ceau escu

FOCUS: 22 decembrie 1989 – ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu

Ziua de 22 decembrie 1989 a adus deznodământul protestelor începute la Timişoara şi continuate în mai multe localităţi din ţară şi în Bucureşti, până la fuga cuplului Ceauşescu şi preluarea puterii în urma unui proces, care a lăsat în urmă mai multe victime decât manifestaţiile propriu-zise.

Clădirea din Târgovişte, unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu, va fi reabilitată

Clădirea din Târgovişte unde a avut loc procesul soţilor Ceauşescu va fi reabilitată, astfel încât să poată găzdui evenimente culturale naţionale şi internaţionale, dar şi cafenele artistice şi literare locale.

Planurile autorităţilor pentru tabloul care i-ar fi aparţinut lui Ceauşescu şi care a fost descoperit în Bulgaria

Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu susţine că va aştepta finalizarea anchetei desfăşurate în Bulgaria care vizează un tablou presupus a fi al lui Jackson Pollock şi care i-ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu: În cazul confirmării celor două ipoteze, vom demara demersurile pentru repatriere.

În căutarea revoluţiei pierdute. Episodul 6 – De ce l-am urât pe Ceauşescu?

Pe 22 decembrie 1989, românii intră în reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu.

VIDEO Protestatarul „Ceauşescu” a intervenit în direct peste declaraţiile lui Orban şi i-a oferit un lanţ. Reacţia premierului

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut ca „Ceauşescu”, i-a oferit un lanţ premierului Ludovic Orban. „Ferecaţi uşile! Lanţul pe care l-aţi avut înainte era din plastic şi PSD-iştii l-au rupt”, i-a spus bărbatul liderului PNL.

Suma uriaşă pentru care a fost vândută ARO-ul lui Ceauşescu

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a valorificat, prin licitaţie, automobilul de teren ARO 304 care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, cu 189.180 lei, informează instituţia.

Nicolae Militaru: „Stănculescu era un fel de om de casă al lui Ceauşescu”

Fostul general Nicolae Militaru insistă că nu a existat niciun fel de ajutor străin la Revoluţia din decembrie 1989 şi că nu e de acord cu teoria conform căreia agenţi ai KGB sau CIA au venit în ţară pentru a-i incita pe români la revoltă. Detalii, în interviul acordat de Nicole Militaru, în 1994.

Scandal la sediul PSD: De ce au fost chemaţii poliţiştii în Kiseleff

Poliţia a fost chemaă la sediul PSD, unde este în desfăşurare de aproape patru ore şedinţa Comitetului Executiv al partidului. La Kiseleff este protestatarul Marian Ceauşescu, iar patru poliţişti şi doi jandarmi stau de vorbă cu acesta.

VIDEO | Schimb de replici între protestatarul Ceauşescu şi Udrea: „Sunteţi vinovată pentru distrugerea ţării” / „Nu sunt de acord”

Elena Udrea a avut, la Curtea de Apel Bucureşti, un schimb de replici cu protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut ca „Ceauşescu”, cel din urmă reproşându-i că guvernul din care a făcut parte a „distrus ţara”. „Pensiile trebuiau date înapoi, dar nu am distrus România”, i-a răspuns fostul ministru.

INTERVIU | Richard Flanagan, declarat „trădător”: Pe lângă curajul celor care i s-au opus lui Ceauşescu, ce am făcut eu…

Australianul Richard Flanagan uimeşte cu fiecare roman ca şi cu articolele pentru care puterea din Tasmania l-a declarat „trădător", fiind unul dintre cei mai admiraţi autori de azi: „Pe lângă curajul celor care i s-au opus lui Ceauşescu, ce am făcut eu nu e mare lucru", spune el pentru MEDIAFAX.

Ion Gheorghe Maurer, în dialog cu Marius Oprea: După accidentul avut, Ceauşescu nu mai avea cum să mă omoare (Partea a IV-a) – Suport AUDIO

Fostul premier comunist I. Gh. Maurer mărturiseşte în ultima parte a interviului acordat istoricului Marius Oprea, în anul 1996, că ştia că este urmărit de Securitate şi că a trăit Revoluţia din 1989 cu sentimente amestecate, dar a înţeles că românii sunt capabili se ridice împotriva lui Ceauşescu.

