carte

Un fost profesor universitar a lansat o carte despre plagiat. Ce preţ are volumul

Un fost profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Dorin Isoc, a lansat, marţi, cartea "Ghid de acţiune contra plagiatului: bună conduită, prevenire, combatere" şi a dat fiecărui cumpărător "un certificat de autenticitate a volumului".

Iliescu, la lansarea cărţii lui Năstase: Nota comună este referirea la Traian Băsescu, o obsesie a lui Năstase

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat sâmbătă, la lansarea cărţii lui Adrian Năstase "Exerciţii de libertate", că "o notă comună" a analizelor lui Năstase este referirea la preşedintele Traian Băsescu, "o obsesie" a fostului premier.

Elie Wiesel şi Barack Obama colaborează pentru lansarea unei cărţi

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama.

REPORTAJ: Ediţia a XV-a a târgului Kilipirim – preţuri mici, vizitatori puţini

Târgul de carte Kilipirim, deschis până duminică, la Galeria Dalles din Capitală, le oferă şi la această ediţie cititorilor sute de titluri din cele mai diverse, reducerile practicate fiind de până la 80%. Cu toate acestea, prezenţa vizitatorilor în primele trei zile a fost redusă.

BookLand prelungeşte proiectul „Cărţi gratuite în InterCity” până pe 13 noiembrie

BookLand prelungeşte proiectul "Cărţi gratuite în InterCity" până pe 13 noiembrie, astfel că, până la acea dată, călătorii tuturor trenurilor Intercity din reţeaua feroviară din România vor avea ocazia să-şi petreacă timpul citind, informează un comunicat.

Târgul Gaudeamus, între 21 şi 25 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din Capitală

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură 2012 se va desfăşura între 21 şi 25 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

Autobiografia lui Zlatan Ibrahimovici, nominalizată la premiile literare suedeze

Autobiografia fotbalistului echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, scrisă împreună cu un jurnalist, a fost nominalizată la premiile literare suedeze, a anunţat, luni, juriul.

Pippa Middleton nu e prea încântată de celebritatea posteriorului ei

Pippa Middleton, sora lui Catherine, ducesă de Cambridge, a dezvăluit în cartea sa, "Celebrate", că "este un dezavantaj să fii faimoasă pentru formele apetisante ale posteriorului şi pentru statutul social pe care îl au sora şi cumnatul tău".

Femeia din centrul scandalului Polanski îşi va scrie memoriile

Femeia din cauza căreia regizorul Roman Polanski a fost condamnat pentru pedofilie, în SUA, în anii 1970, a anunţat că va scrie o carte în care va prezenta propria versiune despre acest subiect.

Plângerea unui bărbat ce susţinea că a întreţinut relaţii sexuale cu Travolta, respinsă de justiţie

Un judecător din Los Angeles a respins plângerea depusă împotriva lui John Travolta de un bărbat, care într-o carte pe care a publicat-o în acest an pretindea că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu actorul american.

Poveşti despre pasiunea Regelui Mihai pentru automobilism, la lansarea volumului „Maşinile Regelui” – FOTO

Principele Radu al României, care semnează cartea "Maşinile Regelui", a vorbit despre pasiunea Regelui Mihai pentru automobilism, despre maşinile preferate ale monarhului, dar şi despre dragostea acestuia pentru viteză, vineri, cu ocazia lansării volumului, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

J.K. Rowling, autoarea seriei „Harry Potter”, a lansat primul său roman pentru adulţi

"The Casual Vacancy", primul roman pentru adulţi al scriitoarei britanice J.K. Rowling, a fost lansat joi dimineaţă în librăriile din Marea Britanie.

„Amintiri” despre Salman Rushdie, la lansarea „Memoriilor” scriitorului, marţi, la Bucureşti

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat "amintiri" despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, "Joseph Anton. Memorii".

Monica Lewinsky vrea să scrie o carte despre aventura ei cu Bill Clinton

Monica Lewinsky intenţionează să scrie o carte despre aventura pe care a avut-o cu fostul preşedinte american Bill Clinton în perioada în care era asistentă la Casa Albă, afirmă presa americană, citând o sursă a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

Primul concurs naţional de design de carte, în octombrie în Bucureşti

Prima ediţie a concursului naţional de design de carte "Cele mai frumoase cărţi din România" va avea loc în Capitală în perioada 2 - 8 octombrie.

Pentagon: Cartea despre raidul împotriva lui Osama ben Laden conţine informaţii clasificate

Cartea scrisă de un fost membru al trupelor speciale americane pe tema operaţiunii care a condus la eliminarea lui Osama ben Laden conţine informaţii sensibile şi clasificate care ar necesita o acţiune judiciară, anunţă Pentagonul.

