cc

Curtea Constituţională discută în 15 decembrie sesizarea PNL privind Legea pensiilor

Curtea Constituţională ia în discuţie în 15 decembrie sesizarea PNL privind Legea pensiilor adoptată de deputaţi după admiterea cererii preşedintelui de reexaminare, principalul argument de neconstituţionalitate referindu-se la discriminarea între femei şi bărbaţi la sistemul de cotizare.

Haşotti spune că ar trebui limitat, prin Constituţie, rolul Curţii Constituţionale

Senatorul PNL Puiu Haşotti critică decizia Curţii Constituţionale (CC) de a da Guvernului posibilitatea continuării asumării pe Legea educaţiei şi susţine că această instituţie a devenit cel mai important for legiuitor al ţării, iar în viitoarea Constituţie ar trebui limitat rolul CC.

Calimente: Boc a întrebat Curtea Constituţională dacă el este prost, iar Curtea a spus că este

Deputalul PNL de Arad Mihăiţă Calimente susţine că, în timp ce CC a decis neconstituţionalitatea procedurii asumării pe Legea educaţiei, Emil Boc a întrebat CC dacă poate continua cu asumarea, Calimente afirmând că acest lucru echivalează cu întrebarea dacă Boc "e prost", răspunsul fiind afirmativ.

Ponta: E dificil de înţeles cum CC îşi poate schimba atât de radical poziţia

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri seară, la Strasbourg, că ia act de decizia Curţii Constituţionale privind angajarea răspunderii Guvernului deşi apreciază ca dificil de înţeles cum aceasta îşi poate schimba atât de radical poziţia.

Boc: Guvernul continuă angajarea răspunderii pe educaţie. Geoană, înlocuit din Senat dacă boicotează

Guvernul va continua procedura angajării răspunderii pentru legea educaţiei, Parlamentul fiind obligat să stabilească data moţiunii de cenzură, iar pentru Mircea Geoană se va solicita oficial înlocuirea la conducerea Senatului dacă mai boicotează procedura, a declarat premierul Emil Boc.

Toader, după decizia CC: BP să se întrunească pentru stabilirea datei moţiunii de cenzură

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că după decizia Curţii Constituţionale privind continuarea asumării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei, Birourile Permanente trebuie să se întrunească pentru a stabili data dezbaterii moţiunii de cenzură.

CC: Există conflict juridic între Guvern şi Parlament, asumarea Legii educaţiei este constituţională

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, că există un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament, ca urmare a refuzului parlamentarilor de a dezbate moţiunea de cenzură înaintată după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei.

Marko: Angajarea răspunderii pe legea educaţiei continuă, dar Coaliţia trebuie să mai treacă un test

Decizia Curţii Constituţionale presupune că procedura angajării răspunderii trebuie continuată şi că într-un termen scurt va exista o lege a educaţiei care va reforma sistemul, dar Coaliţia trebuie să treacă şi testul din Parlament, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, liderul UDMR, Marko Bela.

Geoană: Continuarea angajării răspunderii poate fi considerată atac la ordinea constituţională

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în opinia sa, continuarea procedurii angajării răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei poate fi considerată un atac la ordinea constituţională, faptă pedepsită penal.

CC amână cu o săptămână decizia privind conflictul juridic dintre Guvern şi Parlament

Curtea Constituţională a amânat, cu o săptămână, decizia privind sesizarea Executivului legată de conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament.

Boc merge la CC pentru a susţine argumentele în cazul conflictului dintre Guvern şi Parlament

Premierul Emil Boc va merge, joi, la Curtea Constituţională, pentru a susţine argumentele care au stat la baza sesizării instituţiei în cazul conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament privind legea educaţiei, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

CC: Modificările Regulamentului Camerei privind independenţii, constituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis că sutn constituţionale modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor privind constituirea grupului independenţilor, fiind respinsă sesizarea celor 75 de parlamentari.

Guvernul a transmis CC cererea de soluţionare a conflictului dintre Executiv şi Parlament

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, conflict generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii.

Boc: Decizia CC permite Guvernului să continue procedura angajării răspunderii pentru legea educaţiei

Decizia Curţii Constituţionale permite Guvernului să continue procedura angajării răspunderii pentru proiectul legii educaţiei, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.

