ce

Vosganian: Discuţiile cu oficialii CE pe tema taxei auto continuă

Discuţiile cu oficialii Comisiei Europene pe tema taxei de primă înmatriculare nu sunt încă încheiate, iar autorităţile române sunt pregătite să modifice legislaţia la momentul în care cele două părţi vor ajunge la un punct comun, a declarat, joi, ministrul Economiei şi Finanţelor,Varujan Vosganian.

CE cere României informaţii privind ajutorul de stat la Automobile Craiova

Comisia Europeană (CE) a solicitat României să trimită, în 30 de zile, datele necesare evaluării ajutorului de stat pentru Automobile Craiova şi să înceteze orice acţiune de punere în aplicare a contractului de privatizare încheiat cu Ford sau privind legea specială de reglementare a tranzacţiei.

CE solicită României să trimită în 30 de zile informaţiile privind ajutorul de stat la Tractorul

Comisia Europeană a solicitat, miercuri, României să trimită în 30 de zile informaţiile necesare evaluării ajutorului de stat pentru Tractorul Braşov şi a cerut suspendarea oricărui "ajutor ilegal" până când Comisia va lua o decizie cu privire la compatibilitatea acestui sprijin cu normele UE.

Steluţa Duţă – campioană europeană la box

Sportiva Steluţa Duţă a devenit campioană europeană la box, la 46 kg, după ce a învins-o în finală, prin KO în prima repriză, pe reprezentanta Bulgariei la această categorie, în cadrul Campionatelor Europene de la Velje (Danemarca), unde delegaţia României a mai obţinut încă şase medalii.

CE: Nu există un termen limită pentru finalizarea investigaţiei în cazul Automobile Craiova

Procedurile Comisiei Europene nu prevăd un termen limită pentru finalizarea unor investigaţii precum cea începută în cazul posibilelor ajutoare de stat acordate Automobile Craiova în cadrul procesului de privatizare, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţi ai executivului european.

CE avertizează 22 de ţări care nu recunosc calificările profesionale din România

Comisia Europeană a decis să iniţieze procedura de infringement împotriva a 22 de state membre UE care încă nu au luat măsuri în sensul recunoaşterii calificărilor profesionale din România şi Bulgaria, ţări care au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, informează un comunicat oficial.

CE ar putea sancţiona România pentru lipsa măsurilor de protecţie a păsărilor

Comisia Europeană ar putea sancţiona România pentru că nu a stabilit prin lege zonele speciale de protecţie pentru păsările sălbatice migratoare, însă autorităţile de Mediu susţin că legea, întârziată de Ministerul Agriculturii, va ieşi înainte de sancţionarea efectivă a României.

CE ar putea ataca în justiţie România pentru o problemă din domeniul transporturilor

Comisia Europeană (CE) ar putea acţiona în justiţie România şi alte şapte state pentru că nu au pus în aplicare directiva cu privire la perioadele de conducere şi repaos şi introducere a tahografelor digitale, document care reglementează activitatea de transport rutier la nivel european.

Tăriceanu îl contrează pe Băsescu: Problemele agriculturii – rezolvate la termen, fără sprijnul său

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a contrat pe preşedintele Traian Băsescu în privinţa capacităţii Ministerului Agriculturii de a rezolva problemele de la APIA, arătând că acestea vor fi soluţionate în termenul stabilit de Comisia Europeană, fără a fi nevoie de intervenţia şefului statului.

România, penultimul loc în UE în privinţa conexiunilor broadband

România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa conexiunilor rapide la Internet, în sistem de bandă largă (broadband), cu 6,6% din total, înaintea Bulgariei, unde se înregistrează un nivel de numai 5,7%, potrivit datelor comunitare, citate de Reuters.

Tăriceanu: Oamenii PD în Guvern au avut doar capacitatea de a se „deroba de sarcini”

Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că deşi Partidul Democrat susţine că a avut "mari capacităţi" în Guvern, reprezentanţii PD au avut de fapt doar "capacitatea de a se deroba de sarcini", referindu-se la avertismentul CE şi la faptul că APIA a fost condusă de un democrat.

Tăriceanu: Ancheta CE privind Automobile Craiova, bazată pe informaţii şi speculaţii din România

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că ancheta Comisiei Europene (CE) în cazul Automobile Craiova este bazată pe "informaţii şi speculaţii pornite din România" şi a apreciat că privatizarea uzinei a respectat regulile europene.

Satu Mare va primi Drapelul de Onoare al Comisiei Europene

Municipiul Satu Mare va primi Drapelul de Onoare al Comisiei Europene pentru acţiunile culturale cu caracter european desfăşurate în ultimii ani .

