cedo

APADOR-CH: Decizia CEDO privind legalitatea crucifixului în şcoli nu trebuie interpretată excesiv

APADOR-CH consideră că hotărârea Curţii Europene privind legalitatea crucifixului în şcoli nu trebuie interpretată excesiv, respectiv că introducerea în orice condiţii a simbolurilor religioase, implicit a icoanelor, în unităţile de învăţământ este compatibilă cu Convenţia Europeană.

Marea Cameră CEDO: Prezenţa crucifixului în şcoli nu contravine dreptului la educaţie

Marea Cameră a Curţii Europene de la Strasbourg a hotărât, vineri, că prezenţa crucifixului în şcolile de stat din Italia nu contravine Convenţiei Europene, anulând decizia din 2009 a CEDO, care statua că acest fapt încălcă dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii potrivit convingerilor lor.

Revoluţionari clujeni care au primit sentinţe favorabile de la CEDO: Moral, este corect

Doi dintre revoluţionarii clujeni care au primit sentinţe favorabile din partea CEDO au declarat, miercuri, că acestea sunt corecte, exprimându-şi speranţa că şi alţi revoluţionari vor avea câştig de cauză.

CEDO: Autorităţile române, ineficiente în investigarea reprimării demonstraţiilor de la Cluj din ’89

Autorităţile române au fost ineficiente în investigarea reprimării violente a demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani, astfel că statul va plăti daune de peste 52.000 de euro unui număr de cinci reclamanţi, a decis CEDO.

Răzvan-Horaţiu Radu şi-a încheiat mandatul de agent guvernamental la CEDO

Răzvan-Horaţiu Radu, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) îşi încetează, începând cu 1 martie 2011, activitatea în cadrul MAE.

CEDO constată într-un dosar privind un tânăr împuşcat de un poliţist că arma a fost folosită excesiv

CEDO a constatat, într-un dosar privind împuşcarea unui tânăr de către un poliţist, în 2000, că legislaţia română în vigoare la comiterea faptelor nu reglementa strict folosirea armelor de foc în cadrul operaţiunilor poliţiei şi că folosirea armei letale a fost excesivă atunci.

Corlăţean vrea ca Guvernul şi Parlamentul să aibă dialog pe tema modificărilor impuse de CEDO

Senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă, a declarat, joi, că este nevoie de un dialog între Guvern şi Parlament pe tema modificărilor legislative în domeniul proprietăţii, în acord cu cerinţele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Predoiu: Să nu mai fim în situaţia de a construi injustiţia prin reglementări

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut că şi Executivul, şi Legislativul trebuie să ţină cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, astfel încât să nu mai fie România în situaţia de a construi injustiţia prin reglementări.

Predoiu: Modalitatea în care România a încercat rezolvarea restituirii proprietăţii, un eşec

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, consideră că modalitatea în care statul român a încercat să rezolve chestiunea revendicării imobilelor naţionalizate în ultimii 20 de ani a constituit un eşec, creând probleme justiţiabililor şi sistemului judiciar care au condus la afectarea imaginii României.

Statul român, obligat să plătească 3,6 milioane de euro în urma condamnărilor la CEDO din 2010

Statul român a fost condamnat, în anul 2010, în urma hotărârilor pronunţate de CEDO, la plata unei sume de aproximativ 3,6 milioane de euro, suma fiind în scădere faţă de anii precedenţi.

Boc a format un comitet care să modifice legislaţia de restituire a proprietăţilor, la cererea CEDO

Premierul Emil Boc a dispus constituirea unui comitet, format în principal din miniştrii implicaţi, care să propună modificări la legislaţia de restituire a proprietăţilor, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut recent României să schimbe legile din domeniu în maximum 18 luni.

Predoiu a prezentat unei delegaţii a CEDO măsurile luate privind deficienţele semnalate de Curte

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a prezentat, vineri, unei delegaţii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) principalele măsuri legislative iniţiate în ultima perioadă în scopul de a redresa o parte dintre deficienţele semnalate de Curte.

Preşedintele CEDO: Probleme în ceea ce priveşte România – retrocedările, durata excesivă a proceselor

Preşedintele CEDO, Jean Paul Costa, a declarat că, pe lângă problema retrocedării proprietăţilor, constatată recent în cazul pilot al CEDO, există şi alte probleme precum durata excesivă a proceselor, condiţiile de detenţie şi divergenţa între jurisprudenţa diferitelor Curţi de Apel.

