chiliman

Chiliman: I-am prezentat lui Oprescu forma agreată de USL a întrebării referendumului

Liderul PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că i-a solicitat primarului Sorin Oprescu să introducă pe ordinea de zi a şedinţei CGMB în care se va aproba bugetul şi organizarea referendumului şi i-a prezentat forma agreată de USL a întrebării care urmează a fi adresată bucureştenilor.

Chiliman: Textul protocolului USL pe Bucureşti este foarte corect

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că textul protocolului USL pe Bucureşti este unul foarte corect, el subliniind că acordul nu a fost semnat în secret, ci că liderii partidelor componente s-au întâlnit şi aveau şi textul la ei.

PDL Bucureşti: Nu îi putem pretinde lui Chiliman să fie corect şi să îi ceară scuze Elenei Udrea

PDL Bucureşti susţine că primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, poate folosi stâlpii RATB pentru a afişa bannere dacă plăteşte, dar nu a făcut acest lucru, ci i-a minţit pe bucureşteni, organizaţia afirmând că nu îi poate pretinde liberalului să fie corect şi să îi ceară scuze Elenei Udrea.

RATB: PNL Bucureşti nu a făcut cerere de închiriere a stâlpilor. Panourile montate abuziv, date jos

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) răspunde acuzaţiilor primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, precizând că atâta timp cât PNL Bucureşti nu a transmis nicio cerere de închiriere a stâlpilor din administrare, a demontat panourile şi bannerele montate abuziv pe aceştia.

Chiliman anunţă că dă RATB în judecată pentru distrugerea a 60 de bannere ale unei campanii ACD

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, afirmă că angajaţi ai RATB au distrus, luni dimineaţă, 60 de bannere stradale autorizate ale unei campanii iniţate de ACD, acuzând "transformarea angajaţilor RATB în vandali politici de către slugile numite în fruntea regiei de către Elena Udrea şi PDL".

Chiliman dă RATB în judecată pentru distrugerea a 60 de bannere din cadrul campaniei „Apără Bucureştiul”

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, afirmă că angajaţi ai RATB au distrus, luni dimineaţă, 60 de bannere stradale autorizate ale unei campanii iniţate de ACD, acuzând "transformarea angajaţilor RATB în vandali politici de către slugile numite în fruntea regiei de către Elena Udrea şi PDL".

PNL şi PC au amplasat corturi şi bannere cu mesajul „Apără Bucureştiul de Elena Udrea”

PNL şi PC au instalat 60 de corturi în Bucureşti şi au amplasat bannere pe stâlpi, cu mesajul "Apără Bucureştiul de Elena Udrea. Semnează pentru referendum", relatează "Gândul".

Chiliman: Udrea are majoritate în CGMB, e o ipocrizie să spună că vrea referendum pe Legea Capitalei

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că Elena Udrea deţine majoritatea în CGMB, el apreciind că, în aceste condiţii, este o "ipocrizie" din partea acesteia să afirme că ar susţine organizarea unui referendum pe Legea Capitalei.

Chiliman: Protocolul pe Bucureşti se va semna după clarificarea unor anumite atitudini ale PSD

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că protocolul dintre ACD PNL-PC şi PSD la nivelul Capitalei va fi semnat doar după ce PSD îşi va clarifica în interior anumite atitudini legate de votul dat de social-democraţi alături de PDL pe bugetul Primăriei Generale.

Ponta: Procotolul USL pe Bucureşti se va semna zilele viitoare

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 4 aprilie.)

Ponta: Procotolul USL pe Bucureşti se va semna zilele viitoare

Preşedintele PSD,Victor Ponta, a declarat, luni, că în zilele următoare protocolul Uniunii Social Liberale la nivelul organizaţiilor PSD şi ACD Bucureşti va fi semnat.

Chiliman: USL nu s-a constituit în Bucureşti pentru că la PSD nu s-a găsit terenul solid

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, duminică, la Europa FM, că USL nu a fost constituită la nivelul Capitalei pentru că nu s-a găsit la PSD "terenul solid necesar unei construcţii solide", el reproşând social-democraţilor votul alături de PDL legat de bugetul oraşului.

Chiliman: Udrea minte, după metoda patentată pe linia Şcoala de la Băneasa-Anvers-Golden Blitz

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, respinge acuzaţiile formulate, joi, de preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, la adresa sa, menţionând că acesta "minte cu neruşinare" şi "cu tupeu", "după metoda patentată pe linia Şcoala de la Băneasa-Anvers-Golden Blitz".

Udrea: PDL votează Legea Capitalei-de pe urma acesteia pierde PNL, pentru care Chiliman e puşculiţă

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 31 martie.)