Tăriceanu îl acuză pe Flutur de problemele APIA

Procedurile lente de achiziţie a echipamentelor de verificare a datelor privind terenurile pentru care sunt acordate subvenţii UE şi numărul mare al parcelelor împiedică funcţionalitatea sistemului, a afirmat premierul Tăriceanu, care l-a acuzat din nou pe fostul ministru Flutur de această situaţie.

CE vrea să introducă sistemul eCall pe maşini

Comisia Europeană invită ţările membre UE să discute despre oportunitatea introducerii sistemului eCall pe maşini, prin care de pe maşina implicată într-un accident să fie transmise date despre locul evenimentului chiar dacă pasagerii nu o mai pot face.

AVAS: Deciza de privatizare a Petrotub Roman a fost corectă

Decizia de privatizare a Petrotub Roman, în detrimentul lichidării producătorului de ţevi, a fost corectă, dovadă fiind evoluţia ulterioară, economică şi financiară, a firmei, a anunţat joi AVAS, după ce Comisia Europeană a iniţiat o investigaţie privind un posibil ajutor de stat acordat societăţii.

CE investighează ajutorul de stat la privatizarea uzinei de ţevi din Roman

Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie cu privire la posibila încălcare a tratatului Uniunii Europene referitoare la ajutorul de stat acordat de către autorităţile române în cadrul procesului de privatizare a producătorului de ţevi din Roman, preluat în 2003 de grupul Mittal Steel.

AVAS: Activele Tractorul, vândute fără acordarea de ajutoare de stat

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) susţine că vânzarea activelor Tractorul Braşov a avut loc fără acordarea de ajutoare de stat şi nu încalcă principiile Uniunii Europene, a anunţat, miercuri, instituţia, după ce Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie în acest caz.

AVAS va notifica CE cu privire la preluarea Automobile Craiova de către Ford

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va trimite Comisiei Europene (CE), până la sfârşitul lunii octombrie, notificarea tranzacţiei prin care Ford a preluat 72,4% din capitalul Automobile Craiova, a declarat, luni, preşedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu.

Echipajul feminin de 8+1 al României, locul întâi la CE de la Poznan

Echipajul feminin de 8+1 al României, format din Rodica Şerban, Viorica Susanu, Simona Muşan, Ana Maria Apachiţei, Aurica Bărăscu, Ioana Papuc, Georgeta Damian-Andrunache, Doina Ignat şi Elena Georgescu-Nedelc, s-a clasat, duminică, pe locul întâi la Campionatele Europene de canotaj de la Poznan.

Gray: CE aşteaptă condamnări ale oficialilor de rang înalt în cazuri de corupţie

Raportul CE referitor la România, publicat în iunie, a fost pozitiv, dar s-a referit la adoptarea legislaţiei pe când cel de anul viitor se va axa pe situaţia concretă înregistrată după adoptarea normelor, a spus purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Activitatea antidoping din România lăudată de delegaţia CE

Delegaţia Consiliului Europei, alcătuită din experţi în domeniul luptei împotriva dopajului în sport, a lăudat activitatea Agenţiei Naţionale Anti-Doping din România, apreciind că sunt foarte puţine îmbunătăţiri care ar putea fi aduse.

CE a adoptat un proiect care prevede divizarea marilor grupuri energetice

Comisia Europeană (CE) a adoptat, miercuri, un proiect de măsuri care prevede divizarea marilor grupuri energetice, precum E.ON şi Electricite de France, pentru separarea operaţiunilor de producţie de cele de distribuţie, cu scopul creşterii concurenţei, transmite Reuters.

România a urcat un loc în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României a urcat o poziţie şi ocupă locul 12, cu 1037 de puncte, în clasamentul FIFA Coca Cola pe luna august, dat publicităţii miercuri, informează site-ul oficial al forului mondial.

Nou raport al CE referitor la regimul de vize în relaţia cu terţe state

Comisia Europeană a adoptat luni al treilea raport referitor la regimul de vize cu terţe state, documentul constatând o serie de progrese, în pofida unor probleme cu statutul României şi Bulgariei, care au aderat de curând la Uniunea Europeană, informează un comunicat oficial.

Barroso, interesat de un nou mandat la conducerea CE

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aflat în funcţie în perioada 2004-2009, pare foarte tentat să candideze pentru un al doilea mandat la conducerea Executivului european, chiar dacă pentru moment nu îşi anunţă această intenţie, relatează AFP.