Scandal la CEx PSD. „Ceauşescu”, încătuşat în faţa sediului social-democraţilor din Kiseleff/ Protestatarul a fost amendat cu 1.000 de lei | FOTO, VIDEO

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut sub numele de „Ceauşescu” a fost încătuşat luni seară la sediul PSD din Kiseleff, acolo unde se desfăşoară şedinţa Comitetului Executiv. La scurt timp protestatarul a acuzat dureri de inimă. Acesta a fost dus la secţie pentru tulburarea liniştii publice.

„Operaţiunea Dunărea”. Trupele Pactului de la Varşovia invadau Cehoslovacia acum 51 de ani/ Ceauşescu se afla la apogeul carierei sale politice

Trupele Pactului de la Varşovia, coordonate de Uniunea Sovietică, invadau Cehoslovacia în noaptea dintre 20 şi 21 august. Caracterizând evenimentul ca pe o agresiune la adresa unei ţări independente, Ceauşescu se afla la apogeul carierei sale politice şi îşi atrăgea o largă susţinere.

Gabriela Firea l-a primit în audienţă pe protestatarul „Ceauşescu” după ALTERCAŢIA din faţa sediului PSD | FOTO, VIDEO

Primarul Gabriela Firea l-a primit, miercuri, în audienţă pe Marian Moroşanu, poreclit „Ceauşescu”, pentru a discuta propunerile acestuia pentru comemorarea eroilor Revoluţiei. Întâlnirea vine după ce, marţi seară, Firea a avut o altercaţie cu Moroşanu în faţa sediului PSD.

Tablou cu Nicolae Ceauşescu, în biroul unui primar PNL: „Ce e rău în asta? ” | FOTO

Un tablou cu Nicolae Ceauşescu se află în biroul unui primar PNL din judeţul Prahova. Edilul se întreabă „ce e rău în asta?”, în condiţiile în care susţine că şi-a decorat biroul cu tablouri ale unor „conducători ai României care au condus ţara asta bine”.

Sediul PSD Bucureşti, vandalizat de protestatarul Marian Moroşanu, zis „Ceauşescu”

Protestatarul Marian Moroşanu, cunoscut şi sub porecla de „Ceauşescu”, a montat, în noaptea de duminică spre luni, un vas de WC pe sigla PSD de la sediul din Bucureşti al partidului. Acesta a filmat toată acţiunea şi a postat video pe contul său de Facebook.

A fost identificat cadavrul mumificat găsit în capelă, lângă vila lui Nicolae Ceauşescu din Argeş

Cadavrul mumificat găsit lângă vila lui Nicolae Ceauşescu, într-o capelă de rugăciuni din Argeş, ar aparţine unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiţiei în anii '40. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru profanare de morminte iar cadavrul a fost dus la Medicină Legală.

A murit Constantin Mudava, cunoscut drept vindecătorul lui Nicolae Ceauşescu

Constantin Mudava, cunoscut drept „vindecătorul” lui Nicolae Ceauşescu, a murit, joi, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, unde a fost internat după ce a suferit un infarct. Mudava avea 83 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Benjamin Netanyahu, comparat cu Nicolae Ceauşescu de un fost premier israelian

Fostul premier israelian Ehud Barak l-a comparat pe Benjamin Netanyahu, actualul şef al Guvernului Israelului, cu Nicolae Ceauşescu, iar partidul Likud, condus de Netanyahu, a criticat afirmaţia lui Barak, spunând despre acesta că "delirează", relatează presa israeliană.

Eugen Tomac: Liviu Dragnea se crede Ceauşescu, se repetă scenariul cu „agenturili străine”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a scris miercuri pe Facebook, despre tentativa de asasinat acuzată de preşedintele PSD Liviu Dragnea, că liderul social-democraţilor „a pierdut contactul cu realitatea" şi „se crede Ceauşescu” prin repetarea scenariului cu „agenturili străine" care vor să-l elimine.

