castigare

România câştigă un membru în Comitetul Director pentru Drepturile Copilului al Consiliului Europei

România câştigă o poziţie importantă de reprezentare la nivel european în domeniul protecţiei drepturilor copilului, după ce preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie, a fost ales membru în Comitetul Director pentru Drepturile Copilului al Consiliului Europei.

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Fostul antrenor al echipei naţionale germane şi al lui Bayern Munchen, Hansi Flick, a fost numit în funcţia de antrenor principal la FC Barcelona, cu un contract pe doi ani, a anunţat miercuri clubul din La Liga.

Concurs inedit în Belgia: celebrează frumuseţea interioară şi pozitivitatea

Pe parcursul a nouă luni, participantele au urmat un program de descoperire şi acceptare de sine, dar şi unul de styling şi răsfăţ. „Adevărata frumuseţe nu vine dintr-un corp perfect, ci dintr-un corp care spune o poveste”, a declarat Nathalie De Reuck, fondatoarea Top Women. Ea a subliniat că programul a fost creat ca o […]

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Canotorul Mihai Chiruţă s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat proba de simplu masculin la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna.

„Airbnb-ul piscinelor” caută un creator plătit cu 100.000 de dolari

„Airbnb-ul piscinelor" oferă un loc de muncă de vis pentru un creator de conţinut norocos şi talentat: să facă recenzii video ale piscinelor şi să câştige până la 100.000 de dolari.

Barajul pentru Superliga de fotbal: Dinamo Bucureşti – Csikszereda Miercurea Ciuc

Dinamo porneşte ca favorită a dublei manşe şi nu doar datorită faptului că vine din Superligă. Dinamo a câştigat ultima partidă din play-out, 2-0 cu UTA, în timp ce Csikszereda Miercurea Ciuc a încheiat playoff-ul din Liga 2 pe ultimul loc, fără victorie în ultimele cinci etape. Meciul retur este programat peste o săptămână la […]

Şeful Nvidia a încasat un salariu de 34,2 milioane de dolari pentru rezultatele de anul trecut

Salariu de şef: Cât a câştigat şeful Nvidia, omul sub conducerea căruia acţiunile au explodat cu 200% şi care le-a adus investitorilor miliarde de dolari, anunţă Ziarul Financiar.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Studentul plutonier Radu Plic este din Sebeş, judeţul Alba, şi studiază „Comunicaţii şi informatică” la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu. Programul de studii Inginerie şi management în domeniul comunicaţiilor militare l-a văzut ca pe unul de perspectivă şi o oportunitate de a învăţa şi a explora. El a câştigat premiul de excelenţă la […]

Finala Cupei României, Corvinul Hunedoara – Oţelul Galaţi, se joacă miercuri

Este pentru a doua oară când ultimul act al competiţiei are loc la Sibiu, după ce, în 2023, Sepsi a învins-o pe Universitatea Cluj la loviturile de departajare. Oţelul joacă iar finala Cupei după ce în 2004 ajungea în premieră în această fază a competiţiei. Cea mai mare performanţă a gălăţenilor în Cupa României datează […]

Alegeri în Macedonia de Nord: Aripa dreaptă câştigă parlamentarele şi prezidenţialele în faţa stângii

Partidul naţionalist, VMRO-DPMNE, din Macedonia de Nord, a obţinut o victorie decisivă în alegerile parlamentare şi prezidenţiale duble din 8 mai, potrivit rezultatelor preliminare.

Pogacar câştigă a doua etapă din Giro D’Italia şi devine lider în clasamentul general

Pogacar a câştigat a doua etapă din Giro D'Italia şi devine lider în clasamentul general.

Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână

Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni.

Câştigătorul unui premiu loto de 1,3 miliarde de dolari are cancer şi caută „un medic bun”

Cheng „Charlie” Saephan, un tată cu doi copii din Portland, Oregon, a câştigat jackpot-ul împreună cu soţia sa şi o prietenă. Al patrulea cel mai mare premiu din istoria loteriei americane va fi împărţit între cei trei. Bărbatul care suferă de cancer a anunţat că îşi va folosi banii pentru a găsi un medic bun. […]

Nadal se califică turul patru la Madrid şi urcă peste 200 de locuri în clasament

Spaniolul, de cinci ori campion la Madrid, a arătat luni mostre din cel mai bun tenis al său, împotriva argentinianului Cachin, numărul mondial 91, în faţa unui public vocal pe arena Manolo Santana. Jucătorul în vârstă de 37 de ani a fost pus la încercare de Cachin, care a câştigat singurul său titlu la nivel […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ţară Minunată!

