celule canceroase

O nouă vulnerabilitate a celulelor canceroase a fost descoperită de cercetători. Aceasta ar putea elimina cancerul

În studiul publicat în revista Nature, cercetătorii TAU şi colegii lor din Statele Unite, Germania, Olanda şi Italia, au arătat cum un număr anormal de cromozomi (aneuploidie), o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate deveni o vulnerabilitate a acestor celule, potrivit Xinhua. Aceasta este cea mai frecventă modificare genetică a cancerului şi, atunci când apare […]

STUDIU: Organismul modificat genetic, capabil să distrugă celulele canceroase

O bacterie modificată genetic, capabilă să identifice şi să distrugă celulele canceroase din organism, a fost creată de o companie cu sediul în Marea Britanie.

Stresul este cancerigen

Stresul ar putea să stimuleze creşterea celulelor canceroase, potrivit unui studiu recent desfăşurat în Statele Unite şi China.

Dispozitiv de „mirosit” cancerul

Un dispozitiv revoluţionar capabil să detecteze cancerul prin analizarea respiraţiei pacientului a fost construit de cercetătorii britanici de la Universitatea Cranfield din Bedfordshire.

Celulele canceroase, protejate de sistemul imunitar

Sistemul imunitar detectează celulele canceroase încă din primele zile ale formării unei tumori, nu pentru a le ataca, ci pentru a le proteja, potrivit unui studiu recent publicat în Journal of Clinical Investigation

Nicotina stimulează evoluţia cancerului mamar

Nicotina joacă un rol important în dezvoltarea cancerului mamar şi în răspândirea bolii în organism, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în revista Cancer Research.