Boc: Cererea CEDO de modificare a legii despăgubirilor va fi analizată ţinând cont de buget

Premierul Emil Boc i-a spus preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Jean-Paul Costa, că Guvernul va analiza impactul solicitării acestei instituţii privind modificarea legislaţiei aferente despăgubirilor pentru imobile naţionalizate, ţinând însă cont şi de constrângerile bugetare.

Legislativul este responsabil în 84,07 la sută dintre condamnările României la CEDO

Puterea legislativă este responsabilă în 84,07 la sută dintre cauzele în care s-au pronunţat, până la 31 decembrie 2009, hotărâri de condamnare a României, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, urmată de puterea judecătorească, puterea executivă, Ministerul Public şi Curtea Constituţională.

Statul român, obligat de CEDO să schimbe modul de despăgubire în cazul imobilelor naţionalizate

Statul român va fi obligat ca în maxim 18 luni să schimbe legislaţia privind despăgubirile acordate în cazul imobilelor naţionalizate, după ce judecătorii CEDO au stabilit că modul în care sunt în prezent despăgubiţi foştii proprietari nu este eficient, cauzele similare de la Curte fiind suspendate.

Mărieş: Plângerea la CEDO împotriva României pentru dosarul Revoluţiei, judecată în toamnă

Liderul Asociaţiei "21 Decembrie 1989", Teodor Mărieş, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că plângerea formulată împotriva statului român pentru tergiversarea cercetării în dosarul Revoluţiei ar urma să fie judecată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în această toamnă.

Guvernul a plătit în acest an despăgubiri CEDO de 10 milioane euro

Guvernul a plătit în primul semestru al acestui an despăgubiri impuse statului prin hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în sumă de peste 43,39 milioane lei (10,2 milioane euro), mai mult decât în întreg anul 2009 şi decât suma totală achitată în intervalul 1998-2007.

Diaconescu: Un judecător CEDO arată în cartea sa că nu se pot face percheziţii acasă la jurnalişti

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a stat în sediul DNA mai puţin de o jumătate de oră, el declarând la ieşire că judecătorul CEDO Corneliu Bârsan arată într-o carte a sa că nu se pot face percheziţii acasă la jurnalişti în căutarea unor casete video, normă care ar fi fost încălcată în cazul său.

CEDO condamnă România la plata a 60.000 de euro în cazul unui suspect de furt, care a murit în arest

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis condamnarea României la 60.000 de euro, în cazul unui bărbat, Gabriel Carabulea, suspectat de furt, care a murit, în 1996, după ce fusese bătut în arest.

Zikolov a dat în judecată statul român la CEDO

Marinov Zikolov, condamnat alături de Floricel Achim la 12 ani şi şase luni de închisoare pentru spionaj, a acţionat statul român la CEDO acuzând încălcarea drepturilor în timpul anchetei şi a procesului, magistraţii urmând să ia în discuţie plângerea după ce au apreciat că este admisibilă.

România a achitat în ultimii doi ani despăgubiri de 20 milioane de euro impuse de CEDO

Deputatul PNL Virgil Pop a acuzat Guvernul Boc că a cheltuit 20 de milioane de lei în ultimii doi ani ca despăgubiri pentru cetăţeni impuse în urma unor decizii ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului (CEDO) din cauza "unor greşeli ale statului şi justiţiei".

Năstase: PSD ar putea sesiza CEDO în ceea ce priveşte reducerea salariilor cu 25 la sută

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, la Beclean, că PSD ar putea sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în legătură cu diminuarea cu 25 la sută a veniturilor bugetarilor, după ce va avea motivarea deciziei CC.

EXCLUSIV: Hotărârea Tribunalului Federal Elveţian în cazul Mutu este irevocabilă

Hotărârea Tribunalului Federal Elveţian în cazul lui Adrian Mutu, obligat la plata unor despăgubiri de 17 milioane de euro către clubul Chelsea, pentru încălcarea contractului cu gruparea londoneză, este irevocabilă, însă, pentru încălcări ale drepturilor fundamentale, poate fi reclamată la CEDO.

Statul român, obligat să-i dea peste 18.000 de euro autorului atentatului de la „Jean Monnet”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român, marţi, la plata a peste 18.000 de euro, cu titlu de despăgubiri, lui Dragoş Ciupercescu, autorul atentatului de la Liceul "Jean Monnet", din 2002, din cauza regimului dur de detenţie.

