centru nato

Iohannis, la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă: Provocările şi ameninţările se diversifică şi este necesar ca vigilenţa noastră să crească

„Este un pas important în operaţionalizarea Centrului şi contez, şi pe mai departe, pe aceeaşi energie şi eficienţă în demersurile de construcţie instituţională şi conceptuală legate de Centru. Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea şi interesul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al partenerilor noştri la nivel internaţional, va aduce […]

Primul comandament NATO din România va fi inaugurat în 3 septembrie

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri după-amiază, la Galaţi, că în 3 septembrie vor fi inaugurate simultan, în toate cele şase state de pe graniţa de est a Uniunii Europene, comandamentele de tip NFIU, între care şi cel de la Bucureşti.

Iohannis, la Unitatea NATO: Este prima prezenţă concretă a Alianţei pe teritoriul României – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Unitatea NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti şi inaugurată joi, împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că această structură de comandă nu este singurul pas făcut de NATO pentru întărirea securităţii României.

Stoltenberg: NATO este aici, NATO este pregătit să apere România

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la ceremonia de inaugurare a Unităţii NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti, că această structură va transmite un mesaj clar: ”NATO este aici, este pregătit să apere România şi toate celelalte state aliate”.