S-a mai observat, desigur, că eroii lui Caragiale citesc. Prost, înţelegând aiurea, dar totuşi citesc. Jupân Dumitrache şi Ipingescu privesc ziarul cu sfinţenie. Presa îi fascinează. Cred în spusele ei, chiar si când acestea sunt aiuristice. Zita e mare amatoare de lecturi; fie şi ieftine iar Veta fredonează melodii pe poezii la modă. Ziarul joacă […]