Udrea: PDL votează Legea Capitalei – de pe urma acesteia pierde PNL, pentru care Chiliman e puşculiţă

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, joi seară, că PDL va vota Legea Capitalei şi că persoanele care au de pierdut în urma aplicării actului normativ sunt cei de la PNL, "pentru care Andrei Chiliman este puşculiţa care alimentează campaniile electorale".

Chiliman şi Piedone au lansat campania „Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum”

Lideriii filialelor de Bucureşti ale PNL şi PC, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone, au lansat, duminică, printr-o declaraţie de presă, campania "Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum", pentru strângerea de semnături pentru referendum local referitor la Legea Capitalei.

Chiliman şi Piedone îi cer lui Oprescu să convoace cât mai curând referendum pentru Legea Capitalei

Primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi, respectiv, Cristian Popescu Piedone, au făcut apel, marţi, la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să convoace şi să pună pe ordinea de zi a CGMB cât mai curând organizarea unui referendum pe tema Legii Capitalei.

Chiliman: Piedone ar putea fi candidatul PNL-PC la Capitală; Piedone: Ba Chiliman ar putea fi

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, şi preşedintele PC Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, s-au dat reciproc drept exemplu în ceea ce priveşte o eventuală candidatură din partea Alianţei de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC la Primăria Generală a Capitalei.

Chiliman cere daune de un milion de euro pentru perioada în care tatăl său a fost deţinut politic – VIDEO

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a dat statul în judecată şi cere un milion de euro daune morale şi materiale pentru perioada în care tatăl său a fost deţinut politic în perioada regimului comunist, potrivit stirileprotv.ro.

Chiliman: Nu am purtat nici o discuţie cu PSD pe tema susţinerii lui Oprescu la Primărie

Liderul PNL Bucureşti, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman, neagă existenţa unor discuţii cu PSD pe tema susţinerii candidaturii actualului primar al Capitalei Sorin Oprescu pentru un nou mandat, aşa cum a susţinut liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie.

Chiliman: PDL urmăreşte să pună mâna pe banii bucureştenilor, prin Legea Capitalei

Primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a acuzat, miercuri, la o dezbatere a Asociaţiei Pro Democraţia, că, prin proiectul de lege a Capitalei, iniţiat de PDL, se urmăreşte desfiinţarea sectoarelor şi ca actuala majoritate din CGMB şi Elena Udrea să pună mâna pe toţi banii bucureştenilor.

Chiliman îi cere lui Oprescu să declanşeze referendum pe tema alegerii primarilor de sector

Liderul PNL Bucureşti Andrei Chiliman i-a cerut, marţi, primarului general Sorin Oprescu să iniţieze, în termen de o săptămână, procedurile de declanşare a unui referendum în Bucureşti pe tema alegerii primarilor de sector, acuzând PDL şi pe Elena Udrea că doresc să desfiinţeze alegerea primarilor.

Chiliman: Un congres ar face mai mult rău PNL la ora actuală, nu este necesar

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că PNL nu are nevoie, în acest moment, de un congres extraordinar, pentru că ar face mai mult rău, el apreciind că numărul vocilor din partid care cer acest lucru este limitat la câteva persoane.

Chiliman: Iniţiativa legislativă pentru alegerea primarilor într-un tur, „o golănie politică”

Liderul PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că 63 de deputaţi PDL şi PSD şi un liberal au depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care propun ca primarii să fie aleşi într-un tur de scrutin, ceea ce reprezintă "o golănie politică".

Chiliman: Infracţionalitatea în Sectorul 1 s-a dublat după reducerea efectivelor poliţiştilor locali

Infracţionalitatea în Sectorul 1 s-a dublat după reducerea numărului poliţiştilor comunitari, din august a crescut numărul de spargeri din locuinţe, furturi din buzunare şi maşini, în condiţiile în care Poliţia este "copleşită şi lipsită de orice fel de reacţie", a declarat primarul Andrei Chiliman.

Chiliman: Poliţia închide ochii la magazine etnobotanice, în loc să le scoată în afara legii

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, acuză Poliţia că "închide ochii" la magazinele etnobotanice, în loc să le scoată în afara legii, susţinând că un astfel de magazin închis de Poliţia Locală la sesizările oamenilor a fost redeschis a doua zi, "cu largul concurs al unor structuri din MAI".