„Eretz Nehederet” – Ţară Minunată (foto) este… Grupul Divertis al israelienilor, cu emisiuni saptămânale de satiră politică pe Canal 12. Actori cu toţii, imitatori excepţional de talentaţi. Transcriu unul dintre  recente scheciuri. Sus, în stânga ecranului, sub steaguri (cel negru e al demonstranţilor care în perioada martie 2020-iunie 2021 pichetau reşedintele premierului), stă scris titlul: […]

S-a câştigat premiul la categoria I, la Loto 6/49. Premiul: peste 725.000 de euro

Premiul la categoria I, la Loto 6/49, a fost câştigat duminică. Premiul este de peste 725.000 de euro, iar biletul a fost jucat în Sectorul 2 din Capitală, a anunţat Loteria Română.

Cu 8 medalii, România ocupă locul 2 în clasament la Europenele de Canotaj

Cu 8 medalii obţinute, România ocupă locul doi în clasament la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged.

Team România pentru Paris 2024 are 81 de membri după calificarea floretistei Mălina Călugăreanu

Mălina Călugăreanu a învins-o în finala competiţiei „6 tickets to Paris” de la Differdange pe britanica de 18 ani Carolina Stutchbury. Scorul a fost 9-9 la finele timpului regulamentar, după ce britanica a condus şi cu 7-2. La ultimul asalt, jucat după regula „morţii subite”, prioritatea a fost a britanicei dar Mălina a punctat în […]

Nadal impresionează în victoria de la Madrid împotriva lui Alex de Minaur

În urmă cu ceva mai mult de o săptămână, spaniolul a jucat împotriva lui de Minaur la Barcelona Open şi a fost învins uşor, în două seturi. A fost un meci decent din partea celui care a câştigat de 22 de ori un turneu major, dar australianul a fost clar mai bun. Meciul de sâmbătă […]

Trei medalii în trei culori câştigate de România în primele finale ale europenelor de canotaj

Medalie de argint a obţinut echipajul de patru rame feminin (W4-), compus din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, în prima finală cu participare română a zilei. A urmat o medalie de aur pentru echipajul de dublu vâsle feminin categorie uşoară (LW2x), compus din Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc. Medalia de […]

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Iga Swiatek a câştigat fără probleme întâlnirea din turul doi, cu 6-1, 6-4, după ce a avut pauză în primul tur, din postura de principală favorită. Cap de serie numărul 27, Sorana Cîrstea nu a învins-o niciodată pe Swiatek în anterioarele trei confruntări directe, românca reuşind să câştige un singur set, la Australian Open, în […]

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

De 22 de ori campion de Grand Slam, spaniolul a făcut break la prima ocazie, în al doilea game, înainte de a se impune în primul set în doar 28 de minute. Nadal, care a cucerit ultima oară titlul pe zgura madrilenă în 2017, a făcut un nou break pentru a prelua conducerea în setul […]

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

O analiză realizată de publicaţia POLITICO arată o listă cu şase posibile nume care ar avea şanse la conducerea Executivului UE, în cazul în care actuala preşedintă, Ursula von der Leyen, nu şi-ar mai asigura un nou mandat de cinci ani. În această listă este menţionat şi preşedintele Klaus Iohannis, aflat pe poziţia a patra […]

Are Sebastian Burduja şanse pentru Primăria Capitalei? Vicepreşedintele PNL: E greu să câştige Burduja acum, dar îl pregătim pentru următorii patru ani

Întrebat dacă Sebastian Burduja este mai vulnerabil acum, după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din alegerile pentru PMB, Virgil Guran a negat. „Nu este mai vulnerabil, din contră, a devenit mai cunoscut. Părerea mea, eu sunt realist, noi îl pregătim pe Burduja pentru următorii patru ani. Nu va obţine un scor rău, o să vedeţi, dar […]

Bonmati şi Djokovic au câştigat cele mai importante Premii Laureus

Mijlocaşul spaniol Aitana Bonmati, câştigătoare a Cupei Mondiale, a fost desemnată Sportiva Anului, în timp ce sârbul Novak Djokovic a obţinut cea mai înaltă distincţie masculină la ceremonia de decernare a premiilor Laureus, desfăşurată luni.

AC Milan vrea să-i amâne lui Inter sărbătoarea câştigării titlului

Titlul din Serie A ar putea fi câştigat luni pentru prima dată într-un derby milanez, dar AC Milan speră să amâne sărbătoarea lui Inter Milano.

Alegeri în Croaţia: Conservatorii de la putere câştigă parlamentarele, fără a avea o majoritate

Rezultatele din peste 90% din secţiile de votare configurează faptul că partidul conservator, aflat la putere, a câştigat un nou mandat. ,,Pentru a treia oară consecutiv, HDZ a câştigat în mod convingător alegerile parlamentare”, a declarat Plenković în faţa susţinătorilor săi din Zagreb, joi dimineaţă, potrivit The Guardian. Coaliţia de centru-stânga, condusă de social-democraţi (SDP), […]

LeBron James va fi din nou capul de afiş al unui nou „Dream Team” american la Paris

LeBron James, cel mai bun marcator din toate timpurile din NBA, şi Joel Embiid, cel mai valoros jucător al momentului, sunt cap de afiş în echipa de baschet masculin a Statelor Unite ale Americii pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat miercuri USA Basketball.