Corespondenţa privată a lui Anders Breivik a fost făcută publică într-o carte, în Norvegia. Care au fost planurile extremistului

O casă de editură a publicat, luni, o parte din corespondenţa electronică a lui Anders Behring Breivik, care dă o imagine de ansamblu asupra pregătirilor făcute înainte de atacurile din 22 iulie 2011 şi care confirmă, potrivit autorului cărţii, responsabilitatea penală a lui Breivik.

Sora Ducesei de Cambridge, Pippa Middleton, debutează ca scriitoare

Pippa Middleton, cumnata prinţului William, va debuta ca scriitoare cu un volum despre petrecerile în familie, intitulat "Celebrate: A Year of British Festivities for Families and Friends".

Un profesor din Lugoj dedică elevilor o carte cu limbaj pornografic, despre experienţele sale sexuale

Un profesor de istorie la Colegiul Naţional "Iulia Haşdeu" din Lugoj, care este şi director adjunct al şcolii, le-a dedicat elevilor săi o carte scrisă de el - "Nefinisate opere postume" -, care conţine pasaje pornografice, dascălul vorbind despre experienţele sale sexuale.

Topul celor mai populare cărţi care nu mai sunt reeditate. Ce volum conduce

Controversatul volum "Sex", lansat în 1992 de Madonna, în care cântăreaţa şi-a exhibat fantasmele, se află pe primul loc în topul celor mai populare cărţi care nu mai sunt reeditate de către edituri, realizat de BookFinder.com.

„Scrisori către o tânără gimnastă”, de Nadia Comăneci, va fi lansată pe 31 iulie

Ediţia a doua a cărţii autobiografice "Scrisori către o tânără gimnastă", scrisă de Nadia Comăneci şi care cuprinde mini-eseuri despre cariera primei gimnaste din lume care a primit nota 10, va fi lansată pe piaţă pe 31 iulie, informează Fundaţia Nadia Comăneci.

Povestea „singuraticului” care în prezent are 70.000 de prieteni – VIDEO

Despărţirea de iubita lui a fost un eveniment marcant pentru personajul care a început să-şi spună "Singuraticul". A fost pe punctul de a se sinucide, dar a trecut peste toate printr-o metodă inedită.

Trupa Kiss a lansat cea mai voluminoasă carte din istoria muzicii rock – FOTO

Trupa americană Kiss a lansat, marţi, la Londra, cea mai voluminoasă carte din istoria muzicii rock, sub forma unui album fotografic de mari dimensiuni.

Directorul Eximtur, Lucia Morariu: Cel mai mult m-am simţit discriminată când am lucrat la Guvern

Directorul Eximtur, Lucia Morariu, fost secretar de stat pentru turism în Cabinetul Tăriceanu, a declarat, marţi, la Conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor, organizată de MEDIAFAX, că s-a simţit cel mai mult discriminată ca femeie când a lucrat la Guvern.

O carte aparţinând preşedintelui George Washington, vândută la licitaţie. Ce sumă s-a obţinut pentru ea

O colecţie istorică de texte ale Congresului care a aparţinut primului preşedinte american George Washington şi include o copie adnotată a Constituţiei, a fost achiziţionată vineri de la casa de licitaţii Christie's din New York cu 9,82 milioane de dolari.

Povestea unei familii din România, terorizată de regimul Ceauşescu, prezentată în The Guardian

Povestea de viaţă a poetei românce Carmen Bugan, a cărei familie a fost terorizată de regimul Ceauşescu în anii '80, este prezentată pe larg într-un articol publicat în The Guardian

Cameron Diaz va lansa o carte de nutriţie. Ce trebuie să faci să arăţi ca actriţa americană

Actriţa americană Cameron Diaz este foarte aproape de a semna un contract editorial care îi va permite să îşi lanseze prima ei carte de nutriţie, despre care se afirmă că va conţine numeroase sfaturi utile pentru fanii ei adolescenţi.

Chivu: Românii nu sunt o problemă în Italia. Au făcut mari progrese în ceea ce priveşte integrarea

Fundaşul formaţiei Inter Milano, Cristian Chivu, a declarat, marţi, la lansarea unei cărţi ce a avut loc la Ambasada Italiei din Bucureşti, că după nouă ani petrecuţi în Italia poate spune că românii au făcut mari progrese în ceea ce priveşte integrarea şi că nu sunt o problemă în această ţară.