Geoană: Băsescu trebuie să „înghită” decizia CC şi să o accepte

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Sighişoara, că preşedintele Traian Băsescu trebuie "să înghită" decizia Curţii Constituţionale pe Legea educaţiei, aşa cum a acceptat şi el decizia legată de numărarea voturilor la alegerile prezidenţiale.

CC şi-a motivat decizia privind conflictul dintre Parlament şi Guvern

Curtea Constituţională arată, în decizia privind Legea educaţiei, că, dacă la prima vedere, posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut.

PSD: Atacul lui Traian Băsescu la adresa Curtii Constituţionale este şi greşit şi penibil

PSD consideră că "atacul lui Traian Băsescu la adresa CC este şi greşit şi penibil", menţionând, într-un comunicat, că mesajul transmis românilor de către şeful statului, joi, este, de fapt, acela că "este în regulă să considerăm instituţiile penibile, câtă vreme nu fac cum vrem noi".

Kelemen despre declaraţia lui Băsescu privind CC: În mare parte îi dau dreptate

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, îi dă dreptate preşedintelui Traian Băsescu, care a catalogat Curtea Constituţională drept o "instituţie penibilă", şi a spus că va veni un moment în care fiecare să iasă din rolul de om politic care acceptă deciziile CC şi nu comentează.

Băsescu, despre CC: E evident cât de penibilă poate fi o instituţie inconsecventă cu propriile decizii

Şeful statului a declarat, joi, că au fost probleme serioase în discuţiile cu FMI, CE, BM legate de "credibilitatea şi predictibilitatea" deciziilor instituţiilor juridice ale României, care adesea "fară justificare şi temei constituţional" au interferat "masiv" politica economică a Guvernului.

CC: Legea privind despăgubirile deţinuţilor politic, interpretabilă şi poate atrage sancţiuni CEDO

Curtea Constituţională (CC) arată că în domeniul acordării de despăgubiri deţinuţilor politic sunt reglementări paralele, iar legea nu este clară şi nici proporţională, ceea ce poate duce la interpretări diferite ale instanţelor şi la sancţiuni din partea CEDO pentru violarea drepturilor omului.

Boc neagă că ar fi intenţionat să demisioneze urmare deciziei CC în cazul legii educaţiei

Premierul Emil Boc a negat, vineri, informaţiile apărute în presă conform cărora ar fi intenţionat să demisioneze urmare a deciziei Curţii Constituţionale în cazul legii educaţiei, spunând că nu s–a gândit la aşa ceva deşi nu parcurge în prezent cele mai bune zile ale mandatului de prim–ministru.

Băsescu: Decizia CC în cazul Legii educaţiei este mai mult decât discutabilă

Şeful statului a declarat, joi seară, la B1Tv, că decizia CC în cazul Legii educaţiei este mai mult decât discutabilă, menţionând că în momentul în care Guvernul a primit hotărârea Birourilor Permanente ale Parlamentului privind calendarul asumării, conflictul semnalat de Geoană a încetat.

Funeriu despre decizia Curţii Constituţionale: Întârzie punerea în aplicare a Legii educaţiei

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, miercuri seară, la TVR1, că decizia Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că este neconstituţional demersul Guvenului privind retragerea Legii educaţiei din Senat pentru a fi asumat de Executiv, întârzie punerea în aplicare a legii.

Boc: Decizia CC nu înseamnă că legea e neconstituţională

Primul-ministru doreşte să aibă o consultare cu Parlamentul pentru a stabili paşii de urmat în cazul legii educaţiei, având în vedere ineditul acestei situaţii în care pe parcursul unei proceduri de angajare survine decizia CC, a declarat purtătorul de cuvânt, Ioana Muntean, precizând totodată că decizia Curţii Constituţionale nu presupune că acest act normativ ar fi neconstituţional.

Marko: Nu reproşez opoziţiei amânarea legii educaţiei, ci coaliţiei. Nu accept ca PDL să aplaude

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat că nu reproşează opoziţiei modul în care s-a raportat în dezbaterea legii educaţiei, inclusiv în Senat, deoarece coaliţia majoritară avea obligaţia să susţină proiectele Guvernului, şi că nu poate accepta ca membri ai PDL să aplaude decizia CC.

Marko Bela: Decizia CC în cazul legii educaţiei are la bază considerente politice

Liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela, a apreciat, miercuri, că decizia Curţii Constituţionale în cazul legii educaţiei are la bază considerente politice, adăugând că modalitatea de decizie este "puţin dilematică", bazându-se pe majoritatea de voturi şi nu pe consens.