România va transmite Comisiei Europene o nouă scrisoare privind taxa auto

România va transmite Comisiei Europene, în această săptămână, o nouă scrisoare de răspuns privind taxa auto, care va include şi două studii realizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare.

Barroso: CE va monitoriza combaterea corupţiei la nivel înalt

Comisia Europeană va continua să monitorizeze procesul de reformă derulat de România în sectorul judiciar, următorul raport al CE, prevăzut pentru 2008, urmând să se concentreze asupra corupţiei la nivel înalt, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Mutu: Am pătimit destul, e timpul calificării!

Atacantul Adrian Mutu a declarat, joi, cu două zile înainte de meciul dintre reprezentativele României şi Belarusului, din preliminariile Euro-2008, că actuala generaţie "a pătimit destul" şi că a venit timpul obţinerii unei calificări.

România va întâlni Suedia în finala mică a CE de tineret

Naţionala de handbal feminin a României va juca, duminică, finala mică a Campionatului European de tineret din Turcia, cu reprezentativa similară a Suediei, învinsă, în cea de-a doua semifinală, de Spania, cu scorul de 29-22 (11-8).

CE a lansat o sesiune de finanţare a proiectelor prin „Cultura (2007-2013)”

Comisia Europeană a lansat o nouă sesiune de finanţare de proiecte, în cadrul programului "Cultura (2007-2013)", pentru sprijinirea acţiunilor culturale şi a activităţilor de analiză şi diseminare.

România cere instituirea unui mecanism de intervenţie mai rapid la secetă şi inundaţii

Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) şi Ministerul Agriculturii vor propune Guvernului ca România să solicite Comisiei Europene (CE) instituirea unui mecanism de intervenţie mai rapid pentru combaterea efectelor secetei şi inundaţiei, a anunţat, luni, şeful DAE Adrian Ciocănea.

Comisia Europeană critică modul în care autorităţile române combat pesta porcină

Comisia Europeană critică modul în care autorităţile sanitar-veterinare din România combat pesta porcină, arătând, într-un raport, că măsurile împotriva bolii au fost aplicate defectuos, susţine Partidul Social Democrat (PSD).

Guvernul va solicita CE în amânarea alinierii preţurilor la gaze

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) şi Autoritatea Naţională de Reglementară în domeniul Energiei (ANRE) vor solicita în luna octombrie Comisiei Europene o nouă amânare a termenului privind alinierea preţurilor la gazele naturale, a declarat, marţi, secretarul de stat în MEF Darius Meşca.

Fonduri UE pentru apicultorii români

Apicultorii din România pot accesa fonduri europene de circa două milioane de euro anual în perioada 2008-2010, la care se adaugă alte două milioane de euro de la bugetul de stat, sumele fiind alocate prin intermediul Programului Naţional Apicol, aprobat de Comisia Europeană.

Telemobil nu a notificat CE despre modificarea tarifelor de roaming

Comisia Europeană a nominalizat compania Telemobil, care deţine brandul Zapp, ca fiind singurul operator de telecomunicaţii mobile din România care nu a notificat, până la termenul limită de 30 iulie, despre modificarea tarifelor de roaming, în conformitate cu reglementările comunitare.

Importatorii de ţiţei şi cărbune, obligaţi să raporteze preţurile de achiziţie

Importatorii de ţiţei şi huilă vor fi obligaţi să raporteze lunar Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) costurile de aprovizionare şi preţurile de achiziţie, conform normelor europene, în caz contrar riscând amenzi între 30.000 lei şi 50.000 lei, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern elaborate de instituţie.

Simona Halep şi Ciprian Porumb, câştigători ai CE individuale

Sportivii Simona Halep şi Ciprian Porumb s-au impus la categoriile lor de vârstă, 16, respectiv 14 ani, la Campionatele Europene individuale, informează Federaţia Română de Tenis.

Automobilele din România, cu 1,8% mai ieftine decât cele din UE

Preţurile medii ale automobilelor comercializate în România sunt mai mici cu 1,8% faţă de preţurile medii ale maşinilor la nivelul Uniunii Europene, iar în Bulgaria nivelul este inferior cu 2,9%, potrivit unui raport realizat de Comisia Europeană (CE) pentru prima jumătate a anului.

Prima schiţă a bugetului pentru 2008, prezentată Guvernului miercuri

Ministerul Economiei şi Finanţelor va prezenta, miercuri, în şedinţa Guvernului, o primă schiţă a proiectului de buget pentru 2008, cu un deficit de 2,5% din PIB, sub ţinta actuală pentru acest an, de 2,8% din PIB, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.