cc

Pro Democraţia şi Centrul de Resurse Juridice cer CC convocarea plenului Curţii pentru lămurirea solicitărilor către Guvern

Asociaţia ProDemocraţia şi Centrul de Resurse Juridice solicită CC convocarea plenului Curţii pentru lămurirea sensului solicitărilor adresate de instituţie Guvernului în legătură cu referendumul, precum şi publicarea, în copie, a Hotărârii CC din 2 august privind solicitările către Guvern.

Judecătorul CC Acsinte Gaspar: Am cerut şi eu preşedintelui Curţii Constituţionale convocarea plenului. Am aflat despre erată de la televizor

Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, joi, pentru "Gândul", că nu a fost consultat privind erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii "pentru a clarifia unele lucruri".

Băsescu: Curtea Constituţională rămâne puternică şi de neatins câtă vreme nu face un joc politic

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, joi, în privinţa CC, că instituţia va rămâne "puternică şi de neatins atâta vreme cât nu face niciun fel de joc politic", exprimându-şi convingerea că nu va face nici în continuare acest lucru, indiferent de partidele care au propus judecătorii CC.

Ponta: Monitorul Oficial a primit de la CC un înscris extrem de ciudat, semnat cu o bară, iar Parchetul va verifica

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Monitorul Oficial a primit din partea Curţii Constituţionale (CC) "un înscris extrem de ciudat" drept rectificare la o decizie a Curţii deja parafată, care era semnat cu o bară, Parchetul General urmând să se pronunţe dacă acesta este un act fals.

Judecătorul CC Tudorel Toader: Am avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale pentru a convoca Plenul şi a lămuri situaţia

Judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat că miercuri seara a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea Plenului, pentru a lămuri toate aspectele, având în vedere şi faptul că nu a ştiut de sesizarea Comisiei de la Veneţia.

Parchetul a fost sesizat cu privire la înscrisuri false ce ar fi fost trimise de Curtea Constituţională Guvernului

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională către Guvern, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse juridiciare.

Antonescu: Guvernul să trimită CC listele cerute, cei cu domiciliu în străinătate nu sunt în cvorum

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că Guvernul va trebui să răspundă solicitării plenului Curţii Constituţionale privind situaţia actualizată a listelor electorale permanente, cu precizarea că cetăţenii cu domiciliu în străinătate nu fac parte din cvorum.

Antonescu: Avem semne că se fac presiuni asupra Curţii Constituţionale, asupra preşedintelui acestei instituţii cel puţin

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, afirmă că sunt semne că se fac presiuni asupra preşedintelui CC, menţionând că doreşte să discute cu acesta şi cu procurorul general şi că nu este normal ca "un cetăţean care nu are nicio calitate oficială" să spună ce trebuie să facă CC şi alte instituţii.

MAE a luat notă „cu preocupare” de elementele din declaraţia lui Buquicchio despre Curtea Constituţională

MAE a luat notă cu preocupare de elementele din declaraţia preşedintelui Comisiei de la Veneţia privind CC, menţionând că Reprezentanţa României la Strasbourg a contactat de urgenţă secretariatul Comisiei pentru comunicarea exactă a informaţiilor ce au determinat declaraţia lui Gianni Buquicchio.

Rectificarea Curţii Constituţionale la motivarea privind referendumul din 29 iulie, publicată în Monitorul Oficial

Rectificarea Curţii Constituţionale la motivarea privind contestaţiile la referendumul din 29 iulie a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial, menţionându-se că la demiterea preşedintelui se aplică, în ceea ce priveşte listele, reglementările din legile referendumului şi alegerii preşedintelui.

Comisia de la Veneţia face apel la autorităţile române să se abţină de la presiuni asupra Curţii Constituţionale

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a făcut, marţi, apel la autorităţi şi la partidele politice din România să respecte pe deplin independenţa Curţii Constituţionale şi să se abţină de la presiuni, precizând că în urmă cu o zi a primit noi informaţii de la CC în legătură cu acest subiect.

Ponta: Un colectiv condus de Duşa şi Stroe prezintă marţi Guvernului acte pentru aplicarea cererii Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că un colectiv de tehnicieni condus de noii miniştri pentru Administraţie şi Interne, Radu Stroe şi Mircea Duşa, va prezenta, marţi, în şedinţa de Guvern, actele normative necesare punerii în aplicare a solicitării CC adresate Legislativului.