UDMR ia în calcul ieşirea din Guvern dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează

UDMR poate lua în calcul ieşirea de la guvernare dacă se constată că actuala coaliţie nu mai funcţionează ori dacă partenerii de guvernare afirmă că anumite obiective din program, inclusiv adoptarea legii educaţiei, nu mai sunt valabile, a declarat liderul UDMR, vicepremierul Marko Bela.

Geoană: Decizia CC, vot de blam pentru Guvern

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia Curţii Constituţionale la sesizarea pe care a formulat-o cu privire la angajarea răspunderii pe Legea educaţiei este un vot de blam la adresa Executivului.

Guvernul se va consulta cu Parlamentul privind procedura impusă în cazul legii educaţiei

Guvernul se va consulta cu Parlamentul privind procedura care se impune în cazul legii educaţiei, având în vedere situaţia fără precedent când o decizie a Curţii Constituţionale intervine în timpul derulării procedurii de angajare a răspunderii, anunţă purtătorul de cuvânt, Ioana Muntean.

Marko: Convoc Consiliul UDMR. Progresul în dreptul minorităţilor e condiţia prezenţei în orice guvern

Liderul UDMR, Marko Bela, a anunţat pentru MEDIAFAX că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia CC în cazul legii educaţiei, adăugând că nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate şi că progresul în dreptul minorităţilor este o condiţie a prezenţei UDMR în orice guvern.

Romanian Constitutional Court Notes Legal Conflict Between Parliament, Government

Romania's Constitutional Court said Wednesday that it has taken notice of a legal conflict on constitutional grounds between the Parliament and Government, following the Executive's decision to pull the education bill from the Senate.

Hărdău: Mă bucur că Legea educaţiei revine acolo unde trebuie, în Parlament

Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (PDL), a declarat, miercuri, că îl bucură faptul că Legea educaţiei "revine acolo unde trebuie", în Parlament.

Luarea unei decizii privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost amânată

Curtea Constituţională a amânat, miercuri, pentru 17 noiembrie, luarea unei decizii privind constituţionalitatea modificării Regulamentului Camerei Deputaţilor, reclamată ca nelegală de către 75 de parlamentari.

Legea educaţiei: CC confirmă că există un conflict între Parlament şi Guvern

Curtea Constituţională a constatat miercuri că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, ca urmare a retragerii Legii educaţiei din Senat, de către Executiv.

Actele normative privind despăgubirea deţinuţilor politic sunt neconstituţionale

Actele normative privind despăgubirea deţinuţilor politic sunt neconstituţionale, Curtea Constituţională admiţând, joi, sesizarea Avocatului Poporului privind unele prevederi din OUG 62/2010, precum şi cele 189 de sesizări privind neconstituţionalitatea articolului 5 din Legea 221/2009.

Geoană a depus la CC sesizarea legată de Legea educaţiei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a depus marţi la Curtea Constituţională sesizarea referitoare la Legea educaţiei, reclamând un conflict juridic de natură constituţională cu Guvernul.

Geoană va depune marţi la CC sesizarea legată de Legea educaţiei

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni, că va depune, marţi, la Curtea Constituţională, sesizarea referitoare la posibilul conflict între instituţiile statului pe marginea Legii educaţiei.

COMENTARIU: Decizia lui Băsescu de a retrimite Parlamentului Legea pensiilor, un blam pentru verdictul CC

Decizia preşedintelui Băsescu de a retrimite Parlamentului Legea pensiilor, pentru a reglementa vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor, este un blam asupra Curţii Constituţionale, care a stabilit că legea este constituţională, respingând inclusiv sesizările vizând egalizarea vârstei.

Boc: Decizia CC în cazul legii pensiilor trebuie respectată, confirmă că proiectul e constituţional

Decizia Curţii Constituţionale privind legea pensiilor trebuie respectată şi confirmă că Guvernul a înaintat Parlamentului un proiect constituţional, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc.

Curtea Constituţională, din nou sub suspiciunea implicării politice

Decizia Curţii Constituţionale privind legea pensiilor pare că a salvat credibilitatea preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, care astfel se îndepărtează tot mai mult de perspectiva unei puneri sub acuzare ca urmare a reclamaţiilor opoziţiei, readucând în discuţie implicarea politică a Curţii.