Mădălina Lupea, manager: Existenţa unei familii nu trebuie să împiedice femeile să aibă o carieră

Femeile trebuie să fie conştiente de calităţile lor, să şi le valorifice în carieră, indiferent de domeniu, iar existenţa unei familii nu trebuie să le împiedice să aibă o carieră, a susţinut, miercuri, managerul Mădălina Lupea, fost magistrat, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin".

Kovesi: Cred că s-a dărâmat un mit în Ministerul Public şi cred că orice femeie procuror poate fi procuror general

Laura Codruţa Kovesi a declarat, miercuri, la lansarea cărţii "Cariera- substantiv feminin", că prin nominalizarea sa pentru această funcţie s-a dărâmat un mit în Ministerul Public (MP) şi are credinţa că acum orice femeie procuror poate fi procurorul general al României.

Aurelia Vişinescu: Am reinventat Feteasca Neagră, soiul nostru românesc

Aurelia Vişinescu - cel mai cunoscut oenolog femeie - se declară doar un om mulţumit, recunoscând că a reinventat Feteasca Neagră, "soiul nostru românesc", că i se spune "Doamna Fetească Neagră", că face vinuri ce îi poartă numele, care se vând în toată lumea.

Andreea Paul: În raportul discriminării de gen, România se află pe locul 112 în lume din 134 de ţări

Andreea Paul, doctor în economie şi fost consilier economic al primului-ministru, a declarat, miercuri, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că în raportul discriminării de gen, România se aşează "graţios" pe locul 112 în lume din cele 134 de ţări analizate.

Uca Marinescu: În expediţiile mele nu am încercat să ating o nouă performanţă, ci să cunosc oamenii

Uca Marinescu, cea mai cunoscută femeie-explorator din România, spune că în expediţiile pe care le-a făcut nu a încercat să atingă o nouă performanţă, ci a a avut ca obiective cunoaşterea oamenilor, a vieţii lor, să înveţe cât mai multe de la ei, chemarea către toate acestea fiind mai tânără ca ea.

Magda Matache: Cred că e foarte greu să fii o persoană de succes dacă vii dintr-o comunitate romă

Magda Matache, directorul executiv al Romani CRISS, consideră că este foarte greu să fii o persoană de succes dacă eşti femeie sau dacă vii dintr-o comunitate romă, apreciind totodată că sunt asemănări între comunitatea romilor şi problema femeilor din România.

Cartea „Cariera – substantiv feminin” cu 32 de poveşti de succes ale femeilor, lansată în Bucureşti

Agenţia MEDIAFAX şi Siveco au lansat, miercuri, cartea "Cariera - substantiv feminin" şi un spot video de prezentare a poveştilor femeilor de succes, cu această ocazie începând şi campania de promovare care se va desfăşura în toate regiunile de dezvoltare.

Peste 50 de evenimente româneşti la Târgul Lumea Cărţii de la Praga, unde România este ţară invitată

România are statutul de ţară invitată la Târgul Internaţional Lumea Cărţii de la Praga (17 - 20 mai), publicul ceh şi internaţional fiind invitat să descopere literatura şi cultura română la cele peste 50 de evenimente organizate de Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român.

„Cărare spre abis” – cartea în care fostul student la Medicină din Timişoara descrie crima comisă alături de Carmen Bejan

Sergiu Florea, fostul student la Medicină din Timişoara condamnat pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat, a scris şi publicat o carte - "Cărare spre abis" - în care povesteşte în detaliu crima comisă împreună cu fosta sa iubită Carmen Bejan, care în volum este numită Klara.

De ce sunt atrase femeile de bărbaţi asemănători cu tatăl lor şi ce ascunde fericirea unui cuplu?

Un grup de cercetători universitari şi experţi în relaţiile de cuplu şi-au unit cunoştinţele pentru a redacta o carte ce răspunde problemelor legate de viaţa amoroasă. "Ştiinţa Relaţiilor: Răspunsurile la întrebările tale despre întâlniri, căsătorie şi familie" oferă soluţii la 40 dintre cele mai întâlnite situaţii într-un cuplu.

„Cooking with Poo” a câştigat premiul Diagram pentru cel mai ciudat titlu de carte

Volumul "Cooking with Poo" a câştigat premiul Diagram pentru cel mai ciudat titlu de carte din 2011, distincţie decernată anual de revista britanică The Bookseller, potrivit bbc.co.uk.

Volumul „Măştile lui M.I.”, de Gabriel Liiceanu, a apărut la Humanitas

"Măştile lui M.I.", de Gabriel Liiceanu, un volum ce recompune traseul destinului unuia dintre cei mai importanţi poeţi şi traducători din literatura română, Mircea Ivănescu, a apărut la Humanitas, informează editura.