Blaga: Curtea Constituţională a tăiat efervescenţa creatoare a USL, care dorea un minirecensământ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, în legătură cu precizarea CC potrivit căreia aceasta a cerut listele actualizate după care s-a organizat referendumul, că CC a tăiat "efervescenţa creatoare a USL" care dorea să facă un minirecensământ.

Răsturnare de situaţie: CC revine cu o adresă către Guvern şi solicită listele electorale permanente

Curtea Constituţională (CC) revine, luni, cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.

Cezar Preda: Anularea referendumului de Curte ar însemna anularea suspendării preşedintelui

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat vineri că, în situaţia în care Curtea Constituţională ar decide anularea referendumului, aceasta ar însemna anularea "inclusiv a hotărârii Parlamentului de suspendare a preşedintelui Băsescu şi declanşare a referendumului".

Curtea Constituţională: Termenul pentru dezbaterea procedurii desfăşurării referendumului, preschimbat în 31 august

Curtea Constituţională (CC) a anunţat că s-a decis, vineri, preschimbarea termenului stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 12 septembrie în 31 august, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei.

Judecătorii Curţii Constituţionale se întrunesc în 31 august pentru a analiza actele pe care le-au solicitat Guvernului

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) se întrunesc în 31 august, pentru a analiza actele pe care le-au solicitat Guvernului, au declarat, vineri, surse oficiale.

MAI a trimis CC o adresă cu cifra alegătorilor şi o alta unde nu-şi asumă veridicitatea. AEP nu are date

MAI a transmis CC două adrese, în prima confirmând cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, iar în cea de a doua admiţând că nu îşi poate asuma veridicitatea acesteia, iar competenţa de verificare a listelor revine AEP, care spune însă că nu are date proprii care să indice numărul alegătorilor.

ANALIZĂ: Deşi legea impune să se ţină cont de urgenţa cauzei, CC a amânat 40 de zile decizia pe referendum

Amânarea unei decizii privind referendumul până în 12 septembrie pune din nou în discuţie statul de drept şi instituţiile sale şi menţine instabilitatea politică într-un moment în care este aşteptată o decizie referitoare la admiterea României în spaţiul Schengen.

Şova: Considerăm hotărârea Curţii Constituţionale corectă, normală, firească, trebuie respectată

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, joi, că hotărârea CC de a amâna luare unei decizii privind referendumul până pe 12 septembrie este "corectă, normală, firească" şi trebuie respectată, el salutând "realismul" şi "profesionalismul" judecătorilor CC.

Radu F. Alexandru: Hotărârile CC se respectă, am convingerea că PDL rămâne fidel acestui principiu

Vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru a declarat joi în legătură cu amânarea de către CC a deciziei privind referendumul până pe 12 septembrie că are convingerea că PDL va rămâne fidel poziţiei pe care a abordat-o în faţa oricărei decizii a CC şi anume că hotărârile trebuie respectate.

Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi contestaţiile privind respectarea procedurii la referendum

Curtea Constituţionlă a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României.

CC a cerut Guvernului, până în 31 august, listele actualizate în baza cărora a organizat referendumul

Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.

Sulfina Barbu, după decizia CC: Nu mă aşteptam, poate ar trebui invalidate şi alegerile locale

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că nu se aştepta la o asemenea decizie a Curţii Constituţionale şi a arătat că dacă listele electorale permanente nu sunt reale, sau se pun sub semnul întrebării, ar trebui invalidate şi alegerile locale.

Curtea Constituţională a amânat decizia privind validarea referendumului până pe 12 septembrie. Cursul euro a urcat peste 4,63 lei după anunţ

Curtea Constituţională a amânat, joi, până în 12 septembrie, o decizie privind referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, urmând să verifice listele electorale, au declarat surse politice. În aceste condiţii, Crin Antonescu rămâne preşedinte interimar până la acea dată.

Băsescu, despre afirmaţia lui Nicolăescu: S-au spus atâtea trăznăi, încât una în plus nu mai contează

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, joi, întrebat cum comentează afirmaţia lui Eugen Nicolăescu despre necesitatea unui al doilea tur de scrutin la referendum, că "la cât de multe trăznăi s-au spus, una în plus nu mai contează".

Curtea Constituţională a reluat şedinţa pe tema rezultatului referendumului

Curtea Constituţională a reluat, joi dimineaţă, şedinţa pe tema rezultatului referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Curtea Constituţională a amânat, miercuri seară, dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, şi a solicitat informaţii MAI şi INS.