PECO – dispariţia unui brand naţional. Românca sexy la care CEAUŞESCU a “închis” ochii | GALERIE FOTO

Înainte de momentul '89, după care a început să răsare soarele de la Vest pentru companiile de stat – cum altfel atunci? -, reclamele la produse erau cumva degeaba. În primul rând pentru că nu găseai produsele, iar în al doilea rând că nu exista concurenţă, scrie Pro Motor.

Nostalgicii comunismului şi-ar dori canonizarea lui Ceauşescu, la 100 de ani de la naşterea sa | GALERIE FOTO

Zeci de nostalgici ai comunismului din judeţul Olt şi din mai multe oraşe din ţară au venit, vineri, la casa memorială a lui Nicolae Ceauşescu din Scorniceşti, pentru a marca 100 de ani de la naşterea fostului dictator. Ei au propus canonizarea fostului şef de stat.

Trei poveşti mai puţin ştiute despre Ceauşescu: l-a mituit pe JR din „Dallas”, trăia sub papuc şi bea suc de legume cu paiul

Actorul american Larry Hagman, interpretul personajului J.R. Ewing din serialul de televiziune "Dallas", care a murit în noiembrie 2012, a primit bani de la Nicolae Ceauşescu, pentru ca regimul comunist să poată să îi folosească imaginea.

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 100 de ani. Ucenicia într-o cizmărie, securitatea, operaţiunea „Jarul” şi fuga cu elicopterul

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 100 de ani. Mediafax vă prezintă o scurtă cronologie a evenimentelor, de la ucenicia lui Ceauşescu într-o cizmărie şi până la fuga de pe sediului Comitetului Central al PCR.

Donald Trump, comparat cu Nicolae Ceauşescu. Ministrul britanic de Externe susţine vizita lui Trump la Londra, aşa cum a fost primit de regină şi fostul dictator român

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a insistat, în cadrul unei sesiuni din Camera Comunelor, că este de părere că majoritatea membrilor vor recunoaşte că trebuie să se facă pregătirile pentru ca Trump să fie primit în ţară, făcând trimitere la vizita lui Nicolae Ceauşescu în Marea Britanie.

Vinurile preferate ale lui Ceauşescu au ajuns deliciul chinezilor: „Vinul e ca viaţa omului, îl facem, îl creştem, îl educăm, până ajunge sus” – FOTO

Un basarabean venit în România în urmă cu 20 de ani a făcut din Casa de Vinuri Huşi cel mai cunoscut brand românesc pe piaţa vinurilor din China, promovandu-le ca fiind preferatele lui Ceauşescu.

EXCLUSIV: Primele imagini din buncărul secret al familiei Ceauşescu situat în Palatul Primăverii – GALERIE FOTO, VIDEO

Agenţia de presă MEDIAFAX a filmat, în premieră, buncărul secret antiatomic, construit pentru familia Ceuşescu în subsolul Palatului Primăverii, unde cuplul prezidenţial urma să se refugieze în cazul unui bombardament sau atac chimic ori nuclear.

Primarul din Sîngeorz-Băi a cumpărat biroul comandat de Elena Ceauşescu înainte de Revoluţie – FOTO

Biroul din lemn de paltin şi tapiţat cu goblen, sculptat de meşterii din Târgu-Mureş la comanda specială a Elenei Ceauşescu, va fi folosit de primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, care l-a cumpărat cu 2.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOCUS: Nicolae Ceauşescu şi Ion Iliescu, candidaţi la alegerile locale din Olt – FOTO

Doi dintre candidaţii la alegerile locale din Olt poartă numele fostului dictator Nicolae Ceauşescu, respectiv al fostului preşedinte Ion Iliescu. Nicolae Ceauşescu din Poboru spune că nu are nicio şansă să câştige, în timp ce Ion Iliescu afirmă că a intrat în politică pentru că altceva nu avea.