Bernadette Szocs s-a calificat în faza eliminatorie a Cupei Mondiale de la Macao

Bernadette Szocs, numărul 9 mondial şi componentă a lotului naţional, a jucat miercuri meciul decisiv pentru calificare împotriva francezei Prithika Pavade, principala contracandidată din grupă. Deşi a fost condusă cu 1-0 şi 2-1 la seturi de jucătoarea din Franţa, Bernadette Szocs a găsit de fiecare ritmul potrivit şi loviturile câştigătoare. Meciul s-a încheiat la egalitate, […]

Paris 2024 – Inventarul promisiunilor nerespectate de organizatori

De când Parisul şi-a lansat candidatura pentru găzduirea Jocurilor Olimpice, pe care a câştigat-o în 2017, proiectul a suferit multe modificări din partea organizatorilor şi a autorităţilor guvernamentale. Mai multe promisiuni-cheie făcute de comitetul de organizare au rămas nerespectate.

Doar egal pentru Juventus cu rivala din oraş, Torino. Poate obţine cel mult locul 2 în Serie A

Speranţele lui Juventus de a câştiga titlul în Serie A, care erau oricum foarte mici, întrucât distanţa faţă de liderul Inter este foarte mare, s-au încheiat după ce a remizat sâmbătă, 0-0, pe terenul rivalei din oraş, Torino.

STOICA & ASOCIAŢII câştigă definitiv litigiul având ca obiect anularea actelor administrative care au stat la baza edificării unui important depozit ecologic de deşeuri finanţat cu fonduri UE nerambursabile

În data de 4 aprilie 2024, a fost soluţionat definitiv un litigiu complex iniţiat în anul 2018 de o societate civilă profesională de avocaţi (acţionând în nume propriu), litigiu în cadrul căruia a fost solicitată anularea actelor administrative care au stat la baza edificării unui depozit ecologic de deşeuri finanţat cu fonduri UE nerambursabile, solicitându-se […]

Sondaj INSCOP: Cine ar câştiga primul tur al alegerilor prezidenţiale din România? Scenariile celui de-al doilea tur

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar câştiga primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit unui sondaj realizat INSCOP privind intenţiile de vot pentru scrutinul din acest an, citat de Euractiv.

Motorină versus benzină – cine câştigă „războiul” carburanţilor?

În contextul creşterii preţurilor, din ultima perioadă, la carburanţi şoferii au la îndemână o aplicaţie prin care pot afla care este cel mai bun preţ, la benzină sau motorină, din zona în care se află. Astfel, consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării. Aplicaţia Monitorul […]

China încearcă să câştige spaţiu prin forţă, afirmă un amiral american

Acţiunile în Marea Chinei de Sud au fost ”un exemplu de încercare a Beijingului de a câştiga spaţiu teritorial prin forţă şi au destabilizat regiunea”, a declarat marţi un amiral american de rang înalt.

Nutriţioniştii recomandă nuci pentru diverse obiective de sănătate

În lumea gustărilor sănătoase, nucile şi seminţele se evidenţiază ca fiind adevărate surse de nutriţie, oferind o opţiune convenabilă şi satisfăcătoare, încărcată cu fibre, grăsimi sănătoase şi proteine, scrie HuffPost. Ca alternative la gustările tradiţionale precum chipsurile şi batoanele de ciocolată, nucile au câştigat recunoaştere pentru potenţialul lor de a preveni problemele cronice de sănătate, […]

Interpol: traficul de persoane din Asia de Sud-Est devine o criză globală

Traficul de persoane din Asia de Sud-Est se transformă într-o criză globală, susţine Interopol. Bandele de traficanţi câştigă până la 3 trilioane de dolari pe an, estimează anchetatorii.

Imobiliare.ro: Braşovenii plătesc pe chirie jumătate din câştigul lunar, iar timişorenii – o treime

Interesul arătat de români pentru locuinţele scoase la închiriere se menţine puternic, iar într-un context marcat de o ofertă limitată, preţurile s-au majorat uşor în unele dintre marile oraşe din ţară. Şi câştigurile românilor sunt în creştere.

70% dintre angajaţii din HoReCa şi turism câştigă sub salariul mediu pe economie

Cei mai mulţi angajaţi din turism şi HoReCa (36,9%) câştigă salarii cuprinse între 1.900 de lei şi 3.000 de lei, iar 33,3% între 3.000 şi 4.500 de lei.

Pellegrini şi Barella, marcatorii Italiei în meciul câştigat cu 2-0 în faţa Ecuadorului

Un gol marcat de Lorenzo Pellegrini în debutul partidei şi un al doilea reuşit pe final de Nicolo Barella au adus victoria cu 2-0 a Italiei în faţa Ecuadorului, duminică, într-un meci amical disputat la New Jersey.