Romulus Mailat, condamnat pe viaţă în Italia, face recurs la CEDO

Românul Nicolae Romulus Mailat, condamnat la închisoare pe viaţă în Italia pentru uciderea Giovannei Reggiani, agresată pe 30 octombrie 2007 la Roma, va face recurs la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), anunţă organizaţia EveryOne, citată de pagina online a agenţiei AGI.

CEDO: Ogică trebuie să primească 8.000 de euro de la Statul

Statul român a fost obligat joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să-i plătească despăgubiri de 8.000 de euro lui Stelian Ogică, acesta din urmă plângându-se de condiţiile sale de detenţie şi de faptul că a fost închis pe nedrept.

CEDO şi CJUE: Pensia constituie un drept patrimonial. Diminuarea ei ar echivala cu o expropriere

Practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept şi ar echivala cu o expropiere.

CEDO: Deputaţii moldoveni cu cetăţenie română nu pot fi constrânşi să renunţe la aceasta

Deputaţii moldoveni care deţin şi cetăţenie română nu pot fi obligaţi să renunţe la aceasta pentru a rămâne în funcţii, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

România a plătit în 20 de ani aproximativ 12 mil. de euro în urma deciziilor CEDO

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus, luni, că România a plătit daune de aproximativ 10-12 milioane de euro, în 20 de ani, în urma deciziilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

FOCUS: CEDO a decis folosirea procedurii hotărârilor pilot în privinţa României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a decis folosirea procedurii hotărârilor pilot în privinţa României în cauzele referitoare la imobilele naţionalizate confiscate în regimul comunist, soluţia survenind absenţei în continuare a unui mecanism de retrocedare/compensare.

Tinerii comunişti din Rusia cer OSCE daune 27.000 de miliarde de euro

Partidul Comunist a înfiinţat luni un grup de tineri patrioţi care a dat în judecată OSCE, cerând 27.000 de miliarde de euro pentru rezoluţia care pune semnul egalităţii între nazism şi stalinism, relatează Moscow Times în ediţia online.

Moscova refuză să ratifice forma actuală a protocolului privind reforma CEDO

Protocolul 14 privind reforma Curţii Europene a Drepturilor Omului aduce atingere intereselor naţionale ale Rusiei, se arată în proiectul unei declaraţii a Dumei, care explică de ce camera inferioară a Parlamentului rus refuză să ratifice acest document, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Voinea: S-au descoperit autorii în cazul a aproximativ 80 la sută din morţii Revoluţiei

Generalul în rezervă Dan Voinea, procuror militar pensionat, cel care a lucrat în dosarele Revoluţiei din 1989 şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a declarat, joi, că a identificat armele cu care au fost ucişi aproximativ 80 la sută din morţii din decembrie 1989.

Un agent vamal moldovean a fost concediat pentru că este si cetăţean român

Un agent vamal moldovean care are dublă cetăţenie a fost concediat pentru refuzul de renunţare la naţionalitatea română, Curtea Constituţională din R.Moldova stabilind că decizia este corectă, relatează site-ul Europa Liberă.

CEDO a condamnat statul român pentru tratamente inumane şi anchetă ineficientă

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, statul român petnru tratamente inumane şi anchetă ineficientă într-un caz în care două persoane au reclamat că au fost ridicate de poliţişti şi arestate ilegal.

Statul român pierde din nou la CEDO

Un bărbat agresat, în 1997, de poliţiştii care-l suspectau de furtul a şase sticle de apă minerală a câştigat procesul intentat statului român în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a condamnat statul român pentru încălcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente.

Un german de origine română a intrat în sediul CEDO ameninţând că se sinucide

Un german de origine română a intrat miercuri în Curtea Europeană pentru Drepturile Omului din Strasbourg şi ameninţând că se sinucide.

Bărbatul de origine română care intrase în sediul CEDO a fost imobilizat de poliţie

Poliţia l-a imobilizat miercuri pe bărbatul de origine română care intrase în sediul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din Strasbourg, ameninţând că se va sinucide, în acest oraş transformat într-o fortăreaţă înaintea summitului NATO, relatează AFP.

Pompiliu Bota cere ca magistraţii care l-au condamnat să plătească daunele suportate de stat

Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România Pompiliu Bota a sesizat Curtea de Conturi pentru ca statul român să recupereze, de la cinci magistraţi şi un poliţist care s-au ocupat de dosarul în care era condamnat de evaziune fiscală, suma pe care i-a plătit-o în urma unei hotărâri a CEDO.