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la Scorniceşti – GALERIE FOTO

Nepotul fostului dictator Nicolae Ceauşescu, Emil Bărbulescu, a murit la vârsta de 58 de ani, la Scorniceşti, după ce a suferit mai mulţi ani de o boală care deteriorează organismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum s-a mutat pe roţi, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc cu tot cu locatari în el

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a primului bloc cu tot cu locatari în el, aceştia beneficiind pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, scrie Descoperă.

Fosta reşedinţă a Ceauşeştilor a fost deschisă oficial publicului. Palatul e neschimbat, după 26 de ani – VIDEO

Fosta reşedinţă a familiei Ceauşescu, aflată acum în administrarea RAAPPS, a fost deschisă sâmbătă oficial publicului, intrând astfel în circuitul muzeal al Bucureştiului.

Premierul Italiei, comparat cu Nicolae Ceauşescu: Nici măcar Ceauşescu nu a făcut o astfel de lege – VIDEO

Umoristul italian Maurizio Crozza l-a comparat pe premierul de centru-stânga al Italiei, Matteo Renzi, cu Nicolae Ceauşescu, ironizând noua lege electorală propusă de Guvernul italian şi adoptată săptămâna trecută de Parlamentul de la Roma.

The Daily Express: Românii speră ca Iohannis să scoată ţara din umbra anilor lui Ceauşescu

Românii speră că noul lor preşedinte, Klaus Iohannis, va putea scoate ţara din umbra anilor lui Nicolae Ceauşescu, la 25 de ani după înlăturarea de la putere a unuia dintre cei mai cruzi dictatori din Europa, comentează publicaţia britanică The Daily Express, în ediţia electronică de miercuri.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIE: Ceauşeştii continuă să trăiască prin obiectele lor din licitaţii – FOTO

Blănuri de tigru şi leopard, servicii de îngheţată din cristal, bomboniere aurite şi o limuzină Paykan Hillman-Hunter se numără printre obiectele cuplului Ceauşescu vândute la licitaţie în ultimii ani şi căutate precum "moaştele sfinte" de colecţionari şi mai puţin de nostalgici ai comunismului.

O limuzină care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, vândută pentru 37.000 de euro

O limuzină Paykan Hillman-Hunter (Chrysler) care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost vândută pentru 37.000 de euro la Licitaţia de Crăciun organizată de casa Artmark, marţi, în Bucureşti.

Militarul care l-a executat pe Ceauşescu, dezvăluiri pentru The Guardian: „Încă sunt nervos când vorbesc despre asta. Am curmat două vieţi. Nu-i doresc nimănui aşa ceva”

Paraşutistul Ionel Boeru, care a descoperit că o misiune pentru care s-a oferit voluntar era execuţia soţilor Ceauşescu, a declarat pentru The Guardian că încă mai este "nervos" când vorbeşte despre acest lucru, că "este mai greu să ucizi oameni neînarmaţi" şi că nu doreşte nimănui această experienţă.

Artefacte dacice din secolul II-III e.n şi o limuzină a lui Ceauşescu, prezentate la Artmark

"Plăcuţele lui Bitus", un set de trei artefacte votive din aur, care datează din secolele II-III e.n., şi limuzina Paykan Hillman-Hunter (Chrysler) a lui Nicolae Ceauşescu, care vor fi scoase la licitaţie pe 9 decembrie, au fost prezentate, marţi, la o conferinţă care a avut loc la casa Artmark.

Valentin Ceauşescu pierde procesul pentru recuperarea unui tablou al lui Gheorghe Petraşcu

Cererea lui Valentin Ceauşescu prin care solicita ca Muzeul Naţional de Artă al României să fie obligat să îi returneze tabloul "Natură moartă cu ulcică de aramă", semnat de Gheorghe Petraşcu, a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, pe motiv că o altă instanţă s-a pronunţat deja în acest sens.

Udrea: Pe vremea lui Ceauşescu s-au construit staţiuni montane, este un lucru bun

Liderul PMP Elena Udrea a declarat, miercuri, la Gândul live, că este foarte bine că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu s-au construit staţiuni montane, menţionând că îşi doreşte ca astfel de staţiuni să mai fie construite şi că asta nu are legătură cu aspectele pentru care comunismul a fost condamnat.