Băsescu: Nu mă îngrijorează amânarea deciziei Curţii Constituţionale. Ei trebuie să aibă documente originale în dosare

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, miercuri seară, că ştia că decizia CC privind referendumul va fi luată joi, că amânarea acesteia nu îl îngrijorează şi că CC trebuie să aibă la dosar "documente originale, nu trimise la BEC".

Iliescu: A condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente este contrar Constituţiei

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă pe blog, miercuri, într-un text pe tema deciziei pe care Curtea Constituţională o va lua în legătură cu referendumul de demitere a preşedintelui ales, că a condiţiona validarea consultării populare de jocul câtorva procente contravine Constituţiei.

MAI: Am comunicat CC numărul de persoane aflate pe listele electorale la 29 iulie – 18.292.514

Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţiei i-au fost solicitate de către Curtea Constituţională, miercuri, precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie şi că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.

Curtea Constituţională amână dezbaterile privind rezultatul referendumului şi solicită informaţii MAI şi INS. Zegrean: Trebuie să avem documente trimise către noi

Curtea Constituţională anunţă oficial că a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, şi că solicită informaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Institutului Naţional de Statistică.

ANALIZĂ: Validarea sau invalidarea referendumului depinde de voturile a şase judecători ai Curţii Constituţionale

Validarea sau invalidarea referendumului depinde voturile a şase judecători ai Curţii Constituţionale, întrucât plenul CC decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii rezultatului consultării directe a cetăţenilor.

Ponta somează pe Băsescu, Parlamentul şi partidele să nu exercite presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta a transmis, marţi seara, un mesaj public în care somează toate părţile implicate în conflictul politic generat de suspendarea preşedintelui să se abţină de la orice formă de presiune publică sau directă la adresa Curţii Constituţionale sau a unor judecători ai instituţiei.

Zgonea: Împreună cu preşedintele Senatului voi transmite Curţii Constituţionale un punct de vedere privind referendumul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că împreună cu preşedintele Senatului va înainta Curţii Constituţionale un punct de vedere comun privind validarea referendumului din 29 iulie, însă aşteaptă anunţul oficial al BEC.

CC: Decizia privind trecerea ICR de la Preşedinţie la Senat este constituţională. Patapievici va demisiona de la conducerea Institutului

Curtea Constituţională a decis, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind trecerea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului este constituţională. Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a declarat pentru MEDIAFAX, după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale, că întreaga conducere ICR va demisiona, după rezolvarea unor chestiuni de gestiune, în condiţiile reducerii bugetului.

Chiuariu: USL va cere CC să aplice forma iniţială a OUG 41, care nu impune cvorum la referendum

Deputatul PNL Tudor Chiuariu a declarat pentru MEDIAFAX că USL se va adresa Curţii Constituţionale pentru a aplica legea în vigoare la momentul declanşării referendumului, respectiv Legea 3/2000 în forma modificată prin OUG 41, care nu include condiţia de prezenţă la urne de 50% plus unu.

Blaga: Nu este reglementată durata până la reluarea mandatului, USL să nu prelungească procedurile

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că nu este reglementată durata până la care preşedintele îşi reia mandatul, dar este momentul ca USL să nu lungească procedurile, arătând că decizia de invalidare a referendumului aparţine CC, iar Parlamentul doar o audiază în plen.

Iliescu: Curtea Constituţională trebuie să valideze referendumul

Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că referendumul trebuie validat de CC în condiţiile în care electoratul real al României este de 15-16 milioane, iar cei nouă milioane prezenţi reprezintă peste 60% din populaţie.

Ponta: Decizia Curţii Constituţionale privind referendumul va fi respectată şi implementată de către Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după şedinţa USL, că decizia Curţii Constituţionale privind rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu va fi respectată şi implementată în totalitate de către Guvern.

Ponta: Un judecător CC a votat contra mea pentru Bruxelles deoarece avea o supărare legat de Năstase

Premierul Victor Ponta susţine că decizia ca preşedintele să reprezinte România la reuniunea Consiliului European a fost luată de Curtea Constituţională cu un raport de voturi de 5 la 4, votul decisiv fiind acordat de un judecător supărat pe el pentru că nu l-a "apărat" suficient pe Adrian Năstase.