Chiliman: Declaraţiile Elenei Udrea anti-Oprescu, menite să acopere complicitatea acestuia cu PDL

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat luni că declaraţiile liderului PDL Bucureşti, Elena Udrea, împotriva primarului Capitalei, Sorin Oprescu, sunt menite să acopere complicitatea acestuia cu PDL, care controlează majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Chiliman, despre şansele moţiunii: Câinele nu pleacă din măcelărie şi parlamentarul din Parlament

Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat la RFI că opoziţia va face tot posibilul pentru demiterea Guvernului condus de Emil Boc, dar a precizat, legat de şansele moţiunii de cenzură: "Câinele nu pleacă din măcelărie şi parlamentarul din Parlament".

Dispută între Udrea şi Chiliman privind reabilitarea faţadelor clădirilor din banii proprietarilor

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, au avut un schimb de replici în cadrul unei dezbateri organizate marţi, în Capitală, privind un proiect de lege al MDTR ce prevede obligaţia proprietarilor de imobile de a-şi reabilita faţadele degradate.

Chiliman: Primăriile ar trebui să poată decide amplasamentul panourilor publicitare

Edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, marţi, că primăriile ar trebui să poată decide amplasamentul panourilor publicitare, iar toţi operatorii de publicitate să aibă şanse să participe la licitaţiile organizate ulterior.

Chiliman: Protestul din Parcul Kiseleff este efectul OUG 63 care obligă primarii să dea afară oameni

Edilul Sectorului 1 Andrei Chiliman a declarat, vineri, că protestul din Parcul Kiseleff este efectul OUG 63/2010 care obligă primarii, sub ameninţarea sancţiunii penale, să dea afară forţe de ordine, în condiţiile în care infracţionalitatea creşte, muncitori de la ADP sau de la Evidenţa Persoanei.

Chiliman: Oprescu a abandonat propunerile şi ideile cu care a fost ales şi s-a aşezat în trena PDL

Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a declarat, vineri, că pimarul general Sorin Oprescu a abandonat programul cu care a câştigat alegerile, respectiv descentralizarea, acuzându-l că "s-a aşezat în trena PDL".

Chiliman: Boc, în loc să facă show pe centură, ar trebui să explice decizia privind disponibilizările

Primarul sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a declarat, joi, că, în loc să facă show pe centură, premierul Emil Boc ar trebui să le explice oamenilor de ce a decis să-i disponibilizeze în baza unei OU neconstituţionale.

Primarul Andrei Chiliman, la DNA, în dosarul lui Dan Diaconescu

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a prezentat, vineri, la DNA în dosarul în care Dan Diaconescu este cercetat pentru şantaj, edilul venind însoţit de un avocat.

Chiliman aşteaptă să fie citat de DNA în dosarul lui Dan Diaconescu

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat luni că nu a fost încă citat de procurorii DNA în dosarul lui Dan Diaconescu, edilul precizând că aşteaptă citaţia la sfârşitul acestei săptămâni şi că se va prezenta la procurori pentru a spune că nu are nicio legătură cu cazul.

Chiliman: Vreau să fac din PNL Bucureşti cel mai tare partid din Capitală

Preşedintele PNL Bucureşti a declarat, joi, după ce a fost ales în funcţie, că vrea să facă din PNL Bucureşti "cel mai tare partid" din Capitală, pentru câştigarea alegerilor din 2012.

Andrei Chiliman a câştigat şefia PNL Bucureşti

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a câştigat, joi seară, şefia PNL Bucureşti, la Conferinţa organizaţiei PNL din Capitală, cu 410 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cristian Banu, a primit 176 de voturi.

Ambasada Franţei se consideră „victima” unei decizii a lui Chiliman privind autorizarea unei terase

Ambasada Franţei la Bucureşti se consideră victima unei decizii ilegale a primarului Sectorului 1 şi precizează că a solicitat protecţia MAE, dar a şi făcut apel la Justiţie în legătură cu autorizarea construirii unei terase-bar, deschise non-stop, în apropierea imediată a zidului incintei misiunii.

Chiliman: Prigoană să înceteze campania murdară, eu organizez anual acţiuni pentru copii în şcoli

Şeful campaniei lui Radu Stroe, Andrei Chiliman, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că el organizează anual acţiuni în şcoli, unde oferă ghiozdane neinscripţionate, afirmând că acuzaţiile lui Honorius Prigoană se dovedesc a fi, astfel, "o nouă dovadă de lipsă de bun-simţ".

Honorius Prigoană a prezentat un film în care Stroe şi Chiliman apar împărţind cadouri unor elevi

Candidatul PDL pentru locul de deputat din Colegiul 1 din Bucureşti, Honorius Prigoană, a prezentat, miercuri, un filmuleţ în care contracandidatul său, Radu Stroe, şi primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, împart cadouri unor elevi într-o şcoală din colegiu, sub supravegherea Poliţei Comunitare.