cer deschis

Finlanda şi Norvegia efectuează zboruri de observaţie în Rusia cu un avion românesc

Inspectori ruşi efectuează de luni zboruri de observaţie în Marea Britanie, în cadrul Tratatului Cer Deschis, în timp ce o misiune comună Norvegia-Finlanda efectuează manevre similare în Rusia, cu un avion românesc, potrivit unui oficial rus, citat de agenţia Itar-Tass în pagina online.

Spaţiul aerian dintre Europa şi Statele Unite va fi liberalizat

Spaţiul aerian dintre Europa şi Statele Unite va fi liberalizat, duminică, măsura având rolul de a intensifica concurenţa pe piaţa operatorilor de ransport aerian, ceea ce ar putea însemna reducerea tarifelor de călătorie.